Noapte sfântă

Sunt gânduri ce nu se dezvăluie,

Vise ce nu se împărtășesc,

Simțăminte ce prin suflet bântuie,

Bătăi ale inimii ce nu se liniștesc.

Toate se înșiruie-n tumult

Sub bagheta nevăzută a destinului.

Chinuite de-amintiri de demult

În ritmul înfrigurat al timpului.

Ceasurile serilor trec,

Zilele săptămânilor zboară,

Lunile anilor te-ntrec

Iar singurătatea te doboară.

Te agăți de o fărâmă de timp,

Plutești pe o mare nesigură,

Numărând anotimp după anotimp

Și într-un final ești singură.

Acest modest talisman 

Ce îl primim în fiecare an,

Soli de primăvară aduce

După iarna ce se duce.

El simbolizând calin,

Aer, apă, cer senin,

Soarele cu a lui căldură,

Acasă florile din bătătură.

Sper ca solul să fie bucurie!

Să aducă pacea timpurie,

Un gând bun și fericire,

Voie bună, liniște, împlinire.

Ce parfum oare ni s-ar potrivi

Dacă-n viață mereu am iubi?

Esența lui ne-ar face emotivi,

Și cu dragoste-n glas am vorbi.

Am alege în viață o esență

Dintr-un buchet de anemone.

Culegând a lor inflorescență,

Creem clipe de vis homocrone.

Pășind curioși pe această cale,

Cu iubire-n sentimente am croi

Suflete calde pe note muzicale

Și nu am mai urâ și nici a învrăjbi.

Printre trestia din plaur

Ce cu luciul ei de aur

Se întinde ca o salbă,

S-a oprit o barză albă.

Aplecându-și ciocu-n jos

Chiar se pare, cu folos.

Căci în iarba verde, deasă,

S-a ascuns broasca râioasă,

Înștiințată prea târziu

De suratele-i din râu, 

Că o barză stând pe-o rână,

Se uita la ea cu râvnă.

Într-un fel se tot gândea

Oare barza n-o trecea

Peste trupul ei călcând

Fără să-i prindă de gând?

Sau poate cu ciocu-i mare,

Făr' să facă zarvă tare,

O va lua într-o secundă

Fără chiar să stea la pândă?

Dară berzei pare-se,

Tot așa uitându-se,

Îi veni milă deodată

De broasca cea îndurerată,

Și zărind berzele-n zbor

Că treceau peste un nor

Îndreptându-se grăbite

Către țărmurile-nsorite,

Aripile și le-ntinse,

Cu picioarele împinse

Iarba verde de mătase,

Și gândi broasca s-o lase,

Zburând sus și tot mai sus

Ca un soare neapus.

Iară broasca cea-ngâmfată

Se mândri către-o surată:

-Ai văzut că barza zboru-i

Și l-a luat s-ajungă stolu-i?

-De frică ca să nu fie

Măncată de noi de vie,

Zise cealaltă surată

Fudulă ca și-astălaltă.

Atunci când privești în zare,

Sufletul se-mpreună cu marea.

Și când totul este o simbolizare,

Se aprinde-n gând chemarea.

Lași să plutească visarea

Chibzuind la fapte îndelung,

Și-ți controlezi nepăsarea

Asupra clipelor care străpung.

Un zbor de pescăruș, apropiat

De valurile stării ce se-agită,

Sunetu-i calm te trezește din visat

Și inima-ți puternic palpită.

Un imbold în esență îl cauți

Să-nvigorezi întreaga simțire.

Și asemeni unor selenauți

Dorești să găsești însuflețire.

Ninge iar peste pădure,

Neaua se așterne-n cale,

Iară vântul bate-n vale

Aducând viscol, crivăț dure.

Urșii hibernează în bârlog.

Cerbii în zone împădurite.

Păsările în scorburi felurite.

Soarele, norii au aprig dialog.

Doar copiii râd, se-amuză.

Bucuria la săniuș pe dealuri

Este ca o zi de ceremonialuri,

Unde veselia este ca o muză.

Albul zăpezii ce scârțâie pe drum,

Țurțurii la streșini ce strălucesc,

Apele înghețate ce-n lacuri lucesc,

Către acest anotimp eu mă-ndrum.

