Ce-a fost, dacă nu iubirea?

Poate n-a fost trădare, dar doare fără rost,

Un vis ce s-a desprins tăcut, rămas fără adăpost.

Eram senină, plină, o floare în lumină,

Acum mi-e inima pustie, și dorul mă termină....

Soarele mi-era pe tot ce-aveam in gând,

Acum se-ascunde rece, și tremur toată-n vânt 

Sunt ca o stea căzută în somnul fără vis

Un pumn de praf de stele suflat în abis.

El sus rămâne-n cer, cu raze neatinse,

Eu jos, în valea umbrelor, cu aripile frânte, 

Sufletul greu mă strânge, ca piatra in cădere,

Și tot mă-ntreb, în noapte: va fi vreo revedere?

Va fi din nou o zi, cu soare în privire?

Sau am rămas captivă în propria rătăcire?

Când bate vântul rece prin visul meu trădat,

Încerc să sper că timpul nu a trecut in van.

Îți mai scriu uneori ca să nu uit...

Să nu mă pierd in tăceri care dor

Îți scriu cu-acelasi fior in gând 

Tot ce-am visat... un ultim vin în doi.

Îți scriu de lucrurile ce nu le pot spune

Despre cum mă prefac că sunt bine

Îți scriu deși nu-ți pot spune pe nume,

Dar inima te caută în orice liniște.

Îți scriu despre tot ce nu ți-am spus

Despre tot ce ai lăsat în urmă nespus 

Știu... nu am fost perfectă, și eu am greșit 

Dar te-am iubit... tu doar te-ai prefăcut...că m-ai plăcut...

Îți scriu poate pentru că nu ai înțeles 

Sau poate pentru că nu ai știut s-o faci

De aceea ți-a fost mai simplu să pleci

Neștiind câtă durere în urmă lași.

De-aceea încă uneori îți mai scriu

Pentru că unele trăiri nu se uită....

Se poartă în suflet ca o rană frumoasă

În inimă, vesnică amintire neprețuită...

Îți scriu...și n-am nevoie de răspuns sau de scuze

Doar un colț de pagină, s-aștern dorul ce mă frământă 

Îți scriu nu pentru tine...ci ca să nu mă uit pe mine

În iubirea asta care încă ar fi ales să rămână.

Ce rost mai au atâtea gânduri... in poezii scrise

Dacă de ochii tăi... nu sunt citite...

La ce folos că-mi ești de-un an doar în vise

Dacă în realitate toate cele... mi-s interzise...

Mi-e sufletul în haos... și nimic nu mai înțeleg 

Nimic din ce eram cândva nu se mai leagă,

Te strig de dor in tăcere, încercând să mă dezleg

De durerea nopții ce pare că mă încearcă...

Să nu cedez... mă mint, e tot ce pot să fac

Și scot din pahar vise, iluzii, speranțe 

Toate intr-o imensă și profundă tăcere

Să mă mai simt, cum eram, în ale tale brațe...

Să te mai sun? Să îţi mai scriu? M-ai mai lăsa să îi mai

fiu?

Să te sărut, să mă mângâi, mâna pe cap să îmi mai

pui?

Nici nu mai știu cat a trecut de când nu pot să te

ascult.

Tot mai visez din când în când că te mai văd din nou

trecând.

Și pare că-i mai mult de-un vis, deși tu esti de

neatins.

Apoi dispari de parcă ști că tu nicicand n-ai să mai

vii

Lasandu-ma-n tăcere sa-nchei acest episod acut

Sperand sa te intorci candva la un vin de reinceput.

O îmbrățișare de la tine

Sufletul mereu îmi cere

Nu știe că nu are cine

Tu ești doar dor și o tăcere...

Zâmbetul ce m-a fermecat

Ochii ar vrea să îl vadă

Dar ei nu stiu că ai plecat

Și-ai tăi nu vor să îi revadă...

Un vin născut din tine

Sufletul mereu îmi cere

Nu știe că nu are cine

Tu ești doar gânduri și durere...

Sufletul, ochii și brațele te cer 

Într-o clipă de sublimă plăcere 

Nu știu că ai fost trecător 

Și că te întorci...e o părere 

Noaptea asta pare sa fie blestemată 

Ecoul tău îmi sună tot mai tare 

Și nici chitara nu mai scoate note-n șoaptă 

Te cântă grav, pe note amăgitoare.

Torn vin in pahar, din sticla începută de Malbec

Ii simt de la distanță parfumul negru, sec

...Mă-ntreb de ce nu ai luat totul cu tine

Să nu-mi rămână nici măcar o amintire...

Pe-acorduri grave de chitară, inchin paharul

Ce sângerează un roșu pur 

Căci al tău "iarta-ma ", c-un vin, nu-l mai aștept 

Oricum... nu ar mai fi... destul.

O noapte ca o piatră,

grea,

fără stele.

Sunt doar eu,

se aud și greierii.

Vor mai fi astfel de nopți

opace,

imaginându-mi

altceva,

fără să mă gândesc prea mult,

nimic care să mă tulbure.

E târziu...

Liniștea mă ține trează.

În depărtare, se ivește

o lumină slabă.

Vreau să mă apropii

dar închid ochii

și le las să treacă.

Dincolo de farmecul întunericului,

incerte

idei needitate.

Azi am rămas doar un gând

Rătăcit, pierdut în vânt,

Sau poate doar un cuvânt,

În al vieții cânt...sunt ceea ce sunt!

