Lantul
Când ura-i zid de neclintit,
Și dreptul, șoaptă ce-a murit,
Când lanțul strânge, sufocând,
Doar un ecou, un gând, un zvon:
Revolta, flacără-n noapte,
Să rupă-n două orice șoapte,
Să-nfrunte frica, pas cu pas,
Să-nalțe glasul, demn și las.
Căci inima, sub jug tăcut,
Nu poate veșnic să se-nfrunte,
Și libertatea, vis pierdut,
Se naște-n zori, din grele fructe
.
Când ura-i lege, iar puterea,
Un zeu ce-și cere-nchinarea,
Doar lupta-i cale, mângâierea,
Spre-un mâine-n care speranța-i floare.
Poems in the same category
Epigrame XXIII
Unui prieten
Tu ai muncit prin ţări străine,
Şi ai trei case făcute chiar cu stil,
Dar văd acum, bietul de tine
Că îţi duci traiu' într-un azil.
Corona virusul
Toţi se întreabă cum arată,
Virusul considerat fatal,
L-am văzut şi eu odată,
Ce mai…e mortal.
Lui S. Busuioc
În tinereţe nu stăteam deloc,
Şi alergam prin Busuioc,
Acum când am îmbătrânit,
Îl folosesc doar la gătit.
Unei telenuveliste
Tu zilnic vizionezi telenuvele,
Şi critici răutatea şi ura nemiloasă,
Constat că te inspiri mereu din ele,
Că văd aşa ceva la tine în casă.
Tratament
De eşti bolnav, te va trata vecina,
Chiar dacă ai un cancer sau tumori.
A studiat de prin reviste medicina,
O şansă de mai ai, cu siguranţă mori.
Căsătoria
Când era copil, se ştie…
Era rău, mare război.
După-un an de căsnicie,
A cam devenit pisoi.
Alegere
Ţi-ai luat un înger de nevastă,
Femeie chiar de prima clasă,
Şi-acuma îţi e ca o năpastă,
Căci parcă stai cu dracu-n casă.
Ospitalitate
Bucuroasă m-ai primit,
Mă serveşti cu sucuri reci,
Şi în loc de bun venit,
Mă-ntrebi calmă: - Da, când pleci?
Împăcare
M-aş împăca încă odată,
Cu toţi fraţii mei în cor,
Dar tot amân, ca acea dată,
Să fie după moartea lor.
Prietenilor
Se-ntâmplă des, i-adevărat,
Să mai cădem într-un păcat,
Dar unii dintre noi, o spun spăşit,
Direct spre iad au drumul hărăzit.
metamorfozele unui gând/6
sub epiderma realității,
o rețea de intrigi,
experiențe șocante,
intenții-nfiorătoare
spulberă turnirul liniștit al lumii.
să nu uităm că,
Daedalus
a construit, pentru regele Minos,
un labirint
pentru a ține-ascuns în lanțurile fricii
minotaurul.
iar la lumină,
a creat din corpurile-nlănțuite ale coriștilor,
o structură arhitecturală
sorocită dansului.
De unde mai vrei dragoste acum?
sigur îmi umbli prin creier
ca printr-un amvon
știai dinainte că la ora aceasta îmi beau cafeaua
acolo sus, în balcon,
la fereastră,
din aceeași ceașca albastră
pe care mi-ai dăruit-o cândva
nu mai știu când
și cu ce prilej,
îmi amintesc însă că purtai o rochie bej,
mai știai că-mi fumez țigara de foi dimineața devreme
sub bec
și că număr toate trenurile personale
care trec,
nu ți-a fost greu să refaci drumul Golgotei,
să vii înapoi,
să-mi rătăcești printre gânduri o vreme
și să-mi înfigi cuțitul în spate apoi…
sigur, îmi umbli prin minte, în întuneric,
m-ai disecat pe-ndelete, c-o răceală de medic,
mi-ai umblat cu bisturiul prin carne
în modul cel mai abject
cu putință,
de unde mai vrei dragoste acum
când sunt un cadavru
și n-ai vrut când încă mai eram o ființă?
