3  

Devastatie

În ziua apusului sfânt,
Când stele prin bolta cerească,
Straluci-vor direct pe pământ.
Va pieri voluptatea din gând?

Va muri și tristețea și dorul.
Ne-o privi Ființa X din amurg,
Cum se năruie cerul...
Vom cunoaște atunci adevărul?

Fermecați de o frică paternă
Ne-om cuprinde în brațe la alții.
Pe cand, el, va zâmbi luciferic,
Urmărind cataclismul pandemic.


Категория: Философские стихи

Все стихи автора: Mircea Stegaru poezii.online Devastatie

Дата публикации: 16 марта 2020

Добавлено в избранное: 1

Просмотры: 2016

Авторизуйтесь и комментируйте!

Стихи из этой категории

Indeterminare

 

Sunt cea mai teribilă fiinţă din istorie,

O bestie plină de flăcări şi întunecimi,

De elanuri şi disperări, de eşecuri şi glorie,

Un abis sinistru de mari adâncimi.

 

Grijile lumii şi incertitudinile toate,

Într-o clipă în mine amuţesc,

Căci din pustiu şi grote nu se mai poate,

Percepe mesaje din peisajul lumesc.

 

Aş iubi o lume în care criteriu să nu existe,

Să nu fie nici o formă şi nici un principiu,

O lume în care indeterminarea să persiste,

Şi-n care să nu fie moralizat nici un viciu.

 

Nu voi veni în numele suferinţei niciodată,

Să opresc lumea de la plăceri, orgii sau excese,

Fiindcă viaţa e scurtă şi trebuie consumată,

Şi nu vreau nicidecum să mor la bătrâneţe.

 

Deci, vreau să beau cupa plăcerii până la fund,

Să plâng, să râd, să strig de bucurie ori disperare,

Să-mi mistui în creier orice fărâmă de gând,

Şi să sfârşesc fericit în propria-mi desfătare.

 

 

Еще ...

Din făgașul inimii

Rută prea anevoioasă 

Spre zarea de acasă,

Printre visele scăldate 

De ape ,-nvolburate.

 

Drum bătrân și ostenit 

De iluzii bântuit,

Unde dorul mă strigă 

Și cerul stă să curgă..

 

Cărări întortocheate 

De lacrimi irigate,

Din ochii ce se sting

Și -n urmă se preling...

 

Destine -nșelătoare

În exil sub soare,

În frământari se frâng 

Și sub gene plâng...

 

După amar de vreme,

Calea care geme,

Pe al inimii Făgăs 

Mă cuprinse pătimaș..

Еще ...

Antiteza

Oamenii,

stiu ei totul

Si totusi stiind nimic

Intr-o mare de "info"

Intr-o mare de nimic.

 

Parand ca niste zei

Lucrand ca niste lei

Dar tremurand in ei

De frica, de teama de ei

Insisi.

 

Cautand raspunsuri

In nesfarsite incercari

Cautand comori

Dar rareori cautand,

nestimate valori.

 

De-a dreptul patetici* 

Oamenii, 

fie atletici,

domni directori

mari actori,

si alti temerari,

In slujbe decente,

care par marete

Dar mici, putini iubitori

De sens, de valori.

 

Suntem toti intr-un tot

Plin cu de toate

Dar gol 

Dar goi

de vise, idei, valori, 

Adevarate comori!

Suntem nimic

Si de-a dreptul,

mici iubitori.

 

05.02.2023, 20 ¹², Elblag, Poland

Еще ...

Cum ar fi

Cum ar fi doar să aud

Culorile să le exclud

Pe mine să nu mă știu 

Să văd în față doar pustiu

 

Ziua să îmi fie corul

Noaptea să șoptească dorul

Să nu știu ce simt, ce-aud

Părerile să le includ

 

Să fac totul pipăind

Să mă duc chiar neștiind

Să văd în lume nevăzând

Să merg lumea doar zburând

 

Cum ar fi de aș vedea

Cât privirea-mi cuprindea

Plină de tot însăși viața

Ce-și celebră eleganța

 

