Drept cine-o să mă chemi?
drept cine-o să mă chemi
când negru va veni
tot timpul peste tine
tributul său să-și ia
o să mă chemi c-un nume?
vei aminti valsând cu epilogul
pe-al urmelor obscure șerpuit
cum ai uitat pecetluit cu taine
suspin de suflet
în iubire ghemuit
drept cine-o să mă chemi
îmi vei rosti culoarea?
împodobită
sumbră
doar cu ciori
ea peste ani cu umbre
mi-a potcovit lumina
în soare să-ți întunec
albul din scrisori
iar tu
din întuneric
peste vremi
drept cine-o să mă chemi?
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Mick Lorem
Дата публикации: 16 мая 2023
Добавлено в избранное: 2
Просмотры: 716
Стихи из этой категории
Cântec ispitei
De mi-ați pune un catarg,
Și un pic de vânt în vene,
M-aș aventura în larg,
Să vânez nebun sirene.
Să le jupuiesc de solzi,
Până dau de altă rasă,
Să îmi cânte cu rapsozi,
Să-mi danseze sus pe masă.
Solzi de pește între buze,
Sânii de sirenă-n palmă,
Poseidon să mă acuze,
Că de-o lună, marea-i calmă.
Haide, cântă-mi pe sub val,
Să te îneci în mine toată,
Să te scot apoi pe mal,
Cu privirea învolburată.
Să te duc în lumea mea,
Și să-ți fac din lut statuie,
Să mă rog umil de-o stea,
Sus în ceruri să ne suie,
Iar de nu, să-mi pui catarg,
Și un pic de solzi pe venă,
Ca să mă scufund în larg,
Să mă-ntruchipez sirenă.
Iarnă ?
De-acum norii cenușii
S-au mai pus un pic pe gânduri
Vor să știe, vor să simtă
Dacă merită să ningă
Doar pe vârfuri argintii
Se mai dă puțin de-a dura
O zăpadă rătăcită
Ce și-a-nchis acum cortina
Luna însăși se întreabă
- Unde e a mea zăpadă ?!
- Unde-s toți copiii mei ?!
Ce cândva zburau pe gheață
Noaptea plină de mister
Rătăci acum hoinară
Căuta gonind spre miază
Albe dealuri de zăpadă
Vântul aspru ce-ngheța
Frunți, obraji de cărămidă
Iese acum timid, plăpând
Caută pomeți în tindă
Brazii falnici se cuprind
Și se roagă zi și noapte
Să-și găsească în curând
Haine albe și pufoase
Soarele stătea pitit
Gata gata să răsară
Își făcuse loc subit
Și-l dăduse la o parte
Ceața densă de argint
Hornurile parcă zbiară
Fumegă din când în când
Furioase dar fricoase
Că afară parcă-i vară
Ar fi vrut ca să mai vadă
Alba nea de-odinioară
Dar în fiecare seară
Când copiilor, bunicii
Le citesc povești de somn
Se întreabă pe ascuns
- Oare va mai fi iar iarnă?
Marius Ene, Poland, 22.12.2023
Păcat nespovedit
Gândul îmi doarme sus pe lucarne,
Un ochi mi se zbate rănit și nervos,
Nordul și sudul îmi intră prin carne,
Iar estul și vestul îmi iese prin os,
Îți scriu poezii mai lungi și mai triste,
Și vântul le poartă pe frunze de toamnă,
Tu stai ca măicuță și citești acatiste,
Amorul fierbinte neștiind ce înseamnă.
Îngeri te-ndeamnă să cânți din psaltire,
Inima-ți bate în ritmuri de toacă,
Pogoară minuni în chilii, mănăstire,
Duhovnici, păcate, de pe tine dezghioacă.
Rămân împietrit ca o statuie uitată,
Iar rănile mele sunt acum cimitir,
Și frunza de toamnă se simte trădată,
Și cred c-am să mor ca un ultim martir.
