Azi de ziua ta

Acolo sus, pe cerul plin de stele,
Zăresc şi chipul mamei mele.
Ce încearcă într-una, să-mi vorbească,
De relele de pe pământ, să mă ferească.

Şi tac, ascult şi încep acum să plâng,
Când ştiu, că mama a plecat de pe pământ.
La ceruri sus, va fii mereu,
Că aşa a vrut-o, bunul Dumnezeu.

Dar mult prea tânără, săraca a plecat,
Acolo sus, la Domnul a urcat.
Şi paşii i-mi veghează zi şi noapte,
Vorbinu-mi, mie doar în şoapte.

Şi încerc cu ea, în noapte să vorbesc,
Dar chipul ei, blajin nu îl între zăresc.
Şi de odată eu tresar, mirat din somn,
Privesc icoana, din perete şi apoi dorm.

Şi dimineaţa, mă trezesc îngândurat,
Căci visul, repede sa terminat.
Şi deodată, repede îmi dau seama,
Căci pe pământ, nu mai e mama.

Din nou mă uit la poza ta

Care atârnă pe un perete,

Pătrund în ascunzișul ei

Și simt mulțimea de regrete

Desigur e portretul mamei

Pe când era în casa noastră,

S-a înălțat dar ne veghează

De sus și jos de sub o piatră

Cândva stăteam uniți la masă

Și așteptam să fim serviți,

Cu bunătăți din cele-alese

Și Doamne cât eram de fericiți

Și nu erau din cele scumpe

Și doar un borș și o friptură,

Făcute din găina de la țară

Gustoase de-ți ploua în gură

În timp cu toții am plecat

Pe unde ne-a dus destinul,

Și ne-ntâlnim de sărbători

Așa cum face tot creștinul

Cu lacrima udăm mormântul

Și-ți spunem ce dor ne este,

Și cu tristețe acum înțelegem

Că viața toată-i...o poveste!

Pe când brațele-mi sunt reci

Și mă găsesc în disperare,

Doar la tine mă gândesc,

Căci mi-ești dulce alinare

Tu-mi ești înger când greșesc

Și când plouă, tu-mi ești soare.

Tu-mi ești stele-n bezna nopții

Și când sec, tu îmi ești mare.

Aș da la schimb o lume-ntreagă

Să te pot vedea zâmbind,

Să te văd, cu ochii calzi,

Spre mine-n pași grăbiți venind...

Mai tare te-aș fi strâns de mână,

Mai mult ți-aș fi cântat cu drag

De-aș fi știut cât de mult suferi

Când mă vezi plecând din prag...

Îmi pare rău c-am dispărut

Și că nu ți-am spus de ce

Cu noaptea-n cap, fără măcar

O lacrimă să-ți mai pot șterge...

Îmi pare rău că sunt departe,

Iară casa e prea goală

Și că-n cea mai neagră noapte

N-are cin’ să-ți spună „mamă”...

Te uiți la noi și somnul ni-l veghezi

În timp ce-ntorci aluatul în covată,

Aștepți puțin să prindă să dospească

Tingirea în cuptor o-mpingi cu o lopată

Văd cum șiroaiele îți curg pe frunte

Dar nicicum din muncă nu te opresc,

Cu un batic le ștergi și-un ochi arunci

La pâinile ce în cuptor se rumenesc

Lângă o plită te-așezi  și lung privești

Fără a ști unde privirea se-ndreaptă?

Stai pe un scaun și jarul scormonești

Ca pita să nu ardă și să se facă coaptă

Ne crede pe toți că încă dormim

Și nu vrea somnul să ni-l trezească,

Nici eu nu simt s-arăt că-s treaz

Și-o las cu plapuma să ne-nvelească

Cred c-am ațipit pentru un timp

Și am ratat cum pita este scoasă,

Am tresărit și iute din pat am sărit

Când mama a zis..copii veniți la masă

.................................

A fost demult când mama ne cocea

Cuptor de pită și turtă si alte minunății,

Până-ntr-o zi când s-a oprit în a găti

Și a plecat la Cer..să ia masa cu sfinții!

Iata omule povata, 

Timpul cautand balanta,

Innainte sa ajungi, un drum s-a gatit arand; 

Caci patut de-ai fii avut, oricum nu ai fii stiut.

Iata cu lin leganat, cineva te-a alintat, 

In cantari de adormire, cu  dragoste si iubire.

Era vreme cand omatul se inclestea-ntra-alte parti,

Iar tu ocrotit in brate nu stiai ce-i al omat.

Printre scanduri, scandurele, scartaitul de nuiele,

Si un aer de lemn tare, casa tie spre alintare.

Uriasul drag si iute, iti canta, muncea, spala,

Scutecul de ti-l schimba. 

Iata timpul a trecut si te-ai regasit adult.

