Urătură/ Poezie!

Dedic o melodie pentru tine

Pe care am ales-o dintr-o mie,

Și care ne-a plăcut la amândoi

S-o fredonăm în studenție

E cântul ce-l ascultam noi doi

Când la cămin stăteam pe bancă,

Eram atât de tineri, prea visători

Eu cavaler, iar tu a mea puștancă

Este o melodie cu versul de iubire

Cu doi îndrăgostiți în lume rătăciți,

Visând să fie împreună cu legământ

Cu mersul la primar, jurat, căsătoriți

.................................

Soarta a fost de partea noastră

Și cu iubire în viață am pornit,

Anii s-au pus pe-ai noștri umeri

Și ce-am visat atunci, s-a împlinit

Timpul s-a scurs fără oprire

Urme lăsând, nu ne-a iertat,

Ne înțelegem dintr-o privire

Și-n cânt a apărut un mic oftat

Acum când gândul se întoarce,

Spre tinerețe cu ale ei emoții,

Seama ne dăm că totul  trece,

Și zilnic ungem...zimții roții...

și bucuroși ne educăm...nepoții!

Tot timpul viața mi-a fost speranța 

De a trăi frumos pe-acest pământ, 

Lângă prieteni și-a mea consoartă 

Iubita dăruită mie de Domnul Sfânt. 

A fost demult când eu am întâlnit 

Pe cineva ce viața mi-a schimbat, 

Și de atunci până ce astăzi...scriu 

Pereche binecuvântată am format. 

Nu pot să spun cum s-a-ntâmplat 

Ca noi să ne găsim unul pe altul, 

Dar sigur știu că dragoste a fost 

Și din iubire, ni s-a născut băiatul. 

Eram doi tineri stagiari și visători 

Fără a ști ce ne rezervă viitorul, 

Trăiam prezentul și fericiți visam 

Că peste ani sprijin ne-o fi...odorul. 

...........................................

Și vremi s-au pus pe-a noastre chipuri 

În timp ce-a nost' fecior s-a însurat, 

Și dus a fost după a lui iubită...aleasă 

Să ne aducă-n casă..nepotul preferat!

Zilnic mă-nchin la tine Doamne

Și multe cer să-mi împlinești,

Uit când greșesc să cer iertare

Cu toate astea, simt că mă iubești

 Încerc să nu mai fiu așa de mândru

Și către cei din jur să-mi arăt omenia,

În adevăr să cred urând minciuna

Și aliatul vieții să- mi fie modestia

Mă străduiesc să nu fiu lacom

Să fiu corect, cinstit și cumpătat,

S-ajut fără a cere vreo răsplată

Să lupt și-apoi să spun..a meritat

Izvor de dragoste să- mi fie inima

Iar bunătatea să-mi biruie invidia,

Să răspândesc în jur multă lumină

Să fiu puternic să țin în frâu mânia

Visez că omul poate fi mai bun

Doar prin iubire și fără pic de ură,

Cuvântul dat să fie bună temelie

Pe care să clădești, având măsură

......................

Mă-ntreb de știu ce este bine

Și cum pot de rău să mă feresc,

Speranță-mi este doar la Tine

Și cu smerenie..zic mulțumesc!

De ce scrii poezie, dragă Cezar!?

( un mic fragment, dintr-o discuție cu al meu bun amic, C,  la o cafea amăruie)

Dându-ne întâlnire, la o cafea, să depănăm amintiri și desigur să ne contrazicem, de ce politichie se mai face pe malul Dâmboviței, de-ai noștri aleși și, desigur și, pe marginea șanțului de precupețe și-n crâșme de ,,autocunoscători", mai ales când mintea
le e ,,aburindă" iar, crașmarul bucuros și avid să-și rotungească câștigul cu încă trei arginți, ,,botezând" vinul ( practică veche dar de actualitate )...că de, tăria multă poate dăuna grav sănătății, iar...de, puțină apă, duce la prelungirea discuțiilor
,,bahice" și la aprinderea spiritelor, dar niciodată, la incendii....am purces și noi sorbind din cafeaua amăruie, la o discuție literară, ca buni cunoscători ai genurilor... că de, aici toată lumea se pricepe la dat sfaturi și la a critica și mai puțin de a ,,trudi" cu penița și mintea, pentru încântarea cititorului.

...............................