Prohodul să-mi cânți sub un clopot nervos,
Apoi doar tăcere și nici un cuvânt…
Căci vreau să aud cum îmi intră țărâna în os,
Crucea cum geme și groapa urlând.
Povești de iarnă
Se-așează brumă peste frunza arămie
Copacii freamătă privind creanga pustie
Florile-și lasă pe pământ sămânța vie
Distinsa toamnă încheind a sa domnie
Haiducul vânt pornește-n goană vijelie
Cireada norilor mânând-o spre câmpie
Acoperind cerul cu haină plumburie
Domnița iarnă conducând ceremonie
Pârâu-ngheță acceptând criogenie
Se furișează pe sub sticla sidefie
Macină piatra dovedind supremație
Susură lin interpretând o melodie
Din cer pornește alb spectacol de magie
Fulgii de nea dansând balet cu fantezie
Plutind incert coboară pături să devie
Se-așează glugă pe pământuri argintie
Prin văi și dealuri se adună colonie
Sosesc copii alergănd cu veselie
Bulgării zboră anunțând o bătălie
Coboară săniile gonind cu vitejie
Culoarea tace ascultând monotonie
Dar se întoarce fluturând la geam zglobie
Crăciunul coace o dorință-ntr-o cutie
Preface visele în mare bucurie
Ana, Ioachim, Maria și Iisus!
Acum în preajma de Ajun
Încerc smerit eu să vă spun,
Despre un Om adevărat
Care pe cruce l-au urcat
Motive multe i-au adus
Celui ce este chiar Iisus,
Născut din fecioara Maria
Ce ne-a adus și bucuria
Prin îngeri s-a vestit minunea
Lui Ioachim și Anei soția,
Că vor avea-o pe Maria
Ce îl va naște pe Mesia,
O viață-ntreagă s-au rugat
Să aibă un urmaș lăsat,
Și chiar la bătrânețea lor
Maria s-a născut cu dor
Minune mare s-a-ntâmplat
Lui Ioachim, păstor adevărat,
Și Anei a lui soție stearpă
De lumea toată acuzată,
Că ea un prunc nu are-ncasă
Și e rușine pentru castă
Dar iată!!..Maria a venit
Cum îngerii au prevestit,
Și Ana cu Ioachim au mulțumit
Și daruri multe au împărțit
De bucurie au dus la templu
Drept jertfă Domnului,
Zece mioare/ doisprezece viței
Și zece capre pentru ei (popor)
Părinții ei au înțeles
Că ea va naște pe Ales,
Și numele Iisus va fi
Pe noi El ne va mântui
În ieslea rece s-a născut
Copil dorit și mult plăcut,
Iar magii smirnă i-au adus
Copilului numit Iisus
Și vestea imediat s-a dus
Către acei aflați mai ,,sus",
Și ca poporul să nu creadă
Pe dată au gândit să-l piardă
Atunci Iisus după Născare
De magi a fost pus în mișcare,
Ascuns de cei ce l-ar fi vrut ucis
Și niciodată, circumcis
Pecând El cu Maria prin pustie
În timp s-a săvârșit călătorie,
Și s-a întors în a lui țară
Crescând ca sfânt, dar cu ocară
Și multe a avut a trage
De la cei mari fără de lege,
Care simțind puterea Lui
Au vrut să-l dea pământului
Iisus cu ucenicii săi
I-a pedepdit pe toți cei răi,
Și tuturor le-a arătat
Calea cea dreaptă de urmat
Minuni și fapte a făcut
Cât pe pământ El a stătut,
Dar cei mișei au hotărât
Să fie El chiar omorât
Pe cruce a fost răstignit
Și-n cuie groase pironit,
Să bea..nu apă..Lui i-au dat
Și doar oțet pe buze aplicat
Pe cap i-au pus ramuri de spin
Rănindu-L și trăind un mare chin,
Cuvinte de ocară i-au adus
Spunându-i...salvează-te Iisus
Poporul a fost întrebat
Pe cine vrea eliberat,
În cor atunci ei toți au spus
Barnaba..hoț..nu pe Iisus
La moarte fie condamnat
Și chiar așa s-a întâmplat,
Și-n peșteră înmormântat
Și-a treia zi a Înviat..ce minunat!
