The falls of the soul

Ai putea să scrii un roman.

Gândurile ar fi un Cal Troian.

Evenimentele expuse ar uimi

Impunând prezența unei agerimi.

Faptele s-ar schimba în bine,

Fără cei care vor să dezbine.

Ai etala abilitățile prin scris

Imagine reală dintr-un paradis.

Inimile-n piepturi, toate laolaltă,

S-ar deschide ca o floare învoltă.

Sentimentele n-ar mai fi de izolare

Și efectul n-ar mai fi de oscilare.

Nu am mai șovăi și nici ezita,

Și-n viața noastră n-am mai imita,

Metehne ce luptă împotriva calității

Și patimi, slăbiciuni contra virtuții.

La ferestre sunt ghivece cu flori albe, ce priveliște!

În inimi înmuguresc sentimente pure și de liniște.

Pe fețe se imprimă sentimentul fericirii și mulțumirii.

Spre noi, așteptăm să vină adierea bunăstării și împlinirii.

Din toate părțile se adună sămânța înțelegerii astrale,

Cu care forțele spiritului depășesc momentele banale,

Și toate gândurile se concentrează asupra celor dragi.

Pentru momentele ce se întâmplă în această zi minunată,

Când toată suflarea familiei cu mic cu mare este adunată,

Sub toate acoperișurile, brazii împrospătează căminele

Așa cum reproducerea florii prin polen staminele.

Și prin verdele crud și îmiresmat ce însuflețesc atmosfera,

De ramurile vieții veșnice-s simboluri ce crează umbelifera

Și exprimă micile și marile creații ale omului și naturii.

Prin spiritul Crăciunului se transmit stări sufletești.

Deci nenumărate clipe plăcute, emoționale vestești.

Sărbătoare caldă a întregii suflări acoperită de neaua albă,

Strălucitoare atmosferă aducătoare de plumburie salbă,

Noapte sfântă luminată de dragostea nutrită acestei tradiții.

Toate într-un dans cu prepoziții, conjuncții sunt apariții,

Ce crează simfonia feerică a unui ideal dorit în sfera realului.

Cuprinde cu privirea

Incandescent, patetic

Tot ce-ți dictează firea

De nu, disperi haotic.

Atinge cu suflarea

Din farmec și simțire,

Nemuritor ca marea

Ce plăsmuie-n gândire.

Schițarea unui zâmbet

Îmbătător, sortit

Să-mpodobească un zumzet

De gura ta șoptit.

O stea o poți culege

Ce căi să-ți lumineze.

Dar nu ai a alege

Ea cum să te urmeze.

O perdea de flori albastre

Acoperă o fereastră spre cer,

Iar făpturile-n chipuri măiestre

Prin iris privesc în mister.

O boltă clară, curată

Deschisă-i spre inima ta.

Albastru-i feeric te-mbată,

Te-mbie spre a medita.

Blând, vântul adie în azur,

Buchete de litere-n vers,

Și-s toate prinse-n contur,

Izvor de frumos din imens.

Mireasma plăcută a vieții

Trezită-i sub roua de dor,

Și-i ceri doar un ceas tinereții

Înfiripată-n gândul hoinar.

O frunză firavă de laur

Pe frunte discret strălucește,

Încununând visul de aur

Bucuria în suflet trudește.

Din umbră, cu pașii timizi,

Hazardul te-ncearcă din nou,

Dorind fericirii ca tizi

Speranța, credința în nou.

Aș dori mereu să-nmugur,

Să port haina roz a naturii,

Să-nfloresc la bun augur

Și să țin pur simțul firii.

Să aud susur de izvoare,

Să văd mereu albastru cer,

Cântecul să mă-nfioare

În spirit liniștit și de mister.

Sunt lucruri care seamănă perfect,

Imagine simetrică a materiei în contur.

Aceasta apare în viață cât mai discret,

Și este însușită de soartă banal și imatur.

Pornim în căutări de sentimente

Pe calea hărăzită de destin.

Ne întâmpină în N momente

Și doar o parte din ele ne susțin.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pourquoi j'existerais.

Pour traîner dans un monde sans toi,

sans espoir et sans regret.

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pour qui j'existerais.

Des passantes endormies dans mes bras

que je n'aimerais jamais.

Et si tu n'existais pas,

je ne serais qu'un point de plus

dans ce monde qui vient et qui va,

je me sentirais perdu.

J'aurais besoin de toi.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi comment j'existerais.

Je pourrais faire semblant d'être moi,

mais je ne serais pas vrai.

Et si tu n'existais pas,

je crois que je l'aurais trouvé,

le secret de la vie, le pourquoi

simplement pour te créer,

et pour te regarder.

Et si tu n'existais pas

Dis-moi pourquoi j'existerais

Pour traîner dans un monde sans toi

Sans espoir et sans regret

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

Iar dacă tu n-ai exista

Dacă tu n-ai exista

Spune-mi, eu de ce aş exista

Să rătăcesc de unul singur într-o lume fără tine

Fără speranţă, fără regrete

Şi dacă tu n-ai exista

Aş încerca să inventez dragostea

Ca un pictor ce vede cum din degetele sale

Se nasc culorile zilei

Şi cum nu mai revin nicicând

Şi dacă tu n-ai exista

Spune-mi, eu de ce aş exista

Aventuri trecătoare adormite în braţele mele

Pe care nu le-aş putea iubi niciodată

Şi dacă tu n-ai exista

N-aş fi decât un punct în plus

În această lume care vine şi pleacă

M-aş simţi pierdut

Aş avea nevoie de tine

Şi dacă tu n-ai exista

Spune-mi cum aş putea eu să exist

Aş putea să mă prefac că sunt eu

Dar n-aş fi real

Şi dacă tu n-ai exista

Cred că aş putea găsi

Secretul vieţii, întrebările

Doar pentru a te crea

Şi pentru a te privi

Dacă tu n-ai exista

Spune-mi, eu de ce aş exista

Să rătăcesc de unul singur într-o lume fără tine

Fără speranţă, fără regrete

Şi dacă tu n-ai exista

Aş încerca să inventez dragostea

Ca un pictor ce vede cum din degetele sale

Se nasc culorile zilei

Şi cum nu mai revin nicicând.