Deodată, bunul meu hâtru prieten, mă dojenește și mă intreabă: dragă  Cezar, de ce scrii poezie, în aste timpuri, când lumea, a uitat de mult acest gen literar,  care în paranteză îți spun că mi-e unul îmi place... dar de, eu am o vârstă și iubesc ce scrii... moment când își ridică privirea și admirativ îmi zâmbește în semn de prețuire...și continuă...de ce nu scrii proză, că știu că ai începute mai multe
,,ciorne- manuscrise" , în care subiectele abordate sunt destul de interesante și ar putea capta cititorul.

După o mică reflecție..că de, am o vârstă și experiența vieții, ii mărturisesc...

Dragă amice: citesc proză și cărțile tale pe care le scrii cu mare har și talent și sunt bucuros, încântat că pui pe
,,masa" cititorului
asemenea gen literar și, te bucuri de multă apreciere, dar eu, niciodată, nu voi renunța la vers, rimă și, a reflecta cât mă pricep, prin poezie, la realitatea vieții ce ne înconjoară, la amintirile copilăriei cu năzdrăveniile ei, la clipele trăite în adolescență, la iubirile nevinovate sau poate vinovate, la satul nostru natal ( noi fiind consăteni ), la părinții noștri care nu mai sunt, dar ne-au lăsat pe noi să le ducem numele și să fim mândri de ei, la școli, dascăli, învățătură, examene, reușite, eșecuri, la realizări, nerealizări, năzuințe în activitate profesionala, la familie, prieteni, dușmani, adevăr, minciună,  la, la....la... multe ar fi de spus... că de, ani am adunat în spate și tinerețea este acum, doar amintire, iar bătrânețea...reflecție
și boli adunate.

...................

Așa că, dragă prietene, îți zic că poezia pentru mine este viață, pasiune, izvor nesecat cu apă vie, este reflectarea trăirilor
în timp, ale unui călător pe acest pământ, care știe de unde vine, dar nu cunoaște destinația și nici când va coborî, urca, spre o nouă călătorie, destinație.

Poezia îmi este povestea vieții, pe care am încercat și sper că am reușit prin versul meu să transmit cititorului, o mică parte din frumusețea dar și urâciunea ei.

Prin poezie mi-am
,,cântat" ( toate poeziile mele sunt puse pe melodii ),
,,Realitatea vieții". Am scris ce am simțit și, am simțit să scriu, cu iubire  și dăruire.

..........................

La auzul celor spuse, prietenul meu drag, C, a încuviințat din cap, în semn de prețuire, ne-am înghițit stropul rece de cafea, rămas pe fundul ceștii, ne-am îmbrățișat amical și pornit fiecare pe cărări cunoscute, adică, spre casă, la familia  noastră, unde  suntem așteptați de scumpele soții, cu masa întinsă și plină cu alese bucate...moldovenești. de le mănânci cu ochii, și-ți lasă gura apă...că de, n-am băut vin ,,botezat", dar papilele olfactive si gustative simt mirosul și gustul și, ne ,,udă" gura.. de, apă peste tot.
.

Pe drum, mucalit, am reflectat...dacă poate prietenul meu are dreptate și ar trebui să mă adun și să-mi finalizez ,,romanele" care stau pe undeva în așteptare. Dacă, dacă, dacă...parcă!! Timpul va rezolva dilema mea.

Timpul m-a ajuns, că de, am o vârstă  dar, nu-mi ajunge!

Doamne dă-mi sănătate, iar tu, Timpule mai lasă-mi... timp!

Vă îmbrățișez cu toată dragostea!

Cezar, Piatra Neamț!

I-am văzut mergând pe stradă,

Cu priviri atente la ceru-nourat,

El i-a arătat pe stâlp o barză,

Ea a zâmbit, că pasărea-zburat

Sunt de ceva timp împreună,

Și noi am vrea să fim bunici,

Și ne dorim ca ei să spună,

Că vom avea de crescut prunci

Noi ne dorim să educăm nepoți,

Simțind că timpul nostru trece,

Iar să-l oprești pe loc nu poți,

Și știm că fiecare trebuie să plece

Dar nu e zor și nici o grabă mare,

Și știm că toate vin la timpul lor,

Iar când e dată binecuvântare,

Și așteptarea trece mult mai ușor!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Mi se spune că-s cumătră

Și că fur găini din curte,

Totul este o minciună

Țin regim și manânc fructe.

