Avatar

nu-mi mai amintesc ce-am fost în viețile mele dinainte

 

n-am nici cea mai vagă idee

 

doar că uneori îmi vine să zbor ca o lebădă

să urlu la lună

să mușc trecătorii grăbiți de gleznă

să dorm în peșteri

îndemnuri care-mi vin din străfunduri

insidios

sustrăgându-se controlului minții

nu-mi explic nici spaimele viscerale

pornirile războinice

gustul sălciu al sângelui

dintr-o viață care nu-mi aparține

mi-e greu să admit că eu

cel de azi

vin din preistorii

că am trecut dintr-o viață în alta

așa cum ai trece prin vagoanele unui tren

în timpul mersului

sau că aș fi martorul tăcut al tuturor fărădelegilor

celui care am fost

înainte de a mă naște

că verbul a fi înseamnă mai mult decât poate cuprinde o viață

fiind

mă gândesc

o sumă a tuturor vieților trăite

succesiv

excluzând moartea

care nu apare distinct în Dicționarul Explicativ al Vieții…


Category: Thoughts

All author's poems: aurel_contu poezii.online Avatar

Date of posting: 8 апреля 2019

Views: 1670

Log in and comment!

Poems in the same category

Tristeți

nu mai încap în propriu-mi corp

 

de-o vreme

 

mă întind peste o umbră străină

cu tot sufletul în care încă mai sunt

foarte bătrân

m-am confundat cu locul acesta al vieții

precum nefericitul pictor Daozi

din dinastia Tang

până la pierdere

sunt prea multe tablouri și locuri

în care ar trebui să intru

să mă caut

între timp a murit și împăratul Xuanzong

ultimul martor

a dispărut și peștera

cine va mai picta oare atât de frumos

ca Wu Daozi

încât să văd o lacrimă și-n ochiul lui Dumnezeu…

More ...

Tot încerci...

Domn poet, te apuci de scris? Crezi că poți? Ia pixu'-n mână!

Etalează-ți bătăturile, cănd stai p-un vers o săptămână.

Ochii dor, coloana-i strâmbă, capu' bubuie, te face psihic,

Ia o pauză, amână, mai citește...când revi, ai tot nimic.

 

Ai strâns idei, da' nu se leagă,

Mai rapid te legi în beci,

Fiind alergic la progres, parcă inspirația pleacă,

Ai o strofă, vers cu vers, fie ea și slabă,

C-ai găsit o altă rimă nasoală, în afară de: ,,veci".

 

Las-o moartă, însfârsit foaia-i pătată,

Ai trecut Tabula Rasa, acum la următoarea treci!

Capu' de-ntrebări îl seci: Cum începi? Și cui-i pasă?

Că tu ai lilieci în casă, 

La cum cauți prin cuvinte, ai în minte biblioteci.

 

Iar te-ntorci de-la-nceput dinnou,

Ș-acum urmează continuarea,

A doua strofă, a trei-a patra, devastarea-ți schimbă starea.

Vezi că: prima nu mai are sens, a doua are alt subiect,

A treia-i scrisă prea complex, și abia ce-ai terminat a patra,

Când observi c-ai intelectu' gata, macarale sunt destule!

Bagă FIFA, lasă arta! Că la cât de rea e,

La scăriile viitoare, mai bine ratează treapta!

 

Hai mai bine să: Calmează-te!

Că te văd că-ncerci întruna...

Lasă gluma, lasă arfele, dacă vrei ca să fi bun:

Ia-l de creangă p-Eminescu, și zi-ne în ce fază-i luna!

 

Fă eseu de zece pagini! Explicând ce anotimp e,

Umple foaia cu adjective, lasă arborii-n paragini,

Plebii n-au de un'-să știe, n-o mai nins la ei în casă,

Ca să aibă imaginații!

 

Epitete fără noimă, presărate cu limbaj arhaic,

,,Ai dracu' pungașii naibii!

Mă uit în dex, ca să par doxă,

Ș-ăstia cred că-s văr cu Stalin!"