Să fiu foarte, foarte sus

Să văd norii în repaus

În vântul foarte puternic

Să dansez cât mai poetic

 

Cum dansez în valuri reci

Unde-s a vântului poteci

Să fiu liberă complet

Să ardă lacrima-n râset

 

Cum ar fi de m-aș trezi

Doar să simt, n-aș auzi

Doar totul ce doare tare

Cum s-aprinde și dispare

 

Să mă simt inexplicabil

Să văd totul impecabil

Ura doar să se topească

Cu greul să se sfârșească

 

Să știu clar ce este viața

Să recunosc existența

Să iubesc ce n-am iubit

Să-nțeleg un diferit

 

Cum ar fi să fiu copilă

Să rămân intangibiă

Când sunt mare să fiu mică

Să nu pot fi pe logică

 

Să nu știu că focul arde

Să nu știu că el aprinde

Să fiu neajutoarată

Și mereu nevindecată

 

Să nu știu nimic nicicând

Să merg spre pericol râzând

Să am o viață luată

Să am o viață mimată

 

Cum ar fi să-mi amintesc

Defapt unde locuiesc

Și că tot ce fac aici

E tot, însă nu ce zici

 

Să-mi știu steaua și lumina

Aici care mi-e sarcina

Familia în galaxie

Astenia din energie

 

Să îmi știu calea și puterea

S-o deslușesc pe ea, gândirea

Să-ntâlnesc sufletu-n față

Să-mi amintesc reala viață

 

Cum ar fi să nu exist

Să fiu cel dintâi artist

Tot ce este să trăiască

Prin mine să se iubească

 

Din nimicu-mi infinit

Să se facă tot gândit

La măreața conștiență

Tot să fie transparență

 

Să exist în fel și chip

Neavând mod și aspect

În tot etern să particip

Să exist și nu perfect

Еще ...

Orele astrale ale omenirii

Orele astrale ale omenirii
(în onoarea lui Stefan Zweig)
...
De nu Te-am fi ales atunci spre răstignire
și nu pe Barabas l-am fi eliberat,
cum ne-am fi găsit drum spre mântuire,
de unde-am fi știut ce ești cu-adevărat?!
...
De n-ar fi fost Iuda primind prețul trădării,
schimbând eternitatea cu-acel unic sărut,
că ne vom mântui la capătul răbdării,
fără chinu-Ți pe cruce, de unde-am fi știut?!
...
Și fără drumul Golgotei chinuitor și crunt,
de nu strigai pe cruce, sub patima durerii,
de nu-Ți dădea un om în locul său mormânt,
de unde-am mai primi Lumina Învierii?!
...
De moartea Ta, (și-ai fost fără prihană),
de nu eram de-atunci cu toții vinovați,
de n-am purta acum, în suflete o rană,
de ce-ar mai trebui să fim astăzi iertați?!
...
În lumea moartă ce merge către moarte
cum ne-am plăti noi prețul mântuirii
prin ”Orele astrale ale omenirii”,
de n-ar fi suferință, de n-ar fi nedreptate?!
Еще ...

Singurătatea absolută

 

Mă simt aruncat şi suspendat în lume,

Incapabil de a mă adapta în vreun mod,

Sunt consumat şi distrus de propriul nume,

Iar deficienţe şi exaltări, sadic mă rod.

 

Sunt chinuit în aceiaşi lăuntrică dramă,

Orice mişcare îmi pare tot mai banală,

Mintea îmi este cuprinsă de-o teamă,

Ce crispează a mea faţă de ceară.

 

Sunt torturat de lumi părăsite,

Abandonat într-o singurătate glacială,

Aici nu am sentimente triste ori fericite,

Ci doar un slab reflex de lumină crepusculară.

 

Toate splendorile lumii aici dispar deodată,

Viaţa îmi este precum soarta unui cimitir,

Trăiesc singurătatea cosmică, desfăşurată,

În clipe haotice ce în nebunie transpir.

 

Scriu pentru cei ce vor veni după mine,

Că n-am în ce să cred pe acest pământ,

Iar unica scăpare este uitarea, ştiu bine …

Dar ce să uit, când în minte totu-i mormânt?

