Gîndul

În lacul negru , tulbure , ea s-aruncă fără clipiri

O mînă simți-n creștet , cum o-mpingea în adîncimi

Zbătîndu-se necontenit , pierea cate puțin , încet, încet

Si vietățile de dedesubt , să-i fure inima din piept !

Avea să-și vadă viața toată , trecînd într-o clipită

Regrete adunate-n saci , ieșeau la suprafață

Și amăgiri, dezamăgiri , aduse de curenți degrabă

Prieteni, rude, ce alai ! se adunară-n grabă

Si demonii de dedesubt aveau sa îi surîdă ,

Se stranseră în jurul ei , jugul să il pună

De gît avea lanțuri de fier , purtîndu-le veșmînt

Povara grea îi atîrna , pe umerii săi ,plumb .

Și biata fată se zbătea, în propiul iad, necontenit

Dureri acumulate-n timp, aveau să piară negreșit

Și-atunci, în ultimul moment și suflu, ea se văzu !

În veșnicul sicriu de apă, mireasă moartă întruchipată !

Să mă transformi în fulg de nea ,

Sau poate într-o pasăre măiastră ,

Să mă topesc , asfalt mormînt să-mi fie ,

Sau la cer să mă ridic , din văzduh un ultim cînt .

Să mă preschimbi în apă curgătoare ,

Sau poate într-un ocean , fără de margini ,

Și să mă bei , de gura-ți va fi însetată ,

Sau să te scalzi în mine toată ,de trupu-ți arde fără încetare .

Să mă adulmeci pe cîmpii , pe vîrf de munte , înflorind

Să-ți țin de umbră cînd arșița te va topi ,

Să fiu eu ceața care se ridică , la drum cînd te vei poticni ,

Să fiu pămînt pe care calci ,cărări line tu să bați

Să fiu al tău veșnic veșmînt ,

Și să nu uiți iubito tu , că dragostea-i nemuritoare .

Și dacă am fi avut alt drum , în toamna anului nebun ,

N-am pierde doar iubirea , am pierde ani de căutare

Ce am întîmpina noi oare , în drumul fără de scăpare ?

Am căuta în lumea toată ,să simțim ce n-a fost vreodată

Emoții , gînduri , sentimente , ce am fi oare fără ele ?

De nu le-am găsi în cale , doar piei și niște suflete goale.

Să o luam pe alt drum , să cotim în derivă

Să nu ne-ntîlnim nicicum , ce vară toridă…

In tristeți sau bucurii , in surîsuri sau in plînsuri ,

Spune-mi că nu vei veni ! Și inima mi-o voi opri

Voi clădi castele de nisip , între valurile mării

Altare voi construi , in adîncurile sale

Voi muta munții la vale , marea ți-o voi așeza în cale

Spune-mi că nu vei veni ! Și inima mi-o voi opri

Voi urca trepte la cer , le voi lumina de stele ,

voi întinde praf din ele ! Norii îi voi disipa

Zeii îi voi aduna , să se-nchine în fața ta

Iar dacă vei veni , în dans ceresc ne vom uni

Vom avea oaspeți de seamă ! Îngerii ne vor canta ,

Sorii se vor minuna , Luna în zare va valsa ,

Cerul se va despica , Dumnezeu va-ncununa !

…Te-am cautat. Unde erai ?

Am deschis ușa , casa goală , pustiul dinlăuntrul său ,

O dîră de parfum lasată , într-un colț , o glastră spartă

Miresme îmbietoare , te-am savurat pînă-n străfunduri

…Te-am cautat. Unde erai ?

Prin munîi si văi , si peșteri multe , ai lăsat urme , tot necunoscute

Prin firicele de nisip , te-am scăpat printre degete ,

Si în adîncurile mării , m-am îmbătat de dorul tău nebun…

…Te-am cautat. Unde erai ?

Am zburat sus la stele , si Soarele din depărtare , lumină-mi facu calea

Te-am gasit , sus , pe Lună

 Cu sufletul înlăcrimat , te-am intrebat :

Te-am căutat, ești bine ?

Zîmbesc cu ochii ! Ce văd la mine ?

