Rondelul puținilor adulți

O verigă stă

La capătul unui lanț,

Cu plus sau minus.

Privește astăzi pe acele geamuri

Ce bat spre-ograda gândului plăcut,

În care și acum, dormind sub ramuri,

Te-așteaptă marca timpului pierdut.

De mult în sinea ta domnește frica

Prezentului acesta-ncrâncenat...

Hai, leapădă-l tu și rămâi ca mica

Făptură ce cu sorii a jonglat!

Mă întristează să te văd cum suferi,

Știindu-ți dragul suflet delicat,

Precum era și vântul printre nuferi

În dimineața când ne-am sărutat...

Doresc pe ea s-o porți c-un țel în minte,

Pân’ vei uita că nu am să-ți mai scriu...

Dar chiar și-așa, eu, dintre crengi, cuminte,

Voi răsări mereu cu glasul viu.

(Imagine de fundal: Jill Clardy)

De toate mă simt cuprins în nepacea mea

(ca de o lacrimă ceroasă, plânsă de o lumânare),

de întuneric, de umbre, dar și de lumină,

de tot ce lumea aceasta are;

un veșnic întreg în gândul meu suspină,

iar eu încerc în cuvinte să îl pun,

dintre care, adesea, nu știu câte sunt ale mele,

câte ale unui zmeu, ale vreunui duh

ori ale unei vestiri nemaiauzite până acum.

Nimic nu mă-ndură și nu m-alină,

nimic din ce-oi mai fi văzut —

parcă mereu caut ceva necunoscut...

Pe-un zid al casei, pensula se pleacă,

Prin tente mohorâte și gălbui,

Să spună despre-un câine ce se-îneacă

O vizuală-istorie oricui.

Talazurile-l poartă în derivă,

Pe sub un cer de-un spălăcit ulei,

Spre care vălurirea agresivă

Aruncă spume într-un alb de miei.

Iar botul către-înalt i se îndreaptă,

C-un gest milos din ochiul său făcut,

Oglindă-a unei vâltoreli ce-așteaptă

Să-și piardă crezul cât l-a mai avut.

Făr’ sens, urcându-și scara lui fluidă,

E Castul ce se chinuie-n obidă.

Fără de sens, greu e să pieri cum e-n vrere:

Cu-ngeri la pat, gol tot de sine ș-avere.

Ageri sau orbi, ochii tăi cald să îi lași

Față de-acei buni camarazi și părtași,

Să te ridici, dus pe fascicul de ziuă,

Cu-aur căzut de prin a cerului piuă,

Care întins stă ca un pod de porunci,

Drum deschizând pentru vecia de-atunci.

Arta mea se rezumă în nimicnicie,

în nopți nedormite, în sticle goale,

șiruri de fumegânde țigarete, în suferințe reprimate,

în gemete nebănuite și cântece de requiem...

Lirica mea șade în morți, în vii supărări,

disfuncții și destine distruse...

Nu știu de unde vine această estetică de nedescris în rău,

din ce somn se scoală coșmarul creației în mine,

de unde izvorăsc febrilele stihuri cernite

precum cearcănele sub ochi șezând.

Miasme în mine se învârt,

curent horific prin mintea mea trece —

elegii pe portativ mi-au încremenit

și în veci nu par să aibă să mai plece...

E plăcut să ascultăm o serenadă

La colț de stradă

Doar că, pe bună dreptate, cea auzită de mine

Atinge niște note mai sublime

Când bariton, când soprană, ici și colo mai câte o octavă aruncată

Că așa se suflă nasul, mai dintr-o bucată

La patiseria din Piața Orhideelor

Gazdă a turneelor

Pentru fitness și plimbări pe bicicletă

Și picturi cu o singură paletă.

Printre geamurile aburite,

De la fleicile bine rumenite,

Ascult cu mare drag, dar și dezgust,

Ceea ce nu e de bun gust

Și mă întreb:"oare când se mai termină?"

Acele sunete ce, evident, nu se anină

Armonios...

În timpul unui prânz copios.

Compozitorul operetei nazale originale se oprește,

Se tot uită la acel crenvuști, învelit în chifle, pe care îl servește,

De o jumătate de oră fără să mai știe,

Privind în gol, cu lăcomie,

Ce sentimente mai nutrește

Pentru batista sa cu undițe și pește.