Deasupra noastră
Revină-ți vântule din amorțeală!
Împrăștie prin boarea ta-n văzduh
A vieții înfățișare ideală,
Sfințită-n ceruri de cel duh!
Adună-i pe cei buni, o lume,
Ce-n calea gândului se-ntrec
Cu litere și cifre-n sume,
Iuțeala minții ce-o petrec.
Să împletești cu ani și ani
A timpului rotire-n infinit,
Ca spiritele, vechii castelani,
Să țină Universul neclintit.
Presară semințele vieții.
Să crească bujorii din apa vie.
Și udă-n roua dimineții
O prea frumoasă "împărăție".
Cu sceptrul ce destinu-l ține
Să-nobilezi pe cei sortiți
Să poarte spiritul în sine,
Și gând de-a nu fi părăsiți.
Epigrame XXIII
Unui prieten
Tu ai muncit prin ţări străine,
Şi ai trei case făcute chiar cu stil,
Dar văd acum, bietul de tine
Că îţi duci traiu' într-un azil.
Corona virusul
Toţi se întreabă cum arată,
Virusul considerat fatal,
L-am văzut şi eu odată,
Ce mai…e mortal.
Lui S. Busuioc
În tinereţe nu stăteam deloc,
Şi alergam prin Busuioc,
Acum când am îmbătrânit,
Îl folosesc doar la gătit.
Unei telenuveliste
Tu zilnic vizionezi telenuvele,
Şi critici răutatea şi ura nemiloasă,
Constat că te inspiri mereu din ele,
Că văd aşa ceva la tine în casă.
Tratament
De eşti bolnav, te va trata vecina,
Chiar dacă ai un cancer sau tumori.
A studiat de prin reviste medicina,
O şansă de mai ai, cu siguranţă mori.
Căsătoria
Când era copil, se ştie…
Era rău, mare război.
După-un an de căsnicie,
A cam devenit pisoi.
Alegere
Ţi-ai luat un înger de nevastă,
Femeie chiar de prima clasă,
Şi-acuma îţi e ca o năpastă,
Căci parcă stai cu dracu-n casă.
Ospitalitate
Bucuroasă m-ai primit,
Mă serveşti cu sucuri reci,
Şi în loc de bun venit,
Mă-ntrebi calmă: - Da, când pleci?
Împăcare
M-aş împăca încă odată,
Cu toţi fraţii mei în cor,
Dar tot amân, ca acea dată,
Să fie după moartea lor.
Prietenilor
Se-ntâmplă des, i-adevărat,
Să mai cădem într-un păcat,
Dar unii dintre noi, o spun spăşit,
Direct spre iad au drumul hărăzit.
metamorfozele unui gând/6
sub epiderma realității,
o rețea de intrigi,
experiențe șocante,
intenții-nfiorătoare
spulberă turnirul liniștit al lumii.
să nu uităm că,
Daedalus
a construit, pentru regele Minos,
un labirint
pentru a ține-ascuns în lanțurile fricii
minotaurul.
iar la lumină,
a creat din corpurile-nlănțuite ale coriștilor,
o structură arhitecturală
sorocită dansului.
De unde mai vrei dragoste acum?
sigur îmi umbli prin creier
ca printr-un amvon
știai dinainte că la ora aceasta îmi beau cafeaua
acolo sus, în balcon,
la fereastră,
din aceeași ceașca albastră
pe care mi-ai dăruit-o cândva
nu mai știu când
și cu ce prilej,
îmi amintesc însă că purtai o rochie bej,
mai știai că-mi fumez țigara de foi dimineața devreme
sub bec
și că număr toate trenurile personale
care trec,
nu ți-a fost greu să refaci drumul Golgotei,
să vii înapoi,
să-mi rătăcești printre gânduri o vreme
și să-mi înfigi cuțitul în spate apoi…
sigur, îmi umbli prin minte, în întuneric,
m-ai disecat pe-ndelete, c-o răceală de medic,
mi-ai umblat cu bisturiul prin carne
în modul cel mai abject
cu putință,
de unde mai vrei dragoste acum
când sunt un cadavru
și n-ai vrut când încă mai eram o ființă?
