Același cântec vechi, pe care îl știți deja

Dar, prieteni, să mai cântăm un cântec,

Același cântec vechi, pe care-l știți deja:

Căci noi suntem străzile însingurate,

Și companionul ce ne însoțește pe drumul spre casă,

Și zâmbetul care vine, și prietenul care pleacă,

Noi suntem toate cântecele, și toate focurile de artificii,

Crengile copacilor aplecate de zăpadă, și râsetul copiilor,

Și așteptările care nu mai respiră în fragilul echilibru al unui sărut,

Și plajele albe ca heroina, și cerul care se cațără pe stânci chiar înainte de dezastru.

Noi suntem răcoarea dimineților, și ploaia care cade în rafale peste străzi,

Și roza vânturilor, echinocțiile, mareele, eclipsele și cutremurele,

Pinul, verdele îmbătător al pădurii, bradul, strigătul mut al cerbului,

Noi suntem piatra brăzdată de râuri înfometate și câmpia,

Roasă de rugina a unșpe mii de sori; Noi suntem sfiniții,

Și diavolii, care spintecă cu farurile mașinilor depărtarea,

Cu încăpățânarea unei noi promisiuni. Noi suntem Ariadna și Tezeu,

Paolo și Francesca, statuile îngândurate de pe podul Charles,

Apa din căușul palmei, și turmele, răstignite în geometria transalpinelor.

Noi suntem toată iubirea pe care am dat-o, și toată iubirea pe care am primit-o,

Și toată ura, tot plictisul, lenea, virtutea, curajul sau nebunia,

Noi suntem Alexandru cel Mare și Diogene, împărații și vagabonzii,

Pisicile care trec prin pereți și câinii care latră la lună,

Noi suntem Crăciunul și Învierea și Mortul, înălțimea prăpăstiilor,

Și pâinea, și parfumul liliacului, și timpul, și trecerea,

Și statornicia, și lutul, și praful din drum, și diamantul.

Dar, pe asta, prieteni, o știați deja.

 

Autor: O.T. 


Categoria: Gânduri

Toate poeziile autorului: OTEH poezii.online Același cântec vechi, pe care îl știți deja

Data postării: 21 mai 2022

Timp de citire: ~3 min.

Vizualizări: 1696

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Martha? Sau Raymond Radiguet?

Sena nu va sti niciodata, 

Cine a trait cu adevarat, 

Martha? Sau Raymond Radiguet?

Sena nu va sti niciodata, 

Care a iubit cu adevarat,

Martha? Sau Raymond Radiguet?

Sena nu va sti niciodata, 

Daca noi am fost cu adevarat, 

Ceea ce am fost, 

Sau ceea ce am visat ca suntem. 

Martha? Sau Raymond Radiguet? 

Mai mult...

Sf. Jack Daniel’s

Așteptam să apari din rutina murdară de praf și de smog,

Cum un dealer așteaptă să apară din stâncă o floare de drog.

Așteptam, cu brațele - ntinse, ca niște năvoade,

Peste vitrine și bâlciuri cu măști colorate. 

Așteptam, când orașul, rătăcindu-se N noapte, 

Adormea prin bodegi cu luminile felinarelor sparte.

N-o să vină nicicând, îmi șoptea bătrânul meu mag.

O, Sfinte Jack Daniel's, nu fi hain, rătăcim de mai bine de un veac!

N-o să vină nicicând, îmi șoptea bătrânul meu mag.

O, Sfinte Jack Daniel's, nu fi hain, rătăcim de mai bine de un veac. 

Mai mult...

Odihnă

,, Caci noi, neavand zi de odihna, am desavarsit celelalte creaturi ale lumii "  Demonul, Marna.

 

Când plutea întuneric, să se facă lumină,

ai zis , și eu, din adânc, tot lumină am strigat,

Dar vocea mea Nchisă, ca tigrul vărgat,

Se rotea-n neant ca-ntr-o cușcă.

 

Și iata pământul, cu suflu de viață,

Căci viață ai zis, s-a – nălțat,

Urlasem și eu, din adânc, însă viața,

Ca tigrul vărgat te-a urmat.

 

Odihnă apoi, odihnsească-se-toate,

N noroaie de stele și frunze uscate.

Țineam strâns de lanț, și cu gheara ,

tot mai dezgropam cate-un mort.

                         ***

Dar iată ca Abel s-a-ntors,

Sprijinit de Hristos, prin grădină,

Pășeau amândoi: Dă-i să bea,

Hristos mi-a spus, și i-am dat,

Chipu-i era albicios, brațul era degerat,

Pe piept o dâră de sânge/i sclipea ca un sarpe,

vinul s-a –ntors în mocirlă de ape,

Dar el l-a băut chiar și asa.

 

Unde sunt morții? Mă-ntreabă Hristos,

I-am zis, am țipat, dar tigrul vărgat...

Să taci! Zice Abel, și – mi face un semn

S-arăt unde-i groapa...

 

Tăceam toți trei și săpam în adânc,

în mâl și în os și-n cobalt și în piatră

Iată-i:  copii, bărbați și femei,

Bieti muritori, toti, laolaltă.

 

Atunci am simțit cum din catacombe,

Mirosul urât , de napalm și de bombe,

Se ridică spre noi, și pe fețele arse,

De bezna torturii , încă rămase,

Mari cicatrici, retezau câte-o umbră.

Ce ati făcut? Dar drumul de seară,

Prinse deodată sunet de pași. 

- Eu îmi lăsasem capul în jos -

Privi către zare Cristos, și întors,

Încercă  să învie un mort.  

Mai mult...