 

Nu vreau să mai ştiu nimic de lumea aceasta,

Lacrimile mele să vă înece pe toţi într-o clipă,

Focul meu interior, incendii să vă stârnească,

Să văd peste voi un haos şi-o aprigă frică.

 

Еще ...

Indeterminare

 

Sunt cea mai teribilă fiinţă din istorie,

O bestie plină de flăcări şi întunecimi,

De elanuri şi disperări, de eşecuri şi glorie,

Un abis sinistru de mari adâncimi.

 

Grijile lumii şi incertitudinile toate,

Într-o clipă în mine amuţesc,

Căci din pustiu şi grote nu se mai poate,

Percepe mesaje din peisajul lumesc.

 

Aş iubi o lume în care criteriu să nu existe,

Să nu fie nici o formă şi nici un principiu,

O lume în care indeterminarea să persiste,

Şi-n care să nu fie moralizat nici un viciu.

 

Nu voi veni în numele suferinţei niciodată,

Să opresc lumea de la plăceri, orgii sau excese,

Fiindcă viaţa e scurtă şi trebuie consumată,

Şi nu vreau nicidecum să mor la bătrâneţe.

 

Deci, vreau să beau cupa plăcerii până la fund,

Să plâng, să râd, să strig de bucurie ori disperare,

Să-mi mistui în creier orice fărâmă de gând,

Şi să sfârşesc fericit în propria-mi desfătare.

 

 

Еще ...

Din făgașul inimii

Rută prea anevoioasă 

Spre zarea de acasă,

Printre visele scăldate 

De ape ,-nvolburate.

 

Drum bătrân și ostenit 

De iluzii bântuit,

Unde dorul mă strigă 

Și cerul stă să curgă..

 

Cărări întortocheate 

De lacrimi irigate,

Din ochii ce se sting

Și -n urmă se preling...

 

Destine -nșelătoare

În exil sub soare,

În frământari se frâng 

Și sub gene plâng...

 

După amar de vreme,

Calea care geme,

Pe al inimii Făgăs 

Mă cuprinse pătimaș..

Еще ...

Antiteza

Oamenii,

stiu ei totul

Si totusi stiind nimic

Intr-o mare de "info"

Intr-o mare de nimic.

 

Parand ca niste zei

Lucrand ca niste lei

Dar tremurand in ei

De frica, de teama de ei

Insisi.

 

Cautand raspunsuri

In nesfarsite incercari

Cautand comori

Dar rareori cautand,

nestimate valori.

 

De-a dreptul patetici* 

Oamenii, 

fie atletici,

domni directori

mari actori,

si alti temerari,

In slujbe decente,

care par marete

Dar mici, putini iubitori

De sens, de valori.

 

Suntem toti intr-un tot

Plin cu de toate

Dar gol 

Dar goi

de vise, idei, valori, 

Adevarate comori!

Suntem nimic

Si de-a dreptul,

mici iubitori.

 

05.02.2023, 20 ¹², Elblag, Poland

Еще ...

Cum ar fi

Cum ar fi doar să aud

Culorile să le exclud

Pe mine să nu mă știu 

Să văd în față doar pustiu

 

Ziua să îmi fie corul

Noaptea să șoptească dorul

Să nu știu ce simt, ce-aud

Părerile să le includ

 

Să fac totul pipăind

Să mă duc chiar neștiind

Să văd în lume nevăzând

Să merg lumea doar zburând

 

Cum ar fi de aș vedea

Cât privirea-mi cuprindea

Plină de tot însăși viața

Ce-și celebră eleganța

 

Să fiu foarte, foarte sus

Să văd norii în repaus

În vântul foarte puternic

Să dansez cât mai poetic

 

Cum dansez în valuri reci

Unde-s a vântului poteci

Să fiu liberă complet

Să ardă lacrima-n râset

 

Cum ar fi de m-aș trezi

Doar să simt, n-aș auzi

Doar totul ce doare tare

Cum s-aprinde și dispare

 

Să mă simt inexplicabil

Să văd totul impecabil

Ura doar să se topească

Cu greul să se sfârșească

 

