Postbellum
Din nou senilul cer coboara
Se scurge
ploaia ca puroiul dintr-o rana,
Si-mi spala tamplele murdare
De transpiratie si sange.
Ma uit in jos si am
picioare
infundate greu in tina;
Ingerul, de-a carui vina
m-am afundat in nepasare
Danseaza-acum,si eu...in mina...
Am tot gustat clipe amare.
M-asez si simt, in mine
tremura
O pasare-alba si-nghetata
Care canta cu foc o data...
Acum e singura si
Tremur
Ma zgarie cu unghiile-i albe
Si ma acuza...
O vad in ochii ei plapanzi:
"Nu trebuia sa ma ucizi..."
Categoria: Poezii de despărţire
Toate poeziile autorului: wish06
Data postării: 11 iunie 2024
Vizualizări: 424
Poezii din aceiaşi categorie
De ce?
De ce mă uiți în ale tale gânduri multe?
De ce-ntre noi tu iar ai pus o punte?
De ce nu vrei să vezi a mea durere?
De ce azi tu nu mai vrei o revedere?
De ce mă lași sa zac atât de singură-n tăcere?
De ce acum tu nu-mi oferi o ultimă-ntelegere?
De ce m-arunci rapid în marea agitată?
Oare ne vom mai vedea vreodată?
De ce-i atât de mare aceasta suferință
Ce inima străpuns-a-mi ca o suliță?
De ce nu-mi mai privești ai mei ochi pribegi,
Ce ieri nu te lăsau deloc să pleci?
De ce mă dai la schimb cu a ei strălucire
Și-arunci a mea tristă năucire?
De ce iubești acum acei ochi căprui,
În schimbul alor mei ochi albăstrui?
Eu astăzi o să plec în lumea largă și amară,
Dar voi mai sta aici, cu tine, la o ultimă țigară,
Știu că nu-ți place acest fum intens,
Dar nu vreau să-mi vezi acest zâmbet șters.
Valiza-mi este gata de trei zile-ncoace,
Și-mi tot spune adânc “nu te mai întoarce”,
Dar ce contează o valiză obosită ,
Când inima îmi este,oh,atât de ponosită.
El, copacul ce-și reneagă rădăcina
El stă ca un stejar sub vânturi grele,
cu scoarța rece, fără glas,
dar seva lui poartă printre stele
ecoul unui vechi popas.
A vrut să taie dintr-o dată
rădăcinile ce-l țineau,
dar orice rană-n trunchi se-arată,
și foile șoptit oftau.
Căci pomul care-și neagă seva
și vrea să creadă că-i uscat,
tot în pământ își lasă cheia-
și n-are unde alt loc stat.
Mai am..
Mai am doar a ta cămașă plina de parfum și-o călimară,
Ce-mi face inima-mi sa fie atât de-amara.
Mai am o poza-ntr-un tablou uitat pe masa,
Cu omul ce odinioară mă făcea sa fiu acasă.
Mai am un plus ce sta tignit pe patu’ acoperit fie haine,
Ce-mi aduc aminte de-acele zile faine.
Mai am doar o scrisoare mototolita-n mana,
Pe care o citesc ca versurile să-mi rămână.
Mai am acei cercei de diamant,
Ce-i spun urechii atât de deprimant.
Tu uita-l,fata,pe acel om,
Pe care-acum îl simți în fiece atom.
Mai am acea cana deprimata,
Ce are pe ea un băiat și-o fata,
Care se iubeau cândva atât de mult,
Și care azi mai au doar acel tumult.
Mai am acea carte mica și plăpândă,
Care zi de zi se roagă ca ea sa nu mai plângă,
Și care suferă atât de simplu și intens,
Din cauza unui gol imens.
Mai am acele poze fericite,
Pe care le privesc și pe al meu suflet pun doar niște petice,
Poze ce mă fac sa uit de dorul cel imens
Și mă gandesc doar l-acel nou consens.
Mai am al tău tricou albastru,
Ce mă transforma-ntr-un trist sihastru.
Mai am doar un cuvânt sa ți spun și plec,
Mai pune-mi un sărut și-al meu suflet sa mi-l vindec.
Într-o seară, într-un parc
O floare, o bancă, un parc
doi îndrăgostiți tac
e noapte afară,
iar cerul de stele-i plin
ei încet se omoară
cu o singură sticlă de vin
Tăcerea mă cam seacă
așa că-mi mai torn un pahar
el se ridică și pleacă
o fi totul in zadar?
Disperată mă întind
să încerc să-l prind de mană
picioarele nu mă mai țin
de nimic nu mai sunt bună
Mi-aș dori ca să-mi permit
să-ntorc timpul în trecut
să-nțeleg cu ce am greșit
și cum, Doamne, te-am pierdut!