 

Zi-le despre noi doi goi, într-o zi de joi!

Și că de la-atât banal în rime, mă doare puțin la...ploi...

 

Să dea bine la ureche, forțează și niște cuvinte,

Relochează-n texte verbe, fiindcă merge... zic ce știi?

Totul pentru: să rimeze!

,,N-am făcut degeaba școală, sensu' e direcție!

Cade foaia-n verticală, și ce dacă?

Nu se-aplică atunci când scri!!"

 

Și pentru orgoliu' tău, crede-te spuma din spume!

Spune-le la toți pe nume, că tu ești pe vers dulău,

Că tu scrii pe-o piesă, cât alții pe albume,

Și nimeni nu-ți poate spune, dacă ești, sau nu capabil,

Ei bine...uite-un adevăr:

 

Oribil cu felicitări! Penibil cu steluță!

Mediocru în cele mai rele stări! Ia ca premiu-o săniuță!

Cringe-u' a devenit palpabil,

Stai potol cu mintea-ți sumbră!

Ce? Te-ai fript cu limba-n supă-n vis

Și hata, te-ai trezit valabil?

 

Minus doi, acum stai jos! Ș-alunecă te rog din loc!

Până-n vale-n primu' gard... te oprești când auzi: POC!

Treci de el, pe stânga-i grajdiu', acol' se cere validare!

Patrupezi, cu ochii-n soare, care simt rodaj poetic,

Și devin experți în toate.

 

Nu te pun io să fi bun; lafel cum nimeni nu te-obligă, 

Unde banu' nu contează,

Masele-ți dau viață... elita te ține-n priză,

Să critici e o invitare, d-aia multora l-e frică, 

Nu vreau jocu', vreau schimbare, aroganța strică.

 

Mă oftic, că din păcate: mumia avea dreptate!

,,Ușor de scris, când n-ai nimic de zis",

Și așa e! Cu mult nimic, și foiile decorate,

Somitate cu cantitate lirică și castitate critică în spate,

A setat, si mulți ca el, un trend de haine deja-purtate.

 

Așa... și eu cum sunt? De-mi permit să critic...

 

Eu cu fiecare pas făcut, îmi vine tot mai greu să scriu,

Fac varice la degetul scurt, și ăl' mare-i mijlociu.

O fi foaia figurantă, sau face figuri de stil,

C-am desfigurat pixu',

Doar un click, fără cerneală,

Întâi cărbuni, după substanță,

Fiind metaforat de viu...

 

Mii de creiere spălate, ascunse de-o perdea de fum,

Inspiră siguranță de la fumuri expirate;

Cu buzele uscate, și cu oxigen în rate,

Cenzurează filmele deja rulate,

Să-și facă colier din filtru.

 

Ce vreau să zic e că:

 

Puțini își iau timp să asculte,

Ăia care-o fac, defapt nu înțeleg prea multe, 

Ăia care ințeleg, simt nevoia să-te-ajute, cu păreri,

Tu le iei ca și insulte...

 

Blocat în cerc cu capete pătrate, nu vezi bine cum ești TU!

Oameni critică, aplaudă... indiferent, apreciază gestu'!

Ieșind în largul poeziei, dai de valuri cu cuvinte reci!

Și când geniu' nu-i de treabă, treaba e să tot încerci...!

Denis Poetu' - ,,Tot încerci..." 2024

More ...

Jurnal

e surprinzător cât de multe pagini se pot aduna într-un jurnal intim

 

câte observații subtile poți consemna într-o zi

 

îți dai seama când jurnalul devine neîncăpător

și adaugi pagini

o zi

o pagină

după o vreme acestea îți invadează viața

nu mai încap între pereții coșcoviți ai luminii

îți rup oasele

umbli prin beznă încovoiat ca o trestie plângătoare

mai arunci din când în când câte o pagină

doar ca să-ți tragi respirația

fiindcă la capătul zilei trebuie să adaugi alta

la un moment dat teancul se oprește  la cer

de care ai sprijinit scara cu un număr prestabilit de trepte

tot urcând se poate să scapi din mână stiloul

sau să cazi

se pot întâmpla multe

arareori îți ajunge un singur jurnal

într-o viață de om

cel mai adesea se-ntâmplă doar să-l începi

apoi să mori printre pagini…

More ...

