Stare

Undeva,cândva

Am trecut pe lângă

Tine…

Și sufletul meu

L-a întâlnit pe al tău.

De atunci

Sângele meu curge

Fremătând , 

Arzând,aprig...

Grăbindu-se

Să umple inima mea,

Cu suflul inimii tale!

De atunci,

În fiecare clipă

Te caut in mine…

Și-apoi

Mă caut in tine..!

Până când…

Ne regăsim!

J.B.

Zi de zi gonim

Uitând sa ne luăm

Pauză de suflet,

Răgaz sa visăm.

Ne mândrim cu scopuri,

Rău-l acceptăm

Și salvăm Pământul

Fără să luptăm!

Căci uităm să cerem

Și uităm să dăm

Libertății noastre

Dreptul s-o purtăm!

Ne taiem din aripi

Uitând să zburăm!

Visele le ascundem,

Și le-abandonăm!

 Zi de zi ne rupem

Inima-n bucăți

Și o vindem ieftin

Chiar si fara pret!

Ce mi-aș dori în seara de Ajun?

Să nu-ncetăm prin stele să zburăm!

Să ne visăm mai calzi,mai drepţi,mai buni

Şi să primim tot dragoste când dăm!

Să ne scăldăm cu luna prin zăvoi,

Să ne-mbrăcăm cu nopţile de-argint,

Să-mprăştiem iubirile din noi

Prin toată lumea-n seara de colind!

Şi-aş mai dori s-avem, mereu ,speranţă

Şi ura ruptă-n şoapte de alint,

Să ne sădim ideile prin viaţă

Să lăstărim,prin timp,înmugurind!

Să-i dăruim poveşti lui Moş Crăciun

Când se coboară sania-i din cer,

Să-i presărăm lumini de rai pe drum

Ca să le ducă peste tot,cu el! 

Te-aș bea

Acum ca pe-un pahar

Cu vin!

Să mă îmbăt, 

Să uit..

Și să mă pierd

în gustul tău!

Măcar puțin…

J.B.

Mi-a spus bunica o poveste

Așa cum spune pe-nserat,

Povestea celor patru fete

Si-a marelui An-Impărat.

Cum au rămas fără de mamă,

Fără soție..tatăl lor,

Sperând mereu,de bună seamă,

S-aline timpul acest dor.

Crescura toate,flori și zâmbet,

Frumoase,mândre,niște zâne,

Ca patru sferturi dintr-un suflet,

Cu zile rele,zile bune…

Ei,sunt prințesa albă.Iarna.

Aduc ghețuș și frig și ger,

Aduc copiilor zăpada,

Dar și Crăciunul Sfânt din cer.

Mi-s dragi poveștile la foc,

Cu pâine coaptă și ceai cald,

Când cern omătul ca-ntr-un joc

Și-mbrac pământul tot în alb..

Eu,Primăvara,vă zâmbesc!

Cu ghiocei și toporași,

Sparg gheața groasă și răzbesc,

Cântând cu glas de îngeraș.

Vă înfloresc gradinile,

Scot iarba verde din pământ,

Mă-nalț spre cer cu rândunele,

Natura s-o trezesc…zburând…

Eu,Vara mă numesc…și pot

Saduc zile mai lungi,cu soare,

Maci înfloriți și mult grâu copt,

Păduri cu susur de izvoare.

Vă pregătesc marea de baie

Si munții verzi de drumeții.

Când e prea cald,v-aduc răcoare

Si ploaie-n serile târzii.

Cercei…îmi pun cireșe,..mii,

Mijlocul..mi-l încing cu flori,

În păr… am râuri străvezii

Ce-mi curg în stele albe-n zori.

Eu..vin la voi cu coșul plin,

Sunt Toamna,cea îmbelșugată,

V-aduc legume,fructe,vin,

Deși..sunt cea mai mică fată!

Cu toate astea,mai mereu,

Din ochii voștri lacrimi curg

Și simt că sufletul vi-i greu

Când frunze cad și păsări fug…

Și noi și tata vă iubim,

Cu gânduri bune-n ploi de zâmbet

Și viaț-am vrea să v-o sfințim

Cu pulbere de rai prin suflet.

