Că a fost în ziua de luni treisprezece.

Şi când speranțe multe mă cuprind,
Gândul deja îmi fuge încet departe.
Visând că în braţe deja eu te prind,
Să te iubesc întreaga noapte.

Tu îmi trezeşti dorinţe multe de amor,
Pe placul meu tu eşti fără îndoială.
Şi într-un târziu eu uit de toate ce mă dor,
Şi te visez că în braţe tu îmi eşti goală.

Eu sunt îndrăgostit de aceste nopţi de toamnă,
Iar tu de mult nu mai eşti o fiinţă aşa timidă.
Eu te visez mereu în fiecare seară doamnă,
Şi focul în inimă la tine să se aprindă.

Şi am să îi fac pe plac acum iubirii tale,
Eu am să fac acum iubirea mea tot ce se poate.
Am să îţi apar iubirea mea acum în a ta cale,
Să mă cunoşti nu doar în vis, ci şi în realitate!

Masajul e un lucru sfant,

De cand lumea ii pe pamant.

Inventat a fost se pare,

Pentru corp e relaxare.

Masajul bine lucrat,

Ei grecii l au inventat.

Pe atunci sclavii il faceau,

Pe bolnavi ii vindecau.

Si de atunci si pana azi,

Lumea ce face masaj.

Corpul il are relaxat,

Nici decumnu nu e stresat.

Tehnicile de masaj,

S-au imbunatatit azi.

Tehnici multe aplicate,

Iti aduc doar sanatate.

Multe is tipuri de masaj,

Se aplica in tocmai azi.

E masaj de relaxare,

Dar si de recuperare.

Amandoua de le faci,

De stress si boli ai sa scapi.

Ca masajul a fost si este,

Cel ce nu are pereche !

Mâine este optspezece februarie se știe,

E sâmbăta morţilor și se împarte piftie.

Fiindcă sunt Moşii de Iarnă o zii mare,

Se împart vin, colivă, colaci și sarmale.

Dar pe data de douăzeci și cinci februarie,

Se împarte plăcinta doar din plăcintărie.

Căci Lazăr de dorul plăcintei el a murit,

Și atunci în această zii plăcinta sa împărțit.

După această zi se va mânca mâncare de post,

Până la ziua de Paşte așa tot timpul a fost.

În această perioadă doar post se va ţine,

Fără carne, nici ouă și nici brânza va fii bine.

Că așa a fost lăsat de Dumnezeu pe pământ,

Că această sărbătoare este ceva doar sfânt.

Căci Isuss Hristos atunci El a înviat cu adevărat,

Și pentru toți oamenii atunci ni sa arătat !

Acum oameni mulţi în stradă,

Cu toţii manifestează.

Stau în noapte şi ei ţipă,

Spun că de nimic nu au frică.

Însă mai târziu în noapte,

Se întâmplă multe fapte.

Protestul degenerează,

Şi mulţi se scandalizează.

Jandarmii îi atacă cu pietre,

Şi se iscă violenţe.

Şi dintr-un paşnic protest,

Se transformă în violent.

Şi uite aşa dintr-o dată,

Mulţimea e amendată.

Iar cei mai recalcitranţi,

Sunt bătuţi şi maltrataţi.

Fiindcă s-au dat cu petarde,

Şi au făcut fapte grave.

Au acum multe dosare,

Şi multe amenzi penale !

 A început, marea escrocherie în ţară,

Cu alte moaşte, scoase acum afară.

De popii, cei mai escroci prostesc,

Pe acest popor, credul românesc.

Se plimbă acum, pe stradă cu racla,

O plimbă ei popii, escrocii cu roaba.

Cu oasele, într-un mare sicriu,

Ale Sfântului Dimitrie, care zice că îi viu.

Pe români să meargă, îi prostesc acum popii,

Să vină să pupe racla, cu oasele morţii.

Ei spun că dacă, pupi oase moarte,

Vei avea, mare noroc în toate.

Aceşti popi, escroci şi mari hoţi,

Îi prostesc acum, pe românii toţi.

La ei să vină, să pupe îndată racla,

Şi la escrocii de popi, să le facă plata.

Că popii prostesc, românii cu racla,

Că vor avea noroc, când ei fac plata.

Iar românii, proşti şi creduli de fel,

Fac plecăciuni, la popi şi la raclă niţel.

Şi apoi românii constată, că au fost înşelaţi,

Fiindcă de oase moarte, nu au fost ajutaţi.

Ba mai mult unii, când se întorc spre casă,

De moarte, în accident de maşină nu scapă.

Şi atunci cum să fii prost, să crezi în oase,

Că acolo în racla cu geam, stau nişte moaşte.

Iar popii peste noapte, se îmbogăţesc se ştie,

Datorită unui popor, îndoctrinat de ei în prostie !

Nu mi-a fost frică nici cînd,

ca să intru în mormînt.