Și s-a-nălțat cu slavă mare
Pentru a noastră grea iertare,
La dreapta Tatălui El este
Și ne aduce nouă veste,
Să facem fapte pe pământ
Și legământ cu Domnul sfânt
Păcatele ne vor fi iertate
Dar fără să mai fie repetate
Acum la Nașterea cea sfântă
Așa cum îngerii cuvântă,
Să fim mai buni și cu iertare
Ca să primim cu toții..binecuvântare!
De la Cel ce-a pătimit
Domnul fie proslăvit
Cu toții Lui să ne-nchinăm,
Și rugăciuni să înălțam,
Să mulțumim neîncetat
Că El pe noi..nu ne-a uitat!
Cântec ispitei
De mi-ați pune un catarg,
Și un pic de vânt în vene,
M-aș aventura în larg,
Să vânez nebun sirene.
Să le jupuiesc de solzi,
Până dau de altă rasă,
Să îmi cânte cu rapsozi,
Să-mi danseze sus pe masă.
Solzi de pește între buze,
Sânii de sirenă-n palmă,
Poseidon să mă acuze,
Că de-o lună, marea-i calmă.
Haide, cântă-mi pe sub val,
Să te îneci în mine toată,
Să te scot apoi pe mal,
Cu privirea învolburată.
Să te duc în lumea mea,
Și să-ți fac din lut statuie,
Să mă rog umil de-o stea,
Sus în ceruri să ne suie,
Iar de nu, să-mi pui catarg,
Și un pic de solzi pe venă,
Ca să mă scufund în larg,
Să mă-ntruchipez sirenă.
Iarnă ?
De-acum norii cenușii
S-au mai pus un pic pe gânduri
Vor să știe, vor să simtă
Dacă merită să ningă
Doar pe vârfuri argintii
Se mai dă puțin de-a dura
O zăpadă rătăcită
Ce și-a-nchis acum cortina
Luna însăși se întreabă
- Unde e a mea zăpadă ?!
- Unde-s toți copiii mei ?!
Ce cândva zburau pe gheață
Noaptea plină de mister
Rătăci acum hoinară
Căuta gonind spre miază
Albe dealuri de zăpadă
Vântul aspru ce-ngheța
Frunți, obraji de cărămidă
Iese acum timid, plăpând
Caută pomeți în tindă
Brazii falnici se cuprind
Și se roagă zi și noapte
Să-și găsească în curând
Haine albe și pufoase
Soarele stătea pitit
Gata gata să răsară
Își făcuse loc subit
Și-l dăduse la o parte
Ceața densă de argint
Hornurile parcă zbiară
Fumegă din când în când
Furioase dar fricoase
Că afară parcă-i vară
Ar fi vrut ca să mai vadă
Alba nea de-odinioară
Dar în fiecare seară
Când copiilor, bunicii
Le citesc povești de somn
Se întreabă pe ascuns
- Oare va mai fi iar iarnă?
Marius Ene, Poland, 22.12.2023
Păcat nespovedit
Gândul îmi doarme sus pe lucarne,
Un ochi mi se zbate rănit și nervos,
Nordul și sudul îmi intră prin carne,
Iar estul și vestul îmi iese prin os,
Îți scriu poezii mai lungi și mai triste,
Și vântul le poartă pe frunze de toamnă,
Tu stai ca măicuță și citești acatiste,
Amorul fierbinte neștiind ce înseamnă.
