Категория: Стихи посвящены матери
Все стихи автора: Gilbert White
Дата публикации: 18 декабря 2023
Просмотры: 583
Стихи из этой категории
MaMa
De când m-ai adus pe lume
Mi-ai dăruit tot...
Mi-ai dăruit un cămin
Și o haina pe care sa o port..
Mi-ai dăruit clama ta preferată
Și brățara norocoasă
Mi-ai dăruit un sărut pe frunte
Înainte de orice povață..
Mi-ai dăruit o frumoasă educație
Și-o iubire necondiționată..
Și pentru toate astea, MAMA
Iți doresc cea mai frumoasă viața !
Anna
Se stinge cerul, dar rămâi lumină,
În pașii mei, o mână nevăzută,
Tu, mama, veșnică rădăcină,
Cu voce caldă, blândă și tăcută.
Te-ai dus în zori, când stelele vegheau,
Dar numele tău curge ca o rugă.
Anna — și florile șoptesc când plouă,
Și-n vântul serii, când inima îți strigă.
Mi-ai pus în palme dragoste curată,
Cu ochii tăi mi-ai învățat seninul,
Și deși dorul îmi apasă piatra,
Îți simt iubirea cum îmi ține spinul.
Mamă, nu plâng — te scriu în poezie,
În fiecare vers ești lângă mine,
Când lumea cade, tu-mi rămâi tărie,
O rugă vie-n sângele din vine.
Așa învăț că dragostea de mamă
Nu moare, nu se pierde printre ani
E cerul ce mă cheamă pe a mea ramă,
E zâmbetul păstrat printre oameni.
Și tuturor ce-și uită rădăcina,
Le spun: iubiți, că timpul nu așteaptă.
O mamă e o viață, nu doar vina
Că uneori tăcem cu inima prea dreaptă.
Iar tu, mama, tu, Anna,
Rămâi cu mine-n vis, în rugă, în zare
O flacără ce nu o stinge toamna,
O mângâiere fără de hotare.
Poezia este dedicată mamei mele, Anna Guțu, decedată în primăvara anului 2010, la doar 49 de ani. Dumnezeu să o odihnească în pace!
Mama
Cu privire ta cea blândă
Cu mânutile tale moi
Ne mângâi și ne alinti
De cu seară și până în zori
Draga mea iubita mama
Eu din suflet te iubesc
Și tot restul vieții mele
Doar pe tine te prețuiesc
De cu zori și până în seara
Pentru noi tu tot muncești
Că sa ne faci un rost în viața
Și cu drag sa ne privești
Viață lungă și bogată
Noi mereu îti vom dori
Și cu inima bogată
Noi mereu te vom iubi
MAMA , -ICOANĂ DE ÎNCHINAT !-
E drept ,Doamne ,ce-ai făcut
Când ai hărăzit femeii ,
Să aducă urmași în lume ,
Recunoaște , n-ai greșit .
I-ai dat chipul de madonă ,
Și brațe mângâetoare ,
I-ai frumusețea florii
Și chipul de primăvară ,
I-ai dat ochi ca să desmerde
Și sflet de pâine coaptă :
Tot ce-i mai frumos pe lume
Chipului mamei i-ai dat :
E suavă și subțire -
Icoană de închinat .
Sărut mâna..mamă, tată!
Din Piatra la Botoșani am pornit
Și-n satul Frumușica ne-am oprit,
Aici ne-așteaptă cumnatul Săvel
Cu pită caldă și poate-un păhărel.
Nu zăbovim la el și ne-ndreptăm
Către părinții noștri să-i vedem,
Pe care-i știm că stau pe-o bancă
După ce-au isprăvit a lor treabă.
Bucuria pe chipuri repede răsare
Când poarta scârție din balamale,
Iar tristețea dispare din ochii lor
Când în curte aud vocea copiilor.
Mâna și obrazul trist le sărutăm
Simțim căldura și-i îmbrățișăm,
Și ochii umezi ușor se limpezesc
Ne bucurăm văzându-i că zâmbesc.
E greu când anii mulți s-au adunat
Și urme-adânci pe chip au brăzdat,
Vedem cum trupul mame-i aplecat
Iar tata are la mijloc un brâu legat.
Dar și așa ograda, le este plină
Și mama noastră pare o albină,
Trebăluiesc până seara târziu
Iar tata mai gustă și-un rachiu.
În curtea lor tot timpul ai să vezi
O ordine deplină și poți să crezi
Că-n acest loc trăiesc doi tinerei
Și nu părinții noștri cu boli pe ei.
