Category: Thoughts
All author's poems: dyma579
Date of posting: 19 октября 2018
Added in favorites: 2
Views: 2054
Poems in the same category
Doar poemele - IV
Ox-ul aşteaptă,
Oy-ul pleacă,
Oz-ul urmăreşte
timpul ce zboară pe altă axă,
veşnicia spaţială înghite
Big Bang-ul nemuririi,
suflarea se pierde,
nord-sud, est-vest,
vântul muşcă meridianele orfane,
paralele schimbă geometriile,
sateliţii se hârjonesc,
ascunzându-se pe lună.
Doar poemele,
resturi de viaţă
în hrube de coperţi,
reclădesc sanctuarul
sfintelor cuvinte,
scânteieri de amnare
aprind în umbre
iubire şi ură,
cum au fost
odată.
Ele, poemele,
pot să-i renască,
Adam dintr-o rimă,
femeia fatală,
vârf de metaforă,
Eva aşterne
fătul vieţii
învelit în slove
de carte.
Stropi de poeme
Am pus cuvintele
frunze printre gânduri
altele trăiesc aşteptarea
ecourilor nenăscute să fie
versuri hrănite din mine
Aş pune punct
dar nu pot
plâng virgulele care măsoară
pauzele ascunse printre clasici
Cuvintele se cer
oblojite cu frumos
în ritm liniștitor
nu este un crez
doar o evadare veşnică
din universul mişcător
al trăirilor
În mine port
visele sărutate
cu stropi de poeme
aşa cum au fost odată
Miros de mai (remake from a song)
Tu purtai
Acel miros de mai
Pacat ca nu-l voi mai mirosi
Pentru ca nu mai avem ce vorbi
Vorbe urate mi-ai aruncat
Si de ele amintindu-mi lacrimi am varsat
Tu purati
Acel miros de mai
Dar mirosul nu avea valoare
A te purta frumos stii oare?...
In loc de tipete
Puteam avea clipe de liniste
Dar tu le-ai distrus
Dintr-un simplu cuvant spus
Tu purtai
Acel miros de mai
Dar era doar pe haine
Inima mirosea a cadavre
Numai Dumnezeu m-a vindecat
Fara El nu m-as fi ridicat
De acolo de unde tu m-ai daramat
Poate tu purtai
Acel miros de mai
Dar nu era pe interior
Ci pe exterior
Masinile scumpe
Nu-ti dau vreo fala,vreun renume
Sunt doar bunuri materialiste
Nu lucruri sufletiste
Tu purtai
Acel miros de mai
cu nimic nu valoreaza
Pentru ca inima nu-tie inca treaza...
Lantul
Când ura-i zid de neclintit,
Și dreptul, șoaptă ce-a murit,
Când lanțul strânge, sufocând,
Doar un ecou, un gând, un zvon:
Revolta, flacără-n noapte,
Să rupă-n două orice șoapte,
Să-nfrunte frica, pas cu pas,
Să-nalțe glasul, demn și las.
Căci inima, sub jug tăcut,
Nu poate veșnic să se-nfrunte,
Și libertatea, vis pierdut,
Se naște-n zori, din grele fructe
.
Când ura-i lege, iar puterea,
Un zeu ce-și cere-nchinarea,
Doar lupta-i cale, mângâierea,
Spre-un mâine-n care speranța-i floare.
Singuratatea ce o simt
Cum sa exprim singuratatea ce o simt?
Am atatea persoane in jurul meu ,
Dar totusi nimeni nu ma asculta,
Toata lumea se cearta mereu,
Iar eu, raman trista si tacuta.
Nu ma plang , nu am motiv,
Prefer sa stau singura in coltul meu,
Astept sa fie liniste definitiv,
Si poate, atunci, imi voi spune of-ul meu.
Iar despre parinti ce as putea spune?
Sunt numai certuri cu vorbe grele,
Ce dureaza, parca o vesnicie,
Amandoi isi spun lucruri rele,
Ce vor ramane acum si in vecie.
Desigur ca ma afecteaza mult,
Dar niciunuia nu ii pasa,
As vrea muntii din loc sa ii mut ,
Decat sa mai stau cu ei in casa.
Am o sora si un frate,
Pe care ii iubesc nespus,
As vreau sa ii iau cu mine departe,
Unde? Intr-un loc ascuns.
Nu ma intelege-ti gresit ,
Si parintii mi-i iubesc,
Dar i-as alege negresit ,
Pe fratii mei cu care vreau sa traiesc!