Morţii să îmi povestească,

cum e pe lumea cealaltă.

Mi-au spus toţi că acolo-i bine,

de aceia înapoi nu vine.

Pe pămînt cei care mor,

că afară-i greu, nu-i uşor.

Ca să ajungi să îi cunoşti,

trebuie să treci de trei porţi.

De aceia trebuie să ai,

bani la vamă ca să dai.

Vama de îndată treci,

în mormînt reguli găseşti.

Acolo sînt reguli stricte,

nimeni nu o să le strice.

Fiecare mort cînd intră,

viaţa lui el şi-o prezintă.

Ce a făcut, păcătuit,

cît în viaţă a trăit.

Dacă a avut suflet curat,

sau cumva a blestemat,

Ce păcate grele a avut,

de a ajuns în mormînt.

Toţi pe lumea cealaltă,

vor avea cîte o pedeapsă,

Şi mai grea şi mai uşoară,

după faptele de afară.

De la judecată apoi,

unii vor trece în moroi,

Alţii vor rămîne aşa,

căci pedeapsa nu e grea.

În mormînt lumină este

dacă mortul o primeşte,

De la pomană de afară,

atunci cînd îl îngropară.

Apă şi mîncare îi ajung,

de la oamenii ce-l plîng,

Astfel în mormînt găseşte,

negură şi doar tristeţe.

În mormînt poţi ca să mergi,

pe alţii să-i vizitezi,

Să vorbeşti şi să aştepţi

ca pomeni tu să primeşti.

De pomană cînd primeşti

şi lumina ai să o vezi,

Pe lumea cealaltă-i bine,

nimeni înapoi nu vine.

După ce-am vorbit cu morţii,

am ieşit eu din mormînt,

Şi pe bancă în cimitir,

mi-am şoptit încet în gînd:

Cît trăieşti şi eşti în viaţă,

nu urîi nu blestema,

Căci acolo în mormînt,

morţii te vor judeca.

Vorbele sunt goale...

Umbre zburătoare!

Cum crezi că pot vorbi despre tine fără a greși?

Iubirea ști bine cât doare când cade și moare,

Chiar dacă moartea e mută și oarbă sau minte și fură...?

Apoi lașa fuge și nimeni nu poate s-o prindă!

Aș vrea să vorbesc despre tine dar nu pot fără să suspin adânc,

Parcă tăiat de-un otrăvit cuțit,

Aruncat din negrul hău ce nu-mi aparține..

Și încerc să spun orice despre tine dar nu pot!

Prefer să aștept când o să te lovești întâmplător de umbra-mi gonită de mine,

Sugrumat de-aceiași iubire absurdă,

Niciodată putând a vorbi despre tine!

(4 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Am coborât valorile de pe pereți

și le-am așezat pe ecrane.

Nu mai strălucesc,

doar se aprind

când sunt atinse.

Binele a devenit negociabil,

adevărul - o opinie cu trafic,

iar conțtiința

un sunet dezactivat

în setările zilnice.

Nu ne-am lepădat de credință brusc,

ci din consens.

Ce e corect se votează,

ce e drept se ajustează,

iar omul rămâne

măsura tuturor lucrurilor

și a tuturor scuzelor.

Și totuși,

când luminile se sting

și nu mai e nimeni de convins,

ceva vechi se ridică în noi:

o teamă curată,

o întrebare fără răspuns,

un dor după sens.

poate că nu valorile au dispărut,

ci doar locul lor.

Poate că sacrul nu cere aplauze, ci  întoarcere.

Spune-mi tu singuratate

Cat sa mai indur tu spune

Si necazuri, suparari

Nu mai pot privi in zare

Dar indur incet si spun

Nu mai stiu ce sa mai fac

Si ce viata imi va da

Ca un cal fara stapan

Ma avant in al tau drum

Si ma las purtat de tot

Si de valuri si de foc

Viata mea e ca un gol

Iar incet eu nu mai pot

Vreau doar sa ajung acasa

Unde e viata frumoasa

La familia mea departe

Unde ma primesc in brate

Si imi spun ca va fi bine

Viata sa treaca cu mine

Prin necazuri, greutati

Sa ii fac mandri pe toti

Prezența mea e o magie

Parfum puternic și ciudat

Dacă îl miroși o dată

Nu mai iese neam din cap

Într-un mod misterios

Oamenii nu îi suport

Lumea o privesc cu ură

Și pe cei cu multă gură

Detașarea mea e amplă

De o mare anvergură

Cine mă va întreba

Îi voi spune că sunt laș

Dar eu, pe interior,

Am o față neînțeleasă

Care așteaptă viziunea

Omului cu-înțelepciunea

Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,

Spre ce continente vei mai merge și de această dată,

Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?

Corabie, corabie...

De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?

De ce nu m-ai prevenit?

De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?

Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?

