Amintiri -copilării .

               - continuare-

       Poate că tata nu a fost  dragostea adevărată  a mamei,poate că

nu el trebuia să fie alesul ei.Frumusețea  mamei era umbrită  de o  trIs-

tețe  ușor vualată,iar după moartea lor aș fi putut să întreb, dar pe cine

Bunicilor  li s-a rupt  firul vieții în mod  neașteptat și brutal. După moartea

mamei, ei  umblau cerniți prin casă,cu gândurile cufundate în durere și

grija pentru viitorul meu.Câte vise și câte speranțe s-au stins odată cu moa-

tea părinților mei în acel accident tragic!Tragedia a fost resimțită profund de

bunicii mei, care știau că rămân singură pe lume,fără alte rude apropiate din

partea tatălui meu.

           Dimineața ce a răsărit pentru mine părea frumoasă ,dar s-a sfârșit într-un

mare necaz.Atunci eu nu cunoșteam frământările lor și nici nu știam că contractul

cu viața se apropie de sfârșit.Bunicul ,după moartea mamei,avea sufletul sfâșiat.

Blajin și credincios ,se îndoia de existența lui Dumnezeu,întrebându-se cum a pu-

tut El să hotărască ca eu să rămân singură pe lume.aîal auzeam în fiecare seară

imlorând cerul să-l  mai țină în viață încă o vreme ,ca să mă vadă crescând.

              Tristețea învăluia acum casa noastră.....unde era râsul,privirile voioase și

lumina din ochii încrezători în destin și în viitor/? Totul era cernit în casă,în suflet, în

inimă.Chiar și venirea primăverii ,nu mai avea nici un farmecToate aceste momente

se contopesc în amintirile mele.M-am trezit într-o de după masă ,când soarele își

căuta drumul spre apus,în mijlocul unui grup de necunoscuți care se purtau ciudat

de tăcuți, comunicând doar cu ochii și prin semne.Nu știu de unde a avut bunicul

puterea să organizeze totul conform obiceiurilor tradiționale.

              Pe peluza din fața casei erau aliniate două sicrie ,descoperite cu capacile

alături.Bunica se apropie ca o umbră ,plângând cu durere ,așezând cu grijă voalul

alb pe chipul mamei,care părea că doarme.O vânătaie îi urâțea fața altădată lumi-

noasă.Părul mamei ,frumos încadra fața ca o coroană pe prrna albă cu volănașe.

Bunica ,împietrită ,își plimbă ochii de la cap la picioare,simțind că nu era așezat totul

cum trebuie R ămâne lângă sicriu ,atingându-l din când în când ,parcă voind să se asigure

că mama era încă acolo.

                 Mai târziu ,am  realizat că alături în alt sicriu  era și tata,care părea străin de tot

ce era în jur.Apoi au venit ajutoare și sicriele au fost duse în camera mare ,unde nu de mult

petrecusem  zilele de Paște ,unde mama cântase la pian și unde ciocneam ouă roșii,făcând

mare haz atunci când reușeam să-mi păstrez oul întreg,spărgândule pe celelante.

Niște vecini acopereau oglinzile, tablourile cu pănză albă ,iar la capătul celor două sicrie

se aprindeau lumânări. Pe poarta larg deschisă cineva punea o pânză beagră cu două

nume scrise  pe ea.Știam să citesc și,cu tristețe am văzut numele mamei  și al tatălui meu

pe care apoi le-am văzut scrise pe piatra de pe mormânt sub fotografiile lor..Au trecut zile

de rătăciri ,întrebări,plâns și chemări iar în a treia zi ,într-o zi de vară frumoasă  preoții

făceau slujba de înmormântare.

               În cimitirul de pe coasta pădurii se dechidea o groapă mare și neagră ,primitoare

pentru cele două sicrie.îl văd pe bunicul cu mișcări de robot ,strângând pământul reavăn și

arucândul peste cele duoă sicrie bătute în cuie.apoi cu un -adio-îndurerat aruncă un buchet

mare de flori  care se resfiră în umbra gropii. Bunica se prăbușește pe marginea gropii,iar

bumicul se repede spre ea,căzând în genunchi și tânguindu-se cu glas sugrumat.Abia acum

își manifestă durarea, pare că uitase totul.Mă durea ceva profund în inimă care a rămas mult timp

Timpul a trecut cu lacrimi ascunse și candele aprinse pe acel mormânt dublu .cu flori proaspete,

lumânări și tămâie.

                   Viața a continuat,iar bunicul ,cu toată durerea a găsit puterea să își ordoneze tre-

burile lumești.A mers la notar și a căutat soluția cea mai bună pentru viitorul meu A găsit pe

cineva  care să se ocupe de mine și după ce a predat ștafeta s-a liniștit, și s-a înseninat.