Să știu clar ce este viața

Să recunosc existența

Să iubesc ce n-am iubit

Să-nțeleg un diferit

 

Cum ar fi să fiu copilă

Să rămân intangibiă

Când sunt mare să fiu mică

Să nu pot fi pe logică

 

Să nu știu că focul arde

Să nu știu că el aprinde

Să fiu neajutoarată

Și mereu nevindecată

 

Să nu știu nimic nicicând

Să merg spre pericol râzând

Să am o viață luată

Să am o viață mimată

 

Cum ar fi să-mi amintesc

Defapt unde locuiesc

Și că tot ce fac aici

E tot, însă nu ce zici

 

Să-mi știu steaua și lumina

Aici care mi-e sarcina

Familia în galaxie

Astenia din energie

 

Să îmi știu calea și puterea

S-o deslușesc pe ea, gândirea

Să-ntâlnesc sufletu-n față

Să-mi amintesc reala viață

 

Cum ar fi să nu exist

Să fiu cel dintâi artist

Tot ce este să trăiască

Prin mine să se iubească

 

Din nimicu-mi infinit

Să se facă tot gândit

La măreața conștiență

Tot să fie transparență

 

Să exist în fel și chip

Neavând mod și aspect

În tot etern să particip

Să exist și nu perfect

Еще ...

Orele astrale ale omenirii

Orele astrale ale omenirii
(în onoarea lui Stefan Zweig)
...
De nu Te-am fi ales atunci spre răstignire
și nu pe Barabas l-am fi eliberat,
cum ne-am fi găsit drum spre mântuire,
de unde-am fi știut ce ești cu-adevărat?!
...
De n-ar fi fost Iuda primind prețul trădării,
schimbând eternitatea cu-acel unic sărut,
că ne vom mântui la capătul răbdării,
fără chinu-Ți pe cruce, de unde-am fi știut?!
...
Și fără drumul Golgotei chinuitor și crunt,
de nu strigai pe cruce, sub patima durerii,
de nu-Ți dădea un om în locul său mormânt,
de unde-am mai primi Lumina Învierii?!
...
De moartea Ta, (și-ai fost fără prihană),
de nu eram de-atunci cu toții vinovați,
de n-am purta acum, în suflete o rană,
de ce-ar mai trebui să fim astăzi iertați?!
...
În lumea moartă ce merge către moarte
cum ne-am plăti noi prețul mântuirii
prin ”Orele astrale ale omenirii”,
de n-ar fi suferință, de n-ar fi nedreptate?!
Еще ...

Singurătatea absolută

 

Mă simt aruncat şi suspendat în lume,

Incapabil de a mă adapta în vreun mod,

Sunt consumat şi distrus de propriul nume,

Iar deficienţe şi exaltări, sadic mă rod.

 

Sunt chinuit în aceiaşi lăuntrică dramă,

Orice mişcare îmi pare tot mai banală,

Mintea îmi este cuprinsă de-o teamă,

Ce crispează a mea faţă de ceară.

 

Sunt torturat de lumi părăsite,

Abandonat într-o singurătate glacială,

Aici nu am sentimente triste ori fericite,

Ci doar un slab reflex de lumină crepusculară.

 

Toate splendorile lumii aici dispar deodată,

Viaţa îmi este precum soarta unui cimitir,

Trăiesc singurătatea cosmică, desfăşurată,

În clipe haotice ce în nebunie transpir.

 

Scriu pentru cei ce vor veni după mine,

Că n-am în ce să cred pe acest pământ,

Iar unica scăpare este uitarea, ştiu bine …

Dar ce să uit, când în minte totu-i mormânt?

 

Nu vreau să mai ştiu nimic de lumea aceasta,

Lacrimile mele să vă înece pe toţi într-o clipă,

Focul meu interior, incendii să vă stârnească,

Să văd peste voi un haos şi-o aprigă frică.

 

Еще ...
prev
next

Другие стихотворения автора

Parc

 
Desi nu vad, nu te aud,
si nu esti langa mine.
Intr-un freamat dulce ma scufund,
si mor de dor de tine.
 
