Amintiri

Un vechi șase sute șaizeci și șase

O zi:La DUMIneCa-ziua dintâi

Se ține cu fapta (pe mâna cea dreaptă);

Rămâne"pe frunte (în rău căpătâi)

Contrar"semnul"sfânt dintr-un vechi Testament

E Sâmbăta veșnică orice ar fi,

Porunca a patra rămâne aprinsă

Că faclă ce cheamă spre-a ne Odihni.

Și "orice spirit ce nu pomenește"

Un nume"ISUS" nu e sfânt-cât de trist

Și însuși Satana apare că înger

Spre gloria-i și spre un alt Antihrist.

Dar bine-i că DOHNUL veghează din ceruri

Spre ai Săi sâmbătari nu spre alți "pocăiți"

Și știm că sosi-va arhanghel MICAEL

Pentru-a-i învia și a-i salva pe "căiți"!

Treci clipă, aievea ți-e pasul,

Mușcând din bazaltul,

Cernitelor ploi.

Cazi lacrimă, laolaltă cu glasul,

Picurând din înaltul,

Prăbușit în noroi.

Fără urmă prin vremea,

Îndoielnicei zodii,

Măsluită-n abis...

Ruginind în mulțimea,

De eterne discordii,

Incinerate în vis.

De ar ști înțelepții,

Ce amară-i căderea,

Printre stihii de ceară,

Răsculate tardiv,

S-ar feri de inepții,

Ce le fură vederea,

Ca o umbră de gheară,

Fluturând rogvaiv.

Sub cupole meschine,

Câteodată uitate,

Tresărind sistematic,

Stoarsă-n halba de bere,

Tu oprește-te clipă,

Mistuindu-te-n tine,

Prinsă-n cercul cromatic,

Numărând ghilotine,

...căci totu-i părere.

Din același fum

de speranță

de care depindeam, firul

ce s-a rupt, pierzanie.

Cerul mi-e tată

iar Marea mi-e mamă-

până și necunoscutul mi-e cunoscut;

dar tu mi-ești marea de Abis întruchipat.

Coșmarul.

Iar cum rădăcina unei flori se ofilește

în pământu’ Străin-

așa și rădăcina mea

se stinge încetișor…

În abisul de măști.

De nu știam de Cutia Pandorei

de speranța fragilă;

Miracolele nu ar fi fost adevărate;

dar…Teroarea a sosit.

Neglijența firii omenești,

Indiferența ta, ucide

cu Aparențe parfumate

și esențe de Galben.

E vina mea, oare?

Să iubesc acest Dar, sau să îl urăsc?...

căci acum lumea e o tornadă

de Amintiri ce mă țin captiv

în ceea ce numesc eu: “Coșmar de vise lucide”.

De nu îți place sau n-ai vrea,

Conștiința nu te poate vedea, iar nici tu pe ea;

Nici de aproape, nici la o vorbă distanță.

Chiar de te-ai preface.

Rece, ca cimentul scărilor lungi.

ca Vântul vâjiind în ochi, urechi și minte

nu îți pot simți Căldura.

căci Fumul e mai cald decât Grija ta.

Ace de ceas oprite în amintirile disperate

De Iubire, Armonie

Iar tu n-ai ajuns la Timp;

Nici nu vei fi.

Adio.

Și tot ce îmi Doream

Era Iubirea ta necondiționată;

Dorință Eșuată a unui Copil

Ce ajunge la sejurul Bătrâneții.

Și stau și mă întreb…

Cine Ești?

Să fie circ! …din nou prostimii în delir,

Să-i dăm miros, de coji de mămăligă…

Prin botniță să-i strecurăm un fir,

De amnezie când de foame strigă.

Priviți cum gloata-ntunecată, se grăbește,

Din zori în pași de dans, spre abatoare,

Cât întunericul prin fiecare crește,

Făcând din noaptea minții sărbătoare.

Că doar s-a spus mereu: așa e scris!

E soarta robului să stea cu ochii în pământ,

Visând absent, obedient un cer închis,

Împiedicat pe drumul spre mormânt.

Să fie beznă rece, frică și durere,

Mulțimi de demoni histrionici cu umor,

Sa toarne peste noi oțet și fiere,

Dintr-un potir kitschos, otrăvitor.

Dar vine, …sigur va veni o vreme,

Când toate cele rele se vor îndrepta,

Când praful care suntem se va cerne,

Și lumea asta strâmbă va-nceta.

Unde-s nopţile în care
Tu fiind un visător,
Printre stele, ca în mare
Te plimbai neştiutor.

Fiind zeu, sau un copac
Rătăcind prin amintiri,
Şi bogat, dar şi sărac
Tot copil, şi versuri scrii.

Adorai să vezi lumina
Liniştea, în plină noapte,
Încercînd să afli taina,
De parcă citeai o carte.

Eşti copil, dar şi matur
Te impui sau nu cu paşi!
Timpul e nemuritor,
Apa curge, tu o laşi.
...

Bucuria şi tristeţea te urmăresc,

La colţ, oriunde ele te pândesc.

În funcţie de faptele tale.

Vor fi ori nori, ori soare-

Contează mult ceea ce ai făcut,

Prezentul este bântuit de trecut!

Anii trec, dar nu poţi scăpa!

Trecutul şi prezentul se vor revedea

Viitorul ţi-l vor negocia...

Negocierea s-a terminat!

Trecutul şi prezentul au decis ce va fi:

În funcţie de fapte, viitorul te va răsplăti.

Zbura pasarea maiastra,

Purta pe aripi doar lumină.

S-o aduca la fereastra

Noii vieți fără de vină.

Și toți o-ntâmpinau cu dor

Si-o așteptau pe prispa,

Fântâni cu apă și cu flori

Ca sa mai stea si ea o clipa

În râuri apă cristalină,

Poieni de fragi și mure,

Un cioban pe o colină,

Aer proaspat de padure.

Dar a fost ce-a fost sa fie

Și brusc totul s-a schimbat,

Nu mai e vis si feerie

Ceru-i albastru-intunecat.

Oamenii au luat lumina

Vroiau atunci sa aiba tot

Și pe pasarea umilă

Au zidito intr-un bloc

Si nici om fara de vină

Nici fiinta mai divina

De-atunci nu s-a mai văzut

Si s-a stins si-acea lumină …