Instinct

Nu ți-am scris aseară pentru că aproximativ… de ieri,

În familia mea toți am devenit suporteri,

Microbiști înrăiți, fani de foarte mult timp (de exact o zi).

Am adormit târziu și m-am trezit la fel de târziu.

Și nu am putut să mă adun să îți scriu,

probabil dacă totuși ți-aș fi scris, versurile mele toate,

ar fi rimat cu corner, gol sau penalty.

 

Dar… fotbalul acesta m-a învățat ceva bizar,

că universul mi-a dăruit un instinct extraordinar,

doar că funcționează în sens invers...

Căci echipa cu care țin mereu e cumva cea învinsă.

Așa că m-am decis ca de azi înainte, să fac un pact,

Să țin cu echipele cu care nu țin de fapt,

Și astfel poate au șanse în plus să câștige.

 

Și dacă tot am intuiția asta de neatins,

Permite-mi să o testez pe tine…

Intuiția îmi spune că acum…. citești aceste rânduri…

Acum probabil… zâmbești,

Acum te-ai oprit din zâmbit,

Acum… îți spui în gând:

-Ce intuiție! Chiar a nimerit.

(ți-am spus eu)

 

Dacă aș fi acum acolo lângă tine,

Te-aș lăsa să dormi și te-aș privi în tăcere,

până când aș adormi și aș ajunge în același vis în care ești și tu...

Dar din moment ce nu sunt…

Nu te las să dormi deloc😈

Pentru că îmi provoci prea mult dor.

 

Nicio îmbrățișare n-ar putea să stingă

Acest dor ce mi-a cuprins lumea toată,

Am nevoie să pot să-ți intru pe sub piele,

Să te cuprind cum n-ai mai fost vreodată.

Să devin una cu suflarea ta,

Să te strâng în brațe din interior,

Ca atunci când mi se face dor,

Să-ți trimit de acolo mici semnale cu care să te enervez,

Să-ți stric pacea  și să nu-ți dau voie să lucrezi,

Pentru că ador să te tachinez,

Și după tot eu să te împac…

 

Somn ușor… omul meu preferat.


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: AnaS poezii.online Instinct

Data postării: 17 iulie

Timp de citire: ~4 min.

Vizualizări: 49

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Când pleci

Îmi place să te privesc

cum stai așa frumoasă în raze moi de lumină,

ca și cum soarele însuși a ales

să se cuibărească în brațe la tine.

 

Îmi place să te privesc

cum te așezi frumoasă în adâncul ochilor mei,

atât de adânc, încât și când îi închid

te văd recompusă din stele și din scântei.

 

Îmi place să te privesc

până când trebuie să pleci (suspin)

și deși înțeleg că nu ai nicio vină nici tu

inima mea tot se supără pe tine puțin.

 

Pentru că după ce pleci, după mine umblă un nor de tristețe,

ca un fel de univers paralel care tot revine,

și mă plimb cu el prin oraș, peste tot

și parcă semăn mai tare cu norul, decât cu mine.

 

Imi place doar când ești, nu când pleci…

pe cat de adorabilă ești și pe cât de mult însemni pentru mine,

chiar fără să faci nimic… pe atât de supărată pot să fiu pe tine.

 

(pentru ca după ce te văd știu ca iar trebuie să mă obișnuiesc fără tine)

 

Nu am de ales decât să mă plimb cu norul ăsta,

(aparent și el e supărat pe tine fără să-i fi făcut absolut nimic)

o să întunecăm tot orașul împreună,

dar ne putem opri, dacă zâmbești chiar acum un pic.

 

 

Mai mult...

O idee

Abia aștept să te văd

și nu-ți spun ca să-ți aduc aminte,

ci doar ca să îți trec o secundă prin minte.

 

Când din atâtea ce trec,

trec și eu pe un gând,

nu stau decât o clipire

de frunze căzând.

 

Și orice frunză ce pică,

fiecare ți-ar spune înainte să plângă,

că nu-i vine să creadă de noi,

ca nu am vorbit încă.

 

Și ca să-ți aduc aminte,

cu fapte, nu cu cuvinte,

când te înveleai cu iasomii,

ți-am trecut iarăși prin minte,

după ce am venit de departe, departe,

căutând să învăț cum să aduc o poezie în realitate.

 

Nu-i vina mea,

ca dacă-i așa,

putem spune ca mintea-i a ta și a mea

și poate ca pe undeva,

noi ne traversam mințile deja.

 

Abia aștept să te văd și…

să-ți spun asta nu prea îmi convine,

că atunci când chiar o să te văd o să mor de rușine,

așa că îți spun și ție nu ca să știi,

Îți spun ca să îți stric puțin liniștea

Și să-ți fie și ție rușine împreună cu mine.

 

Și dacă după asta

există în tine vreo urmă de resentiment,

să știi că si ura-i un sentiment și o stare

deci o să iau asta cum îmi convine,

și o să se consider că ai sentimente pentru mine,

nu contează de care.

