Undeva,cândva

Am rătăcit ,în gând,cuvinte

Șoptind însingurate-n minte,

Povestea spusă,vers cu vers,

Despre-o iubire-n dublu sens!

Se-adună verbele în moduri,

În timpuri aspre ,ca în coduri,

Și-ascund emoții-n propozitii!

Golindu-le de superstiții!

Nici virgulele nu stau mute,

Strigându-și fricile la..puncte!

Iar semnele de întrebare,

Se schimbă,calm,în exclamare!

Și orice caut în poveste,

Expresii simple-mi dau de veste,

Că este vorba…doar de tine

Care trăiești,intens,în mine!

Justina Butaroiu 

Să fii de-a pururi râul ce-mi inundă

Sufletu-arzând de patimi ce m-aprind,

Iar eu,lumina care să pătrundă

În ochii tăi,când dragostea-ți cuprind!

Să-ți simt și peste ani dorința vie,

Să mă alergi prin ploaie,să mă prinzi.

Și tot mereu,iubirea mea să-ti fie

Un pat de flori pe care să te-ntinzi!

Prizonieri într-o lume nebună,

Între ziduri din vorbe de plumb,

Sugrumati de credințe păgâne,

Îmbrăcate-n culori,fluturând .

Rătăcim ,căci speranța ni-i frântă,

Printre leșuri de vise târzii,

Căci ne temem de viață,de luptă

Și murim câte-un pic,zi de zi!

Prizonieri chiar în viețile noastre

Ne mințim că suntem încă vii,

Însă frica ne-mpunge in coaste,

Și ne lasă în suflett pustii!

Prizonieri într-o lume nebuna,

Între ziduri din vorbe de plumb,

Sugrumati de credințe păgâne,

Îmbrăcate-n culori,futurând.

JUSTINA BUTAROIU

Și după ce va trece timpul peste noi ,

Iarr eu voi fi umbra celei ce am fost,

În alt univers sau chiar aici ,

Știu sigur că voi simți pe buze ,

Încă viu ,

Gustul sufletului tău!

Justina Butaroiu

Tu ești

Cel mai frumos

Cuvânt,

Din orice vers 

Aș putea scrie eu…

Vreodată!

J.B.

Dacă n-ai fi tu să-mi uzi

Setea de iubire

M-aș usca tot căutând,

Drumul către tine!

Dacă n-ai fi tu să-mi stingi

Focul ce mă arde,

Sufletu' mi-ar exploda

Și s-ar face noapte!

Dacă n-ai fi tu să-mi zici

Cât iți sunt de dragă,

Aș fi ca un câmp mănat,

Uscat,fără vlagă!

Dacă n-ai fi tu să-mi uzi

Setea de iubire

M-aș usca tot căutând,

Drumul către tine!

Justina Butaroiu 

Seek for and find in your mind

All the happy days, in years.

No pressures and no fears

Just open a heart but not blind.

Touch the senses of the being,

Command the body to be well,

And stop your thoughts fleeing

Allow here the hope to dwell.

Feed with music your soul,

Listen the song of the life

Because you strive for a goal

And your love will be rife.

^{Într-o scurtă perioadă de timp, Ze trece de la fiind optimist
Având idealuri mari și zile pline de bucurie
La un nihilist convins, întrebându-se ”De ce exist?”
Neputându-și explica șocanta anomalie.}

^{Totul era legat de Lebe, o personalitate ilustră
Ce aparent îi aducea lui Ze o interioară eufórie
Însă ce a dus la o dependență sinistră
Provocându-i cicatrici în a sa memorie.}

^{Lebe se schimbase, motivele acesteia încă nu sunt cunoscute
Dar lipsa ei îl provoacă pe Ze să îndure o imensă jale.
Aducându-și aminte de lucrurile făcute și momentele plăcute
Ze rămâne singur, plângând în interior, cu toate camerele inimii goale.}

^{Ze așadar, conștient de inevitabila evoluție,
Caută refugiu și începe să mediteze.
Dar propria lui conștiință nu îi oferă nici o soluție
Ci îi afișează crudul adevăr; Ze începe să ofteze.}

^{Aceste ofturi și suferințe încet se adună
Ze, cu morala la pământ, cugetă spre Lebe
Își aduce aminte de momentele în care stăteau împreună
Suferind, personajul nostru de durere fierbe.}

-steinkampf

Steaua mea privind de sus,

Dulce a ta port vină,

Din dragoste ce-am de spus,

De ce nu vii, Tu vină?