Îngeri te-ndeamnă să cânți din psaltire,
Inima-ți bate în ritmuri de toacă,
Pogoară minuni în chilii, mănăstire,
Duhovnici, păcate, de pe tine dezghioacă.
Rămân împietrit ca o statuie uitată,
Iar rănile mele sunt acum cimitir,
Și frunza de toamnă se simte trădată,
Și cred c-am să mor ca un ultim martir.
Prohodul să-mi cânți sub un clopot nervos,
Apoi doar tăcere și nici un cuvânt…
Căci vreau să aud cum îmi intră țărâna în os,
Crucea cum geme și groapa urlând.
Povești de iarnă
Se-așează brumă peste frunza arămie
Copacii freamătă privind creanga pustie
Florile-și lasă pe pământ sămânța vie
Distinsa toamnă încheind a sa domnie
Haiducul vânt pornește-n goană vijelie
Cireada norilor mânând-o spre câmpie
Acoperind cerul cu haină plumburie
Domnița iarnă conducând ceremonie
Pârâu-ngheță acceptând criogenie
Se furișează pe sub sticla sidefie
Macină piatra dovedind supremație
Susură lin interpretând o melodie
Din cer pornește alb spectacol de magie
Fulgii de nea dansând balet cu fantezie
Plutind incert coboară pături să devie
Se-așează glugă pe pământuri argintie
Prin văi și dealuri se adună colonie
Sosesc copii alergănd cu veselie
Bulgării zboră anunțând o bătălie
Coboară săniile gonind cu vitejie
Culoarea tace ascultând monotonie
Dar se întoarce fluturând la geam zglobie
Crăciunul coace o dorință-ntr-o cutie
Preface visele în mare bucurie
Ana, Ioachim, Maria și Iisus!
Acum în preajma de Ajun
Încerc smerit eu să vă spun,
Despre un Om adevărat
Care pe cruce l-au urcat
Motive multe i-au adus
Celui ce este chiar Iisus,
Născut din fecioara Maria
Ce ne-a adus și bucuria
Prin îngeri s-a vestit minunea
Lui Ioachim și Anei soția,
Că vor avea-o pe Maria
Ce îl va naște pe Mesia,
O viață-ntreagă s-au rugat
Să aibă un urmaș lăsat,
Și chiar la bătrânețea lor
Maria s-a născut cu dor
Minune mare s-a-ntâmplat
Lui Ioachim, păstor adevărat,
Și Anei a lui soție stearpă
De lumea toată acuzată,
Că ea un prunc nu are-ncasă
Și e rușine pentru castă
Dar iată!!..Maria a venit
Cum îngerii au prevestit,
Și Ana cu Ioachim au mulțumit
Și daruri multe au împărțit
De bucurie au dus la templu
Drept jertfă Domnului,
Zece mioare/ doisprezece viței
Și zece capre pentru ei (popor)
Părinții ei au înțeles
Că ea va naște pe Ales,
Și numele Iisus va fi
Pe noi El ne va mântui
În ieslea rece s-a născut
Copil dorit și mult plăcut,
Iar magii smirnă i-au adus
Copilului numit Iisus
Și vestea imediat s-a dus
Către acei aflați mai ,,sus",
Și ca poporul să nu creadă
Pe dată au gândit să-l piardă
Atunci Iisus după Născare
De magi a fost pus în mișcare,
Ascuns de cei ce l-ar fi vrut ucis
Și niciodată, circumcis
Pecând El cu Maria prin pustie
În timp s-a săvârșit călătorie,
Și s-a întors în a lui țară
Crescând ca sfânt, dar cu ocară
Și multe a avut a trage
De la cei mari fără de lege,
Care simțind puterea Lui
Au vrut să-l dea pământului
Iisus cu ucenicii săi
I-a pedepdit pe toți cei răi,
Și tuturor le-a arătat
Calea cea dreaptă de urmat
Minuni și fapte a făcut
Cât pe pământ El a stătut,
Dar cei mișei au hotărât
Să fie El chiar omorât
Pe cruce a fost răstignit
Și-n cuie groase pironit,
Să bea..nu apă..Lui i-au dat
Și doar oțet pe buze aplicat
Pe cap i-au pus ramuri de spin
Rănindu-L și trăind un mare chin,
Cuvinte de ocară i-au adus
Spunându-i...salvează-te Iisus
Poporul a fost întrebat
Pe cine vrea eliberat,
În cor atunci ei toți au spus
Barnaba..hoț..nu pe Iisus
La moarte fie condamnat
Și chiar așa s-a întâmplat,
Și-n peșteră înmormântat
Și-a treia zi a Înviat..ce minunat!