Stop
Nu-mi mai cere să-ți spun tot ce simt
Dacă atunci când îți spun crezi că mint
Acum ști destul de bine că nu m-ai simt nimic
Mai bine mă opresc n-are sens să mă complic
Nare sens să ud o floare ce de mult s-a ofilit
Eram dispus să-ți ofer tot și să rămân cu nimic
Mă bucur c-am deschis ochi și m-am oprit
De ce să-ți ofer tot când tu n-ai nimic de oferit
Îmi doresc de la viață tot ce lângă tine nu găsesc
Așa că nare sens să mă întrebi de ce mă opresc
Bună,străine!
-Bună,străine!deja te-am uitat
În amintiri trecute te-am lăsat
Să-ți trăiești viața că ai cedat,
Uitând,lacrimile ce le-ai vărsat...
-Bună,străine!nu pot să și sper
Că într-o zi poate o să te întorci
Fiindcă și așa deja viața e super,
Când greșeala nu ți-o reîntorci...
-Bună,străine!un alt nou început
Încerc să-l mențin și să-l trăiesc
Rămâi deja acolo uitat în trecut,
O lecție care să nu mi-o amintesc...
De ce?
De ce mă uiți în ale tale gânduri multe?
De ce-ntre noi tu iar ai pus o punte?
De ce nu vrei să vezi a mea durere?
De ce azi tu nu mai vrei o revedere?
De ce mă lași sa zac atât de singură-n tăcere?
De ce acum tu nu-mi oferi o ultimă-ntelegere?
De ce m-arunci rapid în marea agitată?
Oare ne vom mai vedea vreodată?
De ce-i atât de mare aceasta suferință
Ce inima străpuns-a-mi ca o suliță?
De ce nu-mi mai privești ai mei ochi pribegi,
Ce ieri nu te lăsau deloc să pleci?
De ce mă dai la schimb cu a ei strălucire
Și-arunci a mea tristă năucire?
De ce iubești acum acei ochi căprui,
În schimbul alor mei ochi albăstrui?
Eu astăzi o să plec în lumea largă și amară,
Dar voi mai sta aici, cu tine, la o ultimă țigară,
Știu că nu-ți place acest fum intens,
Dar nu vreau să-mi vezi acest zâmbet șters.
Valiza-mi este gata de trei zile-ncoace,
Și-mi tot spune adânc “nu te mai întoarce”,
Dar ce contează o valiză obosită ,
Când inima îmi este,oh,atât de ponosită.
El, copacul ce-și reneagă rădăcina
El stă ca un stejar sub vânturi grele,
cu scoarța rece, fără glas,
dar seva lui poartă printre stele
ecoul unui vechi popas.
A vrut să taie dintr-o dată
rădăcinile ce-l țineau,
dar orice rană-n trunchi se-arată,
și foile șoptit oftau.
Căci pomul care-și neagă seva
și vrea să creadă că-i uscat,
tot în pământ își lasă cheia-
și n-are unde alt loc stat.
Mai am..
Mai am doar a ta cămașă plina de parfum și-o călimară,
Ce-mi face inima-mi sa fie atât de-amara.
Mai am o poza-ntr-un tablou uitat pe masa,
Cu omul ce odinioară mă făcea sa fiu acasă.
Mai am un plus ce sta tignit pe patu’ acoperit fie haine,
Ce-mi aduc aminte de-acele zile faine.
Mai am doar o scrisoare mototolita-n mana,
Pe care o citesc ca versurile să-mi rămână.
Mai am acei cercei de diamant,
Ce-i spun urechii atât de deprimant.
Tu uita-l,fata,pe acel om,
Pe care-acum îl simți în fiece atom.
Mai am acea cana deprimata,
Ce are pe ea un băiat și-o fata,
Care se iubeau cândva atât de mult,
Și care azi mai au doar acel tumult.
Mai am acea carte mica și plăpândă,
Care zi de zi se roagă ca ea sa nu mai plângă,
Și care suferă atât de simplu și intens,
Din cauza unui gol imens.
Mai am acele poze fericite,
Pe care le privesc și pe al meu suflet pun doar niște petice,
Poze ce mă fac sa uit de dorul cel imens
Și mă gandesc doar l-acel nou consens.
Mai am al tău tricou albastru,
Ce mă transforma-ntr-un trist sihastru.
Mai am doar un cuvânt sa ți spun și plec,
Mai pune-mi un sărut și-al meu suflet sa mi-l vindec.
Într-o seară, într-un parc
O floare, o bancă, un parc
doi îndrăgostiți tac
e noapte afară,
iar cerul de stele-i plin
ei încet se omoară
cu o singură sticlă de vin
Tăcerea mă cam seacă
așa că-mi mai torn un pahar
el se ridică și pleacă
o fi totul in zadar?
Disperată mă întind
să încerc să-l prind de mană
picioarele nu mă mai țin
de nimic nu mai sunt bună
Mi-aș dori ca să-mi permit
să-ntorc timpul în trecut
să-nțeleg cu ce am greșit
și cum, Doamne, te-am pierdut!
