Închide ușa trecutului

Închide ușa! După mine
e iarnă mare și e frig;
E viscolul ce-l port în suflet
și care-mi dă puteri să strig:
un nume drag la rugăciune,
un nume drag ce n-am uitat,
al chipului ce-l port în suflet,
a celui care m-a-nghețat.

Închide ușa! După mine
e numai vifor și furtună
și dacă bat nu mai deschide,
căci frigul o să te răpună
și o să faci un boț, din suflet,
un caier negru, blestemat;
urîndu-mă, fără să știi-
involuntar te-am înghețat.

Închide ușa! După mine
e lacrima ca de tăciune,
e anotimp de moarte albă
și vis pierdut în goliciune.
Fereastra strânge-o într-un lacăt
și n-o deschide niciodat;
nu vreau să vezi cum toată marea
din ochii ei a înghețat.

închide ușa! După mine
pustiul vieții de va bate,
să pot să-l strâng pe tot, în suflet
și să îl duc cât mai departe,
iar cînd am să mă-ntroc din ducă,
trecînd pe lângă casa voastră,
să văd lumina și caldură
cum se revarsă pe fereastră
și ca o plapumă se-ntinde
pe drum, pe râuri, pe morminte,
peste aducerile-aminte
ce ca scânteia s-or aprinde
și orice nu mi-ar vine-n minte,
de-ți bat în ușă, nu-mi deschide!


Categoria: Gânduri

Toate poeziile autorului: Daria poezii.online Închide ușa trecutului

Data postării: 28 iunie 2016

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 3063

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

M-am așternut ...

M-am așternut în ierbi și în pămînt.
Atunci , aveam în minte doar un gînd,
Să mă cobor în universul plin
De amintiri, de patimi și de chin.

M-am așternut și prinsem rădăcini.
Vroiam să fiu o floare fără spini
Si rodul meu în toamna luminoasă,
Să îl întind, în fața ta, la masă.

M-am așternut și mi-am crescut tulpină,
Dar necatând să văd în ce grădină
M-am pomenit că m-au cuprins ciulinii
Si mi-au băut din zeama rădăcinii.

M-am așternut sub frunza căzătoare.
Tu să mă cauți plin de întrebare.
Găsindu-mă, în mâini să mă strângi, toată,
Să mă sădești la anul înc-o dată.

Mai mult...

Eu plec

Eu plec.
Acoperă-mi pașii cu lacrimi, 
cu flori și cu spini îi presoară,
iar umbra mea dulce
în gol să o vezi cum coboară
și-n miezul ei o lumină
e ceasul ce fuge,
ca o felină
rănita de-o armă,
de o inim-amară.

Eu plec.
Priveștemă-n ochi fără jale.
E prima si ultima oară
când timpul oprit e pe gene,
și noi împietriți.
Nu te teme!
O alta ca mine vreo dată
va face din pieptul să-ți sară,
ca pasarea fără de minți,
inima.
Inima ce mi-ai întins-o,
mi-ai pus-o în palme
și a fost a mea - toată.

Eu plec.
Acoperă golul din mine
cu golul ce naște în tine amarul.
Amarul din lumea întreagă.
Azi nu mai sunt eu.
Azi nu mai ești tu.
O alta e "dragă".
Cu-n altu-i mai bine
si viața - coșmarul-
ce naște în mine
o lipsa, un minus,
o urmă din tine. 

Eu plec.
M-ai rugat să te cânt la plecare,
să spun în cuvinte tot ce-am simțit.
Nu știi cât mă doare pustiul.
Pustiul i-o rană ca de cuțit,
lăsată de tine,
pe pieptul meu tot
de sus până jos, presărată cu sare.
Te las cu aceleași cuvinte
și glasul meu căuta viul
și vreau să îți spun - l-am găsit
și vreau să te mint
că mai simt
și vreau să rămân,
dar nu pot.

Mai mult...

De ce te cânt

De ce te cânt când merii dau în floare, 
Când iarba se izbeşte către soare 
Trecând că o săgeată prin pământ. 
De ce ca pe-o duminică te cânt? 

