Iartă..dar nu uita!

M-a învățat pasu-nainte,

Bine să faci, cunoașteți limita,

Și a mai spus al meu părinte,

Fii bun copile, iartă, dar nu uita

 

Demult și-a încheiat călătoria,

Plecând în zborul lin spre Cer,

Sub masă și-a lăsat ea doctoria,

Acoperită bine de-un lăicer

 

Prin rugă numele-i chemăm,

Și ajutor Divin cerem mereu,

Îi spunem c-am învățat cum să iertăm,

Chiar dacă uneori ne este tare greu

 

În inimi dragostea-ți purtăm,

Și-ți ducem dorul măicuță bună,

Pe tine-n veci nu te uităm,

Iertare dăm, până ca

Soarele...s-apună!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

 

 


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Zugun poezii.online Iartă..dar nu uita!

Data postării: 30 aprilie 2023

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 1331

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

În dragoste îmi e..plăcerea!



De câte ori mă lași să-aștept
Venirea ta și vocea să-ți aud,
Simt că-s pierdut prin univers
Și-al meu destin e unul...crud.

Mult mi-aș dori să fim mereu
Nedespărțiți și nu-n distanță,
Eu pe aici, iar tu pe alt meleag
Să ne-ntâlnim doar în vacanță.

Cândva eram atât de-aproape
Îndrăgostiți...cu gând de viitor,
Iară acum, ceva pare schimbat
Și-am devenit un pic.. șovăitor.

Vorbim când seara ne cuprinde
Cu multe îndoieli despre iubire,
Șoptesc în telefon cuvinte dulci
Și mă visez să fiu cândva și mire.

Și timpul trece fără să stea în loc
Iar noi vorbim din ce în ce mai rar,
Ne zicem vorbe fără vreun înțeles
Și nu mai cred că sunt un temerar.
....................................
Răspunsul a venit cum m-așteptam
Când sec mi-a spus că nu se-ntoarce,
Cu greu din inimă și minte a dispărut
Și mult am suferit, ascuns în carapace.
........................................
Acum trăiesc îndrăgostit și-s fericit
Lângă a mea soție, ce-mi e perechea,
Demult fata ,,straină"... am dat uitării
Iubesc și-n dragoste îmi e...plăcerea!

Mai mult...

Un petic de hârtie!

Îți scriu din nou iubita mea

Puține rânduri pe-o hârtie,

Și sper să capăt un răspuns 

Până când plec în cătănie.

 

Nu te-am văzut de șase luni

Și-am auzit că ești supărată,

Că m-ai văzut după cum spui

La braț mergând cu altă fată.

 

Tu ești plecată în străinătate

Iar eu aici trăiesc cu dorul tău,

Și te aștept să te întorci în țară

Că fără tine îmi este tare greu.

 

Nu știu cum pleacă către tine

Atât de multe zvonuri false,

Iar tu le crezi c-ar fi adevărate

Și nu minciuni de lume scoase.

 

Când vei primi scrisoarea mea

Să știi că sunt cu arma la picior,

Că am primit un ordin de-nrolare

Și-o perioadă voi fi al țării slujitor.

 

De-mi vei trimite vreun răspuns

Să pui adresa de la noi din sat,

Iar dacă nu vrei să-mi răspunzi

Trist, voi înțelege că mai uitat.

 

Așa a scris bunicul meu demult

Pe-un petic de hârtie c-un creion,

Pe care l-am găsit ascuns în cufăr

Purtând o ștearsă semnătură...Ion.

 

Concluzia am tras-o...îndurerat

Că epistola n-a mai ajuns la fată,

Dar poate-acolo Sus s-au întâlnit

Și își trăiesc povestea lor...ciudată!

 

 

 

 

Mai mult...

Gândul..îmi fuge!

Astăzi mai mult ca niciodată 

Gândul îmi fuge fără oprire, 

Și-l las să văd unde mă duce 

Poate spre-un loc de fericire. 

 

Mă trece prin copilăria mea 

Și prin sătucul de sub deal, 

Vrea să-mi arate ce lipsește 

Din viața vie..a omului rural. 

 

Privirea mi-o rotesc în juru-mi 

Poate zăresc vreun cunoscut, 

Dar nici țipenie de vreo ființă 

Și simt că satul...este pierdut. 

 

Mă-ndrept ușor și înspre școală 

Dar nu mai văd decât paragină, 

Mă întristez și cu amar rostesc 

Ăsta-i prezentul cu a lui...pagină. 

 

Cobor pe vale către Siretul mic 

Că mare el a fost cândva, odată, 

Și mă opresc lângă izvorul rece 

Care îmi dă...apa binecuvântată. 

