Hai să copilărim un pic în noaptea asta

Hai să copilărim un pic în noaptea asta
Cu perne să ne batem și să sărim în pat
Și până dimineață, să ne jucăm canasta
Sau poate "Popa prostu" sau rummy etalat.

Hai să copilărim și noi încă o dată
Și așezați turcește, pe pat, să ne-ndrugăm
Și vrute și nevrute și-n toate laolaltă
În rol de zmei și zâne, tot noi sa ne aflăm.

Hai să copilărim și să privim la filme
Cu vârcolaci, cu monștri și criminali hidoși
Și când sonorul crește spre-acute cu cruzime,
Să tresărim de spaimă ca doi copii fricoși.

Iar când spre dimineață, sleiți de toate cele
Din pușcăria lumii noi fi-vom evadați,
Când crengile fac umbre sinistre prin perdele,
Să ne găsească luna, dormind îmbrățișați.


Категория: Различные стихи

Все стихи автора: Daniel Dobrică poezii.online Hai să copilărim un pic în noaptea asta

Дата публикации: 1 июня 2025

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 588

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Fluturi violet

Ningea cu fluturi violet
Dintr-un sipet cu ametiste
Și-n stoluri, note triolet
Țâșneau din clape fanteziste.

Ningea cu fluturi violet
Și mâna-mi tremurând întinsă,
Se-aventura la șevalet,
Să-ți zugrăvească fața ninsă.

Ningea cu fluturi violet
Nămeți pe degetul meu mare,
Ce pe chitară-n flajolet,
Șoptea numele tău de floare.

Ningea cu fluturi violet
Omăt de iriși în grădină
Și unui suflet incomplet,
Tu-i erai singura lumină.

Ningea cu fluturi violet
Peste liliachii ruine
Și-n orice gând al meu secret,
Ningea potop. Ningea cu tine.

Еще ...

Glosa florilor

Iubito-n ziua-aceea, când tu te-ai botezat,
Peste cristelnița-n care-ai primit un nume,
Un vânt de primăvară, zefir, a scuturat
Petale de la tot ce-nseamnă floare-n lume.

Din muguri, sălciile își împleteau verzi plete,
Căzute în cascadă pe malul dezghețat,
Ce renăștea bonom sub ploi de margarete,
Iubito-n ziua-aceea, când tu te-ai botezat.

În zbor de fluturi, zâne, de bine îți urseau,
Ai primăverii soli, în verzi-gălbui costume
Pe frânghii de lumină, din soare coborau
Peste cristelnița-n care-ai primit un nume.

De ți-a fost frig cumva, de plânsul nu-ți da pace
Când apele sfințite, divin te-au însemnat,
Al păpădiilor puf alb ca sa te-mbrace,
Un vânt de primăvară, zefir, l-a scuturat.

Ți-e numele de floare, dar mai degrabă spun
Că floarea s-a numit în cinstea ta, anume,
Privind cum strângi într-una, în sufletul tău bun,
Petale de la tot ce-nseamnă floare-n lume.

Petale de la tot ce-nseamnă floare-n lume,
Un vânt de primăvară, zefir, le-a scuturat,
Peste cristelnița-n care-ai primit un nume,
Iubito-n ziua-aceea, când tu te-ai botezat.

Еще ...

Ghetsimani

- Te rog îndepărtează, de poți, încă puțin
Paharul ăsta, Doamne, întins acum spre noi
Amară-i băutura și plină de venin
Și-n plus, mocnește-a ură și spumegă război.

De când îl știi, pământul nu s-a schimbat prea mult
Au mai căzut imperii, războaie au tot fost
Și-n toată-această zarvă, în tot acest tumult
Se-nhamă "omul liber" la jugul contra cost.

Din umbră păpușarii, scoțând în față "sfinți" ,
Ne spun că rău-i bine și binele e rău
Religiile se-nfruntă-narmate până-n dinți
Oameni ucid alți oameni, clamând numele tău.