Dezbate ce să mai facă,

Dacă să continue sau să se prefacă

Că și-a finalizat actul la care lucra cu atâta patos,

Dar, fiindcă e scorțos,

Nu se lasă,

Chiar apasă

Cu batista pe o nară,

Scoțând sunete de o tonalitate rară.

Nu doar odinioară

Am convenit că muzica lui mă înfioară

I-am spus că mă deranjează,

La care el se holbează.

Deloc indignat,

Chiar m-a șicanat

Și mi-a arătat că, dinadins,

Produce acel zgomot distins.

Am început, pe un ton de ceartă,

Să vorbim despre ceva ce se iartă.

Așadar, ne-am împăcat,

Iar, de la patiserie, nonșalant, am plecat.

                                   Betivilo

Isus a inviat din morti si pana la inaltare a baut pana nu a mai putut
Dumnezeu vazand ca Isui a baut fara el sa suparat foarte tare asa ca nu la mai lasat sa pe alcol
Pana nu imi aduci o sticla de whisky care a stat 20 de ani la butoi Isus ca sa poata sa bea i-ar a cautat tot pamantul intr-un final a gasit sticla de whisky asa ca Dumnezeu la iertat pe fiul sau pentru a sarbatori au baut toata sticla de whisky

ACEASTA POEZIE ESTE FACUT LA GLUMA VA ROG NU O LOATI IN SERIOS.

- Mami, ce e o amantă?

- O femeie enervantă.

E și hoață, e și rea

Și strică familia.

Dar, ce este un amant?

- Un bărbat bun și galant

Cum sunt 2-3 dintr-o sută,

Ce pe tatăl tău l-ajută...

Făcând o plimbare, cu multă vreme în urmă,

Vezi pietoni liniștiți, semaforul îi stresează,

Precaut ei traversează,

Pe bancă, în parc, cu nasul în ziar, ei noutăți iar scurmă,

Se duc la piață, apoi la teatru,

Deja este ora patru,

Încă nu sesizează nimic,

Ceva ca un purice, dar care merge mult mai ritmic,

Merg și la prieteni, se simt bine, râd, glumesc,

Mai trece o oră și chiar ațipesc,

Au adormit toți în aceeași sufragerie,

Înghesuită, cu ușa tot găurită (să treacă pisica), își cer scuze că au dormit toți ca în colivie,

Pleacă acasă, timpul zboară,

Ce urmează ne înfioară,

Prietenii, prietenilor care au cumpărat din piață scriu revoltați,

Nu i-am mai văzut atât de enervați,

"Mai investiți și voi în ce fel de șampon doriți,

Orice, doar să vreți să-l folosiți,

Ne-ați umplut de păduchi 

Ne-ați dezamăgit, noi nu am face în veci așa ceva,

Să vă fie rușine,

Vă mustră prietenii voștri care vă trimit doar urări de bine"

Da, bine...zi făină, nu am nimic,

Sigur e totul doar la nivel psihic,

Au citit prea mult din ziare,

Nu aveam de unde să luăm, în Portugalia doar am fost stagiare,

Fă, nu auzi fă, cum te simți?

N-am nimic, dar să ne facem totuși un test,

Nu pot să cred, fată, uită-te și tu???!!

Da fată, ce?...nu pot să mă uit la păr, că tu..

Ce fată?

Mai ia niște vată,

Încerc să îi prind, să îi arunc pe geam,

Dar nu reușesc să capturez măcar unul din neam,

Fată, am putea încerca o metodă mai diferită,

Dar, care știu că totuși merită,

Ne decolorăm părul, ne alegem cea mai deschisă nuanță de blond norvegian,

După, îl vopsim în ce culoare vrem,

Păduchii nici nu vor apuca să își dea seama ce se întâmplă,

Că noi suntem harnice, vopsim fiecare firicel și de la tâmplă,

Da fata mea, ce m-aș face fără ideile tale, păduchii vor arde, se vor asfixia, noi nu trebuie să facem nimic, doar să avem grijă, să ne descâlcim riguros, să ne asigurăm că scăpăm de orice vizitatori nepoftiți, pe undeva, prin păr, rătăciți,

Da fată, exact, eu ce îți ziceam?

Nu știu, la un film între timp mă uitam...

După multe secole vedem rezultatul...