Deasupra noastră
Revină-ți vântule din amorțeală!
Împrăștie prin boarea ta-n văzduh
A vieții înfățișare ideală,
Sfințită-n ceruri de cel duh!
Adună-i pe cei buni, o lume,
Ce-n calea gândului se-ntrec
Cu litere și cifre-n sume,
Iuțeala minții ce-o petrec.
Să împletești cu ani și ani
A timpului rotire-n infinit,
Ca spiritele, vechii castelani,
Să țină Universul neclintit.
Presară semințele vieții.
Să crească bujorii din apa vie.
Și udă-n roua dimineții
O prea frumoasă "împărăție".
Cu sceptrul ce destinu-l ține
Să-nobilezi pe cei sortiți
Să poarte spiritul în sine,
Și gând de-a nu fi părăsiți.
Other poems by the author
Noptile lungi
Plăcerea de a scrie în versuri în nopțile lungi
Când luna strălucește, iar stelele cântă în taină.
Cuvintele curg ca râurile de lumină,
Pe hârtie se aștern, în ritmul unei melodii adânci.
În liniștea nopții, cu gândurile în derivă,
Versurile prind viață, ca fluturii în zbor.
Sufletul se deschide, ca o floare în abur,
Cu fiecare cuvânt, simțurile se rotesc în jur.
În umbra cuvintelor, se conturează povești,
Încântătoare, pline de taine și mistere.
Poezia devine o călătorie a spiritului,
Prin tărâmuri nevăzute, în adâncuri tainice.
Nopțile lungi devin complicele inspirației,
Cu fiecare frază, se nasc emoții și trăiri.
Cuvintele devin vrăji, iar hârtia – pergamentul magiei,
Într-o lume creată din sunete și culori adânci.
Scrierea în versuri în noptile lungi
E o călătorie spre adâncuri necunoscute,
Cu fiecare strofă, inima bate mai tare,
Simțind misterul învăluit în cuvinte rostite.
Blue monday
În lumea umbrelor, sub cerul adânc,
Lunea albastră plânge în tăcere.
Cu chipul său palid, ca de argint,
Adună amintiri, durere și mister.
Cea mai tristă zi a anului s-a coborât,
Cu umbre lungi și inimi înfrânte.
Lunea albastră, în tristețe s-a înfășurat,
Ca o pânză de catifea, întunecată și sfâșiată.
Prin vălul ei întunecat, stele răsar ca lacrimi,
În noapte rece, se aude un cântec tăcut.
Amintiri înghețate, ca râuri fără limbi,
Lunea albastră, într-un dans trist, se avântă mut.
Privind spre cer, cu privirea apatică,
O lume întreagă simte povara ei.
Lunea albastră, în singurătatea sa magică,
Răscolește în suflete amintiri de demult.
Dar în umbra ei întunecată, să știi,
Că și lunea albastră ascunde un farmec.
Ea aduce trecerea, speranța și iertarea,
În noapte întunecată, poartă un secret.
Lunea albastră, nu fi doar tristă și sumbră,
Ci fii oglinda sufletelor noastre adânci.
Prin lacrimile tale, să răsune o cântare,
De renăscere și iubire, în veșnicie să ne îmbie.
Mama
În albastrul senin, unde stele dansează,
O mamă iubitoare, în ceruri străluce,
Ca un înger păzitor, în lumina lunii,
Îmi veghează drumul, în noapte și-n zori.