Noaptea trec pe la cotețe

Doar atunci când nu e lună,

Și doar să le spun la păsări

Somn ușor și noapte bună.

Am miros fin de canină

Și adulmec ce îmi place,

Stau cu nasul sus în vânt

Prada o atac și sunt dibace.

Câinii, cum mă văd mă latră

Dar nu-i bai că sunt legați,

Trag de lanț ca să m-ajungă

Și mă-ntreb...oare-s turbați?

Uneori pe unde trec lipsesc

Câte-o rață, curcă sau găina,

Toți îmi spun că sunt o hoață

Când găsesc pene-n grădină

Totuși vreau să recunosc ceva

Că am poftă să consum și carne,

De la cei ce nu-s prea gospodari

Care-n loc de ușă au pus...bârne.

Vestea-mi merge că-s șireată

Și că am coada prea lungă,

Mulți ar vrea să-mi facă rău

Și să-mi poarte blana...glugă.

Am mulți ,,prieteni" prin pădure

Chiar pe moș Martin din poveste,

Cică, l-am lăsat cu coada scurtă

Prinsă-n gheață..la prins pește.

Iar acum flămândă eu vă spun

Că mi-i greu să-mi găsesc hrana,

Și tot timpul mă ascund de oameni

Că sunt răi și-mi vor..pe ei blana.

Ieri am primit un mesager,

Venit din depărtări uitate,

Nu m-am gândit de loc la el,

Deși sunt om cu ani în spate

Am stat de vorbă mult în doi,

Și amintiri trecute-am depănat,

Eram surprinși cu totul amândoi,

De câți ani în cârcă s-au adunat

Știa și data când m-am născut,

Și foarte multe din viața mea,

Mi-a zis că m-ansoțit de la-nceput,

Stând lângă mine în clipa grea

Ai fost de multe ori părăsit,

Pe drumul încurcat al vieții,

De oameni apropiați păcălit,

Și înapoi n-ai dat găsind soluții

Așa mi-a spus necunoscutul,

Și-apoi încovoiat s-a prezentat,

Numele meu se cheamă,,timpul",

Și-n timp eu pavăză ți-am stat

De ce-ai venit acum spre mine?

Eu curios, surprins l-am întrebat?

Un troc sunt nevoit să fac cu tine,

Mi-a spus ferm, direct și răspicat

Ce îți propun, nu e deloc negociabil,

Că voi lua cu mine de la tine tinerețea,

Și-ți voi lăsa la schimb în mod inevitabil,

Anii ce vin și-ți vor aduce...bătrânețea

Pentru moment am rămas mut,

Și am simțit teribil gustul tristeții,

Nu îmi explic cum vremea a trecut,

Dar Timpul mi-a șoptit,

prietene...e roata și cursul vieții!

Atunci am înțeles pe loc venirea sa,

Și schimbul nevoit l-am acceptat,

Am vrut să-l mai întreb pe timp ceva,

Nu mi-a răspuns, s-antors și a plecat!

Scrisă pentru voi,

Nascut, Mai "62,

Cezar,

Pe curând!

de pe clasa a IX-a

deja cred  că mi se schimba creierul

inconștient

parcă se formau alte rădăcini;

eram într-o polemică cu un (...)

(Domn lipsit de capacități intelectuale avansate.)

și zicea treburi nasoale de femei

eu le-am luat apărarea

„soția merită ajutată, nu e o sclavă”

la care el îmi recomandă

să-mi tai ceva și să înlocuiesc cu altceva

(Până și eu pot să recunosc — n-a fost o recomandare bună.)

come again?

pas lateral, tras umărul stâng cu tot cu braț în spate

și-am lansat un pod de palmă

direct în timpanul lui

m-am simțit ca el, i-am urlat două săptămâni în urechea dreaptă

și el nu auzea

și tot plângea

dar a fost o lecție bună pentru toată lumea

recent l-am văzut cu o fată de mână pe stradă

părea foarte iubitor

și ea părea că are umărul tras

puțin

în spate.

Poate mă scufund

Adânc adânc 

Dar poate zbor 

Mai sus,mai sus

Poate deja-s înecată

Sau în cer o pasăre împărată.

Dar știu  că-i pustiu

Pustiu  în jurul meu

Pustiu în suflet,  pustiu în gândul meu

Știu ca strig dar nu se aude

Știu că mă bucur ,dar nu se simte.

