Un joc...șahul!

Iubesc a ta înfățișare

Ce pe retină mi s-a pus,

Tu-mi ești a mea icoana

Iar eu, iubitul tău supus. 

Te văd mereu, o cosânzeană

Așa cum în povești s-a scris,

Sunt fericit...că ești cu mine

Un adevăr trăit și nu un vis. 

Iubesc privirea ta senină

Și buzele-ți dulci și subțiri,

Sărutul dat de dimineață

Și licărul iubirii din priviri. 

Ne știm parcă de-o veșnicie

De când eram tineri studenți,

Și timpul ne găsește împreună

Îndragostiți, ai vieții..pacienți. 

Îmi place să aud că mă iubești

Și simt cum inima-mi pulsează,

Torentul de iubire și mulțumire

Că Cineva, pe lume..ne veghează. 

Și cum să nu fiu omul împlinit

Lângă a mea iubită, azi soție,

Și cum să uit vreodată-n viață

Prin câte am trecut...dragă Mărie!

Îmi împletesc pașii cu visul

S-ajung aproape de inima ta,

Iar pe buchetul de trandafiri

Voi scrie cu iubire ,,nu mă uita".

Aștept să te-ntâlnesc pe seară

Pe potecuța plină de amintiri,

Unde am încercat o sărutare

Simțind cum dragostea e în priviri. 

Scriu vers și-l pun în rand de poezie

Prin care-ncerc iubire să-ți trimit,

Să înțelegi că tu-mi ești fericirea

Și-s mulțumit că sunt al tău iubit. 

Ce greu mai trece timpul săptămânii

Până ce vine sâmbăta cea așteptată,

În brațe să te strâng și vreau să știi

Că inima-mi, iubito, de tine e furată. 

Mi-e dor de-a tale calde-îmbrățișări

Pe care le doresc duse spre infinit,

Și spun că la-ntâlnirea ce urmează

Mână să-i cer, așa cum am promis

Iar dragoste să fie...pân' la sfârșit. 

...................................

Povestea a început tare demult

Iar noi promisiunea ne-am ținut,

Și azi când anii mulți îi numărăm

Ne alintăm, neîncetat...cu un sărut!

 Ca roua dimineții, aș vrea să fiu,

Să cad pe teaca ierbii și, să inviu,

Ce s-a uscat în timp, în lipsa ploii,

Să văd verdeața și, măreția florii

Aș vrea să fiu și, norul de pe Cer,

Și apă binecuvântată, să pot s-ofer,

La toți, la toate, fără deosebire,

Că vreau s-arăt, că Sus, este iubire

Și aș mai vrea, să luminez, eu drumul,

Pe care-l rătăcește-n viață, omul,

Și se abate, de la cararea dreaptă,

Călcând voit, pe partea-ntunecată

Să încălzesc, când frigul ne cuprinde,

Aș vrea să fiu, o flacără ce se aprinde,

Raceala dintre noi, s-o transformăm,

În dragoste, iubire, și-n pace să visăm

Pământ, cu multa roadă, mi-aș dori,

Și-un câmp întins și, colorat de flori,

Așa aș vrea, să fiu văzut de semeni,

Și binecuvântare.....printre oameni

Am scris de apă, lumină, foc, pământ,

Ele-nsemnând, darul divin și sfânt,

Dat nouă, celor ce murim, pe rănd,

De către Cel de Sus, Păstorul blând!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Mă uit în jur si, nu-nteleg,

De unde vine, atâta răutate,

Aș vrea s-adun și, să culeg,

Un mic buchet, de bunătate

Ma rog si, zilnic mă închin,

Și îmi doresc, eu, cu ardoare,

Să văd mereu, Cerul senin,

Și Soarele, cum după nor apare

Dar parcă, a mea ruga zboară,

Și-mi pun mereu o întrebare,

De ce norii, mai rar coboară,

Și nici atunci, nu lasă apa roditoare?

Când mic copil, creșteam în sat,

Îmi amintesc, de cele 4 anotimpuri,

Ca ele azi și, omul s-a schimbat,

Și noi trăim, în rătăcire, alte vremuri

Ne punem întrebări, fără răspunsuri,

Vedem, că tot mai rău, e, pe pământ,

Și ne expunem, permanent la riscuri,

Și nimic sfânt, nu mai e, în cuvânt

Suntem, din ce în ce, mai mândri,

Și lacomi, fără nicio cumpătare,

Cu toții am uitat, să mai fim tandri,

Și uneori chiar mânioși, fără răbdare

Avem cu toții, iubire mare de arginți,

Si ne lipsește, dragostea aproapelui,

Nu știm ce-nseamnă, să fim smeriți,

Avem doar grija trupului și, nu și a sufletului

Cu cel sărac, nu suntem milostivi,

Să-l bucurăm, cât de puțin se poate,

În lumea noastră, suntem captivi,

Și adunăm muncind și, zi și noapte

Vedem cu ochii noștri, nedreptatea,

Și judecăm ușor, cu măsuri diferite,

Si implorăm mereu, Divinitatea,

Să ne ajute și, să-navem suferințe

Nu știm și, nici nu vrem a mai ierta,

Pe cei ce credem, că ne-au greșit,

Și nici să dăm, din pâinea câștigată,

Celor ce-n viață, norocul le-a lipsit

Dacă deschidem, bine, ochii minții,

Vedem în clar, când Sus plecăm,

Cum toți suntem egali, în fața morții,

Nimic material, nici bani, noi nu luăm

Așa că pe pământ, cât mai trăim,

Să nu uităm, să facem fapte bune,

Că doar așa și, nu altfel ne-nbogățim,

Și-n Cartea Vieții, noi vom purta..un nume!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

De mic mi-ai zis să învăț carte

De vreau să fiu, un Om în viață,

Și să nu uit de Sfânta rugăciune

Când ochi deschid, în dimineață. 