Sub steagul toleranței, mărșăluind obscen
Perversitatea, cinic, vrea dreptul la firesc
Iar omenirea pare că pierde-un ultim tren
Spre o iluminare a tot ce-i sufletesc.

Și oameni sunt altfel, nu pot să îți explic
Dar când privesc oglinda se văd ei înșiși zei
Nu-s răi... nu toți desigur... nici buni nu pot să zic,
Prea stau în nepăsare, prea sunt doar pentru ei.

Li s-a indus ideea că nu le ești util
Că pot și fără tine, oricine e viteaz
Până când vine greul, atunci e mai facil
Să-nalțe-o rugăciune să-i scoți din vreun necaz.

Nici eu nu ies din cadru, o recunosc cinstit
Puternic în credință nu sunt cum mi-aș dori
Nu m-am pretins vreodată a fi un erudit
Și nici sanctificabil vreodată nu voi fi,

Dar văd cum omenirea, de-un timp se duce-n jos
Și-n loc de elevare, involuăm fatal
Și mă gândeam o clipă, că Tu, fiind Hristos
Să faci un gest din mână, s-o-nalți spiritual...

- Ce-mi ceri îmi stă-n putere, dar oare e-nțelept
Să-ncerc s-aduc schimbarea la cei ce nu o vor?
Când materialismul e singurul concept
E greu a face pasul spre stadiul următor.

Despre iluminare aveți idei cam vagi
Eu v-aș purta tot drumul, la capăt să vă las
Dar ce învățăminte mai poți, ca om, să tragi
Când ai ajuns acolo, fără să faci un pas?

Și chiar de-ar fi să fie ca mâna să-mi ridic
Și să vă-nalț în spirit așa cum vă doriți,
Ca ființe de lumină născute din nimic
Cadoul ce l-aș face, ați ști să-l prețuiți?

Când ți-e servit pe tavă, nimic nu pare greu
Însă deschide ochii în jur și ai să vezi,
Această lege-a firii va exista mereu:
Ce nu obții cu trudă, nu știi cum să păstrezi.

Aveți înțelepciunea de-a ști să cercetați
Stăpân e fiecare pe propriul lui destin
La orice întrebare, răspunsul îl aflați
Cu cât parcurgeți drumul puțin câte puțin.

De la-nceputuri, răul în lume-a existat
Căci fără el ce-i bine, voi n-ați fi înțeles
Și binele, și răul sunt lecții de-nvățat,
Iar lecțiile-nvățate sunt pași către progres.

Când timpul o să vină veți ști să judecați
Având chiar libertatea de a alege voi
În dragoste și ură de partea cui să stați,
De răspândiți lumină sau împroșcați noroi.

În voi se dă o luptă și ca să biruiți
Credința să vă fie și sabie, și scut
Nu disperați o clipă, căci singuri n-o să fiți
Voi fi și Eu acolo și am să vă ajut.

Pe Via Dolorosa și voi va trebui
Din semne de-ntrebare, o cruce să purtați
Și când veți înțelege că numai a iubi
Este răspuns la toate, atunci veți fi salvați.

Apoi, zicând acestea, Iisus s-a ridicat
Din flori i se întinse covor pe sub măslini
Și sub lumina lunii porni îngândurat
Sărutul să-și primească și ramura de spini.

Еще ...

Margaretele, toamna

Margaretele, toamna, mângâiate de vânt,

Frunze cad, ruginite, peste albele straie,

Margaretele, toamna, lasă capu-n pământ,

Părăsite de soare, ’mbrățişate de ploaie.

 

Rochia lor de mireasă pare fadă şi gri,

Pete brun-roşioare trena lungă-i ornează,

Poze reci, muze triste ale toamnei târzii,

Policandre de stele din văzduh le veghează.