Vivre la France!

în mirificile și fabuloasele Câmpii Elizee

prin care trecuseră cu gândul  poeții antichității

primăvară era veșnică

toate vânturile băteau numai din vest

adunate  la un loc

apele singurului râu sfințite cu nectarul fericirii

te făceau să uiți toate necazurile

sub umbra arborilor de tămâie

oameni erau fericiți mai tot timpul

practicau călăritul

întrecerile atletice

dădeau cu zarul

însuși Cronos se oprise acolo

îmbătat de licoarea înțelepciunii

strecurată de Rhea

dar și Orfeu

fiul regelui trac Oeagrus și al Calliopei

născut din Apollo

Anchise

tatăl lui Eneas

Kadmos și Harmonia

Menelau, Ahile sau Patroclus

aproape toată antichitatea

până la Maria de Medici și Marie Antoinette

care au denumit niște câmpuri sterpe

Champs-Élysées

un fel de Axe historique

dintre două gânduri sublime

sărmane Macron

după aproape trei mii de ani

avec toutes vos places de la Concorde

Charles de Gaule

de la Bastille

avec toutes vos sources triomphales

et vos magasins de luxe

s-a terminat visul...

More ...

Stefan

Dragul meu Ștefan, ce minunată-i calea ta

În Colchester Essex, cariera ai creat

Cu forță și convingere, visul tău ai atins

Și visele tale acum s-au împlinit.

 

Ca un far în noapte, strălucești cu mândrie

Prin munca ta și perseverența-ți fără părăsire

În inima mea ești o stea ce mereu strălucește,

Iar realizările tale mă umplu de bucurie și încântare.

 

Sper că fiecare zi să-ți aducă biruințe noi,

Și ca drumul tău să fie plin de fericiri și izbânzi apoi.

Iubirea mea te va purta mereu în gând,

Chiar dac-a ta cale poate fi departe sau anevoioasă când.

More ...

Cicluri

de la un anumit timp zilele se scurg mai repede

 

parcă prea repede

 

în hăul prăpăstios al timpului

în urma lor rămâne de fiecare dată câte ceva important de făcut

pentru mâine

care se termină la rându-i cu alte lucruri neterminate

altădată mai aveai timp să tai crengile uscate

din pomi

să smulgi buruienile

să ari pământul

să semeni

acum îți dau târcoale tot mai des nopțile

bântuite de gânduri

viața trufașă

își numără singură diminețile

mugetul cerbului încolțit în mijlocul codrului

se pierde dincolo de ceruri

dacă n-ar fi fost mușcătura aceea de moarte

din dreptul inimii

te-ai fi resemnat până la urmă

ca un Prometeu obosit

în ciocurile vulturilor…

More ...

Other poems by the author

Clopote

Hemingway se înreabă retoric și-acum

„pentru cine bat clopotele!”

 

ne întrebăm și noi

din când în când

fiecare în dreptul nostru

n-am înțeles însă niciodată de ce scatii

își iau speriați zborul din  turla bisericii

.

și de ce aerul plesnește ca o bucată de sticlă

.

cine se teme de bocetul clopotului

care se sparge în urechile surde ale timpului

.

răspunsul e ca un sloi de gheață

în mijlocul oceanului arctic

.

un moment de reculegere

.

nu am o reprezentare exactă a morții

dar asta ne amintesc clopotele

și-oricât de puternici am fi

nu putem să ne astupăm cu toții urechile

să ne ferecăm sufletele

ca să oprim ecoul lugubru al bronzului

.

