Greșeala mea

Dintre dune-mpădurite,

 Argeșul își cată

 cale,

Și-i căderea lui curmată

și urmată

de baraje și canale

Și o urbe basarabă.

Așezare-amestecată

Dintre multe neștiute

E știută, mai degrabă,

Catedrala ortodoxă – o biserică arabă.

Loc de basm șeherezad pe tărâm voievodal

E o perlă traforată,

O poemă sidefată.

Turlele unduitoare,

Într-un dans oriental,

Monahal

Taj Mahal,

Opalescent.

Dragoste mistuitoare

Necuprinsă,

Prinsă

-N piatră și ciment.

Peste vale,

Stau hotare pietruite

Între vremuri feudale

și prozaice clădiri

Actuale.

Cu iubiri,

Trăiri

Trăite,

Oraș-sat care preface visele în amintiri

Un decor pestriț de iurte

Șandramale

Blocuri, case, fabrici, hale

Peste vale

Și pe burți.

În trecut, oraș de Curte,

Astăzi, un oraș de curți.

Drumurile potecite

Sinuoase

Peticite

Rătăcite

Printre case

Ca în sat

Clopotele bat

Răcnite

Să anunțe-un răposat.

Un bătrân solemn și sobru ca un nuc

Ține pasul clopotelii, tălăngindu-și mersu-n cale

Cu bătrâna lui, agale,

Peste vale

Duc poveri de ei știute - și se duc.

Teii-ncolonați așteaptă

Lung de bulevard,

Horind ca un gard.

Parcă vor să însoțească

Oameni ce pășesc în șoaptă

Să nu rătăcească

Ori să afle scurtătură de la strada dreaptă.

Din pădurile arame,

Urși domesticiți

De foame

-Cum, necum-

Cu dulăi sălbăticiți,

Ca într-un safari

Stau la marginea răbdării

și de drum.

Schit pustiu la San Nicoară

În uitare,

Nepăsare

De muzeu

Ca un Colizeu

Depărtat de oameni, dară

Sus, în zare,

E apropiat de soare

și de Dumnezeu

Marius Boacă

Asta-i tot,
Și s-a terminat,
Iubirea pe care ți-am purtat,
A plecat,
Cât vara a durat, prin versuri te-am purtat.

Dar azi s-a terminat,
Nostalgia mă apasă, căci te-am vrut,
Și te-am dorit,
Nu doar pentru o vară,
Ci pentru ai mei copii.

Și azi îmi e dor,
De nopțile fierbinți în doi,
Când prin sărutări aprinse,
Se ascundea un noi.
Și azi îmi e dor,
De ce însemnam noi.

Te voi purta prin versuri un timp,
Căci dorul mă apasă,
Și mi se deschid amintiri de vară,
Vei fi mereu sărutul dulce,
Cel adoram in noptile cu tine.

C.D (C.Denisia)

"Acolo e liniste/acasă s-a luat curentul și lampa e un trandafir incediat/Ieri au ingropat-o pe Raluca/in sicriul ei mic și dantelat a rămas duhul sfânt/,intr-un felinar cu licurici/pielea ei oranj atingea toate ,profețiile pamantului/De -acum nu mai am prieteni la,scoala/colegul de banca ma va privi /oblic,mâinile mele vor sta la,spate /și vor numără 6 luni."

Dă-mi Doamne putere

Să rabd orice -ncercare,

Ce este-n calea mea...

Să dobândesc iertare.

Necazul ce m-apasă

Să pot să-l biruiesc,

Întruna eu pe Tine,

Să pot să Te iubesc.

Aici aș vrea mereu

Să fii scăparea mea;

Să fii mereu alături

Când crucea este grea.

Să pot să-mi duc povara

Oricât ar fi de grea,

Necazul ce îmi stă

Mereu în calea mea.