Ai primit un strop de punte, 

Un curaj venit din munte. 

Un munte tacut si tare,

te-a crescut, ti-a dat mancare.

Ce pret,  intra intre noi?, 

Gasindu-ne cu totul goi

Goi de alinarea fetei uitand mereu de binete.

Mama, cea cu totul Mare, 

Te-a leganat pe picioare,

Dormind târziu in noapte 

Ca sa-ti daruiasca lapte. 

Piept avand de nestemate, 

Pentru ca sa ai de toate.

Ce vremuri or mai fii fost ? 

Poate gandesti fara rost?, 

Si raspunzi neantrebat? :

Mama de ce m-ai chemat?

Eu sunt bine si mi-e cald.

Am făcut totul cu drag, 

Imi este gandul la tine, 

Sper ca si tu sa fii bine...

Iar raspunsul, spune totul, 

Incalzeste iarasi locul :

Iata dragule ti-oi spune, ma simt singura pe lume,

Ai plecat departe, leganandu-ti al tau nume.

Te trezesti de dimineata si gandesti spre a ta viata,

Ai uitat de tot de mine, te-ai vandut de tot  la lume.

Cand copii ti-au venit, ai muncit si te-ai trudit,

Nu te mai gandi la mine, caci eu aiceaa sunt bine,

Leganand te-am leganat, 

Pe genunchi te-am alintat, 

Sa fii tare dragul meu,

Sa te ajute Dumnezeu 

Dă-i Doamne, MAMEI, binecuvântare
Si zile dă-i  nenumărate  
Din toate câte ai lăsat iertare
Dă-i hrană crezu - n  pietate.

Și vino,  Doamne,  pogorând blândețea
De care  toții  avem nevoie
De-a  sta învingător sub nor de ploaie
Și  MAMEI lasă-i frumuseţea...

Cu năframă în zi de  sărbătoare
În ruga-i  binecuvântată
Primește-i lacrima și-ngenuncherea
De-ai fi venit în a ei soartă .
Dă-i Doamne , MAMEI, binecuvântare!

Trupu-i zvelt,

Brăzdat de frumusețe,

Ce nici n-a existat,

Se arată printre-a ei eferme,

Și prin mirosul dulce-mi iese,

Un talaz, prea uimit pentru a-l urma!

Și miroase pur a scorțișoară,

De-a mirosul alb de crizanteme,

Trupu-i zvelt, brăzdat de perle,

În acel loc, în a simfonii mierle,

Care-mi dă, în dulcea-i ființă-n ele,

Calde bucurii m-a pasă!

Avusesem eu un loc fantezic,

Un loc în care pot să zbor?

Nu, caci acesta-mi dă fior,

Din acelea care nu mă  dor,

Ci din contră, vad intr-un locșor,

Ce n-am mai văzut vreodată!

Acolo pot visa oricând,

Doamna Albă a Încântarii,

Iazul Zânelor feeric,

Și Padurea Înfiorării,

Oh, ce dulce-i fica ceții,

Acolo, acolo aș vrea să zbor!

Trupu-i zvelt,

Brăzdat de frumusețe, 

Ce nici n-a existat,

Se arată, printre-a ei eferme,

Și prin mirosul dulce-mi iese,

Un talaz, prea uimit pentru a-l urma!

Si miroase pur a scorțișoară, 

De-a mirosul alb de crizanteme,

Trupu-i zvelt, brazdat de perle, 

In acel loc, in a simfonii mierle, 

Care-mi da, în dulcea-i ființă-n ele, 

Calde bucurii m-a pasă! 

Avusesem eu un loc fantezic, 

Un loc in care pot sa zbor? 

Nu căci aceasta-mi da fior, 

Din acelea care nu ma dor, 

Ci din contra, vad intr-un locșor, 

Ce n-am mai văzut vreodată! 

Acolo, pot visa oricând, 

Doamnă albă a încântării, 

Iazul Zânelor Feeric, 

Si padurea-n Fiorarii, 

Oh, ce dulce-i fiica ceții, 

Acolo, acolo as vrea sa zbor! 

Râsu-i falnic și duios,

În lume nu-i mai frumos,

În codru noaptea se aude,

Armonia-n el pătrunde!

Gros,subțire minunat,

Tăcerea o rupe-n data,

Falnic și maestos,

Emanând un timp frumos!

Bufnița l-a emanat,

Falnică-i este făptura,

Cu ochi mari și visători,

Făptura-i râde până-n zori!

Noaptea iată c-a venit,

Bufnița râzând așteaptă,

Lumea parcă s-a trezit,

Taina-i searată!

E erou, puternic, nenfricat,

Maestos pe calea lui,

Mergând, ușor și minunat,

Ca un copil, fără grijă-n viața lui!