De ce te cânt când grâul e de coasă, 
Când iau bilet de tren să vin acasă, 
Să strâng în braţe plaiul meu cu dor. 
De ce te cânt în murmur de izvor? 

De ce te cânt când pleacă-n zor cocorii, 
Când soarele e mai lenos ca zorii 
Şi lasă ceaţa rece să ne scalde. 
De ce te cânt în frunza care cade? 

De ce te cânt când fulgul dă în plete, 
Când timpul nu mai poate să aştepte 
Să mă aşez în sania copilăriei. 
De ce te cânt în albul veşniciei? 

Mai mult...

Intilnirea cu geniul

O sete mă usucă,
Cînd rândul ți-l citesc
Si parc-un dor de ducă,
În inimă, îmi cresc.

Veghez, la steaua rece,
A cerului senin.
Viața, care trece,
Mi-e plină de venin.

Afara, bate vântul
Si norii se- întâlnesc,
Iar eu, îmi spulber gândul
În dorul ce-l tot cresc.

De mi-ar fi dat în viață
S-ating privirea ta -
O tânără speranță
Aș fi putut avea

Si moartea, ca o rază,
N-ar fost să mă înghețe,
De cînd mă tot veghează
În cele mai dragi fețe.

De mi-ar fost dat destinul
Să văd a ta privire,
Poate întreg pelinul
Ce la-m băut, ca vinul,
M-ar dus spre nemurire.

Mai mult...

Indiferenta

Ah, astăzi nu-mi mai pasă de vântul care bate, 
De aerul ce-mbibă fire de mucegai, 
De tragedii umane, de oceane sparte 
Şi de otravă care pe suflet mi-e un scai. 

Eu scriu cuvinte goale, lipsite de parfum, 
Purtîndu-mi pe pleoape icoana unui sfânt, 
Ce dintr un om de aur s-a prefăcut în scrum 
Şi-n rădăcini, pe care se ţine-al meu pământ. 

El - baza lumii mele, destinului calic 
Cu care m-a lăsat să lupt învingător, 
Dar pentru început să nu-mi doresc nimic 
Dacat din lunecare să mă înalţ în zbor. 

Când aripa-mi se frânge: mă prinde, sau mă lasă! 
Pământul ne aşteaptă pe toţi cu lăcomie, 
Dar n-am nici o durere şi simt că nici nu-mi pasă 
Că arde-n cer o stea şi că s-au stins o mie. 

Mai mult...

Asemeni bradului în zile de An Nou

Tu esti asemeni bradului în zile de An Nou!
Cu sufletul împodobit de stele,
De-o frumusețe fără de egal
Întipărită în visele mele.

În ochii tai s-a strîns întreg pământul
Cu toată lumea bună de pe el
Pe chipul tău nicicând nu bate vintul
Si viscole nu suflă-n nici un fel.

Mă mir, cum ai atîta viu în tine,
Cum mă trezești pe mine către soare,
Asemeni crengilor de verde pline,
Asemeni bradului în zi de sărbătoare.

...Imi pare rău, că astăzi, în ajun
n-am reușit în casă mea să-l pun.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

disensiuni/5

anemone,

desprinse, parcă, dintr-un tablou de

Luchian,

răsfirate-s pe marginea drumului.

÷

masca tiranului

pătată-i de

neîncredere.

Mai mult...

În Ajunul Sfânt

 

În noaptea sfântă, când colinde răsună,

Și luminițe scânteiază-n întuneric,

Gândul meu zboară-n lumi îndepărtate,

Unde tristețea-și lasă-n suflet semn.

 

La cei ce-n sărăcie trăiesc amar,

Fără pâine, fără-un acoperiş,

La cei bolnavi, în patul de spital,

Ce visează la o viață mai fericită și mai blândă.

 

La cei ce-și plâng morții, în război pierduți,

Și-și aduc aminte de zile mai bune,

La copiii ce-și caută un refugiu,

Unde frica să nu-i mai chinuie.

 

Dar în noaptea asta, o speranță se naște,

O scânteie de iubire, caldă și pură,

Să le aducă alinare și pace,

Și să-i umple de bucurie, măcar un pic, în jur.