Privirea ei blândă, din înalt suspină,
Îngeri o înconjoară, într-o armonie divină,
Un zâmbet pătrunde dincolo de nori,
Cu iubire maternă, mă atinge și mă coboară.
În ploi de stele, clipele se despletesc,
Amintirile cu ea, în inima-mi cresc,
O prezență invizibilă, dar mereu vie,
Ea mă veghează din ceruri, în eternitate.
Prin vântul tăcut, simt al ei sărut,
Îmi șoptește în suflet că sunt ocrotit,
În amintiri colorate, ca un tablou divin,
Ea trăiește în mine, în fiecare răsărit.
Fiecare floare ce-nvață să înflorească,
E un sărut de la ea, o iubire ce nu moare,
Cu razele soarelui, în razele ei găsesc,
O mamă eternă, ce în suflet mă încălzește.
Prin vise și stele, ea veghează mereu,
O mamă în ceruri, dar în inima mea mereu.
În zborul păsărilor, în mirosul de flori,
Mama mea, eternă, trăiește în povești de noi.
Trei intrebari
În adâncul sufletului, un strigăt se-nalță,
Către ceruri, către stele, către noapte,
Trei întrebări, ca niște săgeți, mă străpung,
Și în gânduri, ecoul lor mereu se-mprăștie.
Există Dumnezeu, o forță creatoare,
Un plan divin, un sens ascuns al vieții?
Sau suntem doar niște atomi, într-o lume haotică,
Aruncați în cosmos, fără niciun temei?
După moarte, ce se întâmplă cu sufletul?
Se deschide o altă poartă, spre o lume necunoscută?
Sau totul se stinge, ca o lumânare în vânt,
Și ne pierdem în neant, ca o lacrimă în mare?
Suntem singuri în univers, pe-o planetă albastră,
Sau există alte ființe, cu vise și speranțe?
În imensitatea cosmosului, suntem doar un punct,
Sau facem parte dintr-un întreg, dintr-o mare familie?
Aceste întrebări, veșnice și neliniștitoare,
Mă urmăresc în fiecare zi, în fiecare noapte,
Și mă fac să caut răspunsuri, în cărți, în stele,
În adâncul inimii mele, în fiecare clipă.
Poate că adevărul nu-l vom afla niciodată,
Dar căutarea în sine ne dă un sens, o lumină,
Ne face să ne întrebăm, să visăm, să trăim,
Și să apreciem fiecare moment, ca pe-o minune
Februarie
În Februarie rece și tăcut,
Când pământul e încălzit doar de un sărut.
Ninsoarea dansează în lumina lunii,
Cu fulgi de zăpadă ca steluțe bune.
Copacii se odihnesc sub mantia albă,
Iar vântul șoptește povești într-o baladă.
Zilele scurte, dar inimi calde,
Cu dragoste în aer, așa cum soarta comandă.
Valentine's Day aduce dulcegării,
Inimi colorate și vise puse în poezii.
În fiecare fulg, o poveste de iubire,
Ce înflorește în Februarie, sub cerul de mire.
Cupluri ce se strâng în mâini tandre,
Sub acoperișul cerului, o melodie de chitare.
Februarie, luna dragostei și a prieteniei,
Ce ne aduce împreună în armonie.
În zăpada ce scârțâie sub pași ușori,
Se ascund povești, secrete și flori.
O lună scurtă, dar plină de farmec,
Ce-și scrie versurile în inimi, fără să întrebe.
Deci, să-i dăm bun venit lui Februarie,
Cu dragoste, căldură și zâmbete fără sfârșit.
Să fie luna în care visăm cu ochii deschiși,
Într-o poveste a iubirii, ce nu cunoaște păcatul.
Oda Prunelor și Țuicii
Prună coaptă, violetă,
Dulce-acrișor, bogată,
Din pom cazi ușor, rotunjită,
Gustul toamnei, mult dorită.
Strânsă-n coșuri cu grijă mare,
Fermentată cu drag și soare,
Transformi sufletul și umple paharul,
Țuică, licoare cu har.