și-atunci ne zăvorâm în noi înșine

printre spaimele noastre ancestrale

păstrând în amintirea femeilor sacrificate pe altarele bărbaților morți

.

un moment de reculegere

.

din întunericul cel mai negru al minții

ne împresoară vânătorii de capete

canibalii

vikingii

aztecii

întreaga cohortă a morții

ne ajunge din urmă blestemul sângelui

țipetele disperate a celor rămași fără inimi

rânjetul sadic al zeilor

iar noi

ultimele vlăstare ale umanității

ridicăm din umeri într-un simulacru de părere de rău

.

un moment de reculegere

More ...

Comparații

precum o pasăre zgribulită de frig

care sprijină în aripile ei neobosite cerul

la fel

viețile noastre

fragile ca niște cupe de cristal

gata oricând să se prefacă în țăndări

într-o clipă de neatenție

sprijină cu aceeași determinare timpul

(acel vultur cu ochi sângeroși

și necruțători

pentru care viața păsării nu înseamnă altceva decât

bucuria puilor flămânzi!)

Doamne

cât de trist poate fi pentru o biată pasăre

îndrăgostită de cer

să îmbrățișeze c-o ultimă zvâcnire de aripi

pământul….

More ...

Adenalină

n-ai cum să nu vorbești despre acel echilibru fragil

la limită

al omului care merge cu tălpile goale pe cioburi de sticlă

artistul din mine ar putea reprezenta această imagine izbitoare

 într-un tablou suprarealist cu accente pe culoarea verde a sângelui

neapărat verde

cunoscând spaima viscerală a ochiului la roșul aprins al hemoglobinei

și lipsa de reacție la verdele clorofilei

durerea îmi apare ca o problemă de percepție

în general se poate merge și pe tăciuni aprinși

pe sârmă

pe vârfuri de cuie

se poate chiar levita

cu ochii în buzunarele hainei

.

ca un șarpe hain care se târâie prin mlaștina cărnii

spaima-și-nfige dinții  în călcâiul drumețului

n-ai cum să nu vorbești despre puterea minții yoghinului

în fața obedienței gândului

artistul din mine ar ilustra un tablou clinic al fricii

sub forma unei fiole din sticlă brună cu adrenalină limpede

în gura șarpelui

.

ici și colo pe aleile largi ale liniștii

inconștientul se plimbă cu mâinile în buzunare

n-ai cum să nu vorbești despre spaimele ancestrale

ale ființei

sedimentate în creier

artistul din mine ar picta tabloul omului cu amigdalele-n mână

sărind într-o prăpastie..

More ...

Schiță în alb și roșu

ușa se face așchii; curge femeia în camera aceea neagră

 

obscură

 

chipul ei se imprimă direct pe hârtia fotografică

întâlnind un firicel de lumină

apucă penseta și agită hârtia în cuvă

la început apar o puzderie dezordonată de puncte

care devin cercuri

o mână

fața în alb și negru

apoi trupul gol

așa cum nu-l mai văzuse

ieșind ireal ca Afrodita din spuma mării

învăluită într-o lumină roșie

misterioasă

călcând pe marmura rece

răsturnând tavele cu revelator și soluții de fixare

împiedicându-se

cine naiba a înjunghiat întunericul?

.

zgomotul apei lovindu-i umerii

îi amintește de răpăitul ploii cu grindină pe acoperișul din tablă

al bisericii Adormirea Maicii Domnului      

.

destul de sinistru

.

nimic n-o mai poate spăla de sângele mortului

de roșul acela frivol

spre violet

rătăcește printr-un spațiu din care lipsește gravitația

aerul

viața

.

dincolo

peste drum

cineva torturează clapele pianului

din tavan sunetele se scurg ca niște picături de sânge

plescăind consternant pe marmură

opriți dracului această simfonie a disperării!

strigă

iar ecoul se multiplică ca un stol de vrăbii speriate de uliu…

More ...

