Regina nopții

Iubitul meu cu chip de înger,

Pari din exterior un fulger.

Dorul care mă cuprinde,

Nu accepți că e pentru tine..

În urma unei concluzii, 

Nu înțeleg sensul furtunii.

Așteptarea și dorul meu, 

Chemarea la îngerul meu..

Duc povara sufletului

Într-o mare fără apă,

Adâncă, seacă

În definitiv: fără apă.

Apasă pe trupul sec

Și cere să fie în cerc,

Puțină apă..

Povara ce-mi inundă sufletul, 

Coboară în mare și aduce, 

Prin ale ei suferințe gri,

O cascadă ce inundă,

Golul cu multă apă

Dus acolo printr-o șoaptă

Iubire, unde răsari?

Ajută-mă să fiu lumina

Să nu uit unde e inima..

Pornești lent printre sărmani 

Cauți, omori și apoi dispari!

Te descifrez în mii de gânduri, 

Tu, ignori aceste visuri:

"- Nu e bine să cunoști,

Căci după ai să recunoști, 

Tot ce ascunde acest decor,

Plin de spaimă și de dor.."

Cu timpul ai să descoperi 

Că minciuna e printre morți, 

Lumina care o să răsară, 

O sa fie mult mai clară,

Cu tristețe, o să doară..

Plimb lent în ea gândire,
Un cer care parcă zgârie.
E prea crunt printre rânduri,
Rămân sumbră printre gânduri.

Gălăgia parcă tace,
În țara asta de dobitoace..
Morții cer un argument,
Viii aruncă cu "ciment"..

Curând, iubitule, am să te uit
Imaginea ta, sufletul..
Clipele mi-au fost mărgele..
Iar luna o martoră pentru ele..

Stelele ne-au vegheat mereu,
Tu zâmbeai cu zâmbet "greu"
Speranța mi-e pusă în tine
Soarele mi-a șoptit de bine..

Nu uita de steaua ta,
Care cândva te plângea
Trăiește și spune-i lunii,
Că totul a fost din cauza minciunii..

Dear gentle reader,

Beneath the pale moonlight,

I have entered your dreams

and whispered softly

the legend of soul ties.

Slowly, you step beside me.

Hungry eyes gather in the distance.

The reality swallowing us whole

is nothing but a forgotten battlefield.

Your razor-sharp gaze is captured.

There, among dozens of rotting corpses,

stand two figures suspended in silence,

like the final pillars of a fallen temple.

The first— a broken priest.

Wounded, endlessly praying,

his trembling hands, his crooked fingers,

still searching for a fragment of mercy.

The second— a gentle demon.

Waves of warmth orbit around her.

Her sapphire eyes remain fixed upon the horizon,

calmly gazing into the endless dark.

You see them, don't you?

Remain still.

Obedience is the key.

Watch closely,

for what you are about to witness

will unsettle the deepest parts of your soul.

She senses the priest's sorrow

rising above the dead surrounding him.

His misery speaks louder than words.

"Take my hand," she whispers.

"Drink from my waters.

You have exhausted your strength

for far too long."

"My fair lady... my endless cup of hope...

How could a poor soul like mine

ever deserve to reach you?"

Like distant constellations,

their paths collide.

He drinks fiercely from the source of her light,

while she willingly holds him close,

believing compassion alone

can heal what time could not.

"How can this be?

Have I become blind

or simply mad?"

"Silence.

Ask yourself what you're truly seeing.

The truth stands before us.

It is only hidden

from those unwilling to look."

What feels like thousands of years pass.

The priest and the demon

begin studying one another.

One— cold as forged steel,

calculating,

entirely ruled by the mind.

The other— guided by razor-sharp intuition,

profound empathy,

and quiet emotional wisdom.

Again and again,

the priest manipulates, betrays, wounds,

engraving new scars into her soul.

Again and again,

the demon forgives.

Once. Twice.

Until—

something clicks.

The pattern reveals itself.

The spell dissolves.

She stands perfectly still,

frozen in time, calculating,

without anger, without reaction.

Holding every advantage,

she prepares her departure

in absolute silence.

She could have struck him down.

She could have carved wounds

deeper than those he had ever known.

But she finally understands.

This is no wounded soul.

This is a predator.

Her sapphire eyes become crystal clear.

And then—

she goes supernova.

The script shatters.

The roles reverse.

For the first time,

the priest chokes on fear.

He was clever.

Subtle as a serpent.

Yet painfully predictable.

She had always seen beyond the mask.

She understood him

better than he understood himself.

