Tragedii

Cel care s-a stins,

Va străluci mai tare

Ca cometele, și cu plâns,

Își vor aminti plecarea.

Cât de tare lumina,

Pe acest pământ,

Acum vocea sa curată 

Nu se-aude din mormânt.

Mii de stele minunați;

Noapte, voi ieși în grădină,

Și cu ochi înlăcrimați,

Mă voi uita la tine.

   Pădurea neagră sub iarna albă,

   Ne prevestește o mare boală.

   Puncte cenușii se ivesc în zare

   Și trăsare mortul de la raza fierbinte de soare.

   Era rece zăpada,iar acum s-a topit,

   Și a spălat apa oasele de câine

   Ce a murit subit la începutul iernii,

   Iar lângă el un tablou miraculos -

   O cioară pictată pe asfalt

   Pe drumul noroios în apusul serii .

După fiecare drum,

În urmă e lăsat un scrum.

Un scrum plin de durere,

Ce aduce o adâncă tăcere.

Pierderea cuiva este dureroasă,

Dar de altfel şi firească,

Ea te lasă fără zâmbete

În suflet îți aduce tunete.

Un ultim rămas bun e tot ce-ți poți dori,

Deoarece moartea nu o poți preveni.

Nu îți stă în putere,

Să opreşti această durere...

Viața e un lucru valoros 

Ce trebuie luat în serios

Fără suferință şi plâns

Viața nu-i ceva de ascuns.

Împărăția cerului a coborât

pe pământ!

Norii albi au fulguit

tărâmului veșmânt,

Puff alb de gheata acoperise

tot in zare,

Peisajul rece al sufletului alinare.

Craiasa zăpezii se contura din fantasme,

Magia cristalina părea a fi

rupta din basme.

Ceata era deasa, printre copaci se aduna!

Un element sublim ce prin

mister ma minuna.

Romanta a înghețat sidef

pe podul iubirii,

Timpul s-a oprit pentru imortalizarea

amintirii.

Imi auzeam doar pașii prin zăpada

și poeziile in gând,

Melancolia era rece,sunt prin

viața doar trecând.

Ma răscoleau amintiri din vieți anterioare,

Sau erau amintiri pierdute,

șanse trecătoare?

M-am trezit la viața prea devreme,

prea târziu?

Sa fi pierdut pe drum al vieții

greu pariu?

Singuratatea era dulce și

durerea parca ma alina,

Fiind eu cu mine însămi nimic

nu ma poate ruina!

Am adunat dezamăgiri și le decoram

adânc in suflet,

Unde am fost când se auzea al

sarutului sângeriu urlet ?

Dau vina pe soare, sa nu

sclipească el in mine!

Naivitatea e slăbiciune,

ma duce departe de sine.

Natura e cruda și din instinct

ne ascundem după flori,

Realitatea fiind gata sa dea

șinei spinării fiori.

La sfârșit de drum a început

adevarata aventura,

Moartea era romantica lăsându-mi

pe inima gravura.

Eu și umbra mea ne oglindeam

prin sentimente,

Vom sta departe de culorile

lumii prea stridente.

Cu eclipsa de soare și marea

neagră in gând,

Alungand tristetea m-am decis

sa ies din rând!

Intre rai și iad exista doar

propria perceptie,

Totul își are loc in aceasta

perfecta creație!

Sunt gânduri rupte din melancolia

unei dimineți reci,

Poti întipării povesti si sentimente

pe orice cale treci.

Zapada se topea după mine

și eu făceam la fel ca ea!

Destinul era hotărât sa ma

învețe sa fiu rea.

Vocea îmi era calda si auzeam

doar pur amor,

Sentimente puse-n versuri

ce alunga orice dor.

Singuratatea o priveam ca dar,

depresia,nectar.

Calea mea sobra spre al

oglinzii rece altar.

Trecand prin zi se făcea

încet doar noapte,

Si noaptea era mai adânca decât

a fanteziei suave șoapte.

M-am reîntors la tine dulcele-mi,

... mister ?

Nu aveam cuvinte cu care

sa te descriu altfel .

Cerul era negru întunecat și

in abis ne regăseam,

Straluceam cu tine a stele și in

romanță tresăream.

Vei fi tu veșnic al cerului

neagră privire?

Undeva in adâncul inimii

doream de a ta știre.

O zi din viața mea ce s-a

rezumat in poezie,

Gandurile-mi scrise sunt

durerii anestezie.

Sfarsitul ma făcea curioasa de ce

urma sa vina.

Aveam in interior un univers

ce sufletu-mi alina.

Cuvintele erau o arma rafinata ce ma

însoțeam la orice pas,

Insusi lumea a fost creata prin

holograma unui glas!

Iti voi atinge sufletul prin

paginile acestei cărți.

Vino cu mine sa descoperim ale

fanteziei întunecate hărți!