Care, nici nu ar fi putut să fie altul...

Fată, s-a prins foarte bine culoarea de firul de păr, estetic sunt mulțumită,

Acum mă pieptăn, să văd ce au pățit acei gândaci,

Da, acum sunt albaștri, verzi, au fost vopsiți și ei, ce să mai faci?

Față, nu mai avem păduchi, am scăpat, mergem să sărbătorim la crâșmă, cu o limonadă,

Sper să nu mai pățim ca în Portugalia, la acea terasă din ogradă.

(De acolo s-ar crede că și-ar fi achiziționat și acei păduchi...)

Wij hadden het niet verwacht

Een wandeling maken, lang geleden,

Zie vredige voetgangers, verkeerslichten benadrukken ze,

Voorzichtig steken ze over,

Op het bankje, in het park, met je neus in de krant, ze nieuws steeds weer,

Ze gaan naar de markt, dan naar het theater,

Het is al vier uur

Nog steeds niets van gemerkt,

Zoiets als een vlo, maar dat gaat veel ritmischer,

Ik ga ook naar vrienden, ze voelen zich goed, lachen, maken grapjes,

Er gaat weer een uur voorbij en ik ben echt aan het indommelen,

Ze vielen allemaal in dezelfde woonkamer in slaap,

Ineengedoken, met de deur nog open (laat de kat door), verontschuldigen ze zich dat ze allemaal als in een kooi hebben geslapen,

naar huis gaan, de tijd vliegt

Wat daarna komt, bezorgt ons koude rillingen,

Vrienden, aan vrienden die op de markt kochten, schrijven verontwaardigd:

Ik heb ze nog nooit zo boos gezien,

"Investeer ook in wat voor soort shampoo je maar wilt,

Wat dan ook, ik wil het gewoon gebruiken,

Je hebt ons gevuld met luizen

Als je ons in de steek laat, zouden we zoiets nooit doen.

Je moet je schamen,

Je vrienden die je alleen maar goede wensen sturen, schelden je uit"

Ja, nou... dagmeel, ik heb niets,

Natuurlijk is het allemaal alleen maar op psychologisch niveau,

Ze lezen te veel kranten,

We konden nergens heen, in Portugal was ik slechts stagiair,

Hoor je niet, hoe voel je je?

Ik heb niets, maar laten we toch een test doen,

Ik kan het niet geloven, meisje, kijk ook naar jou???!!

Ja meisje, wat?...Ik kan niet naar je haar kijken, omdat jij..

welk meisje

Koop wat watten,

Ik probeer ze te vangen, gooi ze uit het raam,

Maar ik slaag er niet in om zelfs maar één van die soort vast te leggen,

Meisje, we kunnen een andere methode proberen,

Maar wie weet is het nog steeds de moeite waard,

We bleken ons haar, kiezen de lichtste tint Noors blond,

Daarna schilderen we het in welke kleur we maar willen,

De luizen zullen niet eens beseffen wat er gebeurt,

Omdat we ijverig zijn, schilderen we elke draad van de tempel,

Ja, mijn meisje, wat zou ik doen zonder jouw ideeën, de luizen zullen verbranden, ze zullen stikken, we hoeven niets te doen, alleen voorzichtig zijn, rigoureus ontwarren, ervoor zorgen dat we ongenode bezoekers ergens weg krijgen, door het haar, dwalen,

Ja meisje, precies, wat zei ik je?

Ik weet het niet, ik was ondertussen een film aan het kijken...

Na vele eeuwen zien we het resultaat...

En dat had ook niet anders kunnen zijn...

Meisje, de kleur bleef heel goed op het haar plakken, esthetisch ben ik tevreden,

Nu kam ik mijn haar, om te zien wat er met die insecten is gebeurd,

Ja, nu zijn ze blauw, groen, ze zijn ook geverfd, wat te doen?

Face, we hebben geen luizen meer, we zijn ontsnapt, laten we het gaan vieren in de taverne, met limonade,

Ik hoop dat we niet zoals in Portugal belanden, op dat terras in de tuin.

(Dat is waar je zou denken dat hij die luizen zou krijgen...)