Povestea lor trăită e una minunată
Și viața le-a fost într-una luminată,
În Domnul Iisus speranță au avut
Și El cu-a Lui iubire în viață i-a ținut.
Acum cu toții rugă înălțăm la cer
La Domnul și înspre a lor înger,
Să-i țină-n viață, să fie sănătoși
Chiar dacă suntem tare păcătoși.
La ei cu drag mereu vom reveni
Să alungăm singurătatea grea,
Iar să nu-i supărăm ne vom feri
Știind că-n ei ne este...nemurirea!
Durerea mamei
Istoria sa repetat
Orfană ai fost,
Și ți-ai aflat...
Bărbatul care cu păcat,
Nu ți-a dat, diin ce e a lui,
Nici numele și te-a lăsat,
Și pe al tău fiu ți la luat.
Ce poate fi mai dureros...?
Să nu poți sta să îți iubești...
Pe pruncul care îl dorești.
MaMa
De când m-ai adus pe lume
Mi-ai dăruit tot...
Mi-ai dăruit un cămin
Și o haina pe care sa o port..
Mi-ai dăruit clama ta preferată
Și brățara norocoasă
Mi-ai dăruit un sărut pe frunte
Înainte de orice povață..
Mi-ai dăruit o frumoasă educație
Și-o iubire necondiționată..
Și pentru toate astea, MAMA
Iți doresc cea mai frumoasă viața !
Anna
Se stinge cerul, dar rămâi lumină,
În pașii mei, o mână nevăzută,
Tu, mama, veșnică rădăcină,
Cu voce caldă, blândă și tăcută.
Te-ai dus în zori, când stelele vegheau,
Dar numele tău curge ca o rugă.
Anna — și florile șoptesc când plouă,
Și-n vântul serii, când inima îți strigă.
Mi-ai pus în palme dragoste curată,
Cu ochii tăi mi-ai învățat seninul,
Și deși dorul îmi apasă piatra,
Îți simt iubirea cum îmi ține spinul.
Mamă, nu plâng — te scriu în poezie,
În fiecare vers ești lângă mine,
Când lumea cade, tu-mi rămâi tărie,
O rugă vie-n sângele din vine.
Așa învăț că dragostea de mamă
Nu moare, nu se pierde printre ani
E cerul ce mă cheamă pe a mea ramă,
E zâmbetul păstrat printre oameni.
Și tuturor ce-și uită rădăcina,
Le spun: iubiți, că timpul nu așteaptă.
O mamă e o viață, nu doar vina
Că uneori tăcem cu inima prea dreaptă.
Iar tu, mama, tu, Anna,
Rămâi cu mine-n vis, în rugă, în zare
O flacără ce nu o stinge toamna,
O mângâiere fără de hotare.
Poezia este dedicată mamei mele, Anna Guțu, decedată în primăvara anului 2010, la doar 49 de ani. Dumnezeu să o odihnească în pace!
Mama
Cu privire ta cea blândă
Cu mânutile tale moi
Ne mângâi și ne alinti
De cu seară și până în zori
Draga mea iubita mama
Eu din suflet te iubesc
Și tot restul vieții mele
Doar pe tine te prețuiesc
De cu zori și până în seara
Pentru noi tu tot muncești
Că sa ne faci un rost în viața
Și cu drag sa ne privești
Viață lungă și bogată
Noi mereu îti vom dori
Și cu inima bogată
Noi mereu te vom iubi
MAMA , -ICOANĂ DE ÎNCHINAT !-
E drept ,Doamne ,ce-ai făcut
Când ai hărăzit femeii ,
Să aducă urmași în lume ,
Recunoaște , n-ai greșit .
I-ai dat chipul de madonă ,
Și brațe mângâetoare ,
I-ai frumusețea florii
Și chipul de primăvară ,
I-ai dat ochi ca să desmerde
Și sflet de pâine coaptă :
Tot ce-i mai frumos pe lume
Chipului mamei i-ai dat :
E suavă și subțire -
Icoană de închinat .
Sărut mâna..mamă, tată!
Din Piatra la Botoșani am pornit
Și-n satul Frumușica ne-am oprit,
Aici ne-așteaptă cumnatul Săvel
Cu pită caldă și poate-un păhărel.
Nu zăbovim la el și ne-ndreptăm
Către părinții noștri să-i vedem,
Pe care-i știm că stau pe-o bancă
După ce-au isprăvit a lor treabă.