 

Margaretele, toamna, ca prin vis risipesc

Primăveri de smaralde negăsite vreodată

Și când toți le cred moarte, dintr-odată-nfloresc

Albe, tinere, zvelte, într-un suflet de fată.

 

Un apus acuarelă, niciodată de-ajuns,

Nu ascunde vederii prăbuşiri de petale...

Ochii lor verzi şi limpezi lăcrimează pe-ascuns,

Margaretele, toamna, plâng iubiri abisale.

Еще ...

Lacrima Fecioarei Sfinte!

Pe pământul unde toate numai bune nu mai sunt,
Bunătatea, demnitatea, omenia: vorbe-n vânt,
Pe pământul unde ura nu ne lasă-a mai iubi,
Lacrima Sfintei Maria ne mai poate mântui.
 
Pe pământul unde oameni pe alți oameni ii ucid
Salutând boala mintală a unui țar schizoid,
Crima riscă să devină un alt mod de a trăi
Lacrima Sfintei Maria ne mai poate mântui.
 
In aceste timpuri triste, când noi ne-am pierdut de noi,
Cine poate să ne-aducă împreună, înapoi?
Cine să ne mai învețe că-n credință e tăria?
Un răspuns îmi vine-n minte: Lacrima Sfintei Maria.
 
Pentru-a noastră-nfumurare, pentru-a noastră neputință,
Pentru răutatea noastră, pentru lipsa de credință
Când, pe drept, ne-ar fi fost teamă, că-i pornită să ne certe
Sfânta Maică varsă lacrimi, Fiului, ca să ne ierte!
 
Pe pământul unde toate niciodată nu au fost
Mai urâte si mai rele, si mai fără de vreun rost
Decât in aceste timpuri, când speranța însăși moare,
Ne mai poate ține-n viață, lacrima Sfintei Fecioare.
 
Într-un veac în care omul nu mai are nimic sfânt
Lacrima Sfintei Maria cade încă pe pământ
Ca un semn de-ncurajare și de-aducere aminte
Că din toate ne va scoate, lacrima Fecioarei Sfinte!
Еще ...

Un clovn, cândva, se-ndrăgostise...

Un clovn cândva se-ndrăgostise
De-o acrobată la trapez,
Frumoasă cum numai în vise
Sau în reviste poți să vezi.

Și ziua-i trece chinuită,
Iar noaptea-i trece fără somn,
Iubirea nemărturisită
Îl mistuia pe bietul clovn.

Căci nu găsea în el puterea
Să-i spună tot ce-avea de spus
Și-n gând îl bântuia părerea
Cum că țintește mult prea sus.

Dar ce să îi mărturisească
În preajma ei când se afla?
Abia-ndrăznea să o privească,
Să nu o supere cumva!

În noapte, în a sa cabină,
Întins pe pat, el se gândea,
Tot așteptând somnul să vină:
„Știu că nu poate fi a mea.

Sunt doar un clovn, nu îmi fac vise,
Nu îi prezint vreun interes.
Spre ea, sunt numai porți închise
La care bat fără succes.

Și pentru că mi-e dragă tare,
Nu-i cer... N-aștept să mă iubească
Dar dac-am să-i ofer o floare,
Poate-o voi face să zâmbească.

Un trandafir ca s-o răsfețe,
Un gest precum o mângâiere,
Pe care-n clipe de tristețe
Să-l țină minte cu plăcere”.

După aproape-o săptămână
De ezitări, cu pașii grei,
Porni c-un trandafir în mână
Timid, către cabina ei.

Bătu în ușă fără vlagă,
Picioarele îi tremurau,
Simțea în ființa lui întreagă
Emoții ce îl sufocau.

Lăsase teama să-l pătrundă
Și neîncrederea-l pișca,
Voia să fugă, să se-ascundă,
Dar nu se mai putea mișca.

Apoi, când din cabină-apare,
Ea să-nţeleagă nu putea,
Ce face acest clovn cu-o floare
În miez de zi la ușa sa?

