Mazing silence

In the hush of the night, a symphony breaks,
A duet of hearts, with strings that ache.
Melodies of love now lost in the air,
Echoes of whispers, tender and rare.
Each note a tear, a gentle lament,
As the chords of affection slowly relent.
Sorrow swells in the crescendo of goodbye,
Yet beneath it all, a caring sigh.
For in this parting, a bittersweet refrain,
Where memories linger, softly remain.
Though paths diverge, and distance grows wide,
Compassion lingers, a comforting guide.
In the quiet aftermath of our shared tale,
Echoes of kindness, like a gentle gale.
Each verse a tribute to the love we knew,
A testament to the care that once drew.
So let this symphony of farewell play,
With sadness and caring, in every sway.
For though we part, our souls intertwined,
In the music of love, forever enshrined.

From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"

Cold tears travel through my cheek
Sorrows and regrets they carry
Slowly moving the memories as I peek
Between my soul's curtains blue as berry
The only emotion truly learnt
Maybe if the rain stops
Would be the jar of abandonment
As long as time, the first tear drops
I'm cold, but I'm not freezing.
Curtains tighten around me,
It's like the emptiness is never leaving,
Giving me a new birth name.
A while I shuffle,
As the air becomes thin,
I become a prisoner of my own exile
And I shed another tear.

"From "Volumul Floare de piatră/Stone Flower""

Timber swan of the lake, fragile dreams u used to carry,
In the azure river, you let the water be your foundry,
And as the sky promises, grey memories only wishes,
But wings like roots, might fly your wings ashes.

The sun old trickster, holder of the molten aspirations,
Would fool you, and watch for your every actions,
Blazing your vision, asking for your majestic flight,
Won't wait to burn you, for it's sadistic delight.

So you fly, the mirror waters guide your way.
Old sleeping god, whispers melancholic astray,
You're only left with past sad memories, grey,
As the higher you rise, ash you being to convey.

From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"

The deepest of the nights got me searching,
As your stunning beauty is like a bright lightning,
And I stay observing bit by bit, your beauty to cover,
A million words on the mind, only a few on the paper.

The eyes, so cordial, the heart's desire to burn grows,
A wild wood oak caressing, as my mind flows,
The velvet whisperers, the calming storytellers,
Portraying happy as my my ear's ambassadors.

The endless rows of tresses of the moonlight,
Making it way on my eyes as a wavelength,
 Your face bridge, an ongoing war between us,
Well put and complementary with no use of anxious

Thus, in this portrait, beauty finds its place,
A tapestry of synonyms, interlace,
Each feature a verse, in life's grand embrace,
A face, a poem, of elegance and grace.

Thy artwork pillar, so raffinate, yet so rowdy,
To not appreciate it would be a sad tragedy,
By an felt of the tips, I'm losing my religion,
Something so far to feel, yet so close to addiction.

The core my dearest, reminder the reason that it's just,
All my life close to hold and push mine to your against.
Body's midrift, clear meadow, road to all that is right,
Crazed beauty, deserving of eternal twilight.

Swaying curves of yours, how much they fascinate,
On thy worship I wish I was a sole candidate,
Gam am peds, shy and happy perfect structure,
The only worldly thing is impossible to caricature.

Within her, beauty claims its rightful space,
A marble masterpiece, with elegance and grace,
Every aspect a verse, in heart's tender embrace,
My beautiful sparrow, a poem, in life's enchanting race.

From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"

Quiet whispers of the night,
under the watchful moon's soft light,
My heart traverses miles, vast and wide,
to where you dream on the other side.
For you fly in realms far from mine,
across the span where stars align.
To bridge the gap, the distance cruel,
with words as tools, love precious fuel.
In dreams, I reach to steal you near,
dissolve the miles, remove the fear.
A whispered wish in the night embrace,
longing for your gentle grace.
Through screens and words, love's conveyed,
on the silent moments, our hopes laid
Little sparrow, my heart's soft call,
yearning for the day we end this stall.
To steal you from the bonds of space,
into my arms, our perfect place.