Și s-a-nălțat cu slavă mare
Pentru a noastră grea iertare,
La dreapta Tatălui El este
Și ne aduce nouă veste,
Să facem fapte pe pământ
Și legământ cu Domnul sfânt
Păcatele ne vor fi iertate
Dar fără să mai fie repetate
Acum la Nașterea cea sfântă
Așa cum îngerii cuvântă,
Să fim mai buni și cu iertare
Ca să primim cu toții..binecuvântare!
De la Cel ce-a pătimit
Domnul fie proslăvit
Cu toții Lui să ne-nchinăm,
Și rugăciuni să înălțam,
Să mulțumim neîncetat
Că El pe noi..nu ne-a uitat!
Другие стихотворения автора
Și galopând aievea...
îmi adâncesc obscurul
pe albul stins de ziuă
privind o galaxie
în ochii tăi de noapte
ca ultim vizitiu
alunecând cometă
pe-a mării însetare
ce bântuie-n pustiu
și galopând aievea
am pieptănat cu gândul
rătăcitorul nimb
de lună abisală
înaintând la vale
spre negrul pământesc
am îndrăznit să ard
complet în flama
iubirii cardinale
Starea de grație #4#
Liniștea mea
balansează pe linia
egal depărtată de-un punct,
acel punct în care aș planta
ceasul ce-anunță eronat
numai secundele,
e unicul ceas
din vina căruia mă trezesc
și unicul punct
din vina căruia te mai pot visa.
Cei numiți în șoaptă
Adesea moartea e stăpână
pe cei numiți în șoaptă muritori,
veni-va timpul cu pricină
și din plumb vor crește flori.
Nori de noapte-n cer se suie-
vestitori de vremuri sumbre,
iar din bezna albăstruie
scapă bulgării de umbre.
Ning zăpezi fără de urmă,
întru negru se întorc,
unduind pământul curmă
șerpi cu limbile de foc.
Lung vibrează vocea nopții,
plumb în serenade sună,
istoviți și-aruncă sorții
semănătorii de furtună.
Veni-va timpul cu pricină
și din plumb vor crește flori,
adesea moartea e stăpână
pe cei numiți în șoaptă
muritori.
Senzație
te caut în priviri
sub felinarul fiecărui trecător
și prind pe ochi străinele sclipiri
te caut ca pe-un nor
în care mai respiri
și eu respir același dor
ce lasă praf
în ploaia de-amintiri
te pierd pictată-n gânduri
sub ne-nțelesul tău înstrăinat
și ard cu tine haosul fluid în rânduri
te pierd în florile de mac
sub plapuma din scânduri
îți savurez durerea fără leac
ce mă omoară-ncet
iar moartea
o preface-n crânguri
Toamna-şi lasă zdrenţe
timpu-mi ticăie vecin singurătatea
în lumea după sticlă
vânt se înăspri
toamna-şi lasă zdrenţe
în călimar cu frunze
ceru-şi pune mască
de nuanţă gri
apa-şi strânge pieptul
să-ntâmpine durerea
clipe putrezite
îmbătrânesc culori
pete stau de veghe
în veşminte negre
le aud cum strigă
uneori
urma mea sleită
împiedică o umbră
iarba zace verde
sub gloanţe moi celești
simt miros de moarte
frigul muşcă buze
frunzele-mpietrite
dorm scrisori cu vești
Pe la toamnă iar...