Secundele-și urmară șirul,
Dar pentru el păreau un veac.
Zâmbind, i-ntinse trandafirul:
„E pentru tine. Eu te plac!”.

Pentru-o secundă uluită
De îndrăzneala clovnului,
Rămase locului țintită
Și enervată-i spuse lui:

„Mă mir că nu îți e rușine
Să-mi spui tu mie că mă placi,
Iar acest gest făcut de tine
Nu se cuvine să îl faci!”.

Dar el i-a spus: „Nu am pretenții,
Am vrut doar să te-nveselesc.
Am cele mai bune intenții,
Un simplu gest prietenesc”.

„Prieteni?”, zise-nfuriată,
„Noi doi prieteni? Mi-aduci flori,
Când noi în viața asta toată
Dac-am vorbit de două ori?

N-am fost și nu vom fi vreodată
Prieteni și nici altceva.
Și-acum, te rog să pleci îndată
Și să te-ntorci în lumea ta!

Nu-mi trebuie florile tale,
N-avem nimic de discutat
Și nu îmi mai ieși în cale,
Ești doar un clovn, un obsedat!”.

Aruncă floarea în țărână
Ca pe-un nimic de câțiva lei
Și fără alt cuvânt să spună,
Trânti cu ușa-n urma ei.

El se-aplecă să o ridice,
Petalele i-a scuturat,
Simțea în suflet mii de bice,
Ce îl loveau neîncetat.

Se-ntoarse trist, cu floarea-n mână,
Cu capu-n jos, al nimănui,
Simțea nevoia să rămână
Singur, cu gândurile lui.

Ajuns acasă, în cabină,
El căuta nelămurit
Să vadă unde-a fost de vină,
Să vadă unde a greșit.

„Atâtea chipuri fericite,
Atâtea zâmbete-am cules
Și câte-aplauze primite...
La urmă cu ce m-am ales?

Cu lacrimi grele curse-n mine
Pe-altarul zeului Amor,
Cu umilință și rușine,
Tratat ca pe-un răufăcător.

Ce loc să fie-acesta oare
Și în ce Univers ciudat,
Dacă oferi cuiva o floare,
E-un gest atât de condamnat?

În toată această-mpreunare
De vorbe mari și oameni mici,
Lipsit de orice apărare,
Mă simt ca un străin aici.

De ce să plâng? Cui folosește?
Încerc tristeții să-i rezist
Nimeni, oricum, nu se gândește
Cum că un clovn poate fi trist”.

Privindu-și chipul în oglindă,
Își spuse: „Masca mi-o iubesc!
Cât timp o port, n-au să se prindă,
Toți or să creadă că zâmbesc”.

Dar suferea-n tăcere clovnul...
Cu suflet greu și pustiit,
S-a-ntins pe pat sperând că somnul
Va șterge-acest coșmar trăit.

Deși-ncercase să nu plângă,
Câteva lacrimi i-au scăpat...
Dar ce sunt câteva pe lângă
Ce zâmbete a adunat?

De-un gând speranța își agață:
„De ce să simt că-s umilit?
În situația de față,
Nu eu sunt cel care-a greșit!

De stau să mă gândesc mai bine,
De ce să mă blamez atât?
De ce să simt că mi-e rușine?
Doar n-am făcut nimic urât!

Ba, dimpotrivă, să țin seama:
La început am fost fricos,
Dar mai apoi mi-am învins teama
Și am făcut un gest frumos!”.

Căzu-ntr-un somn fără de vise,
Sleit de tot și întristat...
Un clovn cândva se-ndrăgostise
De cine nu a meritat.

Еще ...

Стихи из этой категории

Crenguța amintirilor

Omul Isus a fost tâmplar...

 

Iar eu, când traforam în şcoală,

simțeam cum înspre El mă cheamă,

Prin glasul viziunii din placaj.

