Cântec de lebădă

Soțul meu m-a luat din dragoste,

mă iubește

(sau așa cred!)

îmi prescrie medicamentele antidepresive

răsfoindu-și toate cărțile și tratatele de psihiatrie,

chibzuind ore întregi,

iar tratamentul prescris îmi face bine,

încetul cu încetul dispar monștrii,

scenele de coșmar,

gândacii,

propria-i soră se-ngrijește să nu-mi lipsească nimic,

să-mi iau medicamentele,

să-mi redecoreze casa,

ceea ce nu-mi place deloc,

zadarnic încearcă să se insiuneze în viața mea,

nu mai am loc pentru nimeni,

ieri  am văzut-o umblându-mi la medicamente,

 punându-mi halucinogene în locul antidepreivelor,

cum descopăr pe internet,

și le arunc,

- Azi am să-ți fac o injecție miracol

adusă din îndepărtata Chină!  îmi spune iubitul meu soț,

și-mi injectează serul miracol,

care, într-adevăr, este un miracol,

fiindcă mă întoarce în anii copilăriei,

la prima reprezentație de balet

până la ultima,

la primul sărut,

și prima noapte de dragoste,

apoi totul se restrânge într-n punct luminos,

orbitor,

care se stinge în mijlocul țipetelor infernale ale sirenelor  Poliției...


Category: Thoughts

All author's poems: aurel_contu poezii.online Cântec de lebădă

Date of posting: 23 сентября 2018

Views: 1654

Log in and comment!

Poems in the same category

Trecutul

Da aş spune, şi n-aş vrea, să-mi opresc privirea.
În divina ei splendoare, să ador culoarea.
Amintindu-mi deseori, care a fost lumina,
Şi doar gîndul ce-a rămas, îmi rupe amintirea.

More ...

Povestea sufletului

Uneori în suflet ploua,și lacrima cade,

Alteori sunt raze de soare, și zâmbim,

Tristeti și fericiri scriu povestea vieții noastre,

Ne ridicăm privirea spre astre 

Și dam contur viselor,

Ștergem din amintiri clipele fade,

Prin cele frumoase,magic strălucim..

Mii de trăiri ne inunda 

Când speram,visam,iubim.

Suntem ființe cu aripi de gând 

Si-atatea simtiri adanci

Povestea sufletului nostru o scriu 

Atât cât trăim..

More ...

Epigrame XX

 

Medicului Bacalbaşa

este indiferent la proverbul: bate şaua să priceapă calul

 

La el nu merge cu zicala,

Nici chiar de-l biciui cu cravaşa,

În cap i-s toate alandala,

De aia-i zice: Ba cal-ba şa.

 

Medicului Bacalbaşa

 

Ba cal ba şa ….

E numele ce l-a purtat,

Şi-i potrivit în breasla sa,

Căci mulţi colegi l-a-ncălecat.

 

Unui indecis

 

Supărarea când îmi vine,

Rup cămaşa de pe mine.

Când sunt vesel şi vioi,

Cos cămaşa înapoi.

 

Unui prost

 

Fiind foarte supărat,

Pleacă să îşi afle rostul,

Şi a fost solicitat,

De un sat ce-și cată prostul.

 

Soţul – de 1 Aprilie

 

Am gândit s-o păcălesc,

Şi m-am dat de ortul popii,

Ea, c-un zâmbet diavolesc,

A şi sunat pe cioclii.

 

Președintelui Băsescu – turnător la securitate  - Petrov

 

Râdea Băsescu ca măgarul,

Dar s-a umplut de bube precum Iov,

Când presa-i tipări dosarul,

De când turna sub numele Petrov.

 

Președintelui Băsescu – turnător la securitate – Petrov

 

A condamnat în plen securitatea,

Al nostru brav conducător,

Dar s-a aflat târziu realitatea,

Petrov era chiar angajatul lor.

 

Unuia din Limanu

 

Fiind tont şi fără-un ban,

L-am prins astăzi cu arcanu,

Să-l aducem la liman,

Însă a ales …Limanu.

