Reverii

respiram și credeam că trăiesc

îmi auzeam sângele curgând

căzând cu vuet în cascadele trupului

văzusem cândva o moară de apă

și-mi imaginam că eram o moară de apă

la capătul unei roți

măcinându-mi singur zilele

zdrobindu-le între pietrele zgrunțuroase

ale timpului

mărunțind-le în pulberi pufoase și înecăcioase

cernându-le

îndepărtând tărâțele existenței

de bosonii lui Higgs

( pe care Dumnezeu își scrisese letopisețul Facerii! )

respirând ca o pasăre albă în vid

dezintegrându-mă…


Categoria: Gânduri

Toate poeziile autorului: aurel_contu poezii.online Reverii

Data postării: 14 decembrie 2018

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 2228

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Ex libris

m-am rătăcit prin orașul gândului

în căutarea Vrăjitorului din Oz

pe niște ulițe mici și înguste 

pavate cu  smaralde

printre oameni de tinichea

în platoșe verzi

prin vene îmi curgea clorofilă

simteam că mă afund printre nisipuri

flămânde

și obsigii

că-mi cresc rădăcini contorsionate

în tălpi

la fiecare intersecție de drumuri

mă-ntâmpina câte-o speritoare de ciori

fără cap

îmbrăcată în verde

lei sperioși în nuanțe de jad

și xandu

vino

te strig

mă năpădește olivul acesta monoton

îmbrobodit în lumina măslinei

în mătasea broaștei

îmi zdrelesc tălpile călcând în așchii de stele

mă-nec în acest sânge înverzit

ca un ochi de viperă

Vrăjitorul din Oz râde în hohote

toate libelulele zac la picioarele sale

fără aripi

in Tara quadlingilor

a ieșit Soarele...

Mai mult...

Muguri

prima  zi din an

mi-o pe-trec în familie

n-am chef să-mi expun încă o dată viața

pe DN 15

șoseaua morților

frustraților

fițoșilor

complexaților

bețivilor

ca ieri

nu ascund

că nu-i ușor să reziști tentației

de a-ți lua zborul

acum la început de an

(anotimpul falselor iluzii!)

când toate zările îți sunt deschise

spre nicăieri

nu

sunt mulțumit așa cum sunt

în pijamamaua mea turcoaz

sprijind același scrin negru

vechi de o sută de ani

și dând frâu liber gândurilor

cu ochii pierduți pe fereastră

în hăul liniștii

de sub mine

după atâtea sărbători

în exces

(bucurii iluzorii!)

îți vine să mori

dai din colț în colț

printre amintirile moarte

zadarnic

n-ai de ce te prinde

singura speranță rămasă în creier

te-ndeamnă să aștepți trecerea iernii

s-apară ghioceii

florile

pe calendar toate zilele

apar îngroșate în negru

ca niște corbi pe un hoit în putrefacție

o femeie își plimbă câinele

și vorbește la telefon

despre cât de departe e Paștele…

Mai mult...

Exuberanță

Întâlnirile mele cu diminețile  iernii

 

mă entuziasmează la nebunie

 

așa sunt eu

mă bucură primul fulg de zăpadă sfios

care mi se topește pe tâmplă

ador răsuflarea tăioasă a vântului

țurțurii de pe streșina casei

albul zăpezii și a fumului de la țevile de eșapament

adesea mă dau fără să mă vadă nimeni

pe gheață

lăsând deoparte sobrietatea scorțoasă

a poetului

mângâi steluțele argintii de pe ferestre

cu buzele

în timp ce pisica își schimbă culcușul din pod

la gura sobei

chiar și mașinile sunt parcă un pic mai umane

pe șosele acestea ca niște coli uriașe de hârtie

n-ai cum să nu-ți lași sufletul  moleșit de căldurile verii

să zburde printre munții împodobiți de omături

unde ecoul se sparge în mii de bucăți și nu se mai întoarce

GPS-ul îmi spune să fac la stânga

deși nu mai văd nicio urmă de drum

fac stânga, totuși,

spre cer

 

și simt cum îmi cresc aripile...

Mai mult...

Nervi

nu știu ce mă enervează mai mult

 

fake news-urile pe care liberalii

 

și „salvatoriii” României

mi  le bagă pe gât

de  la tejgheaua cu ștevie a opoziției

sau correct news-urile marilor zilei

încărcate de culpabilitate și obsesii compulsive

de la prânzul cu bucate alese al Puterii

habar n-am

cert e că mă enervează bucătăria moleculară

a neamțului

răspopit

pe cârca și sângele inepuizabil al poporului

în fapt

o banală „spumă” de castraveciori murați

în oțet

introdusă într-un tub „spray”

care devine pufoasă

datorită presiunii care o împinge în afară

Mai mult...

Căutări

ne purtăm pașii umezi prin ziua aceasta grunjoasă

 

tăcuți precum liniștea dintre un fulger și-un tunet

 

călcăm pe cristale de gheață cât oul de pichere

încovoiați  de gânduri

umezeala ni se insinuează frivol pe sub gulere

ne zgribulim înfiorați în inimi

printr-un spațiu fluid și vâscos ca mâzga

pereții de abur curg în șiroaie pe stâlpii de înaltă tensiune

în jurul nostru se-aud țipetele păsărilor dimineții

căzând precum stropii de ploaie

avem sentimentul că devenim două personaje biazre

într-o pânză a lui Picasso neterminată

niște triunghiuri colțuroase de carne

cu ipotenuzele infipte în nori

ne târâm pati***cenzure***r cu ziua în spate

spre o noapte în chinurile nașterii

pe toate ușile găsim doar lacăte ruginite

parcă încontra nevoii noastre de dragoste

care ne alungase din casă…

Mai mult...

