N-am să las ziua să treacă

Fără să-ți spun cât te iubesc...

Chiar dacă timpul încearcă pe furiș să plece

Mereu făcând la fel,

Jucându-și infinitul rol,

Lăsându-și doar umbrele,

Foșnind clipele, furându-le..

Știi bine cum face!

Dispare zâmbind,tăcând

Lăsând al tristeții întunecat zeu

Blestemul meu...

Nu,nu voi lăsa ziua să moară!

O voi ține cu secundele cu orele cu chipul ei încremenită acum,

Cu timp cu tot ce are,cine poate cunoaște,

Dacă mâine renaște

Știind că nu vrea

Pe loc să stea...

Și-ți voi spune cât te iubesc,

Același refren dar altfel,

Mereu cu alte culori,șoptit poate,

Ce-și poartă muzica veselă,

O mică și trecătoare simfonie,

Un foc ce-și arde flacăra sa,

Mister adus din altă lume...

Poate Paradisul din inima ta sau a mea....

Nu-i dragostea însăși viața,

Ce-aduce speranța,gonind tristețea și moartea?

Cum să las ziua să treacă așa,

Fără să-ți spun cât te iubesc,

Parându-mi-se că-s risipit fără tine,

Să fiu doar o tristă fantomă, duh rătăcit

Ori timpul m-a pierdut nemilosul în trecerea sa,

Nelasându-mă să fac ceva..

Pentru tine!

(17 mai 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire).

Te vad

stai pe loc

incoronezi prezentul

trecutul

viitorul

se misoreaza

le uit

frumoasa

nepatrunsa

calma

altfel

nu te schimbi

esti

modelul

niciodata perfectiunea

nu moare

sa cada

stelele

pe pamant

sa nvie mortii

din morminte...

am pozat

frumusete

e instabila

dar nu se lipeste

alunecoasa este

printre randuri

goale si negre

saturate...

umbre

ceata

intrebari

carti intregi parca

nu spun nimica

albe masti

scena se goleste

ameteala

ochii ma inseala ?

fulgi de nea

unici, orginali

asteapta perechea

probabilitate

visul

primeste trup

si inima calda

o voce

scufunda-n

relaxare

lebede

valuri

bomboane

parfumuri

adrenalina

toate fara gust

si dulci

curajul si teama

ca yin si yang

alterneaza

se vaneaza reciproc

genunchii se topesc

sufletul tremura

pierdut in decor

clipesc

respira !

acuma stiu

puterea

ce clatina

si canta

se apropie 

ma invadeaza

cucereste

scuturi

goluri

procesoare

capitale

furioasa 

cauta si stanci

sa sparga

cine sunt

calatorul

curiosul

nesfarsitul

in absolut

gandurile mele

putrezit

ca un covor

de frunzee aurii

regina 

paseste

nu reusesc

sa le ridic

si pomii se inchina

izviare le vorbesc

cuvantatoarele

te admira

realizez

sunt ceva

cand si tu

si eu

fumegam energie

acumulam prospetime

dansam

ne sufocam

gandim 

asteptam

atacam necunoscutul

transpiram cenusa

bem raze

respiram culoare

in sfarsit

topim

oceane inghetate

racim vulcani

spargem cerul

cu aripile noastre(visurile noastre)

visul ce se intrupeaza

niciodata 

nu moare

cand esti 

cu mine

iubirea

inghenuncheaza

inaintea privirilor

a doi muritori

simpli si speciali

timpul

stelele

apele

vantul

viata

stau pe loc

paralizeaza

ceilalti saliveaza

noi traim

cu adevarat

in lumea noastra

ce se cutremura

arde

se cladeste

se surpa instabila

sparge diamante

ocroteste mistere

leaga stele

invarte galaxi

totul special

pentru a fi romantic...

imposibilul 

este desfiintat

legile

devin elastice

buzele

se intind

sa ma inghita cu totul

mintile rezoneaza

inimile

se contopesc

pierzandu-si conturul

deci cine sunt ?

nu conteaza !

Zambesc spre viitor cu ochii inchisi

Pentru ca nu vreau sa vad

Raul ce ne inconjoara

Visez fara sa vad sau sa ma misc

Fara sa vreau ca planul meu

Sa moara

Gandesc si aud un cantec mut

Ce imi

Strica auzul

Si vad cum lacrimi cad din nou

Tu mi ai stricat surasul

Tu lume rea ce imi gonesti visarea

Tu lume rea ce ma scufunzi ca marea

Dar soarele sta sa rasara si

Fug de aici legata

Inerc sa imi simt inima n piept dar

A fost

Retezata

Bunica

Din vreme în vreme un an se adună,
ştia doar bunica în palmă să-l pună,
cu vorbe precise socoata se-ncinge,
un deget, alt deget, un an mai atinge.

În serile grele, când noaptea e lungă,
se-aprinde o rugă în ceruri s-ajungă,
în pumn amintirea zâmbeşte în taină,
copilul bunicii mereu mi-este haină.

memorabilia - family notebook

w-poesis magazine

daca as fi Shakespeare, as scrie un sonet,

in ritm cu inimile noastre, sufleteste.

eu te iubesc asa, ca un poet.

asta e mai adinc, decit lumea iubeste.

Ne am întâlnit noi

Că să fim amândoi,,

Nimic nu e întâmplător

Nici ce a fost, este și va fi în viitor,

Numai vocea ta

Îmi alină inima,

Viața e că o poezie,

Fiecare ar vrea să știe cum să și o scrie,

Văd zâmbetul pe buze,

Sufletul simte bucurie,

M am îndrăgostit de tine

De la prima întâlnire,

Mi a fost frică să cred în iubire

Dar m am lăsat purtata de destin.