 

Succes în viaţă

 

Ambiţioasă a fost mereu în viaţă,

Şi-a căutat succes, avere a avea,

Dar nu prin studiu ori povaţă,

Ci c-un uşor morav ce-l practica.

 

Patroană  

 

Patroană eşti, cu firmă de medicamente,

Ne-ai spus-o răspicat din gură,

Dar straniu e, că realmente

Vinzi aspirina săracului doar pe centură.

 

 

 

More ...

Flacără timpurie

Din cenușa m-am născut 

Cu un suflet deja cunoscut,

Ce-a trăit neîncetat ca o candela aprinsă

Pe care dac-o atingeai era prea încinsă.

Așa cum flăcările plângeau

Și sufereau toată asprimea,

Se prefăceau că nu tremurau,

Iar apa nu le oferea ușurimea.

Se scurgea ceara de pe ea

Încet, încet se stingea

Și parcă prefăcut in sânge,

Un lichid roș se strânge.

More ...

Gânduri din noapte

Râzi nebună viață,

Râzi de fericire.

Râzi nebună viață,

Râzi de clocotire.

 

Este-al vieții dar

Plin de desfătare.

Este-al vieții har

Plin de căutare.

 

Să dai mâna cu viața

Îți dăruiește în mosor ața.

La fel ca și-o cadână

Dorești ca să rămână.

 

De nu te ții de viață,

Totul devine ghiață.

Te lasă, te-abandonează

Și-n cale totul îți frânează.

 

Așa sfârșește individul

Cu sfânta, dulce viață,

Pământul înghițindu-l,

Rupând-ui-se firul de firavă ață.

 

More ...

Cugetări!

Privește doar în sus,

Cand pe jos ești,

Nu te lăsa răpus,

De practici mișelești!

 

Împarte bunătate,

Celor cu nevoi,

Și tu vei avea parte,

Însutit înapoi!

 

Iartă fără regret,

Dar nu uita,

Că doar făina are preț,

Tărâța nu trece sita!

 

Tot timpul să gândești,

Dar nu cu voce tare,

De vrei să-i potolești,

Pe cei cu gura mare!

 

Prietenii să-i numeri,

Pe degetele mâinii,

Aruncă de pe umeri,

Poverile lumii!

 

Fii cu prudență-n toate,

Și limite să-ți pui,

Învața multă carte,

De vrei să te impui!

 

Urcă treaptă cu treaptă,

Dar  nu sta agățat,

Și te întreabă-n șoaptă,

Nu sunt prea sus...cocoțat?

 

De vrei să ajungi în fața,

Fără a da din coate,

Rămâi modest în viața,

Și crede în dreptate!

..............................

Scrise de Cezar!

Pe curând!

 

More ...

Other poems by the author

Sfârșit de an

nu știu de ce

dar mi se-ntâmplă mereu să-nșir

la sfârșit de an

amintirile

așa cum face mama cu mărgelele ei de sticlă

bagă ața în ac

face un nod dublu la capăt

apoi înșiră mărgică după mărgică

până la ultima

anul acesta însă eu n-am pus destulă ață în ac

și am rămas cu multe amintiri pe dinafară

toată casa geme de amintiri

nu mai e loc să te miști printre ele

fără să te zgârii

întodeauna aminirile se cramponează de lucruri banale

care ți se întâmplă în fiecare zi

de lucruri neplăcute sau plictisitoare

pe cele frumoase le uiți repede

cineva hotărăște pervers în locul tău

aruncându-le în hăul uitării

pitindu-le  pe la colțuri

neîndreptățit

fiindcă ele sunt asemenea sirenelor minții

frumoase și seducătoare

ca niște suveici de aur

care țes vălul cu dantelă al gândului

și de care nu poți să scapi decât punându-ți ceară în urechi

sau legându-te de primul catarg

precum aventurosul Ulise

abia aștept să se nască alt an

să-mi pot înșira din nou amintirile  trecerii

pe alt fir de ață

în așa fel încât să nu uit niciuna

Doamne

mă-ntreb tulburat la cumpăna dintre ani

cum ar fi viața mea neînsemnată

fără amintiri

fără șansa de a mă întâlni cu mine însumi...

More ...