Sub cer senin, intunecat,
tigara ti-o-aprindeam.
Iar ochii tai stelari de mari,
Prin lac ii admiram.
 
Si te priveam cum printre lume,
luceai si ma scoteai din minti.
Caci radiai eternitate,
si moarte... si culori fierbinti.
 
Dar clipa aia a trecut,
Iar luna se asterne-n toi.
Plang felinarele de mult,
Reasteptandu-ne pe noi.
Еще ...

Parc

 
Desi nu vad, nu te aud,
si nu esti langa mine.
Intr-un freamat dulce ma scufund,
si mor de dor de tine.
 
Sub cer senin, intunecat,
tigara ti-o-aprindeam.
Iar ochii tai stelari de mari,
Prin lac ii admiram.
 
Si te priveam cum printre lume,
luceai si ma scoteai din minti.
Caci radiai eternitate,
si moarte... si culori fierbinti.
 
Dar clipa aia a trecut,
Iar luna se asterne-n toi.
Plang felinarele de mult,
Reasteptandu-ne pe noi.
Еще ...

Parc

 
Desi nu vad, nu te aud,
si nu esti langa mine.
Intr-un freamat dulce ma scufund,
si mor de dor de tine.
 
Sub cer senin, intunecat,
tigara ti-o-aprindeam.
Iar ochii tai stelari de mari,
Prin lac ii admiram.
 
Si te priveam cum printre lume,
luceai si ma scoteai din minti.
Caci radiai eternitate,
si moarte... si culori fierbinti.
 
Dar clipa aia a trecut,
Iar luna se asterne-n toi.
Plang felinarele de mult,
Reasteptandu-ne pe noi.
Еще ...

Parc

 
Desi nu vad, nu te aud,
si nu esti langa mine.
Intr-un freamat dulce ma scufund,
si mor de dor de tine.
 
Sub cer senin, intunecat,
tigara ti-o-aprindeam.
Iar ochii tai stelari de mari,
Prin lac ii admiram.
 
Si te priveam cum printre lume,
luceai si ma scoteai din minti.
Caci radiai eternitate,
si moarte... si culori fierbinti.
 
Dar clipa aia a trecut,
Iar luna se asterne-n toi.
Plang felinarele de mult,
Reasteptandu-ne pe noi.
Еще ...

Parc

 
Desi nu vad, nu te aud,
si nu esti langa mine.
Intr-un freamat dulce ma scufund,
si mor de dor de tine.
 
Sub cer senin, intunecat,
tigara ti-o-aprindeam.
Iar ochii tai stelari de mari,
Prin lac ii admiram.
 
Si te priveam cum printre lume,
luceai si ma scoteai din minti.
Caci radiai eternitate,
si moarte... si culori fierbinti.
 
Dar clipa aia a trecut,
Iar luna se asterne-n toi.
Plang felinarele de mult,
Reasteptandu-ne pe noi.
Еще ...

Parc

 
Desi nu vad, nu te aud,
si nu esti langa mine.
Intr-un freamat dulce ma scufund,
si mor de dor de tine.
 
Sub cer senin, intunecat,
tigara ti-o-aprindeam.
Iar ochii tai stelari de mari,
Prin lac ii admiram.
 
Si te priveam cum printre lume,
luceai si ma scoteai din minti.
Caci radiai eternitate,
si moarte... si culori fierbinti.
 
Dar clipa aia a trecut,
Iar luna se asterne-n toi.
Plang felinarele de mult,
Reasteptandu-ne pe noi.
Еще ...

Parc

 
Desi nu vad, nu te aud,
si nu esti langa mine.
Intr-un freamat dulce ma scufund,
si mor de dor de tine.
 
Sub cer senin, intunecat,
tigara ti-o-aprindeam.
Iar ochii tai stelari de mari,
Prin lac ii admiram.
 
Si te priveam cum printre lume,
luceai si ma scoteai din minti.
Caci radiai eternitate,
si moarte... si culori fierbinti.
 
Dar clipa aia a trecut,
Iar luna se asterne-n toi.
Plang felinarele de mult,
Reasteptandu-ne pe noi.
Еще ...
prev
next