Să facem o călătorie așa în timp,

Ne alegem perioada, peste 10 ani,

Îi mai adăugăm ani Ceciliei,

Frumoasă întotdeauna, indiferent de vârstă,

Frumusețea izvorăște din interiorul ei,

Și se reflectă prin naturalețea ei, simțul umorului, felul ei de a armoniza culori din game cromatice apropiate, prospețimea ei, mereu miroase a cele mai interesante flori indiene, tot ansamblul trăsăturilor care o descriu,

Frumusețea se păstrează, ba chiar mai mult, odată cu vârsta, Cecilia devine mult mai jovială, mai glumeață, mai tolerantă, mai relaxată, mai jucăușă, are o personalitate mai efervescentă să spunem...

La fel de glumeți am putea fi când am relata o întâmplare destul de unică din viața Ceciliei,

La 50 de ani, Cecilia pronunță cuvinte la fel de rapid, de muzical și de corect, cum o făcea pe vremuri,

Totuși, mai sunt și cuvinte sau jocuri de cuvinte care o pun în dificultate, reprezintă o provocare destul de jenantă atunci când se vede nevoită să vorbească în public,

Tot așa putem spune că a pățit și când era la picnic, admiră iarba de un verde smarald,

Toată familia adunată, pe pajiște, alături de vacile care zburdau liniște și molfăiau buruieni, cum mă îndopam în exces, în copilărie, cu gumă din aceea de făcut baloane, cu diametru mare cât luna,

Îmi este practic imposibil să măsor, dar oricum, ieșeau niște baloane destul de măricele,

Cecilia se simte bine, râde, zâmbește, mai mult decât ar fi făcut-o în 50 de ani, îi plac persoanele care au simțul umorului bine dezvoltat, doar că are loc un fenomen straniu, de când a renunțat la dinții ei naturali, în favoarea protezei,

Dentistul i-a recomandat fațetele dentare, dar ea nu, că le pierde ca pe piesele de la jocuri și vrea oricum să se asigure că noua dantură va fi completă și corect făcută, exact ca pentru gura ei, 

Punându-i o substanță cu gust de ciment în gură, dentistul a luat mulajul pentru proteză,

Pește două săptămâni, a fost anunțată să vină să și-o ia și să o folosească cu încredere, că este finisată din toate punctele de vedere,

Cecilia, bucuroasă din cale afară, o ia, face exerciții să se obișnuiască cu ea,

Au trecut cam două săptămâni de când o are, dar Cecilia este o fată adaptabilă, nimic nu o poate face să renunțe la veselia ei, nici chiar faptul că sunt alți dinți,

Era cu prietenii pe pajiște, ce se gândi ea, nimic altceva decât să își exerseze dicția cu noua proteză, rostind calm, cu oarecare precauție, jocuri de cuvinte,

Și zise fata: "She sells seashells by the seashore",

Proteza căzu, se desprinse instantaneu, se putea vedea că ceva nu se întâmplă tocmai firesc, din felul cum i se mișca mandibula,

Proteza ateriză direct în paharul cu vișinată,

Cecilia rămase uimită de ce prostie a avut loc,

Oare ce a făcut dentistul când i-a fixat-o? Se gândea că vrea să fie la pescuit, nu să o ajute pe ea să aibă o dantură mai puțin știrbă, nici cu strungăreața nu a prea ajutat-o, scuzându-se politicos, foarte profesional, spunându-i că de asemenea lucrare dentară se ocupă medicul ortodont, nu dentistul.

Cecilia nu mai știe ce să mai creadă, cum să mai vadă lucrurile pentru a ajunge la un numitor comun cu concluziile ei,

Își imaginează că dentistul doar a păcălit-o, profitând de naivitatea ei, i-a făcut proteza la repezeală, neținând cont de particularitățile gurii ei, de toate detaliile la care ar fi trebuit să se fi uitat, i-a luat banii și a lăsat-o cu o proteză ce lasă de dorit,

Nervoasă, Cecilia nu mai ezită, își deschide repede telefonul (mai are doar 20% baterie, deci trebuie să își reverse frustrările repede și eficient), din lista de contacte îl selectează pe doctorul care i-a făcut acest cadou,

Începe cu polologhiile ei: ,, Bună ziua, (nu știu cât ar mai putea fi de bună) domnule doctor, mă numesc Cecilia, am 50 de ani și am fost la dumneavoastră în urmă cu două săptămâni pentru o proteză, mi-ați luat măsurători, totul a decurs bine la parte de organizare, materialele sunt rezistente, cred că voi putea folosi proteza mulți ani de acum înainte. Singura mea problemă știți care este? Îmi cade din gură de fiecare dată când vreau să vorbesc, nu mă lasă să bolborosesc nici măcar două cuvinte, e groaznic să nu poți vorbi, să nu poți exprima ce ai pe suflet..."