Ai scos din adîncuri, doar prospețime…

Idei si dorințe  ,  gînduri profunde

Ca un ghiocel , timid , printre friguri

Răsărind pur , în al său anotimp

Prevestind noul , si viața , povești d’ abia începute….

Zîmbesc cu ochii ! Ce văd la mine ?

Verdele crud , pajiști intinse

Toate vestesc prea bine ‘nceputul…

Stoluri de păsări rostind în văzduh

Libertate , creație , tot e permis !

Zîmbesc cu ochii , căci ce vad la mine

Sădit  înlauntru , e tot pentru tine !

I. Un drum scurt am avut 

Dar frumos 

Un trecut iubitor am avut 

Și foarte luminos 

II. Nu mă așteptam

Ca aici sa se termine

Eu tot speram

Că relația o să mai ție

III. Eu acum nu te acuz

Nu e vina ta

Dar după cum sa spus 

Aici sa terminat

IV. Eu încă sper in viitor 

Să reluăm ce am făcut

Și cu un mic noroc 

Să îndeplinim ceea ce am spus 

V. Eu nu o sa te uit 

Și o să te iubesc mereu 

Așa cum ne-am târguit

Că viitorul va fi greu 

VI. Nu am putut face mai mult 

Să fie lung și minunat 

Timpul care am spus 

Că o să fie de durat

VII. Cu un viitor înainte

Ne-am gândit

Să-l înființăm nu doar din cuvinte 

Fapta cea de dobândit

VIII. Locul unde ne-am propus

Să ne fim alături mereu 

El o sa fie compus 

In inima mea mereu 

IX. O sa te țin minte toată viața

Tu ai avut și ai aceea iubire 

Care mi-a arătat calea 

De amintiri servite 

X. Știu că ești convins  

Că nu vei fi schimbat 

Știu că va fi greu de învins

Timpul împreună format 

XI. Amintiri oricum o să rămână

Într-un colț de inimă fărmat

Deja nu se mai fărâmă

Inima pentru un alt stricat 

XII. Tu îmi ai încrederea

Până la sfârșit de viață

Eu promit să te iubesc

Până nu o sa mai fac față

XIII. Când o să cedez 

Nu o sa mai știi de mine 

Eu o sa acordez

Locul altei fete înafara de mine 

XIV. Când nu o să-mi mai auzi numele 

Să știi că am dispărut

Când o să vrei să-mi cauți sufletele

Deja o sa mă știi ca un sărut 

XV. Un sărut dulce dar rece 

Va fi în gândul tău

Atunci când îți voi trece 

Prin sufletul tau

XVI. Nopți întregi o să plâng cu îngerii

Pentru a-mi alina durerea

Din cauza alegerii

In care nu îmi stă la îndemână puterea

XVII. Mult timp o să-mi fie gândul la asta

Dar nu am ce sa fac 

Oricum nu pot sa las 

Iubirea care ma apăsat

XVIII. Simt un gol acum 

Căci nu te am aproape

Mereu când ne întâlnim pe drum 

O sa te simt departe 

XIX. O să știu că nu îmi mai aparții

Că nu mai am grijă de tine

Să nu mai faci prostii

Care o să rămână în ruine 

XX. Poezia asta poate duce la nesfârșit

Dar nu mai pot continua plângând

Eu știu că te iubesc încins

Sau bine zis.. terminând 

XXI. Terminând un mic capitol

Dar poate va continua 

Clipele formate în pericol 

Pentru a ne putea vedea...

Autor: Anonima S..

Iubirea ce ti-o port in suflet 

Nu poate fi distrusa usor 

Caci in adancul gândului meu  

Este prezent sufletul tau...

Am intalnit in viata multe

Am intalnit iubiri marunte 

Dar niciodata cum esti tu 

Iubire dulce imi oferi tu ...

Inima mea imi bate tare

Cand ma gandesc la a ta sarutare

Cu buze ca doua petale 

Ce ma saruta fara incetare ...