Regrete târzii

acum e prea târziu să mă ascund

 

după metafore

 

( de ce-aș face-o tocmai acum?)

cine se înhamă de bunovoie

la jugul cuvântului

trăiește deja în metaforă

respiră metafora

nu-i nicio rușine să-ți crească aripi în locul picioarelor

( se întâmplă de când lumea în Galopagos!)

flapsuri

un fel de aripioare mai mici

în locul mâinilor

atrofiate de evoluție

( uneori evoluția înseamnă și pierdere asumată

ca la ruletă!)

în această lume a zborului virtual

nu există turnuri de control

care să dirijeze traficul infernal al metaforelor

nu există coliziuni între gânduri

catastrofe aeriene

regretul meu este că în timp ce metafora

înflorește într-o lume fascinantă a visului

eu mă usuc în acest înveliș prozaic

al cărnii…

More ...

Starea de veghe

sunt zile când mă prăbușesc din vârfurile inaccesibile ale minții

și mă zdrobesc de stâncile prăpăstioase ale gândului

degeaba îmi mai aud inima în piept

bătând ca un fluture

sub mine este o baltă de sânge

Eli, eli, lama sabactani
strig

și simt cum mi se prelinge sufletul din carne

dar nu mă aude nimeni

Doamne

n-am fost niciodată atât de singur

ca acum

pesemne că am murit sau sunt pe cale să mor

cineva îmi perfuzează plumb topit în venele goale

altcineva îmi pârjolește inima cu o lumânare aprinsă

poate chiar Diavolul

împotrivitorul

îngerul răzvrătit

cel care îmi deschide insidios porțile întunericului

și-mi răscolește toate spaimele omenirii zidite în mine

nu știu cum voi mai privi mâine dimineață

prin ferestrele zilei

Maria doarme cu pruncul în brațe

și zâmbește tainic

ca toate femeile:

„Fie mie, Doamne, dupa cuvântul Tau”

More ...

Cauză și efect

dimineața îmi place să alerg singur

uneori îmi iau și câinele

un suflet curat și candid

care nu se opune niciodată

o face din toată inima

cu dragoste

așa cum noi oamenii nu izbutim

nici măcar dimineața când alergăm

când trebuie să ajungem la serviciu

la supermarket

unde se dau fierăstraie Husqvarna

la ofertă

întotdeauna avem ceva cu ceilalți

care merg la biserică     

cumpără

se plimbă

fac jogging

altceva

de parcă ar fi posibil să facem toți aceleași lucruri

la aceleași ore

în același fel

ca niște roboți imbecilizați

programați după un soft pretențios despre cum ar trebui să fii fericit

dintr-o perspectivă empirică a mașinii

exprimată în serii scurte de biți

numai că mie nu-mi mai pasă

nu mai ascult părerile nimănui

Newton spunea că toate corpurile se supun legii gravitației

căderii „în jos”

excluzând din această ecuație tocmai Pământul

la ora asta mă preocupă doar să-mbrățișez cerul

despre care știm cu toții că nu există

să las Soarele să-mi încălzească sufletul

anima-animus

ceva abstract

necuantificabil

unii oameni de știință dau cifre

între 21 și o,o1 grame

e ca visul etern al omului de a zbura

din care s-a născut avionul

navele cosmice

care echivalează cu  omorârea visului…

More ...

Gesturi

Buchetul de flori pe care ți l-am dat

este o prelungire a sufletului meu

în afara cărnii

strălucirea ochilor tăi

îmi spune că mi-ai primit sufletul

în turnul de fildeș al inimii

acolo unde clocotește lava incandescentă

a pasiunii

într-o zi vulcanul dragostei va erupe

întunecându-mi cerul vieții cu gri-ul cenușiu

adunat în retortele așteptării

asfixiindu-mă cu vaporii toxici ai speranței

în carapacea inexpugnabilă

a iubirii

în care, vai, mi-ai încătușat viața...

More ...