Bucuria pe chipuri repede răsare
Când poarta scârție din balamale,
Iar tristețea dispare din ochii lor
Când în curte aud vocea copiilor.
Mâna și obrazul trist le sărutăm
Simțim căldura și-i îmbrățișăm,
Și ochii umezi ușor se limpezesc
Ne bucurăm văzându-i că zâmbesc.
E greu când anii mulți s-au adunat
Și urme-adânci pe chip au brăzdat,
Vedem cum trupul mame-i aplecat
Iar tata are la mijloc un brâu legat.
Dar și așa ograda, le este plină
Și mama noastră pare o albină,
Trebăluiesc până seara târziu
Iar tata mai gustă și-un rachiu.
În curtea lor tot timpul ai să vezi
O ordine deplină și poți să crezi
Că-n acest loc trăiesc doi tinerei
Și nu părinții noștri cu boli pe ei.
Povestea lor trăită e una minunată
Și viața le-a fost într-una luminată,
În Domnul Iisus speranță au avut
Și El cu-a Lui iubire în viață i-a ținut.
Acum cu toții rugă înălțăm la cer
La Domnul și înspre a lor înger,
Să-i țină-n viață, să fie sănătoși
Chiar dacă suntem tare păcătoși.
La ei cu drag mereu vom reveni
Să alungăm singurătatea grea,
Iar să nu-i supărăm ne vom feri
Știind că-n ei ne este...nemurirea!
Durerea mamei
Istoria sa repetat
Orfană ai fost,
Și ți-ai aflat...
Bărbatul care cu păcat,
Nu ți-a dat, diin ce e a lui,
Nici numele și te-a lăsat,
Și pe al tău fiu ți la luat.
Ce poate fi mai dureros...?
Să nu poți sta să îți iubești...
Pe pruncul care îl dorești.
Другие стихотворения автора
Doamna Albă a Încântării
Trupu-i zvelt,
Brăzdat de frumusețe,
Ce nici n-a existat,
Se arată printre-a ei eferme,
Și prin mirosul dulce-mi iese,
Un talaz, prea uimit pentru a-l urma!
Și miroase pur a scorțișoară,
De-a mirosul alb de crizanteme,
Trupu-i zvelt, brăzdat de perle,
În acel loc, în a simfonii mierle,
Care-mi dă, în dulcea-i ființă-n ele,
Calde bucurii m-a pasă!
Avusesem eu un loc fantezic,
Un loc în care pot să zbor?
Nu, caci acesta-mi dă fior,
Din acelea care nu mă dor,
Ci din contră, vad intr-un locșor,
Ce n-am mai văzut vreodată!
Acolo pot visa oricând,
Doamna Albă a Încântarii,
Iazul Zânelor feeric,
Și Padurea Înfiorării,
Oh, ce dulce-i fica ceții,
Acolo, acolo aș vrea să zbor!
Doamna Albă a încântării
Trupu-i zvelt,
Brăzdat de frumusețe,
Ce nici n-a existat,
Se arată, printre-a ei eferme,
Și prin mirosul dulce-mi iese,
Un talaz, prea uimit pentru a-l urma!
Si miroase pur a scorțișoară,
De-a mirosul alb de crizanteme,
Trupu-i zvelt, brazdat de perle,
In acel loc, in a simfonii mierle,
Care-mi da, în dulcea-i ființă-n ele,
Calde bucurii m-a pasă!
Avusesem eu un loc fantezic,
Un loc in care pot sa zbor?
Nu căci aceasta-mi da fior,
Din acelea care nu ma dor,
Ci din contra, vad intr-un locșor,
Ce n-am mai văzut vreodată!
Acolo, pot visa oricând,
Doamnă albă a încântării,
Iazul Zânelor Feeric,
Si padurea-n Fiorarii,
Oh, ce dulce-i fiica ceții,
Acolo, acolo as vrea sa zbor!
Râsul din codru
Râsu-i falnic și duios,
În lume nu-i mai frumos,
În codru noaptea se aude,
Armonia-n el pătrunde!
Gros,subțire minunat,
Tăcerea o rupe-n data,
Falnic și maestos,
Emanând un timp frumos!
Bufnița l-a emanat,
Falnică-i este făptura,
Cu ochi mari și visători,
Făptura-i râde până-n zori!
Noaptea iată c-a venit,
Bufnița râzând așteaptă,
Lumea parcă s-a trezit,
Taina-i searată!
