Rădăcini în Furtună
În noaptea grea, când somnul mă ocolește,
Privesc cum lumea se destramă-n vânt,
Fiecare vis mă frânge, mă apasă,
Și mă întrebi de ce mă pierd în acest tumult?
Boli ce mă sfâșie și gânduri ce mă ard,
Mă duc spre un abis ce nu are sfârșit,
Lăsând în urmă doar umbre și tăcere,
Într-un colț al sufletului, unde nimeni nu mă găsește.
Frumusețea, oarbă, mă privește de departe,
Nu mă întreabă ce iubesc, ce vreau să fiu,
Într-un cer ce își plânge stelele pierdute,
Rămân doar eu, o adiere ce nu se mai înalță.
O lume întreagă îmi trece pe lângă chip,
Cu priviri goale, cu vorbe ce rănesc,
Și mă întrebi cum mă simt în această iarnă
Când inima mea s-a făcut un gând adânc, rece, pustiu.
Aș vrea să pictez, să arăt în culori ce simt,
Să nu fiu doar o fărâmă de trup rătăcind,
Dar mă pierd în fiecare trăsătură ce mă definește,
Într-un portret neterminat, în doruri nespuse.
Mă întrebi de ce nu am un chip ca al lor,
Un trup ce să atragă toate privirile,
Dar sufletul meu nu se măsoară în aparențe,
Ci în bătăi de inimă, în tăceri nemărturisite.
Aș vrea să te întreb: „Ce culoare îmi dai?”
Dar răspunsul tău ar fi doar o pată de lumină,
Ce se pierde-ntr-un colț de noapte,
Într-o lume unde frumusețea mea nu există.
Dar chiar și așa, în mijlocul acestei frânturi,
Rămân, în ciuda durerii, o fărâmă de vis,
Un cuvânt nespus, un ecou rătăcit,
Căci rădăcinile mele, adânci, nu se rup, nu se pierd.
Și chiar dacă nimeni nu mă va întreba vreodată,
Ce doruri port, ce culori mă fac să visez,
Nu rămân eu, căci tot ce am se stinge,
Într-o umbră ce dispare, cu tăcerea de sub piele.
Aș vrea să plec, să mă dizolv în noapte,
Să fiu uitată ca un vis risipit,
Căci în sufletul meu nu mai există loc,
Pentru rădăcini sau speranțe, doar pentru un pustiu infinit.
Categoria: Poezii de despărţire
Toate poeziile autorului: jessica_brescan 
Data postării: 6 ianuarie
Vizualizări: 39