Stupefacție

Arhitectul Dionise Sincai era cunoscut ca o somitate în domeniu construcțiilor spațiale, cu tentă futuristă, și trecea drept o persoană mai mult decât respectabilă. Probabil că ar fi rămas cu faima aceasta și după moarte dacă n-ar fi căzut, la un moment dat, în patima băuturii, meteahnă pe care nu o dobândești, cum s-ar putea crede, ci o moștenești genetic, dacă ar fi să luăm în considerație ultimile descoperiri ale oamenilor de știință. Puțini însă sunt dispuși să îmbrățișeze această teorie, fiind mai simplu să arunce anatema asupra speciei umane, care, după cum știm, nu este  tocmai perfectă. Decăderea lui Dionisie Sincai survenise în plină glorie, astfel că efectele resimțite fuseseră mai ușor de contracarat, doar soția  și  apropiații, rude sau colegi, deveniseră parcă mai circumspecți. Cu toate acestea, viața lui nu cunoscuse transormări de substanță până în ziua aceea de miercuri, când destinul avea să-i dea lovitura de grație.

Câinele, un buldog, înspăimântător, cu trupul mic și îndesat, cu capul mare și fălcile uriașe, străjuite de colți ascuțiți, cu labele scurte și groase, îi apăruse în față din senin și nu părea dispus să-i permită trecerea. Încercă să apeleze la bunul simț al acestuia  cu un „ cuțu-cuțu” măgulitor, aproape familiar, lucru care nu plăcu jivinei, întrucât începu să  mârâie. Se gândi atunci să lase deoparte politețurile și să încerce o breșă în apărare, ca la rugby. Tentativa sa, lăudabilă, se dovedi ineficientă, pentru că în loc să spulbere adversarul, se trezi cu laba piciorului drept în gura buldogului. Auzi trosnetul oaselor, strivite între fălcile fiarei, și simți o durere năprasnică, cum nu mai cunoscuse până atunci. Mai rău era că buldogul începuse să-i molfăie laba piciorului, dând semne că n-avea de gând să se limiteze doar la porțiunea aceea neapetisantă. În mod curios, după o durere înfiorătoare, greu de descris, cu radiații în tot corpul, inclusiv în creier, simți reversul ei, ceva comparabil cu senzația de plăcere, pe care ți-o provoacă atingere unei femei, de exemplu. Îi veni  în minte imaginea unui păianjen, văzută pe Discovery, devorat de partenera sa în timpul actului sexual, fără să pară prea afectat. Se găsea într-o situație asemănătoare, diferența constând în aceeea că el era devorat la rece. Încercase în câteva rânduri să se desprindă, dar nu reușise decât să se poziționeze și mai bine între fălcile de oțel ale buldogului.

„Nu-i puțin lucru să asiști la propria-ți dispariție!” se gândi el, observând că fiara îl devora cu frenezie. În viață se întâmplă exact la fel, numai că arareori  bagi de seamă! Viața te devorează pe dinăuntru. La un moment dat toți dispărem. Nici nu mai contează când se întâmplă și cum se întâmplă! Chestia asta îmi vine la fix. Tocmai am rămas fără slujbă, m-a lăsat nevasta, mi-am pierdut casa și mai sunt și bețiv, pe deasupra”.

Privi șuvoiul de sânge întins pe caldarâm cu indiferență, deși nu suportase niciodată vederea sângelui. Fiara își continua netulburată festinul, chiar acolo, în mijlocul drumului, sfârâmând oase sau sfâșiind hălci consistente din corpul său. Avea botul înroșit de sânge și ochii sticloși. Nu se vedea țipenie de om prin preajmă, lucru destul de neobișnuit, fiindcă era miezul zilei. Pierduse mult sânge și i se cam împăinjenise privirea.  Fiara îi umbla deja prin cutia toracică, îndepărtându-i cu o anumită delicatețe coastele. La un moment dat, i se păru curios că nu murise, ceea ce putea să însemne fie că a băut prea mult și era în delirium tremens, fie că era treaz și nu exista nicio explicație. Optă pentru a doua variantă. Se mai confruntase de-a lungul vieții sale zbuciumate și cu asemenea vise, dar acesta, dacă era vis, depășea orice limită.

„ Si, totuși, se gândi el, îmi pot mișca mâinile! Văd! Înseamnă că sunt viu!”

