Ideal și realitate

Ce ar fi dacă totul ar fi și sinceritate?
Am spune tot ce credem chiar acum
N-am ascunde nici pe departe toate
Și nu ne-am putea distruge oarecum.

Poate că unele cuvinte rănesc nu tare
Precum cele ce nu-s spuse vreodată
Decât neștiutul să mai devină o stare
Iară și iară urmat de o altă șansă dată.

Fie cât de tare greu de a putea accepta
Adevăru-i că uneori insuportabil doare,
Însă gândul care te macină n-ar exista
Deși poate n-ar fi pe timp observat oare.

În fine tăcerea ne cufundă-n dezamăgiri
Și gândurile încep să-și croiască calea
Ne trezim cu un arsenal plin în amăgiri,
Fiind mereu în căutare de a trece starea.

Atâta gând de îndată mă cuprinde
Cu un imbold de ne mai cunoscut
Îmi zic că astăzi este mai bine,
Că încă totul nu a fost pierdut

Pășesc de parcă n-am avut nimic
Și încetinesc,cred că va fi bine
Dar uit că inima-mi bate ritmic,
Până când stările vor fi străine!

Cuprinsă de o nedumerire totală,
Mă pierd printre mii de mulțimi
Și aceasta nu-i problemă fatală
Mi-ar lua timp pentru a le numi...

-Bună,străine!deja te-am uitat
În amintiri trecute te-am lăsat
Să-ți trăiești viața că ai cedat,
Uitând,lacrimile ce le-ai vărsat...

-Bună,străine!nu pot să și sper
Că într-o zi poate o să te întorci
Fiindcă și așa deja viața e super,
Când greșeala nu ți-o reîntorci...

-Bună,străine!un alt nou început
Încerc să-l mențin și să-l trăiesc
Rămâi deja acolo uitat în trecut,
O lecție care să nu mi-o amintesc...

Iubirea presupune multe sacrificii,
Pavând un drum neștiut în infinit,
Cu încercările urmate de beneficii
Trăite doar pentru un destin unit.

Renunți la orice să poți fi aproape,
La ceea ce poate alții ți-au șoptit.
Azi ai un cuget,care o să te scape
Și-o jumătate timpul său ți-a jertfit.

Rămâneți nedespărțiți întotdeauna,
Parcă ați forma în doi un tot întreg,
Căci ți-e sortită dragoste doar una,
Legătura defel nu las să o dezleg.

Nu ratați ca să trăiți din fiecare clipă,
Din plinătate sentimente se vor reda,
Des pe chip la celălalt se întruchipă,
În clipe dificile ambii nu puteți ceda.

Nu vei crede că altcineva-i mai bun,
Nici să fugi de ce îți este îngăduit,
Căci când ești fără ea,te faci nebun.
Realizezi că lași omul cel mai potrivit.

Sufletu-mi e numai plin de ceață
Mi-am pierdut încredere-n undeva
Strig la ceruri lipsită de speranță
Și știu că nu m-ar înțelege cineva...

Trec de zi la zi ce-ți pot spune,
Însă par că aș fi neimportantă
Și gândurile nu ți le-aș expune,
Căci nu aș fi deloc încântată.

Ce măcar mie o să-mi răspunzi
O știe doar singura ta privire
De chipul meu o să-l surprinzi
Mă lasă cu totul fără gândire.

