Categoria: Poezii despre natura
Toate poeziile autorului: Alina
Data postării: 2 iulie 2024
Vizualizări: 394
Poezii din aceiaşi categorie
Cine sunt ?
Eu sunt tăcerea care strigă în ramuri,
Un dor învelit în cuvinte de fum,
Un fluture prins între două oftaturi
Și-un vers care plânge sub cerul postum.
Vin dintr-un sat cu tăceri adâncite,
Cu drumuri ce poartă miros de pământ,
Dar-n inima mea cresc păduri infinite
Și mări unde sufletul cântă și-i frânt.
Scriu despre umbre, dureri și lumină,
Despre lupta ce-n mine arde mereu,
Despre lacrimi ce curg fără vină,
Despre oameni, iubire... și Dumnezeu.
Poezia mea nu e joc, e chemare,
E sângele cald pe hârtie căzut,
E rana ce, arsă, devine culoare
Și glasul meu viu, când alții-au tăcut.
În fiecare cuvânt e o parte din mine,
În fiecare video – ochiul meu mut,
Font caligrafic, naturi melancoline –
Tot ce-am simțit, în tăcere-am făcut.
Și dacă te-ntrebi cine sunt, ce visez,
Sunt "Mică poetă" ... Eu ard, și creez.
Capriciile vremii!
Nu cred că poate fi adevărat,
Să ningă acum atât de tare,
Văzduhul e tot întunecat,
Și norii l-au ascuns pe soare
Din cer cade albă zăpadă,
În anotimpul primăverii,
Și am căzut cu toții pradă,
Din nou, capriciilor vremii
Și florile plâng pe copaci,
Că fructul așteptat s-a dus,
Vom fi încă un an săraci,
Pedeapsa coborând de Sus
Speranță a tras gospodarul,
Lucrând pământul zi lumină,
Dar a venit spre el coșmarul,
Ducându-l sigur spre ruină
Natura mereu te pedepsește,
Cand intervii schimbându-i mersul,
Așa că răul de bine-l deosebește,
Și înțelept cunoaște-ți interesul,
fară să superi...universul!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Valea întunecată
E o vale întunecată,
În pădurea de smarald,
Ceața o cuprinde toată,
Chiar formându-se un gard.
Când privești din depărtare,
Poți zări un animal,
Și te-ntrebi ce este oare?
E un cerb sau un elan?
Spirit înfricoșător,
Bântuie noaptea și ziua,
Stele vor canta în cor,
Pana va veni lumina.
E o vale întunecată,
De sus dacă o privești,
Pare-o lume fascinanta,
I-o placere s-o privești.
Uitându-mă la ploaie...
Uitându-mă la ploaie,
Simțind un vânt plăpând,
Remarcat-am o schimbare,
A caldei vremi de până când!
Și stând așa, spre cer privind,
Spre norii falnici, grămădiți,
Un stol de păsări văd pornind,
Spre un loc mai cald și mai senin.
E anotimpul grandios...
Ba chiar – misterios,
Îl privesc ca pe un dar,
E toamnă-n gând și-n calendar!
A CATA TOAMNA?
Se trec în valuri corbii croncănind cu toții,
Pe cer îngreunat, sub semnul gri al morții,
Un tren își cântă melancolic singurătatea într-o gară,
A câta toamnă-i, Doamne, iară?
În astă tristă, sumbră și mică adunare,
Cu mâinile-nfundate adânc în buzunare,
Ne-am regăsit peronul, înfrigurați la o țigară,
A câta toamnă-i, Doamne, iară?
Copaci s-au descărnat de frunze într-o jale,
Așternându-ni-le cu protest în cale,
De ne-ntrebăm, în neputința zloatei de afară,
A câta toamnă-i, Doamne, iară?
Iar ploaia asta crudă, măruntă, umedă și rece,
Ce îmi pătrunde-n suflet și care nu mai trece,
S-a prefăcut în lacrimi a nu știu câta oară,
A câta toamnă-i, Doamne, iară?
tandem cu Moku/6
Moku : "luna-n vârf de brad
tăcerea se-ntinde lin,
bufnița veghează."
sunetele unui corn
străpung bolta cerească-
stele răsar.
Moku: "ecoul coboară-n
vale printre pietre -
ceața se subțiază."
sit! sitI…
scorțaru-ndeamnă la tăcere-
pe masă-i arcușul.
Moku: "strunele vibrează
fără să fie atinse -
aerul se schimbă."
dezlegate-s blestemele,
gonite-s ielele-
apar zorile.
Cine sunt ?
Eu sunt tăcerea care strigă în ramuri,
Un dor învelit în cuvinte de fum,
Un fluture prins între două oftaturi
Și-un vers care plânge sub cerul postum.
Vin dintr-un sat cu tăceri adâncite,
Cu drumuri ce poartă miros de pământ,
Dar-n inima mea cresc păduri infinite
Și mări unde sufletul cântă și-i frânt.