Pe mese festive, la șezători,
Ne aduni cu toții, prieteni și frați,
Un pahar ridicăm, cu zâmbete și cântece,
Cinstim pruna, țuica, dar și frumusețea vieții.
Prună și țuică, simbol românesc,
Gustul copilăriei, un vis ceresc,
Din generație în generație, o tradiție vie,
Ce ne unește și ne face să fim fericiți.
La mulți ani, prună și țuică!
Să ne umpleți sufletul de bucurie,
Să ne dați putere și speranță,
Să ne țineți mereu uniți, ca o familie.
Noptile lungi
Plăcerea de a scrie în versuri în nopțile lungi
Când luna strălucește, iar stelele cântă în taină.
Cuvintele curg ca râurile de lumină,
Pe hârtie se aștern, în ritmul unei melodii adânci.
În liniștea nopții, cu gândurile în derivă,
Versurile prind viață, ca fluturii în zbor.
Sufletul se deschide, ca o floare în abur,
Cu fiecare cuvânt, simțurile se rotesc în jur.
În umbra cuvintelor, se conturează povești,
Încântătoare, pline de taine și mistere.
Poezia devine o călătorie a spiritului,
Prin tărâmuri nevăzute, în adâncuri tainice.
Nopțile lungi devin complicele inspirației,
Cu fiecare frază, se nasc emoții și trăiri.
Cuvintele devin vrăji, iar hârtia – pergamentul magiei,
Într-o lume creată din sunete și culori adânci.
Scrierea în versuri în noptile lungi
E o călătorie spre adâncuri necunoscute,
Cu fiecare strofă, inima bate mai tare,
Simțind misterul învăluit în cuvinte rostite.
Blue monday
În lumea umbrelor, sub cerul adânc,
Lunea albastră plânge în tăcere.
Cu chipul său palid, ca de argint,
Adună amintiri, durere și mister.
Cea mai tristă zi a anului s-a coborât,
Cu umbre lungi și inimi înfrânte.
Lunea albastră, în tristețe s-a înfășurat,
Ca o pânză de catifea, întunecată și sfâșiată.
Prin vălul ei întunecat, stele răsar ca lacrimi,
În noapte rece, se aude un cântec tăcut.
Amintiri înghețate, ca râuri fără limbi,
Lunea albastră, într-un dans trist, se avântă mut.
Privind spre cer, cu privirea apatică,
O lume întreagă simte povara ei.
Lunea albastră, în singurătatea sa magică,
Răscolește în suflete amintiri de demult.
Dar în umbra ei întunecată, să știi,
Că și lunea albastră ascunde un farmec.
Ea aduce trecerea, speranța și iertarea,
În noapte întunecată, poartă un secret.
Lunea albastră, nu fi doar tristă și sumbră,
Ci fii oglinda sufletelor noastre adânci.
Prin lacrimile tale, să răsune o cântare,
De renăscere și iubire, în veșnicie să ne îmbie.
Mama
În albastrul senin, unde stele dansează,
O mamă iubitoare, în ceruri străluce,
Ca un înger păzitor, în lumina lunii,
Îmi veghează drumul, în noapte și-n zori.
Privirea ei blândă, din înalt suspină,
Îngeri o înconjoară, într-o armonie divină,
Un zâmbet pătrunde dincolo de nori,
Cu iubire maternă, mă atinge și mă coboară.
În ploi de stele, clipele se despletesc,
Amintirile cu ea, în inima-mi cresc,
O prezență invizibilă, dar mereu vie,
Ea mă veghează din ceruri, în eternitate.
Prin vântul tăcut, simt al ei sărut,
Îmi șoptește în suflet că sunt ocrotit,
În amintiri colorate, ca un tablou divin,
Ea trăiește în mine, în fiecare răsărit.