Doctorul:,, Păi, cu mine acum cum vorbiți?"

Cecilia, pe un ton răstit:,, Domnule doctor, vă bateți joc de mine????!!! Am o problemă cu proteza pe care mi-ați creat-o!! Vă rog să vă ocupați în cel mai scurt timp!"

Vine Cecilia la consultații, doctorul se uită, o întreabă pe pacientă mai mult ca și când ar sfătui-o:,,Dar de Corega ați auzit? Știți măcar ce este?

Cecilia: ,, Bineînțeles că știu, este lipiciul pentru proteze."

Doctorul:,, Dacă știți, de ce nu folosiți?"

Cecilia stă și se gândește, face ea și acest compromis și cumpără Corega. După câteva nopți, gingia s-a obișnuit cu produsul, mai mult decât atât, Cecilia recomandă cu căldură Corega, pentru o dantură bine fixată.

Cecilia:,,Este produsul care nu m-a dezamăgit niciodată chiar de la prima aplicare! Corega mi-a schimbat viața!"

Lasst uns so eine Zeitreise machen,

Wir wählen unseren Zeitraum, über 10 Jahre,

Wir fügen Cecilia weitere Jahre hinzu,

Immer schön, unabhängig vom Alter,

Schönheit entspringt ihr,

Und es spiegelt sich in ihrer Natürlichkeit, ihrem Sinn für Humor, ihrer Art, Farben aus engen Farbbereichen zu harmonisieren, ihrer Frische, die immer nach den interessantesten indischen Blumen duftet, allen Merkmalen, die sie beschreiben, wider.

Die Schönheit bleibt erhalten, mit zunehmendem Alter wird Cecilia viel fröhlicher, lustiger, toleranter, entspannter, verspielter, hat eine temperamentvollere Persönlichkeit, sagen wir mal ...

Wir könnten genauso lustig sein, wenn wir von einem ziemlich einzigartigen Vorfall in Cecilias Leben erzählen:

Mit 50 spricht Cecilia Wörter genauso schnell, musikalisch und korrekt aus wie früher,

Allerdings gibt es auch Wörter oder Wortspiele, die ihr Schwierigkeiten bereiten, sie sind eine ziemlich peinliche Herausforderung, wenn sie in der Öffentlichkeit sprechen muss,

Wir können auch sagen, dass es passierte, als er beim Picknick war und das smaragdgrüne Gras bewunderte.

Die ganze Familie versammelte sich auf der Wiese neben den Kühen, die ruhig herumtollten und Unkraut fraßen, wie ich mich als Kind im Übermaß mit dem Gummi übergossen habe, aus dem Luftballons hergestellt wurden, deren Durchmesser so groß war wie der Mond,

Es ist für mich praktisch unmöglich zu messen, aber trotzdem kamen ein paar ziemlich große Ballons heraus,

Cecilia fühlt sich gut, sie lacht, sie lächelt, mehr als in 50 Jahren, sie mag Menschen, die einen gut entwickelten Sinn für Humor haben, nur ein seltsames Phänomen tritt auf, seit sie ihre natürlichen Zähne zugunsten der Zähne aufgegeben hat Prothese,

Die Zahnärztin empfahl ihr Veneers, sie lehnt diese jedoch ab, da sie diese wie Spielfiguren verliert und sicherstellen möchte, dass das neue Gebiss vollständig und richtig gemacht ist, genau wie ihr Mund.

Der Zahnarzt gab ihr eine zementartig schmeckende Substanz in den Mund und nahm die Form für die Prothese.

Zwei Wochen später wurde ihr mitgeteilt, dass sie es abholen und in der Gewissheit verwenden solle, dass es in jeder Hinsicht fertig sei.

Cecilia, froh, nicht im Weg zu sein, nimmt es, macht Übungen, um sich daran zu gewöhnen,

Es ist ungefähr zwei Wochen her, seit sie es hat, aber Cecilia ist ein anpassungsfähiges Mädchen, nichts kann sie dazu bringen, ihre Fröhlichkeit aufzugeben, nicht einmal die Tatsache, dass sie noch andere Zähne hat.