Planeta arde cârmuită de nebuni

S-au înmulțit stăpânii orbi cu minți bolnave

Dorind putere sunt mânați de afecțiuni

Ridică sabia pornind acțiuni macabre

Pe lângă stup colcăie viermii oportuni

Caută mierea dovedind pasiuni hulpave

Mânjind vătafii paraziți cu posesiuni

Se prind în hora infracțiunilor mârșave

Ființe goale părăsite de rațiuni

Animă gloata hidratând-o cu palavre

Lipsiți de scrupule apasă slăbiciuni

Vor să ajungă dregători călcând cadavre

Spectacol rânced plin de sânge și minciuni

Prezintă-n scenă mizerabile gunoaie

Jucând murdar cu otrăvite promisiuni

Poftesc s-ajungem niște sclavi târând noroaie

Sărută-mi lumina iubito

Agață-mi pe suflet o stea

Deschide petale de soare

Ascundemă-n inima ta

Sărută-mi cu glasul urechea

Pictează-mi pe cer lumea ta

Atinge cu zâmbete gândul

Așează-mi în mâini mâna ta

Sărută-mi cu visele ochii

Alături în noapte zburând

S-ajungem pe-o floare doi fluturi

Nectarul iubirii gustând

Sărută-mi cu sete obrazul

Usucă-mi cu buzele stropi

Aprins clocotește vulcanul

Să ardă scânteia în ochi

 Sărută-mi cu dragoste viața

Aruncă-mi tristețea-n nisip

Să piară-necată în valuri

 Să-nvingem cu sufletul timp

Sărutul iubirii nu vine

Sărutul din vis e un dor

Topit sărutând amintire

La poarta sărutului mor

Cândva departe, undeva, e bucuria

Plecând cu ea zâmbetul cald și fericirea

Visele cad împrăștiindu-le trezirea

Mi-a mai rămas necenzurată amintirea

Așteaptă plutele departe să mă treacă

Pe malul treptelor spre inima de piatră

Mă pierd hotarele de nori ciopliți în apă

Valul fierbinte coborând totul îneacă

Departe curg, împins departe, fără tine

Învins ajung în marea lacrimilor line

Mă pierd adânc până rămân lipsit de mine

Unde mai sunt nici că mai știu, nu știe nimeni

Cât de departe poate inima să bată

N-o mai auzi, e prea departe să mai poată

Obrajii poartă suferinți, lacrima sapă

Cu mintea mea privirea ta încă se joacă

Departe sunt, departe ești, departe-s toate

Ce ne-a aprins, când a apus, ce ne desparte

Un ,Te Iubesc’ strigând uitat cere dreptate

Chiar și de mine am ajuns să fiu departe

Poate se-ntoarce ieri

Poate că azi nu plânge

Poate mai pot să sper

Poate să fie mâine

Poate se va-ntâmpla

Poate nici nu există

Poate e-n mintea mea

Poate rămâne tristă

Poate să bată-n porți

Poate-i o lume-nchisă

Poate dețin comori

Poate e doar o fisă

Poate se poate-acum

Cât poate se mai poate

Sau poate-i nicăieri

Și-atunci nimic nu poate

Dar poate n-a uitat

Și poate de se poate

S-ajungem să zâmbim

Un poate-ajuns se poate

De-au să pornească ploi

Oprește-le să curgă

Cu soare să le stingi

Un curcubeu s-ajungă

Și de-au s-apară nori

Împraștiei, să fugă

S-aduci lumină-n zori

Turnând-o peste umbră

Iar de-ai s-auzi viori

E sufletul ce cântă

Cu zâmbet în culori

Tristețile alungă

De-au să se-ntindă mâini

Lasă-le să te-ajungă

Primește-mbrățișări

Inimi s-auzi cum zburdă

Poate-ai să simți fiori

Amețitor cum urcă

Adună-i că-s comori

Armurile aruncă

Pornit-au rugăminți

Spre cerul ce ascultă

Cu rugă către  sfinți

Iubirea să te-ajungă

Răsare fără rost o altă dimineață

Las gol în patul gol, tot gol să mă primească

Găsesc poate un rost când voi pleca de-acasă

E musai să zâmbesc chiar dacă nu-mi mai pasă

Trec zilele gonind, se-neacă-n nopți tăcute

Doar visele plutind mai vin să mă sărute

Cu buze reci  m-ating pe firele cărunte

S-adune albe stoluri în zbor de aripi frânte

Se duce azi ca ieri, tristețea nu mă lasă

Sătul o iau la rost dar plânge la fereastră

Mă-nțeapă fără rost și-apoi îmi râde-n față

Nu știu cum s-o alung, nu cred că mai e șansă

E sufletul plecat, în gol bate-ntr-o poartă

Tot strigă ne-ncetat privit în râs de gloată

Încearcă disperat să-nvingă crudă soartă

Iubind e vinovat, stă fără rost de gardă

Primesc răspunsul gol la întrebări ce-apasă

Să umplu-nlocuiesc un gol cu o fereastră

Scrutând prin ea-i tot gol, doar zarea cea albastră

Deși nu-i nici un nor rămân umblând prin ceață

Se pierde om din om, devine o paiață

Un corp amorf din lut, statuie fără față

Tablou în amintiri, decor lipsit de viață

Trimis în loc străin se vinde într-o piață

Prin vene curge dor lăsând inima stoarsă

S-adune timpul gol scurtând firul de ață

Lipsit de noi mă dor toți pașii către casă

Doar Ea mi-ar umle gol în rostul meu de viață