Stop
Nu-mi mai cere să-ți spun tot ce simt
Dacă atunci când îți spun crezi că mint
Acum ști destul de bine că nu m-ai simt nimic
Mai bine mă opresc n-are sens să mă complic
Nare sens să ud o floare ce de mult s-a ofilit
Eram dispus să-ți ofer tot și să rămân cu nimic
Mă bucur c-am deschis ochi și m-am oprit
De ce să-ți ofer tot când tu n-ai nimic de oferit
Îmi doresc de la viață tot ce lângă tine nu găsesc
Așa că nare sens să mă întrebi de ce mă opresc
Bună,străine!
-Bună,străine!deja te-am uitat
În amintiri trecute te-am lăsat
Să-ți trăiești viața că ai cedat,
Uitând,lacrimile ce le-ai vărsat...
-Bună,străine!nu pot să și sper
Că într-o zi poate o să te întorci
Fiindcă și așa deja viața e super,
Când greșeala nu ți-o reîntorci...
-Bună,străine!un alt nou început
Încerc să-l mențin și să-l trăiesc
Rămâi deja acolo uitat în trecut,
O lecție care să nu mi-o amintesc...
Alte poezii ale autorului
Tragedii
Cerul inalt, ce picura murdar,
Imi ridica un adanc semn de intrebare
Sa ma ridic si eu, inspre altar?
Ca sa ridic in mana un pahar
O cupa, cu-amaraciunea vinei, tematoare.
Negrul se scurge incet, spre colturile zarii,
Si mai apoi, ne vantura lumina;
Ca Brancoveanu, nemiscator in fata lunii,
Sangele-i curge peste noi, stapanii...
Copilul ne surade trist: a cui e vina?
Furtuna
Azi,
Luna a rasarit din nou.
Fara sa vreau, o am privit.
O, Luna, dac-ai stii...
Razele tale s-ar raci mai mult acum,
iarna Sufletului,
primavara Mintii...
Fara Cuvinte
Fara cuvinte, ascunse intr-un glas,
Ramase-n gat, sau poate nestiute,
As vrea sa pot sa-mi iau un bun ramas...
Dar noaptea nu ma lasa-n patu-mi
Sa uit chemarea cea din urma...
As vrea sa te urasc, dar totusi
Intunecat fiind, cand dimineata suna,
Nu pot uita, nu vreau sa uit
Cea dintai strangere de mana
Si cel dintai sarut...
te simt departe, dar incerc
Sa-mi potolesc al neiubirii gand...
Tragedii
Cerul inalt, ce picura murdar,
Imi ridica un adanc semn de intrebare
Sa ma ridic si eu, inspre altar?
Ca sa ridic in mana un pahar
O cupa, cu-amaraciunea vinei, tematoare.
Negrul se scurge incet, spre colturile zarii,
Si mai apoi, ne vantura lumina;
Ca Brancoveanu, nemiscator in fata lunii,
Sangele-i curge peste noi, stapanii...
Copilul ne surade trist: a cui e vina?
Furtuna
Azi,
Luna a rasarit din nou.
Fara sa vreau, o am privit.
O, Luna, dac-ai stii...
Razele tale s-ar raci mai mult acum,
iarna Sufletului,
primavara Mintii...
Fara Cuvinte
Fara cuvinte, ascunse intr-un glas,
Ramase-n gat, sau poate nestiute,
As vrea sa pot sa-mi iau un bun ramas...
Dar noaptea nu ma lasa-n patu-mi
Sa uit chemarea cea din urma...
As vrea sa te urasc, dar totusi
Intunecat fiind, cand dimineata suna,
Nu pot uita, nu vreau sa uit
Cea dintai strangere de mana
Si cel dintai sarut...
te simt departe, dar incerc
Sa-mi potolesc al neiubirii gand...
Tragedii
Cerul inalt, ce picura murdar,
Imi ridica un adanc semn de intrebare
Sa ma ridic si eu, inspre altar?
Ca sa ridic in mana un pahar
O cupa, cu-amaraciunea vinei, tematoare.
Negrul se scurge incet, spre colturile zarii,
Si mai apoi, ne vantura lumina;
Ca Brancoveanu, nemiscator in fata lunii,
Sangele-i curge peste noi, stapanii...
Copilul ne surade trist: a cui e vina?
Furtuna
Azi,
Luna a rasarit din nou.
Fara sa vreau, o am privit.
O, Luna, dac-ai stii...
Razele tale s-ar raci mai mult acum,
iarna Sufletului,
primavara Mintii...
Fara Cuvinte
Fara cuvinte, ascunse intr-un glas,
Ramase-n gat, sau poate nestiute,
As vrea sa pot sa-mi iau un bun ramas...
Dar noaptea nu ma lasa-n patu-mi
Sa uit chemarea cea din urma...
As vrea sa te urasc, dar totusi
Intunecat fiind, cand dimineata suna,
Nu pot uita, nu vreau sa uit
Cea dintai strangere de mana
Si cel dintai sarut...
te simt departe, dar incerc
Sa-mi potolesc al neiubirii gand...