M-a învățat pasu-nainte,

Bine să faci, cunoașteți limita,

Și a mai spus al meu părinte,

Fii bun copile, iartă, dar nu uita

Demult și-a încheiat călătoria,

Plecând în zborul lin spre Cer,

Sub masă și-a lăsat ea doctoria,

Acoperită bine de-un lăicer

Prin rugă numele-i chemăm,

Și ajutor Divin cerem mereu,

Îi spunem c-am învățat cum să iertăm,

Chiar dacă uneori ne este tare greu

În inimi dragostea-ți purtăm,

Și-ți ducem dorul măicuță bună,

Pe tine-n veci nu te uităm,

Iertare dăm, până ca

Soarele...s-apună!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

E primăvară-n calendar, afară ninge întârziat 

La masă stau și beau un ceai cald

Și mă gândesc la ce a fost... dacă regret ceva!?

Și nu! ... nu cred vreodată c-aș putea!

Nu regret îmbrățișarea ta

...m-am simțit cea mai frumoasă femeie din lume...

Nu regret zâmbetul tău, privirea ta

...îmi aduceau primăvara în suflet...

Atingerea ta, ma dezbrăca de toate simțurile 

Lumea toată părea doar a noastră...

Nu regret că m-am lepădat de toate secretele

Ai fost singurul... in astă viață....

Nu demult, ai fost cel mai frumos lucru din viața mea

Și chiar de azi încă mai doare lipsa ta

Chiar de sufletul nu-i vindecat de tine 

....nici un regret nu las să mă domine.

Nu regret nopțile în gând cu chipul tău 

Cu privirea ta ștrengară, ce m-a fermecat mereu

Când te visez că te alint și te sărut pe pleoape

Și-n ochii tăi mă găsesc și mă pierd

Și-mbrățișarea ne ține trupurile alăturate...

Nu regret deloc că ne-am întâmplat 

Continui să cred că ne-a fost predestinat

Îmi pare rău doar de sfârșitul... rămas în dor...

Cel trăit a fost rapid, haotic... mistuitor!

Se-nchid în ochi spre încântare vise mute

Acoperind cu aripi ude zborul orb

Târând spre noapte amintirile flămânde

Se-necă-n valuri căutând albastrul mort

Pălind culorile umbresc fără lumină

Se prăbușesc din curcubeu sfârșind anost

Răspund doar razele marcate pe retină

Arzând scrisorile trimise-n avanpost

Vorbind tăcerile ne-aude luna plină

Se-abțin cuvintele aflându-se în post

Călugărind așteaptă șoapte să devină

Trăiesc prin gânduri întrebâdu-se de rost

Cărând păcatele dorința e-o toxină

Veninul oarbelor speranțe poartă cost

Amenințate cu inspecția divină

Caută-n grabă prin uitare adăpost

Toate durerile întreabă de morfină

La judecată ajungând nu recunosc

Sunt condamnat la existență clandestină

Un personaj intempestiv și fără rost

Sensibilă, ori poate o boală rară este, vânarea fericirii din instinct și din vorbe.

De multe ori ascunsă în carapacea grea câteodată sunt ca bomba grea cu un ceas.

O voce care-n vis șoptea mereu ceva sau poate doar speranța de a aștepta.

Multe nopți ascunse într-un ghețar uitat asemeni unui înger cu sufletul-înghețat

Speranța timpurie încă mai așteaptă să scrie un capitol de fericiri uitate.

Ca-ntr-un roman cu coperți prăfuitemă uit în rama vieții devreme jupuită.

Înțelegând distanta de a ști, de a nu ierta vocea răgușită printre pereți striga:

-Mi-e dor de  o iubire cum nu a fost cândva din mii de gânduri scrise eu doar atât vreau!

 Vocea  răsună în ghețarul rece și învechit deși îmbătrânit ca un copil sufletul asculta.

Frica și teama au început sa strige: -Oprește-te, nu sparge ghețarul inimii iubirii stinse!

Cu corpul îmbătrânit și sufletul rebel cu mii și mii de șoapte șterse, speranțe și așteptări

Spiritul rămâne deși nu ne amintim că viața frumoasă, e divină și de iubire.

După aceste vorbe ghețarul tăcut și obosit chiar și în răceala nopții părea de neclintit

Înlăcrimat, învins de vocea îngerului nocturn lacrimile eterne păreau a nu se mai opri

Asta-i povestea sufletului bătrân de neclintit.