Sie war mit ihren Freunden auf der Wiese, dachte sie, nichts anderes als ihre Diktion mit ihrer neuen Prothese zu üben, ruhig, mit einiger Vorsicht, Wortspiele sagend,

Und das Mädchen sagte: „Sie verkauft Muscheln am Meeresufer.“

Die Prothese fiel, sie löste sich sofort, man konnte an der Art und Weise, wie sich sein Kiefer bewegte, erkennen, dass etwas nicht ganz natürlich war,

Die Prothese landet direkt im Kirschglas,

Cecilia war erstaunt darüber, was für eine Torheit geschehen war.

Was hat der Zahnarzt gemacht, als er das Problem behoben hat? Er dachte, er wollte angeln, nicht um ihr zu helfen, weniger schiefe Zähne zu haben, er half ihr auch nicht viel mit der Drehbank, entschuldigte sich höflich und sehr professionell und sagte ihr, dass solche zahnärztlichen Arbeiten der Kieferorthopäde und nicht der Zahnarzt sei.

Cecilia weiß nicht mehr, was sie glauben soll, wie sie die Dinge sehen soll, um mit ihren Schlussfolgerungen auf einen gemeinsamen Nenner zu kommen.

Sie stellt sich vor, dass der Zahnarzt sie nur ausgetrickst hat, ihre Naivität ausgenutzt hat, ihre Prothese in aller Eile angefertigt hat, ohne Rücksicht auf die Besonderheiten ihres Mundes, auf alle Details, auf die er hätte achten sollen, ihr Geld genommen und ihr eine Prothese hinterlassen hat, die viel zu tun lässt erwünscht sein,

Nervös zögert Cecilia nicht länger, sie öffnet schnell ihr Telefon (sie hat nur noch 20 % Akku, also muss sie ihrem Frust schnell und effizient Luft machen), aus der Kontaktliste wählt sie den Arzt aus, der ihr dieses Geschenk gemacht hat,

Sie beginnt mit ihrer Entschuldigung: „Hallo, (ich weiß nicht, wie gut es sein könnte) Doktor, mein Name ist Cecilia, ich bin 50 Jahre alt und habe Sie vor zwei Wochen wegen einer Prothese besucht, Sie haben mich vermessen, Organisatorisch hat alles gut geklappt, die Materialien sind langlebig, ich denke, ich werde die Prothese noch viele Jahre nutzen können. Mein einziges Problem: Weißt du, was es ist? Es fällt mir jedes Mal aus dem Mund, wenn ich sprechen möchte, es lässt mich nicht einmal zwei Worte murmeln, es ist schrecklich, nicht sprechen zu können, nicht ausdrücken zu können, was einem durch den Kopf geht ...“

Der Arzt: Na, wie reden Sie jetzt mit mir?“

Cecilia, in einem harschen Ton: „Doktor, machen Sie Witze????!!!“ Ich habe ein Problem mit der Prothese, die Sie für mich erstellt haben!! Bitte kümmern Sie sich so schnell wie möglich darum!"

Cecilia kommt zu den Sprechstunden, der Arzt schaut, er fragt die Patientin eher, als würde er ihr raten: „Haben Sie schon von Corega gehört?“ Weißt du überhaupt, was es ist?

Cecilia: „Natürlich weiß ich es, es ist der Prothesenkleber.“

Doktor: „Wenn Sie es wissen, warum verwenden Sie es dann nicht?“

Cecilia sitzt da und denkt, sie geht auch diesen Kompromiss ein und kauft Corega. Nach ein paar Nächten gewöhnte sich das Zahnfleisch an das Produkt, außerdem empfiehlt Cecilia Corega wärmstens für gut befestigte Zähne.

Cecilia: „Es ist das Produkt, das mich schon bei der ersten Anwendung nie enttäuscht hat!“ Corega hat mein Leben verändert!“

Ca să fiu cu lumea-n ton,

Mi-am luat de curând I-phone.

Fi-miu, neastâmpărat,

L-a trântit și-acum e spart.

Întreb: este cineva

Ce dorește-al cumpăra?

Are doar opt anișori,

Ochișori scânteietori,

Blond, cu părul bucălat

Dar, cam neastâmpărat.