A prdat gospodări și tot ce a agonisit într - o viață să-mi asigure viitorul.

Dacă situația e tensionată și tristă,

Nu o pot influeanța cu nimic, sunt zero barat;

Manifestări pro- contra,demonstrații, greve, energii consumate,

Cei responsabili,nu văd, nu aud, le ignoră, îi dor în spate.

Ce se întâmplă în parlament, numai politică nu-i,

O mână de oameni manevrați, în înteresul cui?

A prins în ghere o țară  și-o strânge de-o doare,

Nu se poate elibera, o vezi că-și dă sufletul și moare.

Să lupți, nu ai nici-o sansă , cu cine ?

Mă resemnez, vremea noastră, s-a dus,

Dar nu mă pot împăca cu ideia nefastă,

România, cu istoria ei, va fi ștearsă de pe hartă?

Ce va urma, e o luptă fără izbândă,

Teritoriul țării au găsit, mușterii cui să-l vândă,

Tineretul e deja risipit pe cinci continente ,

Pe părinții din morminte, pe eroi, îi vindem și pe ei?

, 

Când venim pe lume,

Avem deja un nume

L-am primit în dar 

De la cei ce sunt părinți.

De vrei,nu vrei, trebuie să-l porți

E eraditatea ce te definește,

Ea este comoara,ce te face om 

Sau balastrul, viții tale și devii 

       NEOM !

O bătrânică ,firavă și mică

Î-și numără pașii în cale

Poate fi orcărui bunică,

E  frumoasă și blândă

Fulgi de zăpadă îi croiesc

Diademă,în părul albit de povară.

Pașii o duc undeva

Cine știe cărui gând

Îi adresează un zâmbet.

E senină și tăcută

Pare a fi fericită.1...

Sunt o trestioară frântă 

De vântul hoinar,

Încerc să mă prefac fluier

Să mai cânt măcar.

Sunt 0 frunză de arțar 

Frunză argintie 

Soarta să-mi aducă în dar 

Rimă  în poezie.

Sunt un crin bătut de brumă 

Lipsit de parfum

Socotesc că până-n toamnă 

Pot să mă adun.

Sunt,și -am fost o visătoare

Inventând povești

Într-o lume fermecată 

Cu figuri grotești.

Mie ,mi-a plăcut căsuța . Din paiantă ,însă bine  cimentuită ,cu geam mare spre alee .

Asevărat  că  era  mult  de lucru .Fără ajutorul  familiei mele nu m-aș fi descurcat .

Ce  visam  noaptea ,ginerele meu punea în practică ziua .Așa am reușit ca în scurt

timp căsuța să arate ca nouă  cu poartă și garduri  cu pomi  înfloriți cu grădină pe rod ,

cu flori  ,de la cele de primăvară ,până la crizanteme .Vara era un rai ,cărările bine croite

mă plimba prin toată grădina cu ceașca de cafea în mână fericită de ce văd .Omul schimbă

locul ,e foarte adevărat ,dar trebuia să-ți și placă ce faci .

     Am apă ,am curent  electric-plăcii solare-,am apa Siretului  aproape ,unde arunc undițele

când am timp .În clipele de odihnă ,meditez  sub umbrar ascultând  zgomotul naturii : fulgerile ,

trăsnetele  ploii ,gemetele plopilor uriași în furtună ,foșnetul  frunzelor răvășite de vânt ,zborul

păsărilor ,roitul albinelor .Natura este atât de frumoasă  dar cum s-o guști de la etajul  patru ?

     Până la sfârșitul  lunii septembrie ,mă bucur de tot ce văd ,ascult ,simt.Când prima brumă

ucide tot ,fac curățenie de toamnă ,ar grădina ,mai las flori artificiale  în geam ,pun lacătul  pe ușă

cu regret  și plec la locuința mea de iarnă .Când mi-e dor  de ea ,o mai vizitez ,o găsesc  acoperită de

zăpadă ,fără alei ,fără cărării și foarte foarte  tristă .!       

                                                                           SFÂRȘIT

how do you love me so easily?

when my whole life, the people around me

have shown me im hard to love,

and so that became my reality.

i've only ever been myself

or changing for others,

or due to traumas,

but there was one constant thing —

they were all temporarily;

i get scared if you stay too long

and i'll push you away,

even if you're nice to me,

'cause that's my lesson.

no one was really here to stay,

yet i still pushed them away,

in fear they'd hurt me too,

so i did it first, before you could.

pași spre nicăieri,

cetatea adormită

nu simte cum iedera-ntunericului

urcă pe ziduri.

aripi fără zbor,

zbor fără elan,

elan fără un țel determinat.

roșu-i ucigător,

albastru-i apatic,

albul orbește.

suflare de noiembrie

prin cuibul de cuci,

nimeni aproape.