Azi prezentul mi-e în trecut

În vise și amintiri pierdut,

lar mâine, al meu viitor

E doar prezentul și un dor.

Pentru o clipă mă opresc

Îți aud numele si înfloresc

Dar, nu e decât vântul,

Ce-mi întoarce înapoi gândul.

Poate într-o zi mă vei regăsi,

Si gândurile-mi în rânduri, vei citi

Și ai să vezi și ultima mea lacrimă,

Căzută printre litere pe pagină.

Îmi cer iertare mie

Ca n-am putut ierta 

Ca nu a fost sa fie

Ce cred ca trebuia...

Îmi cer iertare pentru 

Apusuri nevăzute

Pentru zilele plânse,

Momentele pierdute...

Îmi cer iertare pentru 

Clipele uitate...

Răsărituri negre..

Și pentru nedreptate..

Îmi cer iertare mie...

Pentru povesti citite...

De atâtea ori visate...

Dat totuși ne trăte...

Îmi cer iertare iar...

Ca viata care-i dar...

Am risipit jumate

Pentru ce nu se poate 

Îmi cer iertare din nou

Petru lacrimi vărsate

Pun mana pe stilou...

Le-oi imprima intr-o carte....


(A.Turcan)

Și am să te privesc în ochi,

Și am să gust al tău suspin,

Iară tu nici n-ai să poți,

Să mă vezi atunci când vin. 

Și-am să mă aplec peste tine, 

Peste pielea ta ce arde,

Geme corpul tău sub mine,

După vorbe, după fapte. 

Sar scântei din ochii tăi,

Si îți tremură privirea, 

Când prea lent eu te mângâi,

Iară tu te pierzi cu firea. 

Te topești sub a mea în gură, 

Si te pierzi cu totul în noapte, 

Cand îmi plimb limba cu ura, 

De la gât până la coapse. 

Și urc iar, spre a tale buze, 

Și mă îmbat din mierea lor, 

Intre noi nu-i loc de scuze. 

Noaptea tremură ca martor.  

Ne privește timid luna, 

Prin fereasta aburită.

Și privind la noi întruna, 

Se apune, fiind mâhnită.  

Căci de când a fost proptită

Sus, pe cer în bolta lumii, 

Ea, nicicand n-a fost iubita, 

De întreg neamul omenirii, 

Intr-atat cat tu ai fost, 

Sub plăpânda ei lumină, 

Fiind geloasă, fără rost, 

Pe a ta piele, atât de fina. 

Și pe ochii tai ce sunt, 

Ca și ceru-n pragul nopii, 

De un negru mult adânc, 

Făr' de stele sau reflecții.  

Dar în care joacă viu, 

Arzător, flăcări din iad.  

Pentru tine am sa fiu, 

Păcătos, crud și mârșav.  

Până când sfârșim in foc, 

Și ne prăpădim in jar, 

Iar atunci, in acel loc, 

Te voi face a mea iar.  

Că nu-i loc sub cerul lumii

Să ne țină pe amandoi.  

Cand dam ton alert iubirii. 

Și o ridicam la nori.  

Iată, freamătă și plânge, 

Chiar și soarele din zi, 

Și la noi, privind se frânge, 

Căci ca noi nicicând vor fi.  

Iar pe buza ta de sus, 

Pot să gust numai regrete.  

Și câte lacrimi s-au scurs, 

Pe obrajii bietei fețe.  

Dar pe buza ta de jos...

Dulcea ta dorința zace. 

Ce se scurge pan' la os, 

In fiori ce nu-ți dau pace.  

Iar pe gâtul tău se simt, 

Cu un gust dulceag și frică, 

Sute de fiori de frig, 

Ce nu-ți dau nici pic de tihnă. 

Și... de-aș coborî mai jos...

Poate chiar pâna la sâni,

Și să gust din acel roz...

Pun pariu ca-ai sa suspini!

Îmi apari ades în gând 

Și ești motivul pentru care eu zâmbesc 

Te văd dincolo de durere

Și îți duc dorul în tăcere...

Îmi apari în minte ades

Nu stiu de eu mă gândesc 

Sau cel ce mă caută ești tu

Și-o speranță se naște din lacrimi ce curg... 

Imi apari ades in vis

Ce-mi poartă gândul în abis

Ma trezesc zâmbind printre lacrimi amare

Că te-am avut...si-o clipă, tăcerea nu mai doare...

Că florile-s frumoase,

Sunt de acord, că-s flori,

Dar tu întreci magnolia

Cu ale ei culori.

Întreci în frumuseţe

Superba orhidee

Şi rozele, şi crinii

Şi atâtea flori femeie.

Că florile miros sublim,

Sunt de acord,

Dar tu întreci şi teii

Cu aroma lor cu tot.

Mireasma pielii tale

Şi a părului tău brun,

Întrece-n profunzime

Al teilor parfum.

Că florile-s gingaşe,

De acord şi acuma sunt,

Dar tu întreci toţi macii

Cei legănaţi de vânt.

Întreci în gingăşie

Câmpia cea brodată

Cu a macilor urzeală,

Atât de fin lucrată.

Că florile au dulceaţă,

De acord acum sunt iar,

Dar tu întreci iubito,

Al florilor nectar.

Că deşi nu eşti floare

Cu frunze şi petale,

Nu e nectar pe lume,

Ca cel al gurii tale.