 

Dezamăgit de ce-am văzut în sat 

Vreau gândul să mi-l cert puțin, 

Dar cum să-mi mint eu adevărul 

Să neg c-am devenit, copil...străin. 

 

Totuși,  viața curge nu se oprește 

Și timpul din păcate nu revine, 

Gândului, în gând..îi mulțumesc 

Și sper că-n timp...ne va fi bine!

Mai mult...

La poale de munte!

Noaptea ne-n-velea cu umbra ei

Venind de după muntele Ceahlău,

Gasindu-ne îmbrățișați pe stâncă

În timp ce eu furam sărutul tău.

 

De sus de după nor măreața lună

Ne trimitea pe-o rază de lumină,

Îndemnul de-a ne iubi cu pasiune

Până ce dragostea nu se termină.

 

Cu noi era și vântul cel de toamnă

Dar nu prieten și inamicul nostru,

Care-aducea cu el răceala nopții

Pe care o simțeam destul de aspru.

 

Dar cui să-i pese de vânt și noapte

Sau de vreun nor mărunt de ploaie,

Când inima bătea cu puls de-o sută

Cuprinsă de cea mai mare vâlvătaie 

 

Și mai era cu noi dragostea noastră

Pe care o trăiam la poale de munte,

Și care și, acum ne însoțește-n viață

Chiar dacă tâmplele ne sunt...cărunte!

 

Mai mult...

Povestea noastră!

Cândva, a început povestea

Celui ce a căzut, îndrăgostit,

În brațele iubitei, mult visate

Ce dragoste curată, i-a oferit. 

 

Erau și, ea și el, atât de tineri

Doi visători, ce căutau iubirea,

Fără a ști pe unde s-o găsească

Pentru că-și ascundeau privirea. 

 

Și într-o zi, ceva, s-a întâmplat

Când, ochi în ochi, ei s-au privit,

Înțelegând, că inima-i îndeamnă

Mână să-și dea, să fie cuplu fericit. 

 

Și-atunci au încetat să mai viseze

Și au pornit, ușor, pe drumul vieții

Îndragostiți și cu iubirea-n suflet

Așa cum doar în vers o scriu poeții. 

......................................

Povestea noastră, merge înainte

Și-am vrea să fie una, fără sfârșit,

Să ne iubim și să uităm de vârstă

Că anii trec, nimic nu este...infinit!

 

 

 

 

Mai mult...

Prada-m căzut!

Am prins o rază de lumină

Pe care vreau să o primești,

Să-ți lumineze în întuneric

Și calea s-o găsești să ieși

 

Aș vrea să-ți mângâi inima

Cu sentimente de iubire,

Dar te-ai închis în carapace

Și te-ai legat cu mii de fire

 

Nu știu cum să ajung la tine

Să-ți răscolesc vreo amintire,

De când eram îndrăgostiți

Și mă visam să-ți devin mire

 

Prea repede ne-am depărtat

Fără s-avem motiv întemeiat,

Prada-m căzut la bârfa lumii

Și tot ce-a fost s-a destrămat

 

Suntem ca doi necunoscuți

Ce nu-și răspund la telefon,

Iar mulți cu răutate-mi spun

Că din iubit am devenit bufon

 

Mă rog s-avem înțelepciune

Și mâna să ne-o întindem iar,

Pe care să ne punem verighete

Și să scăpăm de-al nost' amar!

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Cel mai trist prizonier

Cel mai trist prizonier,cel mai trist prizonier,

În lanțuri mai grele ca cele de fier,

In celula cea mai întunecată,

Cel mai trist prizonier

E omul ce a pierdut un suflet iubit.

Cel mai trist prizonier,

In întuneric,la zenit,.

Cel mai trist prizonier,

Mangaiat doar de al lui asfințit..

 

 

Mai mult...

Cele două surori part..3

În curând ,le atrage atenția tufele impesionante de leandru sălbatic de diverse culori

de pe marginea autostrăzii. Prin geamul deschis pătrunde parfumul dulce-amărui al

florilor.Aristița își roagă sora să oprească mașina să rupă câteva ramuri cu care să îm-

podobească parbizul încălzit de soare.Deosebiții  de frumoși erau și lămâii sălbateci ,

plini de fructe și flori .Pe ceul de un albastru senin nu era nici un nor.iar vântul ,pare că

doarme printre ramuri.Se făcuse abia ora  10.00.Soarele ardea generos,iar până acasă

mai era cale lungă .Ștefania începe să-i povestească fapte pe care ,nu și le-ar fi putut

închipui ,cu ceva timp în urmă.