Povestea…n-are un sfârșit,

Dar fiecare-l poate scrie!

Așa cum..poate,l-a simțit,

Sau…cum de la bunica-l știe!

JB

N-ai mai trecut demult pe-acasă,tată!

Nici pe la crucea ta,din lemn cioplit!

Ori nu mai simți iubirea de-altadată,

Ori nu-ntelegi ,deloc,cât ne-ai lipsit!

Nici chiar cu mama nu-ți faci timp prea des

S-o binecuvântezi cu un sărut,

Deși,doar vânt si ploaie a cules 

De când te-ai dus și grijă n-ai avut!

Te-am asteptat să vii si pe la mine,

Să bem vin fiert,când lemnele troznesc,

Să-ți povestesc ce greu e fără tine

Și să mă-nveți tu,tată,să răzbesc!

    Aş vrea să-ţi cânt un mic sonet 
    Cu paşi mici de menuet 
    Căci iubirea mi-e flămândă 
    Zi şi noapte stă la pândă 
    Să-ţi şoptescă-încet un vers 
    Din adânc izvor cules...
    
    Aş vrea să-ţi cânt o melodie 
    Cât un puf de păpădie 
    Căci mi-e sufletu'-nsetat 
    De săruturi pe-nserat 
    Diamantele-nstelate
    Să-ţi şoptească versuri mate...
    
    Aş vrea să-ţi cânt un cântecel 
    Mic, micuţ, cât un inel 
    Ineluş cu piatră nouă 
    Bobuşor sclipind în rouă 
    Rouă mică-nvolburată 
    Ca iubirea mea-nfocată...

Iubirea, este cea mai mare comoară,

Dacă ai grijă de ea ca să nu moară,

Dacă te întânlești în viață cu norocul

Uneori se stinge ușor, precum focul.

Arde încet și moare, privindu-te în față

Se rupe ușor ca firul de ață,

Unul din doi zice că-i trădare

Cel ce nu-și mai găsește alinare.

De fapt dragostea, nu se mai simte 

Unul pe altul se jigneste se minte

Căsnicia, iubirese se rupe se stinge

Degeabe unul din doi, obosește să strige.

Inima e cea pe care o doare

Cel iubit a ținut loc de soare

Anii sunt șterși din calendarul nou,

Din trecut n-a mai rămas nici un ecou.

Ce rece se simte distanța - și eu,

Tot sper că e doar o ceață subțire,

Dar noaptea mi-e plină, și somnul e greu,

Că dorul de tine nu are oprire.

Mă plimb printre gânduri ca-ntr-un oraș stins

Cu felinare ce-și caută flacăra-n nori,

Și-n inima mea, unde astăzi ești tu,

E-o liniște goală, fragilă și dor.

Ești linia fină dintre „mai e” și „a fost”,

Un cuvânt neterminat pe buze închise,

Și-n tăcerea ta, parcă îmi spui fără rost

Că unele doruri nu mor... doar există.

Și poate că mâine vei trece tăcut

Prin colțul de lume ce iubirea ne-o ține,

Dar azi — câtă iarnă în suflet mi-ai pus,

Când tu ești departe, iar eu... fără tine.

Ce-i ploaia, ce-s ploile mele,

plouă cu mere, cu pere, cu dor

Cu salcâm înflorit, da, cu salcâm

Și plouă atât de adânc cu acum.

Și dacă nu vezi ploaia, n-o poți zări,

Ascultă cu inima cum picură-n noi…

Frumoasă femeie cu nume ascuns,

Ce-mi ești umbrelă în zile cu ploi.

Le auzi cum cad? Eu le aud mult prea bine,

Aștept să treacă, pieptul mi-e greu,

Ce cruntă și inevitabilă e cunoașterea,

Și cât de adâncă-i durerea din sufletul meu.

Dacă ploaia asta cu mere e doar o idee,

Tu ești ideea mea preferată,

Și Doamne, ce iubesc ideile!!!

Mai ales ideile cu chipul dulce,

Ah, cel mai dulce…

Rămâi măcar în inima mea

și nu te duce 🥺

Ești o femeie minunată,

Pariez că ești cea mai blândă

mămică cum alta în lume nu e,

Ești fetița mea mititică… Și știi? Când plângi…

Din ochii tăi albaștri cad afine…

Mereu am văzut în tine un înger cu aripi din flori,

Un suflet inocent ce se exprimă așa cum o mai face doar cerul…

În mii de culori.