Să te strâng la piept în noapte,

În iubire să m-adun,

Purtând cu mine doruri oarbe,

Numai una, să-mi aduci.

Ramurile mele duse,

De prăpăd iubire mare,

Ochii tăi culori închiși,

Buzele tale calde..

Privind tremurător,

Cerul gri ca de cenușă,

În izbândă triumfător,

Palma ta ca o mănușă.

Și focul meu nestins,

Se aprindea mai tare,

Ca-n apa cea de mir,

Luptând cu mâinile goale…

Și-și răguși chipul,

Ca o noapte caldă,

Tu să vii să mă cunoști,

Să-ți amintesc de-o seamă..

Aș da orice să mai vii,

Cum veneai odată,

Aș da orice să te întorci,

Să te mai clipesc odată..

Și din codru gri deschis,

Voi merge în tălpi goale,

Spre cer să te revăd,

Cu iubirea mea în spate..

În ceaiul meu mai gri ca viața,

Mi-e dor să te revăd,

În sufletul tău speranța,

Nu a murit, eu încă o văd..

Iubirea nu-i povară,

Steaua mea de-o viață,

Dragostea mea față de tine,

O vei găsi plină de ceață..

Și columne de florii,

Stelele privii de-acuma,

Se coborâ din al ei somn,

Privind razele de numa.

Iar în al ei palate,

Se trezi în noapte,

Cu ochii mari și greu deschiși,

Cu părul lin și moale..

Cobori tu,

Lin de ploaie,

Privind numa una,

Căci eu sunt mort,

Iar tu ești vie,

Iar muma mea e truda..

Din falnici celor doi,

Eu te urmez acuma,

Să cobori pe al tău senin,

Să-mi dai o sărutare,

Numai una…

Și din suspin auzi frunziș,

Chemarea de acuma,

Prin iubirea mea frumoaso,

Te iubesc atât de mult.

S-au vorbit toamna și vântul

Să cutreere pământul

Să se asundă în pădure

Și tot farmecul să-i fure.

Sus în vârf de rămurele

Cântă în coruri păsărele,

Simfonie de culori

Te vrăjește până-n zori.

Dar un zvon de brumă rece

Fac ca frunzele,florile să plece,

Cântăreții triști se adună

Au plecat, ne fac din mână!...

Codrul plânge după ele

Noaptea-i neagră fără stele

Doar pustiul se așterne

Norii grei zăpadă cerne.

Iubito, e timpul regăsirii noastre,

E vremea iubirilor pierdute,

Ajunge suferinței oarbe,

De ce să plângem iarăși

Când ne putem iubi

Ținându-ne de mână!

Iubito îți jur iubire numai ție

Îți cer iertare unde ți-am greșit,

E timpul regăsirii noastre,

Hristos ne vrea-mpreună,

Iubindu-ne fără sfârșit ;

El fost-a răstignit și pentru-a noastră Mântuire

Pe diavolii cei răi i-a izgonit

Ca noi să îi urmăm exemplul

Să nu-i uităm nici răstignirea dar nici jertfa

Să ne iubim cu toții

Așa cum doar El ne-a iubit!

(18 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Într-o lume plină de “scroll” și “swipe”,
iubește ca-n “Liceenii” -
puțin spus, mult simțit…
când o privire valora cât o promisiune.

“Oare mai există iubirea asta?”

Da, mai există.
Nu o găsești în vitrinele lumii,
nici în viteza cu care trecem unii pe lângă alții,
dar trăiește -
în gesturi simple,
în ochii care se caută fără cuvinte,
în răbdarea cu care cineva așteaptă un mesaj,
în mâinile care se țin fără să întrebe cât va dura.

Iubirea ca-n “Liceenii” n-a murit.
S-a retras în colțuri liniștite,
într-un apartament cu perdele albe și cărți pe noptieră,
într-o îmbrățișare dată pe hol, în tăcere,
într-o piesă veche de la Angela Similea,
ascultată într-o duminică în doi.

Există.
Dar nu face zgomot.
Și nu cere nimic altceva decât adevăr.