Cireșul

xxxx

 

 

Mai mult...

N-am planuit nimic din toate acestea

Cred că am fost greșit înțeles.

Dreapta socotință și virtutea

Nu mi-au fost niciodată prietene.

Eu nu voiam altceva decât să vagabondez,

Printre vulcani extatici cu creste împietrite;

Întins pe capota unei rable, să fumez o pruncucigașă,

Ca tigrii bengali sau ca avalanșele,

Să trăiesc în pustiu, rănind cu picioarele mele,

Depărtările, până la carne.

Luna lui Lorca sau o femeie neagră,

Să fie cafeaua tare cu care adorm

În zațul zilei, când milioane de ochi

Mă privesc pentru totdeauna. 

N-am plănuit nimic din toate acestea.

 

Mai mult...

A saptea coarda

Stiu ca nu-ti plac versurile mele,

Folosesc numele unor femei din carne si oase;

Imi pare rau ca muzele mele n-au aripi si nu se-nvart printre stele,

in cartuse tehnice pline cu acrobati. N-am urmat epitelele,

Sincer, mi se par niste gunoaie, in ambuscada,

Trebuie sa ai taria unui soldat.  Nu-i vina mea,

Ca am gasit baricada in bratele unor fete de pe Matasari,

Cand noptile ma sagetau din toate partile, si niciuna

dintre ele nu mi-a inchis usa pentru ca nu stapaneam,

arta de a spune cuvinte frumoase. Am fost la rascruce -  

N- am gasit a saptea coarda, dar, crede-ma ,

Daca as fi gasit-o, as fi pus-o la chitara, si as fi ras,

As fi ras de lume, deghizat in Diavol, as fi cantat,

Pana cand ultima catedrala a poeziei s-ar fi prabusit.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Cavalerul tristei figuri(Meta)

amagitoare priveliste de iarna

in teritoriul hispanic sontacai fara cal

fara scutier,fara lance-umbra de vis

sau idee a scriitorului poate

(in pana de idei deocamdata)

pana si dulcineea e moarta

(sau nenascuta)

au incercat multi sa ma descifreze

in van cautarile lor

Le iesea mai mereu aceleasi cuvinte

vis,vise,poetul de vis

Iar eu le zambeam calp 

stiind ca dupa o viata de om

am ajuns doar alfabet al limbii

Miguel Cervantes des Don Quijote

Mai mult...

Credința

Să ne bucurăm de ceea ce Destinul ne-a dăruit.

Să ne mulțumim că ne-a salvat de singurătate,

Și că suntem împliniți cu ce ne este hărăzit,

În numele neamului în Eternitate.

 

Să urmăm pilda și lumina Sfintei Credințe,

Să iertăm, să înțelegem și să iubim mereu

Tot ceea ce implică bunăstarea unei ființe,

Și să implorăm binecuvântarea lui Dumnezeu.

 

De milenii, natura și-a păstrat proprietățile

Încântând sufletele muritorilor pe Pământ,

Dând oamenilor fericire și susținând viețile,

Făcându-ne să grăim "mulțumire" drept cuvânt.

 

În  miresme înzecite și culori nemărginite

Au fost create minunății ce dăinuie,

Mărturii ale existenței planetare zidite

În sufletele nemuritorilor ce ne bântuie.

 

 

Mai mult...

Corabia

Pe mări învolburate, o corabie plutea,

Cu pânze sus, mândria ei se arăta.

Dar sub covertă, uneltiri și hoții,

Rodeau din ea, ca niște șobolani.

 

Când valurile crescură și furtuna s-aprinsese,

Corabia, lovită, începu să se scufunde.

Atunci, hoții, cuprinși de spaimă și teamă,

Au sărit în luntre, lăsând-o-n urmă.

 

Căpitanul, cu ochii plini de amărăciune,

Și-a văzut nava cum se duce la fund.

Dar nu s-a dat bătut, ci a strigat cu putere:

"Nu vă temeți, oameni! Vom lupta împreună!"

 

Și cei rămași, uniți de un dor nestins,

Au reparat corabia, cu trudă și credință.

Au aruncat hoții în mare, fără milă,

Și-au ridicat din nou pânzele, cu bucurie.

 

Corabia, renăscută din propria-i cenușă,

A navigat din nou, spre zări neatinse.

Iar hoții, rătăcind pe mare, înfrigurați,

Au învățat că lașitatea nu duce nicăieri.

 

Când hoții părăsesc corabia, nu dispera,

Căci cei curajoși, uniți, o pot salva.

Nu lăsa teama să te cuprindă, ci luptă,

Și vei vedea cum răul se va preface-n scrum.

Mai mult...

Lumina

Lumina ochilor mei, acum uitată nu se mai Întoarce.

 

Mai mult...

Otrava

Floarea de miere mă cheamă,

Dar otrava iute si uscată

Într-un ghimpe mascată

Mă taie ca pe o lamă.

 

O șoaptă-mi gâdila urechea

Și-mi spunea să nu ma tem,

Căci doar in acest poem

Otrava mi-a găsit perechea.

 

 

Mai mult...

Trecut comun

Trecutul comun pe noi doi ne unește

Suferința e ceea ce ne definește

De ce atunci suntem diametral opuși

Și discordiei supuși?

 

Memorile tale și ale mele sunt

Ne-am alăptat de la același cuvânt

De ce atunci vorbim limbi diferite

Iar privirile ne sunt ferite?

 

Sângele și jertfa amandoi împărtășim

Și amandoi vrem să construim

De ce atunci față în față stăm

Și reciproc ne sabotăm?

 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