Mai mult...

Tot timpul lumii

Asta este doar o rimă scurtă,

O poezie menită să te facă să zâmbești, știi bine…

Eu am tot timpul lumii, fiindcă

Nu am somn… și gândul meu fuge spre tine. 🌙

 

Înainte să adorm, vreau să-ți trimit ceva,

Un gând cald pentru nopțile reci,

Deschide plicul 📩 și vezi ce-am pus,

Și ce vei găsi… o să înțelegi.

 

Ți-am strâns câteva stele,

Le-am ales pe cele ce mai blând strălucesc ✨

Și-ți scriu din ele câteva cuvinte,

Pe toate ți le dăruiesc… 💌

 

Și poate, dacă vii cu un pas mai aproape,

Și-ți așezi inima lângă a mea un pic,

Plicul e gata ✅, deschide-l cu grijă,

Iar ce găsești înăuntru

Era un… 💋

Mai mult...

File de noapte

Mereu m-am întrebat dacă-ți place mai mult ziua,

Când lumina se strecoară lin printre genele tale,

Sau dacă iubești mai mult noaptea și tăcerea,

Când cerul se scaldă-n străluciri albastre.

 

Dacă mă întrebi ce anotimp te descrie cel mai bine,

Aș spune că eeeeești... primăvară, pură culoare,

Că oriunde ești, lumea renaște cu tine,

Dar te regăsesc să știi, și-n toamnă, în liniștea aceea născută din ploaie.

 

Cum îmi imaginez eu o zi perfectă pentru tine?

Te văd într-o după amiază senină cu o carte în mâini, deschisă pe jumătate,

Cu raze de soare trecându-ți prin păr…citești absorbită,

Și alături de tine o cafea… răcită, uitată.

 

Aș spune deci că îți place liniștea mai degrabă,

Că vezi lucruri pe care alții le pierd,

Și totuși, în spatele acestei liniști,

Nu pot să nu observ spiritul aventuros ce-ți vibrează în piept.

 

Am atâtea gânduri despre tine, nespuse și vii,

Și cu fiecare vers te simt mai aproape,

Ca și cum te-aș citi din tăcerile lumii,

Un compozitor incurabil, scriind din dor pe file de noapte.

 

Și dacă te întrebi pe prima filă ce scrie... citez:

*Contezi pentru mine mai mult decât știu,

Mai mult decât pot vreodată să scriu,

Iar adevărul, simplu și firesc,

Când mă gândesc la tine… mă topesc 🫠!*

Mai mult...

Dimineața ca tine

E dimineață. Orașul sifonat se ridică-n picioare,

Are atâta treabă… ce-ar mai rămâne-n visare…

Își îndreaptă grăbit oasele,

Cu soarele își piaptănă casele.

Îndeasă grăbit rouă printre fire de iarbă…

Bea o cafea întreagă.

 

Aranjează cu vântul buclele copacilor,

Cerul și-l așterne deasupra orașelor,

Dă păsărilor zbor să-și vadă de treabă,

Ca să nu pară nimic făcut pe grabă.

 

Fură în taină din obrajii tăi dulceață,

Și-o lasă piersicilor în fiecare dimineață.

Din ochii tăi împrumută puțin albastru

Să poată colora cerul măiastru.

Din părul tau creț fură vreo câteva fire în zbor

Să poată picta umbra pufoasă a câtorva nori.

 

Apoi se oprește o clipă, înspre tine privind

Să apari la fereastră și să te surprindă zâmbind.

Te uiți la oraș, el se uită la tine…

Doar un lucru mai lipsește…

Adaugă puțin din frumusețea ta dimineții…

Înainte ca lumea să observe de unde vine.

Mai mult...

Uitându-mă la noaptea de afară

Uitându-mă la noaptea de afară,

La tavanul care știe tot ce ți-am scris,

La stelele care-mi șoptesc de tine seară de seară,

Mă întreb câte cuvinte au fost prea mici și nu te-au cuprins.

 

Mă întreb câte încă nu am apucat să-ți spun,

Câte poezii nescrise despre tine încă sunt pline.

Nu mă întreba de ce, doar vreau să știi…

Mă gândesc la tine.

 

Aș fi vrut să existe cuvinte mai mari,

Să pot descrie in versuri lumina din care ai apărut,

Să prind scânteia ce arde în ochii tăi,

Și tot ceea ce însemni tu.

 

Poate că nu am reușit să-ți spun tot ce simt,

Dar sper că am reușit să exprim bine,

Că, dintr-un cer plin de stele,

Tot mi-ar fi dor de tine… și

 

Mă tot gândesc că atunci când o să te văd

O să simt bucurie, dar…

O să și… mor de rușine.

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Trec clipele

Trec clipele ca valul lin,

Și viața curge-n al său rost,

În urma noastră lasă-un spin,

Dar și amintiri ce n-au un cost.