          Aristița ,eu nu merg la biserică ,dar cred în Dumnezeu .Mă consider prea păcătoasă

să întru în casa Domnului.Simt nevoia să mă spovedesc ție .Știu că o să te surprindă ceia ce

ai să auzi ,dar cât de bună ești și milostivă , cât de mult mă iubeși ,socot că mă vei ierta.Mă

întreb uneori cum două surori pot fi atât de diferite una de alta .Eu cui îi semăn?Al cui blestem

îl port ?.Dacă ai știi cât mă frământă aceste gândur!...

         - Surioară ,dacă așa simți și dacă te va ajuta să te descarci,eu sunt aici să te ascult.A vem

timp destul .Ia să vedem ce te doare cel  mai mult!...

          -Surioară ,cred că ai să rămâi șocată, dar te rog să ai răbdare până la sfârșit.

          -Ai ucis pe cineva ,atunci păcatul e mare !

          -Ascultă,te rog ,și apoi ,dacă poți , să-mi dai binecuvântarea ta.Tot ții tu loc de mamaă ,nu?!

          -Seriozitatea și gravitatea cu care vorbești chiar îmi dau fiori..Ai conștiința încărcată,se vede.

           -Nu neg și am să-ți mărturisesc  acum Nu am avut curajul să spun nimănui.Se spune că păca-

tul mărturisit e pe jumătate iertat ,e o vorbă din bătrâni . Când am plecat prima oară ,mai ții minte? 

Mi-am făcut prietenii și relații printre cei mai decăzuți oameni ,fără să știu ce hram poartă sau cu se 

ocupă .Mă fascina doar că aveau bani mulți ,pe care îi cheltuiau ,făcând risipă .Mă aflam într-un cerc

deocheat din toate punctle de vedere

          -Știu ceva despre unul ,Gabi ,erai atrasă de el , îmi spuneai câte ceva ,atât cât voiai tu să știu.

          -Gabi era un fost luptător ,după care fetele alergau înebunite,avea bani ,se îmbrăca modern ,

avea mașină scumpă ...Fetele după ce aleargă ?Era ușor penrtu el să cucerească o fată naivă ca mine.

Am fost flatată că m-a ales pe mine ca prietenă.Apoi am aflat că era căsătorit.El era mai tot timpul  cu

gașca .Se adunau la o bere ,vorbeau codificat,își dădeau întânliri nocturne.Mai târziu am aflat că puneau

la cale lovituri ,spargeri, șantaje și chiar asasinate foarte bine plătite .Primeau bani grei pentru  serviciile

lor ,iar angajatorii rămâneau în umbră ,scpând de concurența din diferite domenii Comenzile curgeau și

banii primiți le permiteau să trăiască în huzur.

          -Dar tu ce făceai? Nu prea veneai pe acasă .Îmi spuneai că esti într-o relație și că totul este bine.

          Atunci am făcut niște boacăne .Aveam nevoie de niște bani și am împrumutat de la Gabi .Ca șă-și

recupereze banii mi-a propus să le fiu șofer în treburile lor murdare .Așa am devenit părtașă la faptele la

faptele condamnabile.Atacau în special străini pentru valoti și acte ,pentr care cereau răscumpărare

Avea o relație printre polițiști ,încât mulți dintre reclamanți nu erau luați în seamă.După o vreme sunt cău-

tați de poliție .Cineva i-a avertizat ,au intrat în alertă și au fugit în grabă din țară În ace moment nu aveau

bani iar mașinile lor erau sub observație .Le-am oferit mașina mea ,cu condiția să mă ia și pe mine cu ei.

În graba lor ,au uitat să mă ia  sau au vrut să scpe de mine ,nu știu Am plecat după ei și i-am ajuns la

Brăila .Când m-a văzut Gabi a devenit furios ,gesticula și înjura ,dar nu știu cărui gând ,s-a liniștit ,s-a

înseninat .Însă sistemul meu de apărare a întrat în alertă .Dacă atunci a-și fi rămas în țară ,nu mai treceam

prin atâtea umilințe ,...suferințe...Le știam planul ,aveau o legătură prin ASIA  Mică de unde luau ponturi

pentru  jafuri și spargeri .Am ajuns la Istambul și au început să sune telefoanele  conform înțelegerilor .

Pe rând toate ofertele au căzut .Banii s-au dus pe nimicuri .Peste o săptămână nu mai erau banii penrtu

hotel și pentru mâncare.

          -Te-ai gândit atunci să vii acasă?