From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"

Amber flows of flavours in delicate array,
A waterfall sweet, alchemy alike survey,
Tastes of a new boundary, I can embrace,
As a fragrant smile, it makes me trace.

Glided essence, spun sunlight's nuzzle.
Precious gems, a trapping puzzle,
In hues of stars, where universe aligns,
Building love for their heavenly designs.

With each sip, I journey through delight,
Blend of orange warmth, her guise flight,
For in simple ritual, affection finds plea,
In the timeless dances of orange caramel tea.

From "Volumul Pot sa-ți spun ceva?/Can I tell you something?"

Nu pot rosti ce-n mine arde, 

Că iar ne ținem în impas, 

Și nu știu ce ne mai oprește 

Să dăm tăcerii puțin glas.

O mână parcă ne alungă 

Când ne-ntindem spre același vis, 

Și inima, deși ajunge, 

Se frânge între speranță și-abis.

Ne înconjoară o teamă densă, 

Ce sporește distanța-n lume,

Și-n tăcerea ce ne desparte,

Frica poartă două nume.

Ești dorul fără de cuvinte, 

Ești liniștea ce sapă-n piept, 

Și-n fiecare gând cuminte 

Te simt aproape, te aștept.

    Dulce şi amară-i,
    durerea ce parca vine din cer,
    odatâ cu tine, cu ochii tăi,
    odată cu părul tău,
    ce-i ca un fluviu, ce-mi curge,
    printre degete...
    şi nu pot să-l prind...
   

    Sunt oare singurul, 
    care are nevoie de ceva, 
    atât de minunat, 
    singurul care, disperat, 
    îşi strigă durerea-ngenunchiat, 
    mirat, în faţa icoanei tale... 
    şi se-ntreabă:
    << sunt singurul căreia-i lipseşti ?... >>

Avea un corp ceresc,

Tot ce era legat de omenesc era desprins de ea,

Era o creatură mititică,

Credeam că era trimisă din Rai,

Dar am cunoscut Iadul alături de slujitoarea demonică,

Avea nevoie se pare, de o asistentă care să o vadă înger,

Să-i ofere Rai în schimbul Iadului,

O asistentă căreia acesta să-i fie cunoscut și să alerge în disperare către flăcări,

Să iubească arsurile atât de mult încât nici lacrimile nu le pot vindeca.

Plânge cerul mohorât

Lacrimi în câmpie

Grâu-i galben,amărât

Singur peste glie.

Se revarsă printre nori 

Ape în șuvoaie...

Plânge grâul necosit

Înecat în ploaie.

Pe clape negre, albe , surde,

Îi joacă haosul din gând.

Cu palmele ce par s-a prindă,

Un cântec trist, dar fremătând.

Pianul plânge, el surâde,

E un rege slab , nebun.

În mintea lui, sunt mii de umbre,

Dar mâna-i tremură pe drum.

O voce îi spune "Joacă moartea"

Alta- i șoptește "Fii divin"!

Și cu fiecare notă spartă, 

Se frânge-un vis,se stinge un chin.

El apasă iar și iar, 

Pianu-i plânge,râde, tace,

Sunetul devine clar.

Un suflet, mântuit de moarte.

Poezie compusă pe 27.03.2024

Autor Alina Zamurca 

Eu nu te iubesc, eu te ard,

ca pe o rugă-ntr-o limbă veche,

te port în gânduri ca un stindard

de dragoste grea, nemaiîntreagă și seacă.

Eu nu te ating, te străbat,

ca vinul ce urcă-n tâmple cu sete,

ești aerul care nu-mi intră-n plămâni,

dar mă ține pe loc, cât o viață de repede.

Eu nu te vreau aproape, ci-n sânge,

în locul unde doar inima bate,

te scriu pe pereții ființei cu plânge

și nu vreau iertare, ci doar să mă doară.

Căci tu ești femeia din marginea cerului,

aceea ce n-are păcat, dar nici drum,

și te iubesc ca o mână-nspre spânzurătoare,

zâmbind, fără teamă, că-i sfârșitul pe-acum.