Dureri ascunse
Mi-a trebuit o viață să înțeleg suferința unei păsări
cu aripile frânte,
crezusem că era o suferință ca toate altele,
nimeni nu moare suferind din prea multă dragoste
sau din prea puțină,
dimpotrivă,
suferința te întărește,
o pasăre însă nu se poate împăca ușor cu ideea
că a pierdut cerul,
când te-ai desprins fie și o singură clipă din îmbrățișarea Pământului
nu mai ai de ales,
din clipa aceea aparții Cosmosului,
fără aripi o păsăre moare de inimă rea
într-un ultim și cutremurător cântec,
Simfonia întâia pentru vioară și inimă a Cerului,
pe care o ascultăm cu toții, dar nu o înțelegem,
este, de fapt, un Marș triumfal al păsărilor cu aripile frânte,
precedat de aceeași Uvertură tragică în re minor
nesemnată de nimeni...
Doar poemele - IV
Ox-ul aşteaptă,
Oy-ul pleacă,
Oz-ul urmăreşte
timpul ce zboară pe altă axă,
veşnicia spaţială înghite
Big Bang-ul nemuririi,
suflarea se pierde,
nord-sud, est-vest,
vântul muşcă meridianele orfane,
paralele schimbă geometriile,
sateliţii se hârjonesc,
ascunzându-se pe lună.
Doar poemele,
resturi de viaţă
în hrube de coperţi,
reclădesc sanctuarul
sfintelor cuvinte,
scânteieri de amnare
aprind în umbre
iubire şi ură,
cum au fost
odată.
Ele, poemele,
pot să-i renască,
Adam dintr-o rimă,
femeia fatală,
vârf de metaforă,
Eva aşterne
fătul vieţii
învelit în slove
de carte.
Stropi de poeme
Am pus cuvintele
frunze printre gânduri
altele trăiesc aşteptarea
ecourilor nenăscute să fie
versuri hrănite din mine
Aş pune punct
dar nu pot
plâng virgulele care măsoară
pauzele ascunse printre clasici
Cuvintele se cer
oblojite cu frumos
în ritm liniștitor
nu este un crez
doar o evadare veşnică
din universul mişcător
al trăirilor
În mine port
visele sărutate
cu stropi de poeme
aşa cum au fost odată
Miros de mai (remake from a song)
Tu purtai
Acel miros de mai
Pacat ca nu-l voi mai mirosi
Pentru ca nu mai avem ce vorbi
Vorbe urate mi-ai aruncat
Si de ele amintindu-mi lacrimi am varsat
Tu purati
Acel miros de mai
Dar mirosul nu avea valoare
A te purta frumos stii oare?...
In loc de tipete
Puteam avea clipe de liniste
Dar tu le-ai distrus
Dintr-un simplu cuvant spus
Tu purtai
Acel miros de mai
Dar era doar pe haine
Inima mirosea a cadavre
Numai Dumnezeu m-a vindecat
Fara El nu m-as fi ridicat
De acolo de unde tu m-ai daramat
Poate tu purtai
Acel miros de mai
Dar nu era pe interior
Ci pe exterior
Masinile scumpe
Nu-ti dau vreo fala,vreun renume
Sunt doar bunuri materialiste
Nu lucruri sufletiste
Tu purtai
Acel miros de mai
cu nimic nu valoreaza
Pentru ca inima nu-tie inca treaza...
Lantul
Când ura-i zid de neclintit,
Și dreptul, șoaptă ce-a murit,
Când lanțul strânge, sufocând,
Doar un ecou, un gând, un zvon:
Revolta, flacără-n noapte,
Să rupă-n două orice șoapte,
Să-nfrunte frica, pas cu pas,
Să-nalțe glasul, demn și las.
Căci inima, sub jug tăcut,
Nu poate veșnic să se-nfrunte,
Și libertatea, vis pierdut,
Se naște-n zori, din grele fructe
.
Când ura-i lege, iar puterea,
Un zeu ce-și cere-nchinarea,
Doar lupta-i cale, mângâierea,
Spre-un mâine-n care speranța-i floare.
Singuratatea ce o simt
Cum sa exprim singuratatea ce o simt?
Am atatea persoane in jurul meu ,
Dar totusi nimeni nu ma asculta,
Toata lumea se cearta mereu,
Iar eu, raman trista si tacuta.
Nu ma plang , nu am motiv,
Prefer sa stau singura in coltul meu,
Astept sa fie liniste definitiv,
Si poate, atunci, imi voi spune of-ul meu.
Iar despre parinti ce as putea spune?
