Dacă

Dacă curaj aș avea

La revedere mi-aș lua

N-aș mai continua

Și nu m-ați mai vedea

Dacă aș putea

Totul aș termina

Ați cunoaște realitatea

Nu doar personalitatea

Dacă n-aș fi promis

Lumina aș fi stins.

Detali ați omis

Poate chiar dinadins

Dacă aș vorbi

Nimeni n-ar asculta

Dacă aș zâmbi

nimic bun n-ar rezulta

Dacă ați cântări vorbele

Fără bunăvoință adresate

Ați evita pagubele

De-a lungul anilor adunate

Dacă ați incuraja

În loc de a demoraliza

Copii ați proteja

multe lucruri ați realiiza

Dacă ați ajuta

Stele pe cer n-ar apărea

Lacrimi nu s-ar mai vărsa

Copii n-ar mai dispărea

Dacă ași gândi

Suflete nu s-ar scufunda

dacă bunătate ați răspândi

Stele n-ar mai răsări

Category: Thoughts

All author's poems: Șteff

viața dacă

Date of posting: 2 July 2025

Timp de citire: ~2 min.

Views: 593

Poems in the same category

Ascult

Ascult al lumii suspin plin de sânge,

Al sufletului geamăt amuțit de durere.

Iar când aplec capul spre firavele plante,

Le aud urletele îndurerate de-a lor moarte.

Și stau îngândurat, mă duc ușor spre neant,

Dar nu găsesc nicăieri ce-a fost demult uitat.

Iar îndurerat merg lin spre un teren împădurit,

Dar e mult mai cumplit, amuțit de-un plânset.

Dar nu ale mele lacrimi se aud căzând acum,

Ci ale copacilor, arzând de-au sufletele scrum.

Al zbuciumului urlet, în care ne-am învățat să stăm,

Rămânând indiferenți la icnete, fără să-i ajutăm.

Acesta este omul, adevăratul monstru al planetei,

Masacrând pentru ale noastre pofte trupești,

Distrugând ale pământului frumoase armonii,

Și luând totul de parcă am fi doar niște copii.

Iar asta va tot continua să se-ntâmple mult timp,

Până când această planetă ne va da „skip”,

Iar noi vom fi distruși, rămânând fără chip,

Sau poate-i al gândirii mele frumos handicap.

Dar de se va adeveri ceea ce-mi trece prin minte,

Sper ca totuși să mai găsim o mică scăpare,

Dar nu una în această lume plină de ipocrizie,

Ci una în poezie, păstrând-o cu noi în vecie.

More ...

Nepăsare

Cel mai mult nu m-a durut plecarea ta, ci felul în care ai rămas. fără să mai fii cu adevărat aici

Privirea ta a devenit rece, iar iubirea noastră s-a stins ca o lumânare uitată în vânt.

Euî ncă îti vorbeam cu inima, dar tu ascultai cu nepăsare, ca si cum dragostea mea ar fi fost doar un zgomot îndepărtat.

Si atunci am înteles că uneori iubirea nu moare din ură, ci din linistea aceea grea în care unul iubeste iar celălalt. nu mai simte nimic.

More ...

Miriapodul mă priveşte cu o sută de ochi
şi se mişcă încet către mine cu o sută de picioare
păroase.
Mă şi vede la cina de seară hăcuit de o sută de cleşti
şi servit într-o sută de feluri pe tot atâtea platouri
de oase

La ce i-or fi trebuind scârboşeniei o sută de ochi
când şi doi sunt prea mulţi laolaltă pentru destinu-i
macabru?
De ce i-or fi trebuind o sută de picioare, mă-ntreb,
când i-ar ajunge să meargă pe stârvuri doar două
sau patru?

Vin în conhorte prelungi, din milioane de părţi
şi mă privesc cu milioane de ochi injectaţi de sînge
şi ură.
Mi se urcă pe glezne, pe umeri, pe faţă, peste tot,
şi-şi scot milioane de cleşti înmuiaţi în bale şi otrava
din gură.

Staţi! le strigă jivina cu păr și solzi pe picioare
o arătare scârboasă, cum n-am mai văzut niciodată,
un monstru.
A fost o eroare, prieteni, le zice, să fiu al dracului dacă
n-a fost o eroare!
Să trăiţi, domnule! Pentru onor prezentaţi arm’! Acesta-i de-al nostru...

More ...

𝗡𝗘𝗩𝗢𝗜𝗔 𝗗𝗘 𝗦𝗜𝗡𝗧𝗢𝗡𝗜𝗘

Evoluția unui om nu se produce sub asediul criticii cronice, care erodează stima de sine și blochează inițiativa, ci în spațiul în care efortul și viziunea îi sunt recunoscute. Acolo unde parteneriatul este redus la un bilanț de sarcini și profit, iar prioritățile se mută către validarea exterioară în detrimentul intimității și al unității, spiritul stagnează sub o rutină care omite nevoile umane fundamentale. Nu se poate pretinde optimism sau creativitate de la cel tratat ca un simplu instrument de achiziție, căruia îi este negată nevoia de apreciere și susținere morală. Succesul este relativ și nu trebuie să reprezinte o demonstrație în fața așteptărilor lumii, ci un echilibru regăsit prin discreție, viziuni comune și bucurii simple. Adevărata împlinire apare doar atunci când un om este prețuit pentru cine și ce este, nu pentru cât produce — fiindcă a trăi cu adevărat înseamnă a construi conform propriei identități alături de cineva care hrănește dorința de a fi viu, uman, care crede în tine și vede certitudinea că un om, oricât de puternic, are nevoie să fie văzut și susținut, nu doar evaluat pentru capacitatea de a aduna.