În lemnul dur lucram minuțios,

Suflând agnostic în rumeguşul ros,

Ca Dumnezeu în trupul argilos.

 

De maistru' din atelier nu-mi amintesc în nici un fel,

Dar ştiu că mă mai îndruma şi el,

Pe lângă Creangă, cu povestea Harapului isteț,

Şi fermecatu-i cal, ce-n lemn aievea-l dibăceam semeț...

 

Până, printr-o reformă, sistemu' a hotărât 

Atelierul şcolii să fie isprăvit

De Spân răpus Pegasul

Şi fabulosul visător

În faşă

Smotocit...

Еще ...

În dansul etern

Într-o picătură de timp,
unde cerul atinge pământul,
mă pierd și mă regăsesc.

Nici eu, nici tu, doar suflul.
Un cântec ce nu-și cere glasul.

Deschide ochii
în inima liniștii,
unde valurile uită de țărmuri
și devin ocean.

Еще ...

50 de nuante de gri

si daca miine va fi mult mai bine,

sa-mi spui despre asta sau mai bine sa-mi cinti.

deja nu mai trec fiori reci prin mine,

cind imi amintesc momente fierbinti.

 

si daca miine vom muri in furtuna,

sa fii fericit, ca nu-i nevoie sa fugi.

eu nu te iubesc si, daca nu ti-e totuna,

poti azi sa vii si-ncet sa ma distrugi.

 

mi-e frica, ca miine n-o sa fie mai bine,

iar sa respiram ne va fi foarte greu.

eu stiu, sa ating tot nervul din tine,

iar tu stii, unde e sufletul meu.

 

uneori despre tine amuzant lumea-mi spune -

zgircit astepti, ca sa scriu versuri noi.

dar sa stii, la final, cind punct se va pune,

viu va ramine doar unul din doi.

 

si, daca victoria eu voi detine,

n-o sa mai iau pixu-n miina si nu voi mai scri.

eu nu te iubesc, dar cunosc foarte bine

a ochilor tai 50 de nuante de gri.

Еще ...

Kapa

Aud stomper pe octogon-ul punk
Boom-uri și electroshock-wave
Zzz-uri din trompele elefantului

  Crash pentru corpul uman
    Crah pentru oasele încarnate pentru funcția de susținere
      Haos pentru animale aruncate în tombola de bizar

Bdooh-uri,pompe,tobe

             ,,we are beasts of social drums,,

Еще ...

Psalmi - XLVIII - Copacului vieții

 

La marginea sufletului meu,

ai sădit, Doamne, un copac

care nu cere apă, ci răbdare.

Și timp.

Și tăcere.

 

Zi de zi a crescut în mine,

prin toamne de îndoială

și veri de patimă,

prin ierni de uitare

și primăveri abia simțite.

 

N-am știut că Tu ești rădăcina,

că trunchiul e cruce,

și frunza — rugăciune.

Că fiecare ram

duce către cer

o parte din mine

pe care am vrut s-o păstrez.

 

Și când am vrut să-l tai,

să-l smulg din adâncuri

pentru că nu dădea rod,

Tu ai șoptit:

„Fructul nu-i pentru azi,

ci pentru ziua

când vei muri pe deplin

ca să trăiești întreg.”

 

Acum îl privesc —

nu ca pe o podoabă,

ci ca pe o scară vie

între dor și împlinire.

Еще ...

Şi ce?

Şi ce dacă

lumea ne atacă?

eu mă bucur că trăiesc

în al meu sat natal locuiesc.

 

Și ce?dacă norii suspină?

După norii negri soarele vine

din nou ne va zâmbi

lumina,bucuria ne-o va vesti.

 

Și ce?dacă clipele 

de neuitat se uită?

și nu îmi voi aduce aminte 

Sunt bucuroasă de tot ce am

Acum și pân la moment.

 

Zamurca Alina ❤️ 

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