Scriu despre umbre, dureri și lumină,
Despre lupta ce-n mine arde mereu,
Despre lacrimi ce curg fără vină,
Despre oameni, iubire... și Dumnezeu.
Poezia mea nu e joc, e chemare,
E sângele cald pe hârtie căzut,
E rana ce, arsă, devine culoare
Și glasul meu viu, când alții-au tăcut.
În fiecare cuvânt e o parte din mine,
În fiecare video – ochiul meu mut,
Font caligrafic, naturi melancoline –
Tot ce-am simțit, în tăcere-am făcut.
Și dacă te-ntrebi cine sunt, ce visez,
Sunt "Mică poetă" ... Eu ard, și creez.
Capriciile vremii!
Nu cred că poate fi adevărat,
Să ningă acum atât de tare,
Văzduhul e tot întunecat,
Și norii l-au ascuns pe soare
Din cer cade albă zăpadă,
În anotimpul primăverii,
Și am căzut cu toții pradă,
Din nou, capriciilor vremii
Și florile plâng pe copaci,
Că fructul așteptat s-a dus,
Vom fi încă un an săraci,
Pedeapsa coborând de Sus
Speranță a tras gospodarul,
Lucrând pământul zi lumină,
Dar a venit spre el coșmarul,
Ducându-l sigur spre ruină
Natura mereu te pedepsește,
Cand intervii schimbându-i mersul,
Așa că răul de bine-l deosebește,
Și înțelept cunoaște-ți interesul,
fară să superi...universul!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Valea întunecată
E o vale întunecată,
În pădurea de smarald,
Ceața o cuprinde toată,
Chiar formându-se un gard.
Când privești din depărtare,
Poți zări un animal,
Și te-ntrebi ce este oare?
E un cerb sau un elan?
Spirit înfricoșător,
Bântuie noaptea și ziua,
Stele vor canta în cor,
Pana va veni lumina.
E o vale întunecată,
De sus dacă o privești,
Pare-o lume fascinanta,
I-o placere s-o privești.
Uitându-mă la ploaie...
Uitându-mă la ploaie,
Simțind un vânt plăpând,
Remarcat-am o schimbare,
A caldei vremi de până când!
Și stând așa, spre cer privind,
Spre norii falnici, grămădiți,
Un stol de păsări văd pornind,
Spre un loc mai cald și mai senin.
E anotimpul grandios...
Ba chiar – misterios,
Îl privesc ca pe un dar,
E toamnă-n gând și-n calendar!
A CATA TOAMNA?
Se trec în valuri corbii croncănind cu toții,
Pe cer îngreunat, sub semnul gri al morții,
Un tren își cântă melancolic singurătatea într-o gară,
A câta toamnă-i, Doamne, iară?
În astă tristă, sumbră și mică adunare,
Cu mâinile-nfundate adânc în buzunare,
Ne-am regăsit peronul, înfrigurați la o țigară,
A câta toamnă-i, Doamne, iară?
Copaci s-au descărnat de frunze într-o jale,
Așternându-ni-le cu protest în cale,
De ne-ntrebăm, în neputința zloatei de afară,
A câta toamnă-i, Doamne, iară?
Iar ploaia asta crudă, măruntă, umedă și rece,
Ce îmi pătrunde-n suflet și care nu mai trece,
S-a prefăcut în lacrimi a nu știu câta oară,
A câta toamnă-i, Doamne, iară?
tandem cu Moku/6
Moku : "luna-n vârf de brad
tăcerea se-ntinde lin,
bufnița veghează."
sunetele unui corn
străpung bolta cerească-
stele răsar.
Moku: "ecoul coboară-n
vale printre pietre -
ceața se subțiază."
sit! sitI…
scorțaru-ndeamnă la tăcere-
pe masă-i arcușul.
Moku: "strunele vibrează
fără să fie atinse -
aerul se schimbă."
dezlegate-s blestemele,
gonite-s ielele-
apar zorile.
Alte poezii ale autorului
Toată durerea
durerea toată,
o scriu în versuri,
mici și scurte,
mai mult nu e nevoie.
timpul trece,timpul vine,
iar durerea rămâne cu mine.
noaptea satul doarme.
numai eu nu am somn,
durerea îmi încurcă,
încărcată cu lacrimi.
Și eu atunci,
sudoarea de pe față o șterg,
respir cu grijă și teamă,
Mi-e frică să nu mor
și durerea să moară cu mine .
Poezie despre moarte,durere .
Autor 🖤 Zamurca Alina 🖤🖤
Satul meu (despre Satul Varnița)
Satul meu nu-i ca altul,
Satul meu eu deosebit!
La noi aici în sat.
Copiii, adulții, profesorii, bunicii
Sunt strânși legați.
Avem un sat prietenos,
Că pe oricare-l primește bine,
Iar mai ales când vine iarna,
Poți vedea copii cu sania.
E vesel aici la noi
Vesel dar nu ca la voi!
