Iubire de stea

Iubire, unde răsari?

Ajută-mă să fiu lumina

Să nu uit unde e inima..

Pornești lent printre sărmani 

Cauți, omori și apoi dispari!

Te descifrez în mii de gânduri, 

Tu, ignori aceste visuri:

"- Nu e bine să cunoști,

Căci după ai să recunoști, 

Tot ce ascunde acest decor,

Plin de spaimă și de dor.."

Cu timpul ai să descoperi 

Că minciuna e printre morți, 

Lumina care o să răsară, 

O sa fie mult mai clară,

Cu tristețe, o să doară..

Iubitul meu cu chip de înger,

Pari din exterior un fulger.

Dorul care mă cuprinde,

Nu accepți că e pentru tine..

În urma unei concluzii, 

Nu înțeleg sensul furtunii.

Așteptarea și dorul meu, 

Chemarea la îngerul meu..

Noaptea, pritetena mea

Cât de secretoasă poate fi ea!

Am noroc cu divinele stele, 

Care-mi spun secrete superbe.

Dar cerul cel miraculos,

O dar păcat că e atât de mincinos..

Doar vorbe spuse pe de rost,

Uneori spuse fără rost.

Acum mărturisește-mi mie,

Există vreo magie,

Să te pot privi o veșnicie? 

Te rog răspunde-mi tu mie..

Dar cine sunt eu?

Un simplu nor,

Care s-a îndrăgostit arzător, 

De regina nopților.

Duc povara sufletului

Într-o mare fără apă,

Adâncă, seacă

În definitiv: fără apă.

Apasă pe trupul sec

Și cere să fie în cerc,

Puțină apă..

Povara ce-mi inundă sufletul, 

Coboară în mare și aduce, 

Prin ale ei suferințe gri,

O cascadă ce inundă,

Golul cu multă apă

Dus acolo printr-o șoaptă

Plimb lent în ea gândire,
Un cer care parcă zgârie.
E prea crunt printre rânduri,
Rămân sumbră printre gânduri.

Gălăgia parcă tace,
În țara asta de dobitoace..
Morții cer un argument,
Viii aruncă cu "ciment"..

Urăsc să fiu fragilă,
Să simt cum mă ia vântul,
Iar vântul meu ești tu!

_

IUBIREA te face fragil, vulnerabil

În fața persoanei iubite!

_

M-ai făcut să o simt,
Când fugeam de ea.

Te urăsc, poate,
Pentru că te prea iubesc!

Ia-mi tot ce dorești,

Ia-mi munții și marea,

Îți dau ce voiești,

Dar niciodată uitarea.

Ia-mi ochii albaștri,

Ascunde-mi cărarea,

Îți dau tot ce am,

Dar niciodată uitarea.

Ia-mi lacrima pură,

Suprimă-mi iertarea,

Îți dau toată averea,

Dar niciodată uitarea.

Ia-mi cântul și dorul,

Ia-mi exaltarea,

Îți dărui și zborul,

Dar niciodată uitarea.

Ia-mi dreptul la tot,

Ia-mi viața de îndată,

Dar nu-mi cere să uit,

Chipul tău...niciodată.

Eu merg,

cu pasul șchiop al uitării

și inima mea – un ceas stricat –

bate secundele ca pe niște cuie

în sicriul amintirilor.

Tu stai,

impasibil ca un munte

dar vântul din tine șoptește

numai numele meu,

și tăcerea te trădează

mai tare decât orice cuvânt.

Eu beau din goluri,

umplu zilele cu absență

și noaptea mă adoarme

cu minciuna că te-am lăsat în urmă.

Dar tu?

Tu numeri pașii mei în gând,

îți ascunzi ochii în umbre

și taci...

dar în tăcerea ta

sunt doar eu.

Uneori mai văd și eu

soarele cum se revarsă

în părul tău, pe umerii tăi…

doar pentru că ești așa de frumoasă.

Nu-l condamn, aș face la fel

dacă aș fi soare și aș avea ca el fața brună…

te-aș căuta pe pământ să te văd în fiecare zi,

nu mă aștept să te văd și azi

pentru ca te-am văzut și ieri și cred că mi-am folosit tot norocul din această lună.

(Oricum, în dimineața asta nu prea văd soare,

deci cred că o să fie o zi bestială)

(Oh, nu mai contează,

e acolo, ne privim pe fereastră)

Zboară tăcerile în stol plutind frustrate

Vântul cuvintelor suflând introvertit

Ascunse gânduri clocotesc îngrijorate

Poartă delirul sentimentului rănit

Visele ard păcătuind necenzurate

Umblă  vopsite povestind adăpostit

Conturbă noaptea delirând exagerate

Spre dimineață fumegând s-au risipit

Zilele curg orbecăind îndurerate

Caută stelele privirilor grăbit

Apar năluci ademenind idei ciudate

Delirul naște adevăr închipuit

Au înflorit dezamăgirile uscate

Durerea veștedă rodește ascuțit

Rumegă caii tulburările plantate

Aleargă liberi delirâd  nemărginit

Pădurea norilor stropește ploi bogate

Soarele umbrelor pășește alungit

Tritețea umedă șoptește de sub pleoape

Delirul crește amețind rostogolit

De-ai ști...cât de mult aș vrea

Să te pot căuta 

La ușa sufletului tău să pot să bat

Tu să m-astepti, sa îmi deschizi cu drag

De-ai ști ... cât de mult aș vrea,

Atunci când te-aș vedea

Să simți cum mă topesc,

De dragul tău... când te zăresc.

De-ai ști... cât de mult aș vrea

Să îți mai stau pe canapea

Să degust vinul sub privirea ta,

Oh, Doamne... erați fericirea mea!

De-ai sti... cât de mult aș vrea

Să simt din nou îmbrățișarea ta

Să îți ascult inima cum bate

Tu să mă mângâi ușor pe spate.

Cât de mult aș vrea...de-ai ști 

Odată să mai pot simți 

Gustul ce mă ducea în paradis

Dulceața vinului rămas...promis

Cât de mult aș vrea... de-ai ști 

O clipă să mai fiu a ta

Toată lumea s-ar opri 

Să simtă cum îmi râde inima...