 

Haideți să fim uniți, în gând și-n faptă,

Să împărtășim din ceea ce avem,

Și să le oferim o rază de lumină,

Ca să le încălzească sufletul, să-l facă să înflorească.

Mai mult...

Mă pierd

E toamnă-acum afară și în suflet,

Și tot ce pot să fac este să cuget,

La ce am fost, sunt și voi fi

Și dacă mă mai pot jertfi.

 

Inlăuntrul meu este un haos,

Și nu gasesc nici măcar un naos,

Care să mă ducă la mal,

Ceea ce este tare anormal.

 

Mă pierd încet, încet pe mine

Și nu știu dacă vreau să se termine.

M-am obișnuit, însă, așa,

Culegându-mi cenușa.

 

Am vazut chipuri omenesti în ceață,

Dar mi-am dat seama că n-aveau viață.

Acele chipuri erau ale mele,

Și ele toate erau singurele.

Mai mult...

Homeland and reality

Straja, the village where flowers grow high,

Cornfields invite the thieves to come by,

Manhole covers stick out of the way,

You trip, hit your head, no matter the day.

Mai mult...

Jurnal

Mâinile imi sunt prea calde

ca sa ma simt in viața,
Si spiritele nu ma încălzesc

prin rece furtuna.

Ceata imi cere mâna,

drumului sa-i fiu de soata,
Iar noaptea se apropie de

firea-mi prea nocturna.

 

 

Sufletul caută aer rece,

dulce acrișor!
Sa fie acru ca si inima-mi neagră.
Pasul imi e lin,

trupul il simt ușor.
Tot ce am trăit pana

acum se leagă.

 

 

Drumul e ud,ploua rece

si melancolic,
Dragostea a îngheatat,

focul e lichid!
Lichiorul e dulce in culori

de alcoholic,
Vântul încă bate in

aerul prea morbid.

 

 

Umbra mi se conturează

lasciv si întunecat,
Vocea mi se iubește in

poezii de amor.
Ma apropiu de viața intr-un

decor parca trucat,
Solitudinea e o stare

rece de ador.

 

 

Las totul in urma si

pasesc in balta,
Apa cerului ma poarta pe un

timp cu nor frumos,
Ma duc cu mine ca nu

o sa găsesc o altă,
Ma doresc cu trup si suflet,

nu vreau mai voluptuos.

 

 

Teleport prin timp si

lichior la fel de dulce,
Pe tărâmul morților picura

ploaie parca de lacrimi.
Pe buzele-mi sângerii

sarutul unui duce.
Trecutul face parte iubirii

si unor patimi.

 

 

Sentiment adolescentin

imi paste in suflet,
Ma plimb prin ierarhia

sufletelor căzute.
Pe lumea asta bizara uit

sa am triplet,
Uit si de timpurile

negre ce sunt făcute.

 

 

Sunt doar eu si dragostea

mea eterna,
Imi fac si cadou o matura

care e a mea!
In lumea mea nu e moale

nici o perna,
Totul e rece si îngheață,

când vrea e rea.

 

 

Deschid si cărți sa-mi spună

ce am pe suflet,
Dar eu deja știu,gândisem inainte!

Nu voi sa continui sa scriu si antet,

E liniște pe tărâmurile

prea sfinte...

 

 

 

 

Mai mult...

Psalmi nerostiți

Cu sufletul spart în psalmi nerostiți,

Îmi sprijin fruntea de absența Ta.

Nu-mi răspunzi

Și tocmai asta mă ține în picioare.

 

Am învățat că strigătul minte,

Iar cuvintele se tem de adevăr.

Tăcerea Ta, în schimb,

Știe tot ce n-am avut curaj să cer.

 

Nu Te caut în semne,

Nici în foc, nici în minuni străine,

Ci în golul care rămâne

După ce "omul"pleacă din mine.

 

Dacă m-ai judeca, m-aș apăra.

Dacă m-ai mângâia, m-aș pierde.

Dar Tu taci 

Și tăcerea Ta mă crește.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