Ochii fiind albaștrii sau verzi?
Dar vezi
Necunoscuți ei mie
Aș vrea și îmi doresc
Să citesc prin gene
Să cred ce vor putea sa îmi spună mie
Ai mei spun,vor,ascund
Dar gura îmi e de cuvinte pustie
Sau cu un zâmbet să îi răspund?
Când te aprinzi și arzi și te intimmidezi
Și te stingi în a ta colivie.

Să râvnești spre dorințe
Platonice sau omenești
Cum îi spui tu florii
Ca dorința tot vrea să înflorească
Că tare o îndrăgești
Dar ea e în altă grădină înalțată
Iar tu din depărtare
Arzi și te stingi și de ea te depărtezi.

Piatra albastra in cer cazut

Te-ai inorat pe dedesupt

Si ai maturat in anii grei

Frunze, oameni, zei.

Ai rasfatat in oglindire

Senzatii dintr-o privire

Catre launtrul redescifrat

Piatra cu praf cald

Picturi insangerate-n nori

Impletituri de ploi si flori

Rupturi de spirit, dedublari

O ruga catre mari si tari

Din piatra albastra s-a nascut

Fara concret, stele si lut

Crezand ca poate s-a pierdut

De piatra calda de mormant

Ce a maturat in anii grei

Frunze, oameni, zei.

Am încercat citind prin cărți s-arunc iubirea

Și-am reținut că de-i respinsă, e stricată

Iar despre suflet e cuvânt, dar nu există

Simțirea-i tulbure, să fie condamnată

Iubind corect printr-o formulă, matematic

Echilibrat să studiezi întâi valența

Dacă e liber electronul singuratic

De-i ocupat, nu e chimie, n-ai licența

Apoi e clar, să studiem și ADN-ul

El are X, ea are Y, nu se poate

Să calculăm pân’ la absurd strigând coleric

Drobul de sare o să cadă, ce ne facem?

Mă-ntreabă sufletul formulele iubirii

Ce să-i explic, că se aplică matematic?

Nici nu așteaptă să-i răspund și iute spune

Nu sunt robot, dacă te doare stoarce lacrimi

Oare e bine să lăsam oameni să plângă?

Poate fi simțul calculat prin matematici?

Oare iubirea te întrebă când să vină?

Să îi uităm pe-ndrăgostiții  singuratici

O lume tristă ce privește prea departe

Superficial aruncă ochiul gol prin tine

Mai bine fuge și te lasă-n gări uitate

Să te descurci singur cu sufletul din tine

Nu poate dragostea să fie calculată

Te arde inima dar nu renunți la suflet

Singuri iubind o să vărsăm sincere lacrimi

N-am reușit nepăsători roboți s-ajungem

В твоих глазах теряю душу,

Ты в моём сердце лишь одна,

Ради тебя закон нарушу,

Сожгу весь мир,ради тебя. 

Твоя улыбка солнца лучик,

Твой голос, ярче чем заря,

Ты меня любви научишь,

Любить, научишь ты меня.

Перед тобой дрожу как мальчик,

и как старик я без тебя,

Я расцелую каждый пальчик, 

Чтоб вечно ты моей была.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pourquoi j'existerais.

Pour traîner dans un monde sans toi,

sans espoir et sans regret.

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pour qui j'existerais.

Des passantes endormies dans mes bras

que je n'aimerais jamais.

Et si tu n'existais pas,

je ne serais qu'un point de plus

dans ce monde qui vient et qui va,

je me sentirais perdu.

J'aurais besoin de toi.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi comment j'existerais.

Je pourrais faire semblant d'être moi,

mais je ne serais pas vrai.

Et si tu n'existais pas,

je crois que je l'aurais trouvé,

le secret de la vie, le pourquoi

simplement pour te créer,

et pour te regarder.

Et si tu n'existais pas

Dis-moi pourquoi j'existerais

Pour traîner dans un monde sans toi

Sans espoir et sans regret

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

En als je niet bestond

En als je niet bestond

vertel me, waarom zou ik bestaan?