Simone, profesoara mea de dans

unele lucruri din viața mea sunt asociate cu alte lucruri
chipul docil și umil al duhovnicului meu
îmi amintește de Dumnezeu
nu am aroganța păcătosului de a pretinde că l-am văzut pe Acesta
nimeni nu l-a văzut pe Dumnezeu
dar numai așa mă pot raporta
la forța invizibilă a lPirouette
umii, controlată de cineva,
prin chipul umil al duhovnicului sau al Simonei, profesoara mea de dans,
care este un înger întrupat în femeie
păstrând același mister al mișcării cerești
nimic nu este mai frumos decât expresia bucuriei Simonei de a trăi
pe ritmurile celei de-a 5-a simfonii a lui Beethoven și a lui Dumnezeu
nu poți înțelege asta dacă nu ai văzut niciodată zborul maiestuos al unei lebede negre

care tulbură cu aripile ei negre cu nuanțe de gri cerul albastru

Simona lăsa întotdeauna impresia că nu atinge pământul

ea păstrează întregul univers în vârful degetelor de la picioare
într-o mișcare perfectă "Arabesque"
și este în perfectă armonie cu universul
zboară în „Pas de deux” cu viața
într-un „Adage” perfect, ea crește în har și eleganță, devine fluidă,
„Pirouette” o ajută să-și scuture părul printre stele
 își trăiește intens viața, „Allegro” ca un colibri
da, Simona, este cea mai înaltă expresie a umanității

More ...

Eroare din greșeală

Dragoş Fluieraş fusese ridicat de acasă cu noaptea în cap de o patrulă a Poliţiei rutiere. Nu i se explicase motivul acelei reţineri intempestive, nici necesitatea umilitoare de a i se pune cătuşele. Locuind la ultimul etaj al unei clădiri din strada Crizantemelor, care nu avea lift, omul trebuise să îndure privirile pezişe ale vecinilor, apoi pe cele ale trecătorilor, opriţi în număr mare în staţia de autobuz. Unul din cei doi poliţişti, un tip înalt şi ciolănos, cu mâinile ca nişte ţapine, îl îndesase fără menajamente în maşina de serviciu, staţionată în mijlocul drumului cu girofarul pornit, ba chiar i se păruse, în timp ce era aruncat pe bancheta din spate, că primise şi un ghiont în coaste. Celălalt poliţist, mai mărunţel şi pirpiriu, se instalase la volan şi se zgâia de acolo la el prin oglinda retrovizoare. Nu mult după aceea echipajul Poliţiei oprise la intrarea din spatele Parchetului din Grozăveşti, unde era aşteptat de câţiva civili, care fumau şi glumeau pe trepte.

         - Duceţi-l în biroul meu! ordonă unul dintre civili continuându-şi discuţia cu o femeie tânără, fardată violent. Ştiţi unde, da?

     Poliţiştii îl îmbrânciră în clădire, obligându-l să urce mai multe scări, să coboare altele şi în cele din urmă să intre într-un birou minuscul, cu aspect cazon, mobilat doar cu o masă, un dulap metalic şi două scaune. Individul ciolănos îi desfăcu cătuşa de la mâna dreaptă, destul de brutal de altfel, pe care o prinse apoi de ţeava unui calorifer.

 

Rămas singur, Dragoş Fluieraş, de profesie medic ginecolog, constatase că poliţistul îl priponise de ţeava de jos a caloriferului, obligându-l să stea răsucit şi cocoşat, într-un echilibru mai mult decât precar. Abia după vreo oră auzise nişte paşi apropiindu-se şi răsuflă uşurat.

         - Procuror Ilie Cucoară! se prezentă civilul pe care-l văzuse mai înainte pe scări, un bărbat între două vârste, durduliu, cu obrajii şi nasul de culoarea vişinei putrede. Ai făcut-o lată, omule!

         - Poate îmi spuneţi şi mie ce am făcut! răspunse el cu o întrebare. Sunt un om paşnic, la locul meu, îmi plătesc taxele către Stat şi respect legile ţării!