Cu un ultim efort își înfipse degetele în beregata fiarei, împingându-i capul în sus. Luată prin surprindere, fiara nu avu nicio reacție câteva secunde, rămânând cu botul în aer, apoi scutură din cap ca un om care se dezmeticește și-i smulse dintr-o mișcare  inima. În clipa aceea simți că-l lasă puterile, nu-și mai putu mișca nici degetele, nici ochii, nici mâinile, nimic. Vedea doar o lumină albă, strălucitoare, care, ciudat, nu venea din dreptul ochilor, îi țâșnea parcă din creștetul capului...

 

Un grup de copii carea băteau mingea prin apropiere, zăriră câinile și capul de om. Unul dintre ei sună la Poliție. Echipa de criminaliști, sosită la fața locului, se văzu nevoită să împuște câinele, care nu voia, în ruptul capului, să lase din gură căpățâna arhitectului. Procurorul, ajuns și el la locul faptei, avu un moment de revelație.

   - Acesta nu-i cumva Dionisie Sincai, arhitectul de la Prefectură?

   - Cred că da,  răspunse șeful Poliției din Mădulari. Mi se părea cunoscut, dar nu știam de unde să-l iau!

Criminaliștii se împrăștiaseră care încotro, unii luau informații de la martori, alții ridicau probe, mostre de sânge, fibre textile, cum se procedează în asemene situații. Procurorul nu-și putea dezlipi ochii de pe chipul victimei, iar la un moment dat făcu un pas înapoi.

   - Ai văzut? exclamă el, adresându-se șefului de poliție. A clipit din ochi!

   - Am văzut! confirmă polițistul, ducându-și mâna la inimă. Crezusem că n-am văzut bine!

   - Ceva nu-i în regulă cu omul ăsta! murmură procurorul, destul de speriat, de altfel.  Vezi cât de încordat pare?

    - Da, răspunse polițsitul, dând din cap și holbându-se la ciudățenia aceea însângerată.

Arhitectul își strînsese pleoapele la maxim, nefiresc, și își încordase mușchii feței, ca și când ar fi făcut un efort supraomenesc, iar în liniște care se așezase întrei cei doi, depășiți de situație, se auzi un glas gros, cavernos, venit parcă dintr-un butoi gol.

   - Acum ați venit, fir-ați ai dracului!

În cotidianul „ Curentul”,de-a doua zi, la „faptul divers”, apărea un poem, scris de un poet local, prieten cu decedatul ( între timp capul arhitectului fusese autopsiat. Nu mică fusese mirarea medicului legist când desoperise pe creierul acestuia un singur neuron valid, aprins ca un bec de veioză! ). Poemul era un ultim omagiu adus omului, Dionisie Sincai:

 

Priveghi la capul de mort

 

Nu mi-a plăcut niciodată îmbrățișarea sufocantă a iederei

verdele acela purulent de buboi copt

scurs peste cenușiurile bolnave ale zilei

nu te-aș fi închipuit nici în cel mai negru vis

într-o găleată de plastic

după o eticheta

dar erai acolo

poate un pic cam tras la față

cu buzele parcă mai albe decât le știam

în rest păreai împăcat

destul de curios

pentru cineva care nu fusese niciodată de acord cu nimic

cu lucruri mult mai simple

precum Revoluția din `89

crimele de la Colectiv

Codruța Kovesi

nevasta

( cu treizeci de ani mai tânără! )

cu câte și mai câte

nu mi-a scăpat nici umbra accea de zâmbet

scarcastic

zeflemitor

un je m`en fiche  alunecos

ceva între nepăsare și teribilism juvenil

un fel pătimaș de a-ți exhiba sexul pe DN15

de a fi amendat pentru tulburarea liniștii publice

al naibii îi mai interesează pe ei liniștea publică

îndobitocirea publică

am înțeles

nu retractezi nimic

îmi lași mie toată mizeria asta

răspunderea pentru toate  defectele lumii

pentru toate defectele noastre

și ale urmașilor noștri

( niște ipochimeni vâduți poftelor

libidourilor )

băga-mi-aș…

More ...