Mai mult, armonia depinde de efortul fiecăruia de a rămâne o prezență care contează pentru celălalt, înțelegând că a-ți păsa de felul în care te prezinți este esențial pentru a menține vie dorința, nu pentru a o lăsa să se stingă sub pretextul obișnuinței sau al priorităților externe. Neglijența de sine nu este justificată de grija pentru alții și nu aduce decât îndepărtare. Nu poate exista un parteneriat real acolo unde capacitatea de analiză și opiniile unuia sunt minimalizate, iar dezacordul este etichetat drept lipsă de viziune în favoarea unei voințe unilaterale. O cale parcursă împreună rămâne autentică doar atunci când se bazează pe consultare și pe încrederea că și celălalt are discernământul de a evalua corectitudinea unei direcții, evitând ca ignorarea perspectivei partenerului să se transforme în sursă de tensiune și îndepărtare.

În definitiv, un astfel de parteneriat nu trebuie confundat cu un mediu profesional axat strict pe eficiență, venituri și performanță. Dincolo de asigurarea unor resurse substanțiale și sustenabile, un cămin are nevoie de hrană emoțională și de acea latură umană care prețuiește bucuria de a fi și de a experimenta frumosul. Viața necesită și o formă de artă în trăire, un spațiu în care sensul nu se rezumă la pragmatismul unei noi achiziții, ci la capacitatea de a vedea și de a cultiva valorile care rămân atunci când cifrele încetează să mai fie singura măsură a reușitei.

Evoluția autentică ar fi posibilă pentru mult mai mulți dacă s-ar depăși bariera psihologică a luptei pentru dreptate, înlocuind-o cu dorința de a învăța reciproc. Este o iluzie toxică să crezi că nu ai nimic de schimbat la tine și să te proiectezi ca fiind perfect, considerând că celălalt te ține pe loc, deși acesta îți oferă întreaga libertate de a te dezvolta individual. A face ce vrei pentru tine este un drept, însă a face ce vrei la nivel de decizii în parteneriat, fără consultare, este o eroare care devine parte a prăbușirii unei evoluții frumoase. Această atitudine ignoră faptul că ambii au fragilități emoționale de gestionat, iar convingerea că unul este superior în timp ce celălalt reprezintă un impediment transformă relația într-un tribunal al criticilor distructive.

Marius Ene, Februarie 2026, Brasov

More ...

Sub semnul crizei

Sub semnul crizei, țara se-ndoaie,

Restructurări, cu tăieri fără leac.

Funcții de bază, subit se curăță,

Dar banii curg, spre altare și-n sac.

Armata-i uitată, în timp ce războiul,

Se-apropie de graniță, amenințător.

Rezerviștii sunt lăsați, deoparte, în umbră,

De parcă-n țara asta, n-ar fi apărători.

Biserica-i grasă, petrecând în tihnă,

Partidele sug, fără să se mai sature.

Mii de academicieni, indemnizați regește,

În timp ce sportivii, stau deoparte, în umbră.

Angajăm ai noștri, pe pile și favoruri,

Nepotismul tronează, sfidând orice lege.

Competența-i uitată, meritul e-o glumă,

Doar clanul contează, restul e-o amăgire.

Poporul suspină, sub povara datoriilor,

În timp ce-n palate, se-mpart averi și rente.

O elită coruptă, ne vinde la bucată,

Și-apoi ne mirăm, de ce țara-i în declin.

Dar poate-ntr-o zi, se va trezi poporul,

Și-i va alunga, pe cei ce-l fură și mint.

Atunci poate, vom construi o țară nouă,

Unde meritul, și munca, vor fi la loc de cinste.

More ...

Suflet sculptat în vers

Vreau să-mi fac din suflet o poezie,

O tristă baladă a unei iubiri trecute,

Sau o romanță c-o dragoste zglobie,

Să-mi aștearnă sentimentele pe hârtie.

Durerea să-mi fie scrisă cu sânge,

Cu-n miros de fier ce transmite tragedie,

Sau să-mi scriu dorințele toate,

Cu lacrimi aurii căzute din stele.

Iubirea vreau să fie scrisă albastru,

Folosind lacrimile unui trist astru,

Sângele unui rege al cerului sacru,

Făcând din cuvinte un trist masacru.

Tristețea vreau să-mi fie scrisă cu șoapte,

Cuvinte ale tuturor sentimentelor deșarte,

Inimi rupte, pline de durerile iubirii profunde,

Ale tuturor viselor ce-au fost cândva spulberate.

Iar când voi rămâne fără hârtie de scris,

Voi folosi zorii pe post de papirus,

Smulgând din mine al dorului virus,

Pentru a-mi scrie tot ce m-a distrus.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.