Fiecare floare ce-nvață să înflorească,
E un sărut de la ea, o iubire ce nu moare,
Cu razele soarelui, în razele ei găsesc,
O mamă eternă, ce în suflet mă încălzește.
Prin vise și stele, ea veghează mereu,
O mamă în ceruri, dar în inima mea mereu.
În zborul păsărilor, în mirosul de flori,
Mama mea, eternă, trăiește în povești de noi.
Trei intrebari
În adâncul sufletului, un strigăt se-nalță,
Către ceruri, către stele, către noapte,
Trei întrebări, ca niște săgeți, mă străpung,
Și în gânduri, ecoul lor mereu se-mprăștie.
Există Dumnezeu, o forță creatoare,
Un plan divin, un sens ascuns al vieții?
Sau suntem doar niște atomi, într-o lume haotică,
Aruncați în cosmos, fără niciun temei?
După moarte, ce se întâmplă cu sufletul?
Se deschide o altă poartă, spre o lume necunoscută?
Sau totul se stinge, ca o lumânare în vânt,
Și ne pierdem în neant, ca o lacrimă în mare?
Suntem singuri în univers, pe-o planetă albastră,
Sau există alte ființe, cu vise și speranțe?
În imensitatea cosmosului, suntem doar un punct,
Sau facem parte dintr-un întreg, dintr-o mare familie?
Aceste întrebări, veșnice și neliniștitoare,
Mă urmăresc în fiecare zi, în fiecare noapte,
Și mă fac să caut răspunsuri, în cărți, în stele,
În adâncul inimii mele, în fiecare clipă.
Poate că adevărul nu-l vom afla niciodată,
Dar căutarea în sine ne dă un sens, o lumină,
Ne face să ne întrebăm, să visăm, să trăim,
Și să apreciem fiecare moment, ca pe-o minune
Februarie
În Februarie rece și tăcut,
Când pământul e încălzit doar de un sărut.
Ninsoarea dansează în lumina lunii,
Cu fulgi de zăpadă ca steluțe bune.
Copacii se odihnesc sub mantia albă,
Iar vântul șoptește povești într-o baladă.
Zilele scurte, dar inimi calde,
Cu dragoste în aer, așa cum soarta comandă.
Valentine's Day aduce dulcegării,
Inimi colorate și vise puse în poezii.
În fiecare fulg, o poveste de iubire,
Ce înflorește în Februarie, sub cerul de mire.
Cupluri ce se strâng în mâini tandre,
Sub acoperișul cerului, o melodie de chitare.
Februarie, luna dragostei și a prieteniei,
Ce ne aduce împreună în armonie.
În zăpada ce scârțâie sub pași ușori,
Se ascund povești, secrete și flori.
O lună scurtă, dar plină de farmec,
Ce-și scrie versurile în inimi, fără să întrebe.
Deci, să-i dăm bun venit lui Februarie,
Cu dragoste, căldură și zâmbete fără sfârșit.
Să fie luna în care visăm cu ochii deschiși,
Într-o poveste a iubirii, ce nu cunoaște păcatul.
Oda Prunelor și Țuicii
Prună coaptă, violetă,
Dulce-acrișor, bogată,
Din pom cazi ușor, rotunjită,
Gustul toamnei, mult dorită.
Strânsă-n coșuri cu grijă mare,
Fermentată cu drag și soare,
Transformi sufletul și umple paharul,
Țuică, licoare cu har.
Pe mese festive, la șezători,
Ne aduni cu toții, prieteni și frați,
Un pahar ridicăm, cu zâmbete și cântece,
Cinstim pruna, țuica, dar și frumusețea vieții.
Prună și țuică, simbol românesc,
Gustul copilăriei, un vis ceresc,
Din generație în generație, o tradiție vie,
Ce ne unește și ne face să fim fericiți.
La mulți ani, prună și țuică!
Să ne umpleți sufletul de bucurie,
Să ne dați putere și speranță,
Să ne țineți mereu uniți, ca o familie.