E întuneric și frig
Aș vrea să pot să te strig
Să îmi pui mâna pe spate
Să îmi spui că încă există o șansă, poate.

Dar sunt într-o buclă infinită,
În singurătatea mea nemărginită,
Într-o cameră mâhnită, ruginită
Într-un loc fără de reușită.

De la tine, tot aștept un mesaj
Poate că ar trebuii să îmi fac eu curaj
Dar mi-ai spus că s-a terminat
Că ce a fost între noi doi, s-a incheiat.

Mă tot aștept să văd notificarea
Dar știu că nimic nu îți poate schimba plecarea
Tot mă aștept ca tu să faci primul pas
Pentru că asta e tot ce mi-a rămas

Nu am să mă prefac
Deoarece, eu nu știu ce să fac
Au trecut doi ani, azi ar fii fost ziua noastră
Dar acum, mă uit singur pe fereastră.

Off doamne, 1 decembrie, ce mai zi ai mai ales
Dar știam că în istorie ai un interes
Ca principatele vroiai să ne unim
Și numai noi de fericire să știim.

Dar tu, mare cititor, mare privitor al tuturor poveștilor
Tu, trăitor al tuturor vieților, atotcunoscător al vremurilor.
Tu, această situație cum colorezi?
Tu ce vezi? Tu ce crezi?

Dacă dragostea ar avea un chip,

Nu cred că ar purta coroane de flori.

Ar avea ochii tăi și liniștea aceea

Care îmi așază sufletul la loc.

Tu ești grădina unde-nfloresc tăceri,

Cu trandafiri de foc și crini de nea,

Iar inima-mi, o barcă dusă de plăceri,

Își caută limanul numai în lumina ta.

De-ar trece anii precum norii peste câmp,

Și vântul ar fura din frunze câte-o vară,

Iubirea mea ar arde-n veci, ca un Olimp,

Cu flăcări blânde ce nu mor, ci înfloresc iară.

O lume, ești ca un diamant

valoroasă, luminată și tot ce iți dorești,

Mi-am găsit iubirea sufletească

deodată când am ajuns și eu pe pământ.

Mă uit la mine însumi ca și soarele spre pământ,

îmi e drag si nu mă mai pot opri

De a-mi vedea caracteristicile mele frumoase,

cu care am fost dat în carne si oase.

Viața poate fi brutală

dar așa mă înfrumusețesc eu pe mine,

Prin războaiele pe care le duc cu mine însumi

care îmi dezvoltă gândirea universala.

Sunt unic si valoros

și nimeni nu mă poate contrazice,

Altfel m-aș fi dat bătut de mult datorită greutății vieții

dar, frumusețea mea inferioară, o învinge.

Vai, cata greutate am suportat!

Am inghitit si apa, am rezistat.

Mereu pe fata mea ai tot calcat

Si niciodata nu m-am suparat.

Acum, eu sunt afara inghetat.

Tu calci pe mine mereu si ne-ncetat;

Nu simti durerea care ma apasa,

Treci peste mine si intri-n casa.

Simt caldura cum vine pe sub usa;

Ma simt bucuros, ca o matusa

Cand copiii se zbenguie in casa

Si de griji nicidecum nu le pasa.

M-ai lovit si m-ai strivit de multe ori,

Iar usa, de cate ori mi-a dat fiori!

Cand nu se inchide, se impotriveste

Si de fiecare data ma zdreleste.

Greu tu tragi usa ca sa se inchida.

Vezi cum eu de multa apa m-am umflat,

Nu gandesti, dar uita-te in oglinda.

Te infurii si tot tragi neincetat.

Vai cate greutate am suportat!

Am inghitit si apa, am rezistat.

Dar pentru ce atat’ sa mai support?

Vine o vreme cand spui;” Nu mai pot!”

Asa ca eu va spun la toti acum;

“Fiti rezistenti si mereu un prag bun.

Nu cedati la frig si umezeala,

Stapanul pentru toti are-o socoteala”.

Vai, ce frig mi-e jumatatea de afara!

Cand in iarna grea gerul ma doboara.

Jumatatea mea din casa-mi spune:

“Stai linistit ca esti pe maini bune”

Te invit să bem un ceai 

Dacă ai plăcere, 

Vreau să-ți spun o vorbă 

Și plec în tăcere. 

Știu că ești nefericită 

De la o vreme, 

Și mereu lumii afirmi 

Că trăiești blesteme. 

Mult timp n-a trecut 

De la despărțire, 

Însă, tare ți-ai dorit 

Asta, să devin-o știre.

Nu pot să-ți aduc acuze 

Și nici vorbe grele, 

Și doar simt să-ți spun 

Care-s ofurile mele. 

Când  ne-am despărțit 

Tu, doar ai rostit, 

Că multe s-au adunat

Și pe alta am iubit. 

N-ai dorit să discutăm 

Și ai plecat în grabă, 

Și printre uși ai afirmat 

Că dragostea e oarbă. 

Nu am văzut că suferi 

Și nici vreo întristare, 

Așa că îndrăznesc să cer 

S-avem o împăcare. 

Te-aștept c-un ceai fierbinte 

Cu miere îndulcit, 

Să pot să zic și să m-auzi 

Că doar cu tine-s...fericit!