Limitări

un om cade din neatenție de  la etajul zece

sinucidere

urlă ziarele

nefericitul e procuror sau a fost

asistenta de la Urgență  își șterge transpirația de pe frunte

după ptruzeci și cinci de minute de resuscitare

îl declară mort

Doamne, cât curaj îți trebuie să tragi o ultimă concluzie despre viață

murmură un discipol al lui Socrate

din mulțimea adunată pe margini

de pomană o iei

de pomană o dai

cui îi pasă

mai  încolo un om al străzii juisează în văzul lumii

lua-v-ar dracu de curve

un câine se târâie  pe strada cu o căpățână de cal în gură

moartea cailor bucuria câinilor

femeile-și scuipă consternate în sâni

atingerea flegmei  e ca mâna lacomă a amantului peste pubis

ca un orgasm

un bătrân își surpinde tânăra soție cu iubitul în pat

și face infarct

cei doi îndrăgostiți nici nu observă

deasupra sicriului groparul aruncă o lopată de pământ

Dumnezeu să-l ierte

pe masă de operație chirurgul face o incizie în pieptul unui bețiv
care țipă și se trezește din euforie
fii blestemat

doctore

cu bisturiul tău de rahat

de nu ți-ar muri mulți înainte

omul cu haina neagră răpește copiii pentru organe sau prostituție
procurorii, polițiștii, judecătorii

ridică din umeri
și-au luat impozitul pe tăcere și inacțiune
este foarte dificil să-l întorci pe cel decedat din groapă
și mai dificil este să-l faci să vorbească

 „Autoritatea de lucru a judecat” este ca „Omerta” italiană
fără drept de apel ...

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Prezumții

faptul de a exista

de a fi real

( de a crede că ești real! )

Om

nu înseamnă nimic

omul n-are decât o viață

prea puțin

pentru câte căutări și eșecuri îl așteaptă

rațiunea

această povară a minții

este ruptă de viață

lumea rămâne o simplă aglomerare de lucruri

despărțită de drumuri

punctul din care privim spre infinit

fără să-l cuprindem

suntem prea mici pentru asta

prea scunzi

în raport  cu Calea Lactee

cu alte căi

cu Cosmosul

cu Dumnezeu

ne-am născut dintr-o regretabilă eroare de calcul

dintr-o aberație accidentală a materiei

și nu contenim să ne mirăm că suntem

(așa cum ne place să credem!)

fără să fim…

Mai mult...

Ne scapă

Și când totul e pe dos

Știi ca nu avem timp de scos

Și nici cale de întors

Când noi nu avem rost

 

Negura nopții mă învelește,

Lumina lunii mă ocrotește .

Dar nimeni nu mă înțelege,

Cum noaptea vocea ta

Mă încremenește

 

Timpul nu își cere scuze

Cum nici scopul nu îl spune

Sau de ce e în război

cu noi doi .

Mai mult...

Marturisire

Un gand am sa-Ti spun

Caci Tu esti un Dumnezeu bun

Am cazut

Dar stiu ca Tu,Doamne m-ai vazut

Confuza in ale mele ganduri

Si credinta mea,batuta era de vanturi

Ma simt descurajata

Dar mi-am reamintit

Ca Tu esti al meu Tata

Esti Dumnezeul a tot

Care mi-a zis ca eu pot

Lacrimi am varsat

De tot m-am consumat

Dar ai venit

A mea durere Ai simtit

Ai vindecat ranile

Si ti-am ascultat chemarile

Multumesc pentru har

Un nemeritat dar

Ai fost pe Golgota

Ce dar nemeritat

Pentru un pacatos transformat

Multumesc 

Tata Ceresc

Mai mult...

Necreat

Necreat e gandul...

Si totusi noi cream amintirea viitorului,

Atasam himera de intentie, s-apoi, rusinati de impudenta,

O-nchidem in colivia moralitatii pentru a avea pe ce da vina.

Mai mult...

Prin tine, Durere.

Durere, te-am rugat să nu vii,

În viața mea să nu apari,

Și totuși tu ai venit, grăbit,

Ca înăuntru meu, tu să fii, 

Deși niciodată nu te-am dorit,

 

Ți-am reproșat, starea mea,

Și de atâtea ori îmi venea,

Să te scot din viața mea în șuturi,

Căci mintea mea gândea,

Și dorea mereu noi începuturi.

 

Dar acum recunoscător îți sunt,

Și nu încerc să te mai confrunt,

Acum te cunosc, îți știu firea.

Prin tine durere, am cunoscut,

Cât de importantă-i fericirea.

Mai mult...

Ger


În noaptea sfântă, când stelele dansează,

Gerul Bobotezei în suflet se așază.

Prin zăpezi strălucitoare și reci,

Pășim cu credință, cu inimi senine.

 

Fulgii ca diamante cad din înalt,

Povestind tăcut despre harul nesfânt.

Boboteaza aduce binecuvântare,

O rază divină, o sacra iertare.

 

În biserici luminate, în rugă și cânt,

Se nasc speranțe, în suflet avânt.

Apele sfințite curg lin și adânc,

Spălând păcatele într-un dans plăcut.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