 

Privim spre anii ce-au zburat,

Și-n suflet strângem dor și vis,

Uităm că timpul ne-a-nvățat,

Că totul trece… chiar și-nchis.

 

Adunăm aur, strângem faimă,

Dar ce rămâne e iubirea,

Nu-i loc pe drum pentru o haină,

Ci doar pentru ce-nalță firea.

 

Să ne oprim un ceas, o zi,

Să prețuim ce-avem acum,

Căci Cerul ne va dărui

Lumină-n loc de al nost’ drum.

Mai mult...

LIPSIT DE SUBSTANŢĂ...

    Lipsit de substanţă,
    gol, tânjesc după tine,
    să mi te cuibăreşti,
    în sufletul meu absent, 
    albastru, hoinărind,
    în petice de viţă de vie...
    
    Şi-am să mă-ntorc, 
    vin vechi înnobilat,
    pe buzele tale însetate oricum, 
    de parfumul trupului meu, 
    obosit în praful uitării, 
    obosit de-atâta drum...

Mai mult...

Îmi cânt..iubirea!

Îmi cânt prin vers iubirea,

Găsită împreună pe pământ,

La tine am aflat ce-i fericirea,

Când ne-am unit prin legământ

 

Eu dimineața prin rugăciune,

Înalț mulțumiri Celui de Sus,

La Domnul cer înțelepciune,

Sănătate și iertare de la IIsus

 

Îmi place să fii lângă mine,

Să îți șoptesc că te iubesc,

S-aștept răspunsul de la tine,

Și eu...ăsta-i cuvântul cel doresc

 

Ador să mergem la plimbare,

Prin locuri, ce amintiri trezesc,

Pe unde eu ți-am furat sărutare,

Simțind cum mă îndrăgostesc

 

Seara în liniște cinăm și povestim,

Unul altuia prin câte am trecut,

De-a fost ușor sau greu zâmbim,

Și bucuroși o-luăm de la-nceput

 

Zilele grele devin mult mai ușoare,

Când cel de  lângă tine e perechea,

Iar dragostea nu are cum să zboare,

Când e iubire, respect și la

bârfeli...nu pleci urechea!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

 

 

 

 

Mai mult...

O, iubire

Am asteptat atata timp,

Să-mi spui printre suspine,

Cu lacrimi mari licind in ochi,

Că te gandești la mine.

 

O, iubire, de tu ți-ai aminti, 

Câte flori ți-am putut dărui.

De ai știi cât de mult te iubesc,

De ți-ai da seama că și prin visuri te privesc.

 

O, iubire, de ai vedea tu ce văd eu,

Cum luminezi noaptea mereu.

De-ai știi că te iubesc din prima clipă,

Când am crezut că-ntâlnesc o zeiță.

 

O, iubire, nu-mi da drumul la mână,

Dă-mi o sărutare, sărutarea de zână.

O, iubire, nu te mai amăgi,

Simte că vrei, la tine voi veni.

Mai mult...

Există un loc mai bun

Și chipul dulce să îl dai spre ploaie,

Și ploaia să mi-l dăruiască mie,

Că mult a mai durat facerea lumii,

Și tot atât cred c-a durat când ți-a fost pusă în ochi privire.

 

(Cine ți-a pus-o așa de blând trebuie să fi fost,

Și se simte,

Că nu-i același cu cel care mi-a pus mie măseaua de minte)

 

Dulcele mod de a vorbi de tiranul timp,

Dulcele mod în care știi să fii,

Cu cât se duce n-o să-l las să treacă,

Fără să te las înainte să știi…

 

Că vezi, cu cât de mult pământ se învelește pământul,

Și eu îl calc, dar tu nu-i aparții,

Tu ești într-o ploaie de diamante din spațiu…

Și încă nu știi…

 

Chiar dacă n-are început și nici sfârșit,

Ploaia de diamante o să ajungă aici,

Ca să te adun din ea și să îți spun că te…

 

(nu-ți spun aici,

există un loc mai bun

unde vreau să îți spun)

Mai mult...

O altfel de ninsoare

E atât de altfel această ninsoare .....

O mână a tras de o bucată de cer

Pe unde curge albul pur fără cruţare ,

Ninge rotund cu colinde din eter ,

Cu dorinţe ce se topesc în palme 

Când iarna se cuibăreşte-n calendare .

Ninge fără grabă şi albul spre el te cheamă

Să ţi se aşeze pe pleoape , pe tâmple ,

Pe sub paşi , pe inimi rebele .

Ninge cu doruri de anii trecuţi ,

Cu doruri din alte lumi şi cu uitare ,

Cu rugi şi cu iubiri de sfinţi ,

Cu aripi de îngeri şi cu iertare .

Această ninsoare e atât de altfel ....

Pe o margine de cer

Se cântă Leru-i ler .

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