Cum îl voi umple?

Corabie, corabie...

Erai ușoară ca o vrabie,

Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,

Îmi dau seama că a trebuit să pleci,

Așa ai simțit,

Tot așa ai și socotit.

Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,

Din mai multe cearceafuri velele,

Ți-am atașat chiar și ancoră,

Știu că nu îți va fi ușor,

Oceanul are mofturile lui,

Nu știi la ce să te aștepți,

Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,

Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,

Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,

Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,

Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,

Eu te veghez, te am în suflet,

Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,

Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,

(Pe un ton de ceartă)

Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,

În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,

Dacă așa consideri, este alegerea ta...

Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,

Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."

Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"

Zeilboot

Beste zeilboot, je zweeft in de schijnbaar eindeloze oceaan,

Naar welke continenten ga jij deze keer weer,

Wat staat je te wachten op je volgende bestemming?

Zeilboot, zeilboot...

Waarom heb je me niet verteld dat je zo van zeilen houdt?

Waarom heb je mij niet gewaarschuwd?

Waarom heb je, door je even de rug toe te keren, de haven verlaten?

Hoe kan ik wennen aan de leegte die je bij mij achterliet?

Hoe ga ik het vullen?

Zeilboot, zeilboot...

Je was zo licht als een mus,

Ik hoop dat je gelukkiger terugkomt dan waar je heen ging,

Ik besef dat je moest gaan

Zo voelde jij je

Dat dacht je.

We hadden je zo goed gebouwd, van hout, het roer, het dek,

Uit diverse zeilplaten,

Ik heb zelfs je anker vastgemaakt,

Ik weet dat het niet gemakkelijk voor je zal zijn,

De oceaan heeft zijn grillen,

Je weet niet wat je kunt verwachten,

Als het opgewonden raakt en je alle kanten op schudt,

Hij neemt je alleen mee op de routes die voor hem beter toegankelijk zijn,

Als het moeilijk voor je zal zijn, als je het gevoel hebt dat je niet meer overeind kunt blijven,

Kijk alstublieft naar beneden, zie het anker bevestigd,

Denk dat je van ver, zelfs duizenden kilometers verderop,

Ik waak over je, ik heb je in mijn hart,

Het is alleen dat je niet meer bij mij in de buurt bent om je te laten zien,

Echt, hoeveel onze verbinding betekende,

(Op argumentatieve toon)

Voel je goed, laat los, vergeet wie je heeft gemaakt,

Binnen twee weken kwamen we niet eens in de buurt,

Als jij dat vindt, is het jouw keuze...

Weet gewoon dat ik om je geef, daarom heb ik je zo goed gebouwd

Als laatste bemoediging zeg ik je: 'Je moet je niet laten intimideren door de stormen die je tegenkomt als je de oceaan oversteekt. Vergeet niet dat na de storm goed weer komt.'

Het zeilboot: "Wat zou jij doen? Mag ik niet één dag in Rio de Janeiro blijven? Eén dag maar, dat is alles wat ik wil, en dan kom ik bij je terug, dat beloof ik!"

In the tapestry of life, where threads intertwine,
There's a story unfolding, a romance divine.
Your heart dances in rhythms so true,
In the glow of new love, as tender as dew.

I see you, radiant, with a sparkle in your eyes,
A heart full of dreams that touch the skies.
A boy who sees your beauty, both inside and out,
Whose affection, like spring, blossoms without doubt.

May your love be a garden, lush and serene,
Where every moment feels like a dream.
May he hold you gently, with care so profound,
A love that's unwavering, a bond tightly bound.

You are a gem, rare and refined,
With a spirit so kind, and a heart that's aligned.
You deserve a love that's pure, steadfast, and bright,
A love that will cradle you, day and night.

In the quiet moments, when the world fades away,

May his love be the comfort that makes you stay.
In laughter and joy, and in whispers so sweet,
May your hearts be as one, in perfect beat.

For I, a hopeless romantic, have felt the sting,
Of love that flew away, like a bird on the wing.
A year of togetherness, replaced in a breath,
Left me in shadows, in the chill of regret.

But this is for you, a wish from my soul,
May your love story be one that's beautifully whole.
May he cherish you deeply, with passion and grace,
May you always find solace in his embrace.

In your eyes, I see the light of a thousand stars,
In your smile, the promise of healing scars.
May he be your anchor, in the tempest's roar,
A beacon of love, guiding you to the shore.

Remember, dear, you are worthy and bright,
With a heart that's pure, and a spirit of light.
May his love be the balm, the tender touch,
That assures you always, you are loved so much.

So here's to you, in this journey you start,
With hope and love, from the depths of my heart.
May your story be beautiful, your days filled with cheer,
May you find in his arms, a love that's sincere.

For in this vast world, you deserve the best,
A love that's enduring, a haven of rest.
May your path be strewn with flowers and song,
May your heart find the place where it truly belongs.