Din tăcerea dureroasă
o să ies, c-așa putere,
că nici piatra n-o să țină -
o să crape-n mii de stele;
și-o să vin, cu vânt de iarnă,
și cu ploaie, cu zăpadă,
că în urma mea nici zorii
n-or dori pămînt să vadă.
O să merg ca o cometă
care mii de ani se pierde,
și-o să spăl, acea suflare,
care-n calea mea purcede.
Am să tai și am să -njunghii,
ca o lamă lucitoare,
doar cu vârful unei unghii -
degetului cel mai mare.
Si am să cutremur munții,
văile au să vuiască,
tot ce a fost născut în lume -
mâina mea, o să topească.
Mările vor arde-n spume
și vulcani or să se stingă -
tot ce talpa mea, de-aproape,
cu furie, o să atingă.
Sub picior și cu durere
dintre glasuri unu, doi,
vor rosti cu pocăință
Rugăciunea de apoi.

Pe pămînt, ca scrumul rece,
tot ce a fost - eu voi petrece,

iar în ceruri numai Duhul 
își va da sălășluire;
să înceap -o lume nouă
mult mai plină de iubire!!!

Copii scrâșnind din dinți, 

de durere....

Ciuruiți de gloanțe inamice...! 

Pe front tați morți 

si-ologi cu mâini rupte...

copii psihotici lăsând zbierând! 

Creștini biciuiti

si dați la fiare..., 

Cu carnea curgandu-le roșie ca rugina veche pe metal! 

Evrei exterminați

in lagăre..., 

Cu trupul înflăcărat si pielea, prelingându-se ca plumbul, 

libertatea găsindu-si pe hornul înfumurat

al lagărelor teroare, 

Devenind prieteni cu norul in a sa splendoare!

Bebeluși asfinxiați

in gaze-otrăvitoare..., 

In ținta bombelor atomice, 

Mor prematur in spitale 

In coroziunea de metale! 

Si decedați, 

Zdrobiți de clădiri,

de terorile musulmane, 

Sufletele oamenilor pleaca 

Si nu se mai întorc niciodată. 

Când va înceta genocidul

Si lupta împotriva dreptului de-a trăi?

Când vor înceta războaiele

Si uciderile in masa

Pornite de omenirea politică , stufoasă?

Din nou senilul cer coboara

Se scurge

ploaia ca puroiul dintr-o rana,

Si-mi spala tamplele murdare

De transpiratie si sange.

Ma uit in jos si am 

picioare

infundate greu in tina;

Ingerul, de-a carui vina

m-am afundat in nepasare

Danseaza-acum,si eu...in mina...

Am tot gustat clipe amare.

M-asez si simt, in mine

tremura

O pasare-alba si-nghetata

Care canta cu foc o data...

Acum e singura si

Tremur

Ma zgarie cu unghiile-i albe

Si ma acuza...

O vad in ochii ei plapanzi:

"Nu trebuia sa ma ucizi..."

Azi,

Luna a rasarit din nou.

Fara sa vreau, o am privit.

O, Luna, dac-ai stii...

Razele tale s-ar raci mai mult acum,

iarna Sufletului,

primavara Mintii...

Fara cuvinte, ascunse intr-un glas,

Ramase-n gat, sau poate nestiute,

As vrea sa pot sa-mi iau un bun ramas...

Dar noaptea nu ma lasa-n patu-mi

Sa uit chemarea cea din urma...

As vrea sa te urasc, dar totusi

Intunecat fiind, cand dimineata suna,

Nu pot uita, nu vreau sa uit

Cea dintai strangere de mana

Si cel dintai sarut...

te simt departe, dar incerc

Sa-mi potolesc al neiubirii gand...

Din nou senilul cer coboara

Se scurge

ploaia ca puroiul dintr-o rana,

Si-mi spala tamplele murdare

De transpiratie si sange.

Ma uit in jos si am 

picioare

infundate greu in tina;

Ingerul, de-a carui vina

m-am afundat in nepasare

Danseaza-acum,si eu...in mina...

Am tot gustat clipe amare.

M-asez si simt, in mine

tremura

O pasare-alba si-nghetata

Care canta cu foc o data...

Acum e singura si

Tremur

Ma zgarie cu unghiile-i albe

Si ma acuza...

O vad in ochii ei plapanzi:

"Nu trebuia sa ma ucizi..."

Azi,

Luna a rasarit din nou.

Fara sa vreau, o am privit.

O, Luna, dac-ai stii...

Razele tale s-ar raci mai mult acum,

iarna Sufletului,

primavara Mintii...

Fara cuvinte, ascunse intr-un glas,

Ramase-n gat, sau poate nestiute,

As vrea sa pot sa-mi iau un bun ramas...

Dar noaptea nu ma lasa-n patu-mi

Sa uit chemarea cea din urma...

As vrea sa te urasc, dar totusi

Intunecat fiind, cand dimineata suna,

Nu pot uita, nu vreau sa uit

Cea dintai strangere de mana

Si cel dintai sarut...

te simt departe, dar incerc

Sa-mi potolesc al neiubirii gand...