Sunt bine!să pot zice doar atât
Și îmi simt a mea inimă bătând,
Care-mi lasă sufletul doborât
Cu cuvinte ce au rămas în gând.

cand sunt cu tine pot plastifica fiecare anotimp, incat viata sa mi fie primăvara. si tot ce a lasat toamna in urma sa dispară.

am impresia ca ne stim, dintr un paradis pustiu…oh, cat te iubesc doar apolion stie, ca s da si nopti din mine pentru a petrece trei eternitate si jumatate cu tine.

pictam iubirea n nonculoare, iar cu ultima mea suflare, strig numele persoanei care se transpune in culoare. si da sens vieții care, teama mie ca s a pierduta intr un univers trecut.

am totul…şi nu am nimic. implor- te rog Doamne- sa l ating, sa mai simt o data ducea soapta dezmierdata…

sa ma las cuprinsa in vraja ochilor ce candva, trezea in mine toata viata.
mainvocau, mă dureau fara a tine cont de propri mi ochii ce i admirau.

acum sclipirea mea s-a stins, timpul a trecut si peste pieptul meu a nins

aș topi zăpadă, dar nu mai am putere caci sarutul tau nu cere

Piere și se sfarmă de durere…

Din ce a fost în viitor

Îmi amintesc,

Bătrân că mor.

Cum va fi însă în trecut,

Idee n-am,

Abia-s născut.

Dar, cine-n viață n-a rostit cuvinte

Pe care mai apoi le-a regretat,

Pentru că ele au produs durere

Celui căruia, tu te-ai adresat

Dar, cine n-a iubit în tinerețe

O cosânzeană ca-n povești,

Ca să constate după o vreme

Cu ea, tu, greu te potrivești

Dar, cine n-a pierdut ființa dragă

Atunci când nimeni nu se aștepta,

Și vai ce lungă și grea a fost uitarea

Ca să-ntelegi că Sus e scrisă soarta

Dar, cine n-a mințit odată-n viață

Pentru că adevărul spus ar fi durut,

Cu toții ne-am salvat cu o minciună

Chiar dacă ce am zis n-a fost crezut

Dar, cine poate să înțeleagă omul

Când astăzi zice una, mâine altceva,

Înclin să cred că șarpele șiret e vina

Ce fructul le-a servit...lui Adam și Eva!

Mulțumesc, mărite Copac,
Ca ai ridicat a mea rugă spre Cerul înalt.
Mulțumesc, mărite Ocean,
Că ruga mi-ai purtat pe fiecare val.

Mulțumesc vouă, păsări,
Că ruga mi-ați slăvit în cânt divin.
Mulțumesc vouă, frunze,
Că ruga mi-ați foșnit prin aer, lin.

Mulțumesc vouă, flori,
Ce ruga mi-ați înmiresmat în culori.
Mulțumesc ție, Doamne,
Că m-ai ascultat de atâtea ori.

Mulțumesc, Mulțumesc, Sfinte Cer,
C-ai ascultat ruga noastră
Și ne -ai răspuns
Luminând cu o forță măiastră ,
Ce a dăruit Îngerului Alb
Putere divina,
Si pace si viață
Pe- aripi de Lumina…🤍

Cine își vinde sufletul pentru un drum neted, va întâlni numai gropi după moarte. 

Actorul care nu primește aplauze, și-a ucis personajul.

Mai bine pironit în suferință decât legănat de păcate. 

E mai plăcut să te ardă adevărul decât să te înghețe minciuna.

Mai degrabă biciul care te trezește decât sărutul care te adoarme.

Preferă durerea care te curăță decât bucuria care te ține prizonier.

Mai bine un Dumnezeu aspru decât un diavol blajin. 

Mai de folos o lovitură care te schimbă decât mângâierile care te țin în letargie.

E mai nobil să porți cicatrici de lumină decât talismane de întuneric.

Mai bine judecata ce te îndreaptă decât iertarea care te menține în culpă.

Prefer podeaua dură a pocăinței decât patul moale al ispitelor.

Mai bine înfrânt de adevăr decât eliberat de minciună.

Mai sigur pășești pe cioburi decât să plutești în iluzii.

Mai bine ars de conștiință decât stins în nepăsare.

Mai de folos plânsul care trezește decât râsul care te adoarme.

Mai demn e să ai sărăcia adevărului decât aurul trădării.

Mai bine să fii singur în lumină decât cu mulțimea în întuneric.

Un lemn de esentă tare nu lasă cenușă.