Atunci când vine primăvara,
O mireasă merge flori îmbătătoare,
Iar când vine vara,
Vezi copiii furând cireșe de la oameni,
Deci ,când toamna sosește.
Oamenii de roadă bogată se bucură.
Așa e satul meu
Am un sat deosebit.
Autor Zamurca Alina 🌷
Nu cedez
nu cedez
La nici un dușman.
Să ardă în foc.
dușmanul meu,
Arma să i se frângă
Sabia din mâini să-i cadă.
Să se sperie când o să mă vadă .
nu cedez la nici un dușman,
Gustul să-i fie amar,
În genunchi să cadă,
Când o să mă vadă,
Să-și ceară iertare,
Nici nu va face,acest lucru mare
Scânteiul din sabie a ieșit,
Precum focul s-ar putea căzut.
Nu cedez la nimeni,
Nici la un dușman.
Autor Zamurca Alina clasa 9 Instituția Publică Liceul Teoretic Varnița
Orele și natura
Au curs orele pe pământ,
Minutele au dispărut.
Râul de ani s-a uscat,
Copacii din pâdure s-au trecut.
Frunzele din urmă au dispărut,
Oamenii casele ș-au părăsit.
În grădină florile s-au și s-au oferit,
Focul din cămin s-a stins,
Nu mai poate fi aprins.
Ograda e pustie,
Nu mai vezi copii pe acolo.
Autor Zamurca Alina 🤍
Scânteiul
Scânteiul alb din cer
Care l-a trimis lumina
A aprins un copăcel
din pădurea aurie.
Autor Zamurca Alina 🌷
Aprinde
Aprinde-mi ochii cu-n chibrit,
să nu mai apar în fața ta.
fă ca lumea mea să ardă,
în mintea ta și-n fața ta.
Ardu-mi fața ardu-mi ochii,
tot în fața ta,dacă mai apar,
Uită și azi de mine,
Ca în vise să nu-ți apar.
Dedicație
Autor 🖤 Zamurca Alina 🖤 🖤
Toată durerea
durerea toată,
o scriu în versuri,
mici și scurte,
mai mult nu e nevoie.
timpul trece,timpul vine,
iar durerea rămâne cu mine.
noaptea satul doarme.
numai eu nu am somn,
durerea îmi încurcă,
încărcată cu lacrimi.
Și eu atunci,
sudoarea de pe față o șterg,
respir cu grijă și teamă,
Mi-e frică să nu mor
și durerea să moară cu mine .
Poezie despre moarte,durere .
Autor 🖤 Zamurca Alina 🖤🖤
Satul meu (despre Satul Varnița)
Satul meu nu-i ca altul,
Satul meu eu deosebit!
La noi aici în sat.
Copiii, adulții, profesorii, bunicii
Sunt strânși legați.
Avem un sat prietenos,
Că pe oricare-l primește bine,
Iar mai ales când vine iarna,
Poți vedea copii cu sania.
E vesel aici la noi
Vesel dar nu ca la voi!
Atunci când vine primăvara,
O mireasă merge flori îmbătătoare,
Iar când vine vara,
Vezi copiii furând cireșe de la oameni,
Deci ,când toamna sosește.
Oamenii de roadă bogată se bucură.
Așa e satul meu
Am un sat deosebit.
Autor Zamurca Alina 🌷
Nu cedez
nu cedez
La nici un dușman.
Să ardă în foc.
dușmanul meu,
Arma să i se frângă
Sabia din mâini să-i cadă.
Să se sperie când o să mă vadă .
nu cedez la nici un dușman,
Gustul să-i fie amar,
În genunchi să cadă,
Când o să mă vadă,
Să-și ceară iertare,
Nici nu va face,acest lucru mare
Scânteiul din sabie a ieșit,
Precum focul s-ar putea căzut.
Nu cedez la nimeni,
Nici la un dușman.
Autor Zamurca Alina clasa 9 Instituția Publică Liceul Teoretic Varnița
Orele și natura
Au curs orele pe pământ,
Minutele au dispărut.
Râul de ani s-a uscat,
Copacii din pâdure s-au trecut.
Frunzele din urmă au dispărut,
Oamenii casele ș-au părăsit.
În grădină florile s-au și s-au oferit,
Focul din cămin s-a stins,
Nu mai poate fi aprins.
Ograda e pustie,
Nu mai vezi copii pe acolo.
Autor Zamurca Alina 🤍
Scânteiul
Scânteiul alb din cer
Care l-a trimis lumina
A aprins un copăcel
din pădurea aurie.
Autor Zamurca Alina 🌷
Aprinde
Aprinde-mi ochii cu-n chibrit,
să nu mai apar în fața ta.
fă ca lumea mea să ardă,
în mintea ta și-n fața ta.
Ardu-mi fața ardu-mi ochii,
tot în fața ta,dacă mai apar,
Uită și azi de mine,
Ca în vise să nu-ți apar.
Dedicație
Autor 🖤 Zamurca Alina 🖤 🖤