De ceva timp nu sunt bine cu mine,ma simt singura pot spune ca chiar abandonat de mine ,de la ce a plecat aceste trăiri!?

Nu stiu,tot ce știu e ca îmi este foarte greu sa ma simt tot timpul asa și nu știu ce pot face pentru a fi mai bine.

Da am o familie frumoasa un băiețel minunat un sot bun,dar oare sa nu fie de ajuns,oare sa am nevoie sa ma regăsesc pe mine.

Tot ce pot spune e ca ' Nu stiu" incer sa ma schimb încerc sa devin o varianta mai bună,dar parca ori ce fac nu e îndeajuns pentru nimeni,tot ce pot face acum e sa aștept sa treacă aceasta singurătate care ma face sa ma simt uitata în trecut,uitata de lumina.

Privește doar în sus,

Cand pe jos ești,

Nu te lăsa răpus,

De practici mișelești!

Împarte bunătate,

Celor cu nevoi,

Și tu vei avea parte,

Însutit înapoi!

Iartă fără regret,

Dar nu uita,

Că doar făina are preț,

Tărâța nu trece sita!

Tot timpul să gândești,

Dar nu cu voce tare,

De vrei să-i potolești,

Pe cei cu gura mare!

Prietenii să-i numeri,

Pe degetele mâinii,

Aruncă de pe umeri,

Poverile lumii!

Fii cu prudență-n toate,

Și limite să-ți pui,

Învața multă carte,

De vrei să te impui!

Urcă treaptă cu treaptă,

Dar  nu sta agățat,

Și te întreabă-n șoaptă,

Nu sunt prea sus...cocoțat?

De vrei să ajungi în fața,

Fără a da din coate,

Rămâi modest în viața,

Și crede în dreptate!

..............................

Scrise de Cezar!

Pe curând!

Mi-i geniul rece, ca ghiața, dar clar e, ca seara senină
Cînd ochii îmi sunt întuneric, în miez, ei sunt plini de lumină.
Pe chipul meu palid, de ceară, pășesc amintirile - șir,
De mult, s-a umplut de veninuri, al vieții de aur potir...

Prin prisma genezei ce vine, din vuetul vremii apuse,
Cuvinte ce sunt pentru lume, demult, către ea au fost spuse,
Dar taina ce-o poartă 'nauntru, și amarul ce-o poartă pe ele,
Le fac, pentru mintea cea slabă, stupide, neclare, și grele.

Pământul în el ține seama de aur, argint sau oțel,
Dar cea mai bogată comoară, pământul, o ține pe el.
Ei seamănă grîu, pentru pâine și cârduri de vite-ngrijesc,
Lăsând fără grijă copii, ce iute ca vântul, le cresc.

Nu văd pe obrazul iubitei, o lacrimă stinsă de dor,
Ei nu știu, cu glasul tăcerii, să facă din dânsa – amor
Si -apun spulberați ca nisipul - cenușă cernută de vreme,
Cînd moartea le bate în ușă, cînd vântul destinului geme...

Printr-un semn de respect și o obligație indirectă, vreau să prezint ce nu mi se pare corect

 Abține-te te rog de la un comportament malițios, tu-ți faci mai mult rău și e un rău de prisos,

 Ce s-antâmplat, ce ne-a schimbat, am început să urâm și ne-am îndepartat 

 Preocupați cu lucruri inutile și trăiri pe moment, avem curaj să ne mândrim cu prea mult intelect?

"De ce", este cea mai comună întrebare, dar fiecare încercare creează onoare 
 Ajutându-ne între noi, asta este adevărata salvare, dragostea este singura trăire ce dă existenței culoare,
 De ce atât de multa trădare si răzbunare, unele vorbe nu au recuperare
 Nu vreți, nu vă mai pasă, nu mai există iertare...
 

 În timp ce mulți sunt ignoranți, alții se chinuie si vor nespus de mult să trăiască

 Boli incurabile, copii fară dragostea părintească, prin suferință să apreciați viața omenească...

 Deficiențe în orice fel, criticați si judecați dacă nu se ajunge la același nivel...

 Cer, doar un moment de răgaz, nu vă mai comparați gândiți-vă bine 
 Este ceea ce vreți pentru voi? Pentru mine?...
 Respect ce îl port, pentru oricine ce încearcă și depune efort 
 Pentru suflet un zâmbet real va rămâne oricând cel mai mare confort

 Disconsiderați cât de repede totul va dispărea,

 Uitați să respectați și să apreciați fericirea 

 Ține-ți cont de spusele mele, așa trebuie sa fie,

 În curând vom rămâne pe dulap intr-o ramă, o fotografie...