Автор Gilbert White

M-ascund de oameni căutând doar omenie

Găsind ființele robite de mândrie

Plătesc tăcerile să-mi țină companie

Lipind cuvintele-ascuțite pe hârtie

Stă invizibilă tăcuta modestie

Se etalează convenabila prostie

Sau aroganța mănuind o șmecherie

Prezintă-n scenă opulența cu măndrie

Pierdute suflete adună bogăție

Lipsiți de scrupule ne-aruncă în robie

Clădind palate din minciună și hoție

Avar hrănindu-se din noi cu lăcomie

Ne-au condamnat să ne târâm în sărăcie

Considerându-ne doar sclavi la datorie

Elaborând fraze scrobite cu trufie

Explică gloatei cât de greu e la domnie

Toți ‚patrioții’ ce-au furat din vistierie

Sperăm s-jungă-ntemnițați la pușcărie

Aștept secundele să bată armonie

Un imposibil delirând o teorie

Iarta-ma te rog mama.

Atitea vorbe dureroase-am spus.

Si cite nopti in asteptare-ai stat.

Iarta-ma ca mare am ajuns.

Iarta-ma,te rog iarta-ma

Atitea ginduri trec prin minte

Si clipe fara numar,cu lacrimi.

Iarta-ma ca esti al meu parinte.

Iarta-ma te rog nu plinge

Nu plinge ca ma doare

Mama,eu fara tine

As fi ca cerul fara soare.

Iarta-ma te rog zimbeste

Zimbind, zimbesc si eu

Ma doare pling

Apoi zimbesc chiar de mii greu

Iarta-ma te rog iarta-ma

Stiu ca nu merit a ta iertare

Dar iarta-ma,mama

Iarta-ma ca pling si doare

Дай мне, таблетку от боли,

Чтобы уплыл туда с кораблями.

Чтобы забыл эти пресные роли,

Что безотказно играл я годами.

Дай мне таблетку от счастья,

Я ведь всегда был им полон.

Я никогда не резал запястья,

и никогда не прыгал из окон.

Să poți traduce irezistibila iubire,

Când fericirea te cuprinde,

Nimic neștiind din toate-aceste povestiri,

Căci dragostea e marea evadare,

Din golul apăsătoarei existențe care doare,

Amorul este singura salvare...

Tu preafrumoasa mea iubită,

Ai partitura simfoniei despre care fac vorbire!

Să fie vorba despre suferință și durere,

Ori despre boala fără vindecare,

Și despre omenirea cea căzută care moare?

Cu siguranță este!

De poți traduce irezistibila iubire,

Când fericirea te cuprinde,

Nimic neștiind din toate-aceste povestiri,

Căci dragostea e marea evadare,

Din golul apăsătoarei existențe care doare

Și azi și mâine în toată vremea existenței noastre,

Ea este darul ce ne vine 

Și ne ridică din tristețea rece 

Căci Dumnezeu acum zâmbește!

(4 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea) 

Atmosfera

Mânat grabnic de trecut
Care caută tăcut
Scăpări grave și morbide
Peste stratul ce se—ntinde

Un punct , o dâră stearsă
Un nebun cu mintea întoarsă
Temător de fel încearcă
Picăturile să stoarcă

Miliarde , constelații
Vieți umane , conspirații
Teorii și exclamații
Statui moarte ; malformații

Greșeli pretinse cu viață
Suflete , vie speranță
Indulgență , siguranță
Imposibilă ,chitanță!

Creat pentru nemurire
Bărbat jalnic referire : !!!
Fac la doamna : O femeie!
Mângâiare de scânteie!

Aparține atmosfera
Diferența , emisfera
Două părți , împreunate
Pentru timp , neînsemnate.

Efemer apari , sărmane
Sclipiri , gânduri și mormane
Metafore , un epitet și jale
Moralist , cu trei morale.

Glob sălbatic , rotitor
Minți bolnave , ghicitor ?
Balanța virgină pedeapsă,
S-a creat doar o sinapsă.

Moale tulpina de om ,
Invizibil , biet atom
A plutit , găsind abisul
S-a certat cu interzisul.

Șiretlic , puteri mărețe
Siluetă , multe fețe
Culori șterse sau semețe
Figurine des , glumețe!

Viața dau , apoi primesc
De la sacrul , țărănesc
Ridicat-au steag , orbesc
Femeia , dar dumnezeiesc.

Te lovești ; ca îmbibat
In armonie , gâdilat
Fluturași necontrolat
In iubire înrolat.

Misiune de soldat,
Greu iubitul , fascinant
Doamna , unui împărat
Templuri mari am ridicat 

Ridicat-am lumi pustii
Vise smulse , jucării
Pierderi grele , dragi copii
Smoală , fericire , te-apropii

Am pătat cerneala vieții
Am cernut un fir viteaz
Murmurau sumbru Poeții
Sentiment înalt , cam breaz.

Iubiri veșnice , sporite
Plânsete obișnuite
Ocrotiri nemărginite
Aurul șocat se simte.

Lumea cade , eu presimt
Viitorul ce-l resimt
Un prezent atrofiat
Tu iubire , ai plecat ?

Noțiuni de timp , aud...
Ecouri stinse și ud
Lanțuri vechi , croite veșnic
Legământul meu puternic.

Te cuprind , a mea ești doamnă
Universul mă condamnă
Să te port in piept cu har
Un tatuaj ereditar.

Ganduri neinsirate le simt inauntru adunate

Bucati, franturi din idealuri ce sunt neintinate

Viitorul prevazut pare de fapt unul intrerupt

O pauza lenta ce pare a fi puternic latenta 

De ce simt? daca nu pot sa ating nemurirea

Si tot ceea ce reprezinta fiinta mea si firea

Tot ce credeam ca va fi in a mea soarta 

Pare de fapt a fi doar o dorinta nepatata

O minciuna simpla in suflet insamantata   

Credeam ca timpul va dovedi ceea ce sunt

Dar totul s-a risipit in van si de fapt 

Nimic nu sunt...doar praf si ramasite

Acoperamant pentru acest pamant

O carcasa pustiita de traire si iubire   

Un suflet ce zboara o data cu adierea

Vantul ce te poarta peste varfurile inalte

Ploaia ce te curata de ganduri macinate

Soarele ce iti usuca si ultimul pacat

Un pacat de a dori sa fii liber si neintinat  

Priveste catre zorii diminetii si intreaba-te

Se merita? asta e de fapt ce te implineste

Ce te face sa zbori si nu te nimiceste?

Doar tu crezi ca esti cea ce are dreptul?

Sa isi refaca trupul sa-si lepede defectul? 

Vreau, doresc, poftesc la tot ce ma invie

Tot ce-mi da de stire ca viata e omenie

Nu doar o umbra pe pamantul asta

Scopul nu s-a sfarsit ci doar a inceput

Gaseste-ti menirea asculta-ti rabdarea  

Le simt pe toate cum asteapta

Gandurile incet , incet mocnesc 

Si vor sa iasa la suprafata

Insa rabdarea mea nu le lasa 

Porneste si priveste mai departe

Aprinde sufletul nu-l adormi

Lasa-l sa prinda aripi ce zboara tot mai sus

Catre abisul nemarginit care e mai presus

Decat poftele ce te carmuiesc in necunoscut