Cine își ascunde suferința sub zâmbet își va pierde lacrima.

Focul care te arde pe dinăuntru e mai rece ca apa care îl stinge.

Rănile care nu se văd sunt cele mai greu de vindecat.

Cine fuge de tăcere se pierde în zgomotul propriilor pași.

Lacrimile care ard pe obraz sunt mai prețioase decât ochii.

În timp ce adevărul îți pregătește patul; minciuna doarme nepăsătoare.

Cine-și culege frica și o transformă în vânt, devine furtună.

Iubirea sinceră e un vis cu ecou.

Singurătatea te învață cum să construiești poduri.

Cine nu acceptă adierea adevărului, va fi izbit de furtuna minciunii.

Durerea care nu lasă urme pe trup face cicatrici pe suflet.

Cine se teme de întuneric nu poate coborî în el să aprindă lumina.

Cel care vede sfârșitul ca pe o ușă, va deschide alt început.

Adevărul care doare azi, te vindecă mâine; minciuna care te vindecă azi, te va durea veșnic.

Singurătatea absolută nu e numai absența oamenilor, ci și absența ta.

Mai bine să rămâi singur cu frica decât să te bazezi pe curajul celorlați.

Cine cumpără plăcere trupului, își vinde sufletul pe bucăți.

Tăcerea care doare dospește urlete.

Gândurile negre vin doar la cei care nu iartă.

Adevărul care rănește nu folosește pumnalul minciunii.

Mai bine înfruntă furtuna decât să te irosești în adieri de vânt.

Inamicul din tine te va învinge  mai repede decât orice dușman din afară.

Mai bine bea otrava pierderii decât să trăiești într-o iluzie care te ucide încet.

Cine se înclină mereu în fața altora, uită cum se stă drept în fața oglinzii.

Libertatea nu se asociază cu comoditatea; cine încearcă le pierde ambele.

Într-o dragoste oarbă timpului îi cresc ochi.

Mai bine să porți propria rușine decât să accepți confortul minciunii.

Cine se teme că pierde, va pierde mai mult decât își imaginează că are.

Cine își măsoară valoarea prin ochii altora, rămâne străin de sine.

Omul fuge de moarte, dar uită că fiecare clipă e deja o moarte trăită.

Cine caută sensul vieții în afara sa, se va pierde pe sine.

Omul nu se pierde când nu mai are răspunsuri, ci atunci când nu mai are întrebări.

Adevărul retează ca o sabie, minciuna taie ca un cuțit tocit.

Omul se pierde nu când cade, ci când nu mai vrea să se ridice.

Când îți duci trupul la război, în suflet nu mai ai pace.

Cine își îngroapă greșelile prea adânc, le face rădăcini.

Nu există drum drept pentru cel care calcă strâmb.

Adevărul nu bate la ușă ci dărâmă zidurile.

Mintea care nu-și pune întrebări își adapă întruna prostia.

Calea cea mai lungă nu e grea dacă pașii sunt scurți.

Frica de moarte lungește viața.

Adevărul nu se schimbă când îl rostești, ci când îl trăiești.

Tăcerea nu e lipsă de cuvânt, ci o altă formă de a spune totul.

Cel ce își cunoaște limitele a trecut deja dincolo de ele.

Nici o durere nu e mai grea decât conștiința nepăsării.

Cine-și măsoară viața doar în ani rămâne dator clipei.

Cine trăiește doar pentru sine moare fără martori.

Cine se teme să greșească rămâne prizonierul nimicului.

Mă simt ca o umbră în lumina zilei,
Străbat lumea cu pași încetiniți,
Fiecare gând o furtună în sufletul meu,
Între visuri rătăcite și realități aprinse.

Când mă privesc în oglindă, văd doar un străin,
Un om care a învățat să se ascundă,
Și fiecare zâmbet ce apare e doar un truc,
Pentru a păstra tăcerea, pentru a uita durerea.