Doamne,spune-mi Tu,adu-mi aminte 

Unde-s eu ? Pe fund de mare,cât de adânc?

Întru-un cer albastru, și cât de sus?

O să cad? O să mă înec?

La final eu să plâng?

De tristețe? De bucurie?

Spune-mi Doamne! spune-mi mie.....

În noaptea aceea

Ghetsimaniul părea inima lumii -

o inimă grea,

strivită între păcat și Dumnezeu.

Măslinii își plecau ramurile

ca niște profeți obosiți,

iar luna, palidă și rece,

ardea deasupra grădinii

ca o candelă rămasă singură

după stingerea tuturor rugăciunilor/

Și Hristos se ruga.

Nu cu liniștea sfinților din icoane,

ci cu durerea adâncă

a Celui care purta în Sine

toată căderea omului.

Pământul tăcea,

cerul tăcea,

Doar respirația nopții

mai tremura printre măslini.

Apoi am văzut-o -

o picătură de sânge

căzând încet pe iarba rece,

ca și cum însăși veșnicia

ar fi început să sângereze.

Și încă una.

Și încă una.

Roșii și grele

ca niște semințe ale mântuirii

aruncate în țărâna morții.

Atunci am înțeles că Dumnezeu

nu mântuiește lumea de departe,

ci intrând până la capăt

în spaima,

în singurătatea

și în rana omului.

Fiecare picătură

era o tainică pecete a iubirii -

o lumină răstignită

pe întunericul firii noastre.

Iar grădina întreagă

părea un altar cosmic,

unde Fiul lui Dumnezeu

prefăcea suferunța lumii

în început de Înviere.

Stă la umbra unui nuc 

Bătrânul singur cuc;

Copiii plecați departe 

Să -si găsească rost și parte 

Îl sună din când în când,

Se vor revedea curând,

Îi promit cu strășnicie 

Și să nu -si facă impresie,

Că l-au uitat și părăsit,

Când în lume au fugit..

Bătrânul dă din cap și tace,

Privirea umedă și -o -ntoarce 

Spre casa rece și pustie,

Căci un singur lucru știe,

Că sunt vorbe deșarte;

La anul, tată, poate..

Ii sună cunoscut 

Și se -adăncește abătut

În amintirea de demult 

Să -i fie pavăză și scut

De vreme rea, ploioasă,

De -a lui soartă nemiloasă..

Se -ntinse -n pat, oftând 

Lângă câinele lui blând;

Ce suferința i-o alină

Și adormiră în surdină..

I

Suntem nebuni în această lume închisă,

Unde părerea diferită de alții e interzisă

Uităm să mai vorbim, cuvintele ne sunt străine,

Unde dragostea celuilalt cu greu se obține

Alergăm după nimic, și tot mai mult pierdem,

Timpul ne fuge, dar nu-l înțelegem

Bunica ne-a spus că timpul ne va salva,

Dar noi rămânem cu cârpa pe frunte, fără altceva

Mă-ta spune că „nu-i așa, dar noi știm”

Că orice lucru „bun” pe care-l facem îl plătim

Viața se rupe în fâșii de promisiuni

Și așteptăm mereu să se întâmple minuni

Patria noastră e fără valoare,

O luptă pierdută, fără onoare,

Înjurăm în ploaie, cu o voce disperată

Cristalul se sparge, dar nu știm cum și ce ne arată,

Scara fericirii se ridică, dar e mult prea înaltă,

Și sperăm să găsim ce căutăm în lumea cealaltă

Aleargă-n zadar speranța ce nu se salvează

Și când nu primim ce vrem ne enervează

Căutăm libertatea, dar nu știm cum s-o prindem,

Scânteia din noi se stinge și nu știm s-o aprindem

Fără prieteni, fără iubire, fără speranță,

Chestia asta ne ucide în fiecare dimineață.

Am dat de la mine, dar niciodată n-am primit,

Părinții ne-au bătut , dar nu s-a simțit

Prietenii ne spun „frate e doar un joc”

Dar viața te-nvață când ești în prag de noroc,

Că nu vrem să ne plecăm, dar totuși cădem

Când corupția ne sună îndată răspundem

M-am lovit de prostia ce ne-o tot spun

Și calc în picioare tot ce găsesc ca un nebun