Am început să scriu aceste rânduri ca pe un dialog cu mine însumi, încercând să dau un sens tăcerii... Sunt profund mișcată de valul de reacții la poeziile mele. Lucrul acesta e o certitudine că uneori, cele mai frumoase conexiuni se nasc din cioburi. Vă mulțumesc pentru modul în care ați privit, analizat și îmbrățișat versurile mele. Reacțiile voastre mi-au demonstrat că, oricât de singuri ne-am simți în suferință, poezia ne aduce mereu împreună. Recunoștință tuturor!🌹

În vremuri trecute, antebelice, politica românească strălucea,

Cu speranțe și idei, o țară nouă se ivise pe scenă.

Alegeri și discursuri, în palate și pe străzi,

Oameni visau la democrație, la zile mai senine și frumoase clipe.

Dar umbre se adunau, precum nori pe cerul înstelat,

Politica își croia drum, uneori cu pași ezitanți, alteori hotărâți.

Partide se nășteau, se coalizau sau se descompuneau,

Cuvinte, promisiuni, uneori în zeflemea, alteori cu har.

Ca și-ntr-un dans al ideilor, s-au desfășurat dezbateri,

Fiecare grupare își susținea cauza cu pasiune și măiestrie.

Dar, precum vântul aduce schimbări în pădurea de gânduri,

Politica românească înainte de război, nu era lipsită de răsturnări.

Puterea se lupta cu opoziția, iar tărâmul era fragil,

Un echilibru fin între voința poporului și deciziile de rang înalt.

Acum, privind în trecut, putem găsi învățăminte,

Cum să construim, cum să evoluăm, să ne amintim de speranțe.

Politica românească, precum un roman bine scris,

Își desfășura trama în umbre și lumini, în bucurii și riscuri.

Astăzi, în oglinda vremurilor moderne, privind cu grijă spre ieri,

Încă ne întrebăm și visăm la o politică care să aducă un viitor mai fericit și mai drept.

lacul-

fără a da un semn de viață rațelor sălbatice,

oglindește-ncercuri de ape

tremurătoarea lună;

vântul,

încă-amețit, după petrecere,

șoptește printre trestii,

descântece

de bube rele.

cu patru mii de ani-nainte de „momentul sfânt”,

care se petrecuse-ntr-un  cătun numit Capernaum

( unde se nasc, destul de rar, ce-i drept, doar sfinții),

Geometria sacră pusese stăpânire pe Pământ

și-nfăptuise lucruri stranii, trecând peste puterea minții

 pe care noi, profanii, le mai vedem și acum.

abia ieșiți din epocile pietrei, cei vechi nălțară piramide de-anvergură,

 (figură geometrică-ntâlnită cel mai des pe Terra),

cei antici  se aplecară spre artă și cultură,

ducând pe culmi nemaivăzute  sfera,

sfârșind în Evul Mediu cu tortura.

din preistorii-ntunecate istoria trecuse timpu-n vârf de daltă

știința cerului și scrisu-n cronici din bazaltul cel mai tare,

renscentiștii se înobilaseră și ei prin  artă,

umblând pe mări către Americi și Indii rămase în uitare.

Doar noi, contemporanii, cei din urmă, epigonii,

de la savant pân`la plebeu,

îndrăgostiți de cub, de cerc, de prismă sau elipsă,

mai gelozim, în taină, încă  faraonii.

iar câteodată  chiar pe Dumnezeu,

(prezent mereu în toate și mereu în lipsă!)

bare peste tot,

fiara și-a instalat puii la intrări;

omu-i din start bandit.

tiparele-s rupte.

în funcție de scor, poți să-ți cumperi

un codru de pâine.

în vreamea minciunii de sine-stătătoare,

câinele-i pisică;

pisica, șoarece;

șoarecele, libelulă.

bărbatul poate fi orice,

numai bărbat n-are voie 

să fie.

viața-i simplă noi o complicam

alergăm după lucruri fără sens și ne impiedicăm

de viață, ne impiedicăm de problme

d-ăm numai în dileme

stânga dreapta sus jos

uităm ce e frumos

toată lumea iși dorește doar să fie faimos

stânga drepta jos sus

am spus ce-aveam de spus

sorry dacă v-am indispus :);););)