Apoi tu pixul mi-ai ținut în mână

Și-n doi am tras linii și bastonașe,

Am adunat, scăzut tot împreună

Și înmulțit și împărțit pe bețigașe. 

Am buchisit întreg abecedarul

Și literă cu literă am desenat,

Să știu citi, s-ajung un învățat

Mapă să port și nu sapă în sat. 

Așa mi-a spus bunica mai mereu

Și mult a vrut, om bun eu să devin,

Să nu mă rușinez de unde am plecat

Și să rămân printre străini...creștin. 

Era o simplă bunicuță...făr'de carte

Cu sufletul curat și multă bunătate,

Nu se plângea de boli sau suferință

La Domnul se ruga, să aibă sănătate. 

Asta a fost bunica mea frumoasă

Până-ntr-o zi când lume-a părăsit,

Plecând pe toamnă, înspre Paradis

La ani puțini, cum Cineva a stabilit!

Să vii că te aștept de-o viață 

Să simt puțin că mă iubești, 

Și-apoi te las să poți să pleci 

Dacă la mine, iubire nu găsești. 

Te văd frumoasă ca pe-o zână 

Precum poetul te-a scris în vers, 

Nu știu deloc cum ți-i înfățișarea 

Dar simt că tu exiști în...univers.

În mintea mea și gândul rătăcit 

Doar tu îmi poți reda speranța, 

De-a fi din nou acel îndrăgostit 

Și mică între noi pe veci distanța. 

Nu știu de-s treaz sau de visez 

Dar asta n-are nicio importanță, 

Când tu ești vis sau poate-aievea 

Iar viața mea un taler de balanță. 

Și timpul trece, zboară neîncetat 

Și îmi adună ani mereu în spate, 

Așa că-ncep să-măndoiesc că pot 

Cândva să îmi găsesc...a mea jumate!

valul se naște
și moare în același ocean —
unde e despărțirea?

Între regăsire și rațiune,

Între a pleca între a te iubi pe tine 

Între amintiri și traume,

Între sentimente nespuse și anxietate

Între a te îmbrățișa și a nu mai aștepta

cum de nu esti un om de succes ?

m-ai intrebat

in timp ce ridicai masura

alaturi de statura mea monumentala

reflectata de asumata mea aroganta.

poate c-ar fi trebuit sa-ncerc

da m-au trudit vremurile

m-au ademenit cartile

m-au ratacit bibliotecile

m-au colorat anotimpurile

m-au invaluit uitarile

m-au zidit cuvintele

m-au tintuit recunostintele

m-au ingenunchiat inserarile

m-au diluat ploile

m-au imbatat salcimii

m-au imbiat si teii

m-au acceptat caii

m-au chemat ciini

m-au detunat pustile

m-au inhatat padurile

m-au oglindit izvoarele

m-au amagit soaptele vintului

m-au colorat prigoriile

m-au ingrijorat eclipsele

m-au incintat meteorii

m-au dumirit ecuatiile

m-au luminat fortele

m-au imbatat sunetele

m-au mingiiat rimele

da mai mult decit toate

m-a-nlantuit

ca o ancora grea

infipta-n nisipul marii albastre

cicatricea mica,alba

de pe buza ta de sus

Nu vorbi.
Lasă ecoul să-ți fie gură.

El știe
cine n-ai fost niciodată.

De ce tu crezi că ești mai bun

Decât colegul de lângă tine,

Când cei din jur nu văd nimic

Să fi făcut ceva ce-ți aparține

Mereu repeți că știi ce faci

Și ajutor nu ceri la nimeni,

Greșești dar nu te-oprești

Și vina o arunci pe semeni

Simțim la tine doar mândrie

Pe care o arăți pe unde treci,

Ne spui că tu le știi pe toate

Ne minți și în minciuni te-ntreci

Nu știi ce-nseamnă modestia

Și lauda-i mereu în gura ta,

Te crezi a fi un bun exemplu

Și n-ai ceva vreodat'ați reproșa

Te superi când ți se spune

Că adevărul este doar unul,

Te lauzi numai cu ce fac alții

Și te-npănezi precum păunul

Cu toate-acestea stai pe scaun

Când toți în tine văd o nulitate,

Iar să sperăm într-o schimbare

Există o infimă...probabilitate!

Iubitã copilã a neamului meu

Ce zaci, pãrãsitã-n ţãrânã,

Când cel mai de-aproape, te lasã la greu

Şi vorbe de-ocarã-ţi îngânã.

Tu ai o nãdejde, un sens şi un ţel:

Priveşte lumina ce vine,

Hotare sã punã şi porţi de oţel

Şi capãt, atâtor suspine!

Cãinţa, mâhnirea, pãrerea de rãu

De tine-s atãt de aproape!

Dar cel ce se luptã cu sufletul tãu,

Nu vrea nicidecum, sã te scape.

Iubitã copilã a neamului meu,

Ridicãte-acum, din ţãrânã!

Şi-ndreaptã-ţi privirea şi gândul, mereu,

Spre Cel ce-ţi întinde-a Sa mânã!