O dulce fată, o minune de om,

La care nu m-aș sătura să mă uit...

Nicio amnezie,

Nu ar putea șterge chipul tău vreodată din mine.

Ascultă ploaia de mere, ce frumos sună…

O ascult și eu, dar știi, nu aud prea bine…

Si trebuie să merg să o ascult,

M-am gândit mult, foarte mult,

Dar trebuie sa fac asta doar eu… fără tine.

Și vreau atât de tare să mă răzgândesc,

Cât aș vrea… este cel mai greu lucru pe care l-am făcut vreodată,

Nu aș fi vrut niciodată să se termine așa.

Te iubesc cât nici măcar nu mai pot spune,

Fără tine… ce gol, ce pustiu o să-mi fie în lume 🥺

Pustiul abia așteaptă să mă înghită încet cu încet,

În seara asta moare un poet.

Chiar dacă acum poate o să mă urăști…

Nu contează, poartă-mi pică,

Eu tot o să-ți spun că te iubesc atât de mult…

Și mă doare nici nu știi…

Dar știu că în adânc și tu simți că ăsta este cel mai corect lucru de făcut.

Iartă-mă dacă te rănesc,

Cât aș vrea să te feresc de durerea asta.

Iartă-mă că poate îți pun durere în suflet, nici nu știi cât regret,

Iartă-mă pentru toate dățile în care ai suferit din cauza mea,

Iartă-mă, te rog, iartă-mă că plec.

Aș fi vrut ca acesta să fie cel mai frumos poem în tot tragismul lui,

Dar știu… nu se poate și ai dreptate…

Timpul o să treacă și poate așa stând în pat într-o seară,

O să-ți treacă furia pe care o simți acum pe mine…

Și la stele privind,

O să te gândești cu drag că un alt om te-a iubit atât de tare,

Încât a trebuit să plece iubind.

Dar să nu crezi că scapi atât de ușor de mine,

Dacă este un lucru în care cred orbește,

Este acela că o să trecem prin mai multe vieți.

Știu că Dumnezeu nu este atât de crud și că de fapt fiecare sfârșit este un început.

Deci să te pregătești intens pentru că dacă există… o să te caut și o să te găsesc, exact cum ți-am zis…

Pinky promise!

Sper totuși de data asta eu să fiu tu și tu să fii eu, ca să fie mai distractiv 😈

Și sper anatomia să-mi permită să avem cel puțin 15 copii.

Te iubesc din tot sufletul meu, fată al cărei nume rimează cu “umbrela” (umbrela mea) și-i în lume doar una…

Odată ce te-am iubit, o să te port cu mine pentru totdeauna.

Te rog, nu fii prea tristă, așa de frumoasă ești exact ca o zambilă,

Mai ales când ești fericită și zâmbești cu fățuca aia mică și adorabilă.

Îți trimit prin noapte o îmbrățișare imensă,

Ahhh, ce o să-mi lipsească nopțile noastre…

Dacă nu vrei să o accepți, nu-i nimic,

Oricum îmi bați între coaste.

Să nu mă uiți, sau să mă uiți,

Cum crezi tu că ți-e mai bine, furnicuța mea frumoasă…

Te las acum… pe curând… plouă…

Pe altă viață!

    Ciudată reptilă lipsită de vine,
    Trupul tău cald curge-nspre mine:
    Marmură albă, fluidă, ce-ncearcă,
    Simţirea de el să-mi fie atrasă...
   

    Şi, Doamne!, -i plin de adâncimi înalt sculptate,
    De mâinile mele cu migală durate...
    Şi-l simt parcă-n mine, şoptindu-mi alene:

    "Hai, vino iubite şi sărută-mi pe gene,
    Somnul ce încă nu-i somn,
    Deşi-s adormită, ştii bine nu dorm."

Dacă ne iubim ?

Ne luăm de mână

Și  la drum pornim .

Va fi greu  începutul

Dar ,dacă  ne iubim

Bănuim  sfârșitul ...