zboruri deasupra zidurilor circulare/4

profeții Ioan și Iezechiel

netulburați

dulce ca mierea le era

gura

frica de moarte

e un factor generator de cercuri concentrice-

o piatră aruncată-n 

apele unui fluviu ce coboară-n 

hăul cascadei.

 primul cerc e conturat de ploconeală și tăcere-n

fața minciunii.

din el purcede un altul mai viguros,

hrănit cu sofismele ignoranței,

definind  astfel șantajul.

sămânța lașității a-ncolțit-

 un fel de  reflex condiționat, 

 ce năpădește totul.

" dacă vrei să fii liber, trebuie să nu-ți fie frică de moarte!"

a conchis Nicolae Steinhardt.

doar tristețea-

unor triluri de privighetoare,

atinge

vârfurile plopilor.

abia simțit,

vântul

mătură urmele celor ce-viețuiesc

în morminte.

liniștea unei dimineți

încremenită de spaimă,

a secat

izvorul lacrimilor de căință.

la capătul drumului întoarcerii,

tatăl-cel îndelung răbdător,

ne face semne disperate

cu năframa.

ascultând

  bătăile fierbinți

ale timpului de așteptare,

ornat cu ofrandele veacurilor,

ating

respiratia cititorului, ce cotrobăie

prin odăile cărților.

oglindă-n oglindă

acorduri line

pentru a atinge din zbor

infinitul

Zâmbetul vine fără cuvânt,

ca o rază caldă pe pământ,

se strecoară lin, ușor,

printre oameni, în decor.

Nu întreabă de ce există,

nu promite, nu insistă,

doar se așază, fără grabă,

ca o liniște ce ne leagă.

În el e respect, tăcut și curat,

ca un „te văd” nerostit, adevărat,

o recunoaștere tăcută

că viața nu e mereu mută.

Și uneori, abia se vede,

dar în suflet el se-ncrede,

că-ntr-un colț de omenire

mai trăiește și iubire.

Vezi,privirea oamenilor poate deschide larg porțile inimii mele

Sau le poate închide cu grele ,triste zabrele..

O simpla privire poate dezvălui umbrele sufletului,

Sau strtralucirea-ai asemenea unei frumoase stele..

O simpla privire poate naște durere,

Sau bucurie nemărginită..

Ea poate fi albastra,infinită,

Relevând o viață frumos trăită,

Un suflet bun,

Sau poate fi înnorată,gri,

Arătând un suflet ce poate goni..

Privirea-i o oglinda-a inimii,

Ea poate nimici puntea dintre doua suflete,

Sau,trainic,ea o poate construi..

Privirea e un rai,când strălucește,

Intern,atunci când un suflet

Te judeca,respinge sau urăste..

E zbor înalt sau neant,

Prin ea,știi că în sufletul acela un sentiment frumos trăiește,

Sau,trairi întunecate,negre tentacule ce te prind că un clește..

Unui prieten

Tu ai muncit prin ţări străine,

Şi ai trei case făcute chiar cu stil,

Dar văd acum, bietul de tine

Că îţi duci traiu' într-un azil.

Corona virusul

Toţi se întreabă cum arată,

Virusul considerat fatal,

L-am văzut şi eu odată,

Ce mai…e mortal.

Lui S. Busuioc

În tinereţe nu stăteam deloc,

Şi alergam prin Busuioc,

Acum când am îmbătrânit,

Îl folosesc doar la gătit.

Unei telenuveliste

Tu zilnic vizionezi telenuvele,

Şi critici răutatea şi ura nemiloasă,

Constat că te inspiri mereu din ele,

Că văd aşa ceva la tine în casă.

Tratament

De eşti bolnav, te va trata vecina,

Chiar dacă ai un cancer sau tumori.

A studiat de prin reviste medicina,

O şansă de mai ai, cu siguranţă mori.

Căsătoria 

Când era copil, se ştie…

Era rău, mare război.

După-un an de căsnicie,

A cam devenit pisoi.

Alegere

Ţi-ai luat un înger de nevastă,

Femeie chiar de prima clasă,

Şi-acuma îţi e ca o năpastă,

Căci parcă stai cu dracu-n casă.

Ospitalitate

Bucuroasă m-ai primit,

Mă serveşti cu sucuri reci,

Şi în loc de bun venit,

Mă-ntrebi calmă: - Da, când pleci?

 Împăcare

M-aş împăca încă odată,

Cu toţi fraţii mei în cor,

Dar tot amân, ca acea dată,

Să fie după moartea lor.

Prietenilor 

Se-ntâmplă des, i-adevărat,

Să mai cădem într-un păcat,

Dar unii dintre noi, o spun spăşit,

Direct spre iad au drumul hărăzit.

La început, timpul stă.

Apoi fuge.

Apoi începe să ne ia.

Întâi ne ia jucăriile,

Apoi oamenii,

Apoi nopțile în care puteam să dormim fără să ne gândim la ziua de mâine.

Si umeori moartea nu vine să te ia pe tine,

vine înaintea ta

și ia tot ce te făcea să vrei să rămâi.

Un număr din telefon

care nu mai sună.

O fotografie

pe care n-o mai poți privi.

Un scaun rămas liber

la o masă unde încă, din reflex,

pui patru farfurii.

Și atunci înțelegi:

nu mor oamenii o singură dată.

Culeg din litere boante
călărite prin facere,
îi spun maşinii
că eu sunt Omul,
rebus de semne,
noapte de funcţii,
ard amprentele,
inundă biţii,
matrice în matrice,
fereastră dreptunghiulară,
scuipă cu negru,
alungă lumina,
cuget sinusoidal,
mulţime de cifre
pierdute-n zerouri
curg prin tăblie,
unul simbolic,
stare supremă,
aprinde zvâcnirea albastră
de serviciu.

Doar poemele
se nasc în vecinătăţi
cu frontiere tremurânde
de dorul infinitului,
caută rime
în podul uitărilor
zăvorâte,
bat ritmul
în urmele strivite
de paşii dansului.
Ele, poemele,
aştern hârtia
sub vârfuri schiloade
de sentimente.

De vrei tu lumea s-o cunoști

Întreabă vântul,

El este cel ce poartă vești

Culese de pe-ntreg pământul

De vrei să urci și să cobori

Atent să fii la treaptă,

Iar când poteca rătăcești

Nu dispera și luptă

De vrei să te cunoască omul

Nu te ascunde,

Aruncă masca, arată-ți chipul

Ca nu cumva să te confunde

De vrei s-atingi luna cu mâna

Te suie sus pe nor,

Și spune-i ei ce te frământă

Și cere-i sfat și ajutor

De vrei cuiva să-i ceri iertare

Nu amâna că timpul trece,

Și vei purta mereu povara

Celor ce-au trebuit să plece

De vrei în adevăr tu să trăiești

Uită minciuna,

Fii înțelept în tot ce zici

Evită bezna și caută lumina

De vrei să fii iubit de semeni

Iubire dăruiește,

Și sigur vei fi răsplătit

De Cel de Sus ce ne iubește

De vrei, nu vrei, îmbătrânești

Ca-așa-i lumea lăsată,

Și anii trec nu se opresc

Și tot mai des repeți..a fost odată!