Sunt numai certuri cu vorbe grele,
Ce dureaza, parca o vesnicie,
Amandoi isi spun lucruri rele,
Ce vor ramane acum si in vecie.
Desigur ca ma afecteaza mult,
Dar niciunuia nu ii pasa,
As vrea muntii din loc sa ii mut ,
Decat sa mai stau cu ei in casa.
Am o sora si un frate,
Pe care ii iubesc nespus,
As vreau sa ii iau cu mine departe,
Unde? Intr-un loc ascuns.
Nu ma intelege-ti gresit ,
Si parintii mi-i iubesc,
Dar i-as alege negresit ,
Pe fratii mei cu care vreau sa traiesc!
Dureri ascunse
Mi-a trebuit o viață să înțeleg suferința unei păsări
cu aripile frânte,
crezusem că era o suferință ca toate altele,
nimeni nu moare suferind din prea multă dragoste
sau din prea puțină,
dimpotrivă,
suferința te întărește,
o pasăre însă nu se poate împăca ușor cu ideea
că a pierdut cerul,
când te-ai desprins fie și o singură clipă din îmbrățișarea Pământului
nu mai ai de ales,
din clipa aceea aparții Cosmosului,
fără aripi o păsăre moare de inimă rea
într-un ultim și cutremurător cântec,
Simfonia întâia pentru vioară și inimă a Cerului,
pe care o ascultăm cu toții, dar nu o înțelegem,
este, de fapt, un Marș triumfal al păsărilor cu aripile frânte,
precedat de aceeași Uvertură tragică în re minor
nesemnată de nimeni...
Other poems by the author
Stii tu ..
S-astept cu disperare, norul
Dar galbena-i lumina, dorul?
Acel trecut in zare, cerul
Ca iarba-n disperare, gerul.
Sa poti citi cuvintul, care
In zilele straine, doare?
Amar sa-ti fie clipa, mare
Sa stii ca a ta lipsa, doare.
Trezesti cu o privire, somnul
Dar lasi fara suflare, gindul !
Sa vad alaturi steaua, visul
Care imi da sperante, stii tu?
O, floare!...
Ce parere ai tu floare
Rasarita-i din caldura
Oare esi tu cea mai dulce,
Din gradina mea. Copila?
Oare poti gindi alene
Ca prefer eu suferinta
Tu nu stii ce e durere
Si nu ai avut credinta
Singuratatea
Mai rar se-arata zorii, pe cimpii
Si nu mai pot spera la alt scintei
Sa curga lacrimi tot mai rar, aprins
Sa nu mai spere focul, este stins.
Mai des mi-e gindul, la acel minut
As vrea sa fii tu norul, iar eu vint
In asta seara, eu nu am cazut
Si da, nebun, sa pling nu am in gind.
Pentru Mama
Dulce scumpa mama noastra
Vrem ca ingerii sa-ti fie
Paznici peste tot cu tine
Trei suntem, avem de toate
Iti dorim noi sanatate
Te iubim nespus de mult
Pentru noi esti ceva sfint
De la scumpii tai copii
Dima , Vali si Mihai . .
Stii tu ..
S-astept cu disperare, norul
Dar galbena-i lumina, dorul?
Acel trecut in zare, cerul
Ca iarba-n disperare, gerul.
Sa poti citi cuvintul, care
In zilele straine, doare?
Amar sa-ti fie clipa, mare
Sa stii ca a ta lipsa, doare.
Trezesti cu o privire, somnul
Dar lasi fara suflare, gindul !
Sa vad alaturi steaua, visul
Care imi da sperante, stii tu?
O, floare!...
Ce parere ai tu floare
Rasarita-i din caldura
Oare esi tu cea mai dulce,
Din gradina mea. Copila?
Oare poti gindi alene
Ca prefer eu suferinta
Tu nu stii ce e durere
Si nu ai avut credinta
Singuratatea
Mai rar se-arata zorii, pe cimpii
Si nu mai pot spera la alt scintei
Sa curga lacrimi tot mai rar, aprins
Sa nu mai spere focul, este stins.
Mai des mi-e gindul, la acel minut
As vrea sa fii tu norul, iar eu vint
In asta seara, eu nu am cazut
Si da, nebun, sa pling nu am in gind.
Pentru Mama
Dulce scumpa mama noastra
Vrem ca ingerii sa-ti fie
Paznici peste tot cu tine
Trei suntem, avem de toate
Iti dorim noi sanatate
Te iubim nespus de mult
Pentru noi esti ceva sfint
De la scumpii tai copii
Dima , Vali si Mihai . .