For the depth of her empathy

could only exist

because it mirrored

the depth of her own darkness.

And his downfall

would become far worse than hell.

"He searched for golden nectar,

yet stumbled upon an unknown creature."

The dead begin to vanish,

laughing into the wind.

The battlefield collapses

into an endless abyss,

opening its ancient mouth.

"Poor little priest...

At last,

you have shaken hands

with your karmic mirror."

Emotii primitive

Rascolindu-mi creierul acid

De-atata ura, de atata greu

Pare-mi-s-a sfarsit

Si totusi, incercarea

Cea care 

dand tarcoale zi de zi, 

sperantei esuate, timpurii

Pasea cu grija, totusi ferma

Avea sa vina iute in sute, mii

de proprii forme, feluri de a fi

In ganduri boeme, 

Stramutate-n zeci de cutii

Deschise pentru-un nou a fi

Un gand trufas ma coplesea

Si tot ce mie imi parea

Mai ieri un vis, de neatins

Calcand emotii, mari trairi

Urmandu-mi propriile simtiri

Lasand in urma mea,

Istorie si-un dor imens, intens

Si tot ce ieri parea de neatins

Azi devenea ambiguu, opac simt

Cutiile-si zambeau mutual

In lunga lor calatorie

Simtind ca totul va fi nou

Si pentru ele, pentru mine

Zicand armonios in cor:

- Esecul nu mai e cu tine!

Marius Ene, 12.02.2023,Elblag, Poland, 21⁰⁹

Bunicului i-a plăcut țuica, dar eu chiar l-am iubit

Şi taică-meu a stins pahare, dar el m-a căpăcit.

Bunic'a fost dintr-o bucată, harnică dar arțăgoasă,

Iar mama m-a-nvățat de mic c-o casă nu-i acasă.

Ce simplu pare-n trei cuvinte ceva ce-i complicat...

O lume atât de evazivă, expusă la păcat,

Oricine poate să te agațe în ştreangul social.

Şi chiar de ai ceva aplomb, în umbră, eşti damnat.

Am petrecut vreo câțiva ani în cvasianonimat,

Cu mulți prieteni vechi şi noi.

Cu toți, pe rând, ne-am transformat,

În tipi de treabă sau smardoi.

Ne-am împărțit de la nevoi,

Ne-am îndoit prin alte zări,

Şi-am căutat perseverent

Un scop mai nobil, mai select.

Dar la origini când te-ntorci,

Eşti consultat de acei proroci,

Care ți-au zis c-aşa va fi,

Degeaba-ncerci altundeva mai bine-a năzui.

E viața un dar sau un calvar,

Ori labirint profesional?

E moartea-un prag sau un popas

Sau e credința în impas?

De-acum norii cenușii 

S-au mai pus un pic pe gânduri 

Vor să știe, vor să simtă 

Dacă merită să ningă 

Doar pe vârfuri argintii

Se mai dă puțin de-a dura 

O zăpadă rătăcită 

Ce și-a-nchis acum cortina

Luna însăși se întreabă 

- Unde e a mea zăpadă ?!

- Unde-s toți copiii mei ?!

Ce cândva zburau pe gheață

Noaptea plină de mister 

Rătăci acum hoinară

Căuta gonind spre miază

Albe dealuri de zăpadă 

Vântul aspru ce-ngheța

Frunți, obraji de cărămidă

Iese acum timid, plăpând

Caută pomeți în tindă

Brazii falnici se cuprind 

Și se roagă zi și noapte 

Să-și găsească în curând 

Haine albe și pufoase

Soarele stătea pitit

Gata gata să răsară

Își făcuse loc subit

Și-l dăduse la o parte

Ceața densă de argint 

Hornurile parcă zbiară 

Fumegă din când în când 

Furioase dar fricoase

Că afară parcă-i vară 

Ar fi vrut ca să mai vadă 

Alba nea de-odinioară 

Dar în fiecare seară 

Când copiilor, bunicii

Le citesc povești de somn

Se întreabă pe ascuns

- Oare va mai fi iar iarnă?

Marius Ene, Poland, 22.12.2023

Sărac ai fost, și ai uitat,

De când ai devenit bogat,

Dorești să ai, mai mult mereu,

Uiți ce a fost, nu ști că-i greu..

Atunci când n-ai,de ai uitat,

Ajută și pe cel sărac .

De dai cu drag, tu vei avea..

Un mare dar, în viața ta,

Totul se-ntoarce înzecit,

Și să nu uiți , cum ai pornit.

Valul se crede separat

de ocean.

Are dreptate —

o secundă.