Om te verblijven in een wereld zonder jou

zonder hoop en zonder spijt?

En als je niet bestond

zou ik proberen om de liefde uit te vinden

als een schilder die ziet hoe onder zijn vingers

de kleuren van de dag geboren worden.

en die het niet toebehoort.

En als je niet bestond

zeg me voor wie ik zou bestaan?

Voorbijgangers slapend in mijn armen

waarvan ik nooit zou houden?

En als je niet bestond

zou ik niet meer dan een stipje zijn

in deze wereld die komt en gaat

zou ik me verloren voelen,

ik zou je nodig hebben.

En als je niet bestond

vertel me, hoe ik zou bestaan?

Ik zou kunnen doen alsof ik mezelf was

maar ik zou niet echt zijn.

En als je niet bestond

geloof ik dat ik het zou hebben gevonden

het geheim van het leven, het waarom

eenvoudig om je te scheppen

en om je aan te kijken.

En als je niet bestond

vertel me, waarom zou ik bestaan?

Om te verblijven in een wereld zonder jou

zonder hoop en zonder spijt?

En als je niet bestond

zou ik proberen om de liefde uit te vinden

als een schilder die ziet hoe onder zijn vingers

de kleuren van de dag geboren worden.

en die het niet toebehoort.

Dacă am fi doar noi și o maimuță pe o insulă pustie,

Probabil am mânca maimuța, ca să trăim,

Am afuma-o la rece, s-o ținem pentru zile grele,

Apoi am privi apusul împreună, până adormim.

Am construi a doua zi un adăpost din frunze de palmier,

Un dulap din nuci de cocos pentru colecția de piepteni ciudați,

Iar deasupra patului am avea un tablou straniu,

Cu două capete de cerbi împăiați.

Eu aș fi soba ta, tu soba mea,

În zilele cu ploaie tropicală,

Apoi am merge la pescuit, plini de speranță,

Dar am sfârși făcând maimuța tocană.

După un timp simt tot mai tare că vreau să vorbim,

Dar pentru asta mă duc să-mi adun curajul pe partea cealaltă a insulei,

Mă antrenez cu un păianjen gigant,

Mama maimuței pe care am mâncat-o

Și un trib de indieni canibali.

Și dacă supraviețuiesc

Mă întorc și-ți spun, privindu-te în ochi…

Cât de mult te iubesc!

Mă furișam în gol,agale 

La fereastra casei tale;

Tânjeam un semn, oarecare 

Să-mi schimb În bine a mea stare.

Dar tu te inchideai În tine 

Cu jaluzeaua trasă pt mine..

Mă udă ploaia pan la piele,

În talpă crapă pietrele.

Vântul aspru mă cuprinse,

Orbită de becurile stinse,

M am rătăcit pe drum

Purtată de al meu zbucium.

Norii cenușiu apasă,

Lasă urme pe grimasă.

Îți las la ușă o scrisoare;

Ți am scris tot ce mă doare.

Poate o vei zări vreodată,

Dintr un colț, înstrăinată..

Și cu brațe tremurânde

Îmi vei citi vorbele blânde,

Și -un dor ascuns te va chema 

Din uitare, să mi culegi fărâma..

Cum să nu te privesc cu uimire,

Când ești o rază sublimă

ce întrece lumina?

Și n-am cum să nu observ

Cum luminezi blând

în inima mea plină.

Chiar și-n tăcere, tu tot strălucești.

Și-atunci când cuvintele tale

nu vor să-mi vorbească,

Te simt ca un vuiet în toate gândurile mele,

Ca o prezență pe care sufletul meu

... o cunoaște.

Când umbrele cad și lumina se stinge,

Tu ești un zâmbet întâmplător,

plin de culoare,

Un dor ce răsună și-n lume,

Dar în mine

... răsună mai tare.