           -Ba da ,dar nu mai aveam bani .Nu concepeam să te anunț Credeam că sunt la răscruce  și mai

speram în miracole .Presimțeam că inevitabilul era posibil .Gabi mi-a spus mai în glumă mai în serios :

-Ștfania ,acm numai tu ne poți scoate din impas ,ce zici ?O femeie poate să facă ușor rost de bani -

                                                       va continua

 

Mai mult...

Ce-ai spune

De asta un grăunte și-o găină

niciodată nu se îndrăgostesc,

pentru că nu ar ști

cum să-și spună „te iubesc”.

Și până s-ar decide cine, ce, cum să exclame,

găina ar mânca grăuntele de foame.

 

Noi nu suntem nici grăunțe,

nici găini, desigur

( dacă am fi, pot să nu fiu eu găina? ),

dar vreau să fiu pentru tine

locul tău sigur,

în care să vii când nici inima ta,

nici a mea

nu știu ce să facă, ce să-și spună,

ca să nu știm împreună.

 

Pentru că liniștea dintre noi

acum e ca un cer fără nicio stea

( chiar eu le-am alungat ),

ca să nu vadă oricine vrea

că ești omul meu preferat.

Deși am mai întâlnit pe ici, pe colo,

totuși câte-o floare,

spunând că-n treacăt m-au pârât lor

mai multe stele căzătoare.

Și când să fac pace și să-mi spun că-i bine,

se uită și florile după tine.

( Doamne… ce are universul cu mine? )

 

Până când stelele căzătoare

continuă să mă pârască

și florile mai au puțin, puțin

până să te iubească,

ce-ai spune să-mi ușurezi năpasta

și să dormi în visul meu în seara asta?

 

( Mă pun la somn chiar acuma,

să te visez frumoasă cum ești întotdeauna. )

Mai mult...

Brumar

Curge apa în izvor,

Susură prin pietre,

Primii fulgi lucesc în zbor,

Arde foc în vetre.

 

Nestatornic e Brumarul:

Ninge, plouă, ninge...

Niciodată nu știi când 

Gerul se va stinge.

 

Ploaie, brumă, nea și vânt,

Orice, dar nu soare.

El este pribeag; mai rar

Dintre nori apare.

Mai mult...

Et si tu n'existais pas în engleză

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pourquoi j'existerais.

Pour traîner dans un monde sans toi,

sans espoir et sans regret.

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

 

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pour qui j'existerais.

Des passantes endormies dans mes bras

que je n'aimerais jamais.

Et si tu n'existais pas,

je ne serais qu'un point de plus

dans ce monde qui vient et qui va,

je me sentirais perdu.

J'aurais besoin de toi.

 

Et si tu n'existais pas,

dis-moi comment j'existerais.

Je pourrais faire semblant d'être moi,

mais je ne serais pas vrai.

Et si tu n'existais pas,

je crois que je l'aurais trouvé,

le secret de la vie, le pourquoi

simplement pour te créer,

et pour te regarder.

 

Et si tu n'existais pas

Dis-moi pourquoi j'existerais

Pour traîner dans un monde sans toi

Sans espoir et sans regret

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

 

And if you didn't exist

 

And if you didn't exist

Tell me why I should exist

To drag along in a world without you

Without hope and without regret

And if you didn't exist

I would try to invent love

As a painter who sees from beneath his fingers

the day's colours being born

and wonders about them.

 

And if you didn't exist

Tell me why I should exist

Passing girls, asleep in my arms

That I would never love

And if you didn't exist

I would only be another dot

in this world, which comes and goes

I would feel lost

I would need you

 

And if you didn't exist

Tell me how I would

I could pretend to be me

But it wouldn't be true

And if you didn't exist

I think that I would have found

The secret of life, the WHY

Only to create you

And to look at you

 

And if you didn't exist

Tell me why I should exist

To drag along in a world without you

Without hope and without regret

And if you didn't exist

I would try to invent love

As a painter who sees

from beneath his fingers

the day's colours being born

and wonders about them.

Mai mult...

Copila

O luna și o stea 

Te mai gândești la ea?

La fata ce te iubea 

Ea ți ar fi adus și o stea 

 

Ea încă te are n gând 

Nu te va uita nicicând 

Ea ți a îndrăgit privirea 

Și ți a vrut doar fericirea 

 

Copila cu suflet curat 

Te a iubit neîncetat 

A plâns zi și noapte 

Când tu erai departe 

 

A suferit în tăcere 

Privea apusul cu durere 

Își spunea mereu în gând 

Ne vom revedea curând 

 

Astăzi de o întrebi ce vrea 

Nici nu mai știe de ea 

Vrea liniște și un apus de soare 

Asa uita ce o doare 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