         Procurorul rămase o clipă perplex, privindu-l cu ochii holbaţi, dar în clipa următoare sări de pe scaun şi se repezi asupra lui cu pumnii şi cu picioarele. Parcă înebunise. Nici măcar sângele care începuse să ţâşnească din nasul şi din gura victimei nu fusese îndeajuns ca să-i tempereze furia.

         -  Care va să zică, urlă el ştergându-şi sudoarea de pe frunte, îţi plăteşti taxele la Stat, hai, dar de ce paştile mătii violezi femei judecătoare? Ştii cine era judecătoarea pe care ai violată ieri seară? Îţi spun eu, canalie! Era nevastă-mea!!!

          Dragoş Fluieraş, aflat la pământ şi apărându-se cu singura mână liberă, negă cu înverşunare.

         - N-am violat pe nimeni, domnule procuror, sunt medic ginecolog! Toată ziua mă uit doar în ...

         - Eşti şi pervers, pe deasupra! Lasă că-ţi scot eu toate perversiunile din cap! Poţi dovedi unde ai fost aseară?

         - Cum să nu pot? Am martori cel puţin cincizeci de familii?

         - De ce nu cinci sute?

         - Fiindcă atâtea familii au fost la onomastica medicului-şef, Gălbează!

          Procurorul se aşeză pe scaun şi-şi aprinse o ţigară.

         - Mă provoci...mă provoci ca să scapi basma curată, nu-i aşa? Vrei să-mi demonstrezi că ai luat-o razna!

         - Nici gând, domnule procuror. Sunt încă în deplinătatea tuturor facultăţilor mentale!

         - Cum te numeşti?

         - Dragoş Fluieraş.

         - Cu ce te ocupi?

         - Sunt medic ginecolog la Spitalul de Urgenţă Grozăveşti.

         - Probabil că eşti şi căsătorit, ai şi copii şi, de ce nu, mergi duminica la biserică?

         - La biserică nu mă prea duc, recunoscu Fluieraş domol, dar în rest aveţi ...

        Procurorul strivi ţigara în scrumieră cu nervozitate.

         - Cred că până la urmă am să te împuşc!

         - Nu m-aş mira după cele întâmplate!

         - Iată-te şi victimă!!!

        

     În liniştea care se lăsase peste cuvintele lui Fluiersş se auzi deodată un tropăit de paşi, înjurături şi proteste, urmate de o bătaie energică în uşă. Procurorul Cucoară, obişnuit, se pare, cu asemenea scenete ridică ochii din dosarul aflat pe birou.

         - Intră! zise.

         Cei doi poliţişti care îl ridicaseră de dimineaţă pe Fluieraş îşi făcură apariţia ţinând imobilizat de mâini un bărbat îmbrăcat neglijent şi nebărberit, aflat într-o stare de tensiune explozivă.

         - Permiteţi să raportez, domnule procuror! vorbi ciolănosul. Individul acesta s-a prezentat la noi pretinzând că se numeşte Dragoş Fluieraş şi că, de fapt, el este violatorul...

         - Pretinzând???

         - Ulterior l-am verificat şi...s-a confirmat că...

         - Dar ăsta cine e? întrebă procurorul derutat, arătând către celălalt Fluieraş. De unde l-aţi săltat?

         Poliţistul se scărpină în creştetul capului depăşit de situaţie.

          - Dumnealui locuieşte la nr. 51, iar ăsta, vis-a-vis, la nr. 51 bis!        

         -  În mandat ce scria ?

         -  Păi, nu ştiţi, urma să-l scrieţi?

         -  Şi tu i-ai ridicat, aşa, fără mandat?

         -  Numai pe primul, fiindcă al doilea s-a predat singur!

         - Eşti un dobitoc! zbieră procurorul luându-se cu mâinile de cap. Ce-i spun eu acum omului ăsta ?

         Cei doi poliţişti se priviră o clipă complice, apoi cel mai pirpiriu făcu un pas înainte.

         - Eroare din greşeală, domnule, să trăiți!

More ...