pe la toamnă iar
foi de calendar
vor cădea pe palmă-n loc de frunze
tapetate-n geam
ploi din ocean
spală rujul tău gravat pe buze
se usucă-ncet
florile din piept
ca fântâna ce-a pierdut izvorul
pagină-n caiet
viața-n amanet
albă de cerneală găzduiește dorul
noaptea pe fundal
frigul infernal
drum până la oase taie bisturiul
stele-ntr-un final
nu mai cad pe mal
ieri și-au cununat jarul cu pustiul
Și galopând aievea...
îmi adâncesc obscurul
pe albul stins de ziuă
privind o galaxie
în ochii tăi de noapte
ca ultim vizitiu
alunecând cometă
pe-a mării însetare
ce bântuie-n pustiu
și galopând aievea
am pieptănat cu gândul
rătăcitorul nimb
de lună abisală
înaintând la vale
spre negrul pământesc
am îndrăznit să ard
complet în flama
iubirii cardinale
Starea de grație #4#
Liniștea mea
balansează pe linia
egal depărtată de-un punct,
acel punct în care aș planta
ceasul ce-anunță eronat
numai secundele,
e unicul ceas
din vina căruia mă trezesc
și unicul punct
din vina căruia te mai pot visa.
Cei numiți în șoaptă
Adesea moartea e stăpână
pe cei numiți în șoaptă muritori,
veni-va timpul cu pricină
și din plumb vor crește flori.
Nori de noapte-n cer se suie-
vestitori de vremuri sumbre,
iar din bezna albăstruie
scapă bulgării de umbre.
Ning zăpezi fără de urmă,
întru negru se întorc,
unduind pământul curmă
șerpi cu limbile de foc.
Lung vibrează vocea nopții,
plumb în serenade sună,
istoviți și-aruncă sorții
semănătorii de furtună.
Veni-va timpul cu pricină
și din plumb vor crește flori,
adesea moartea e stăpână
pe cei numiți în șoaptă
muritori.
Senzație
te caut în priviri
sub felinarul fiecărui trecător
și prind pe ochi străinele sclipiri
te caut ca pe-un nor
în care mai respiri
și eu respir același dor
ce lasă praf
în ploaia de-amintiri
te pierd pictată-n gânduri
sub ne-nțelesul tău înstrăinat
și ard cu tine haosul fluid în rânduri
te pierd în florile de mac
sub plapuma din scânduri
îți savurez durerea fără leac
ce mă omoară-ncet
iar moartea
o preface-n crânguri
Toamna-şi lasă zdrenţe
timpu-mi ticăie vecin singurătatea
în lumea după sticlă
vânt se înăspri
toamna-şi lasă zdrenţe
în călimar cu frunze
ceru-şi pune mască
de nuanţă gri
apa-şi strânge pieptul
să-ntâmpine durerea
clipe putrezite
îmbătrânesc culori
pete stau de veghe
în veşminte negre
le aud cum strigă
uneori
urma mea sleită
împiedică o umbră
iarba zace verde
sub gloanţe moi celești
simt miros de moarte
frigul muşcă buze
frunzele-mpietrite
dorm scrisori cu vești
Pe la toamnă iar...
pe la toamnă iar
foi de calendar
vor cădea pe palmă-n loc de frunze
tapetate-n geam
ploi din ocean
spală rujul tău gravat pe buze
se usucă-ncet
florile din piept
ca fântâna ce-a pierdut izvorul
pagină-n caiet
viața-n amanet
albă de cerneală găzduiește dorul
noaptea pe fundal
frigul infernal
drum până la oase taie bisturiul
stele-ntr-un final
nu mai cad pe mal
ieri și-au cununat jarul cu pustiul