Doamna Albă a Încântării
Trupu-i zvelt,
Brăzdat de frumusețe,
Ce nici n-a existat,
Se arată printre-a ei eferme,
Și prin mirosul dulce-mi iese,
Un talaz, prea uimit pentru a-l urma!
Și miroase pur a scorțișoară,
De-a mirosul alb de crizanteme,
Trupu-i zvelt, brăzdat de perle,
În acel loc, în a simfonii mierle,
Care-mi dă, în dulcea-i ființă-n ele,
Calde bucurii m-a pasă!
Avusesem eu un loc fantezic,
Un loc în care pot să zbor?
Nu, caci acesta-mi dă fior,
Din acelea care nu mă dor,
Ci din contră, vad intr-un locșor,
Ce n-am mai văzut vreodată!
Acolo pot visa oricând,
Doamna Albă a Încântarii,
Iazul Zânelor feeric,
Și Padurea Înfiorării,
Oh, ce dulce-i fica ceții,
Acolo, acolo aș vrea să zbor!
Doamna Albă a încântării
Trupu-i zvelt,
Brăzdat de frumusețe,
Ce nici n-a existat,
Se arată, printre-a ei eferme,
Și prin mirosul dulce-mi iese,
Un talaz, prea uimit pentru a-l urma!
Si miroase pur a scorțișoară,
De-a mirosul alb de crizanteme,
Trupu-i zvelt, brazdat de perle,
In acel loc, in a simfonii mierle,
Care-mi da, în dulcea-i ființă-n ele,
Calde bucurii m-a pasă!
Avusesem eu un loc fantezic,
Un loc in care pot sa zbor?
Nu căci aceasta-mi da fior,
Din acelea care nu ma dor,
Ci din contra, vad intr-un locșor,
Ce n-am mai văzut vreodată!
Acolo, pot visa oricând,
Doamnă albă a încântării,
Iazul Zânelor Feeric,
Si padurea-n Fiorarii,
Oh, ce dulce-i fiica ceții,
Acolo, acolo as vrea sa zbor!
Râsul din codru
Râsu-i falnic și duios,
În lume nu-i mai frumos,
În codru noaptea se aude,
Armonia-n el pătrunde!
Gros,subțire minunat,
Tăcerea o rupe-n data,
Falnic și maestos,
Emanând un timp frumos!
Bufnița l-a emanat,
Falnică-i este făptura,
Cu ochi mari și visători,
Făptura-i râde până-n zori!
Noaptea iată c-a venit,
Bufnița râzând așteaptă,
Lumea parcă s-a trezit,
Taina-i searată!
Doamna Albă a Încântării
Trupu-i zvelt,
Brăzdat de frumusețe,
Ce nici n-a existat,
Se arată printre-a ei eferme,
Și prin mirosul dulce-mi iese,
Un talaz, prea uimit pentru a-l urma!
Și miroase pur a scorțișoară,
De-a mirosul alb de crizanteme,
Trupu-i zvelt, brăzdat de perle,
În acel loc, în a simfonii mierle,
Care-mi dă, în dulcea-i ființă-n ele,
Calde bucurii m-a pasă!
Avusesem eu un loc fantezic,
Un loc în care pot să zbor?
Nu, caci acesta-mi dă fior,
Din acelea care nu mă dor,
Ci din contră, vad intr-un locșor,
Ce n-am mai văzut vreodată!
Acolo pot visa oricând,
Doamna Albă a Încântarii,
Iazul Zânelor feeric,
Și Padurea Înfiorării,
Oh, ce dulce-i fica ceții,
Acolo, acolo aș vrea să zbor!
Doamna Albă a încântării
Trupu-i zvelt,
Brăzdat de frumusețe,
Ce nici n-a existat,
Se arată, printre-a ei eferme,
Și prin mirosul dulce-mi iese,
Un talaz, prea uimit pentru a-l urma!
Si miroase pur a scorțișoară,
De-a mirosul alb de crizanteme,
Trupu-i zvelt, brazdat de perle,
In acel loc, in a simfonii mierle,
Care-mi da, în dulcea-i ființă-n ele,
Calde bucurii m-a pasă!
Avusesem eu un loc fantezic,
Un loc in care pot sa zbor?
Nu căci aceasta-mi da fior,
Din acelea care nu ma dor,
Ci din contra, vad intr-un locșor,
Ce n-am mai văzut vreodată!
Acolo, pot visa oricând,
Doamnă albă a încântării,
Iazul Zânelor Feeric,
Si padurea-n Fiorarii,
Oh, ce dulce-i fiica ceții,
Acolo, acolo as vrea sa zbor!