Si chiar daca!

Aproape de noi, dar parca in largul marii,

Se mai intind vremuri, demult sub innecare, 

Sufland vântul, adie,

Cu o tainica miscare.

In interiorul marii, gasesti pământ, 

Pe care, lasate, sunt doar urmele de picioare,

Iar fara de schimbare, se asterne, 

Intunericul de splendoare.

Vazand omul aceasta, ce ar putea sa faca?

Poate, intrand cu totul in marea involburata, 

Sa-si regaseasca satul demult uitat de lume, 

Caruntii de demult in brate sa-i adune. 

Ce  holde, ce mai struguri, in vii se asezau odinioară,

Crescute erau, străluciau, in soare,

Sclipind parca un rosu mat,

Oglindind intr-o viaţa de oameni la sat.

Iubirea de mosie, frumoasa se gateste, 

In amintirea vietii la drum ea trece, 

Probabil, s-a dus, dusa pre carari semete,

Construita in ghimpii unor alte creste.

Apoi, gasind raspuns la viaţa de boier,

S-a pierdut si sat si omul de ieri.

Odinioară vara, gasea caldura vietii,

Cand oamenii impreuna cutreierau pometii.

Acum involburata, toata,

Se intinde marea peste,

Gasesti, chiar si pestii inmarmuritii de veste.

Printre nori apare, din cand in cand o Doamna,

Spunandu-ne in soapta, ca s-a lasat cu seara.

Ce vant si ce furtuna, 

Parca vezi si corbii tinundu-se de mana 

Dar totuşi, in liniste, 

Pastrand din amintire, 

Se intinde omul la altii pe campie.

Veniti iar de vedeti, ce de pământ se intinde, 

Cunoaşteţi adâncul, regasitii adierea vânturilor, 

Nu stati umbriti de-o maracina a gândurilor.

Cautati in Tara voastră toate, 

Caci se gasesc mai multe ca in strainatate.


Category: The patriotic poems

All author's poems: Bogdan Cucu poezii.online Si chiar daca!

Date of posting: 8 октября 2023

Added in favorites: 1

Timp de citire: ~3 min.

Views: 1167

Log in and comment!

Other poems by the author

De unde vii si unde stai

Iata omule povata, 

Timpul cautand balanta,

Innainte sa ajungi, un drum s-a gatit arand; 

Caci patut de-ai fii avut, oricum nu ai fii stiut.

Iata cu lin leganat, cineva te-a alintat, 

In cantari de adormire, cu  dragoste si iubire.

Era vreme cand omatul se inclestea-ntra-alte parti,

Iar tu ocrotit in brate nu stiai ce-i al omat.

Printre scanduri, scandurele, scartaitul de nuiele,

Si un aer de lemn tare, casa tie spre alintare.

Uriasul drag si iute, iti canta, muncea, spala,

Scutecul de ti-l schimba. 

Iata timpul a trecut si te-ai regasit adult.

Ai primit un strop de punte, 

Un curaj venit din munte. 

Un munte tacut si tare,

te-a crescut, ti-a dat mancare.

Ce pret,  intra intre noi?, 

Gasindu-ne cu totul goi

Goi de alinarea fetei uitand mereu de binete.

Mama, cea cu totul Mare, 

Te-a leganat pe picioare,

Dormind târziu in noapte 

Ca sa-ti daruiasca lapte. 

Piept avand de nestemate, 

Pentru ca sa ai de toate.

Ce vremuri or mai fii fost ? 

Poate gandesti fara rost?, 

Si raspunzi neantrebat? :

Mama de ce m-ai chemat?

Eu sunt bine si mi-e cald.

Am făcut totul cu drag, 

Imi este gandul la tine, 

Sper ca si tu sa fii bine...

Iar raspunsul, spune totul, 

Incalzeste iarasi locul :

 

Iata dragule ti-oi spune, ma simt singura pe lume,

Ai plecat departe, leganandu-ti al tau nume.

Te trezesti de dimineata si gandesti spre a ta viata,

Ai uitat de tot de mine, te-ai vandut de tot  la lume.

Cand copii ti-au venit, ai muncit si te-ai trudit,

Nu te mai gandi la mine, caci eu aiceaa sunt bine,

Leganand te-am leganat, 

Pe genunchi te-am alintat, 

Sa fii tare dragul meu,

Sa te ajute Dumnezeu 

More ...

Poems in the same category

Ștefan

Fireşte,

S-a născut domneşte.

Ştefan cel Sfînt,

Ştefan cel venit.

 

A fost mulţumit

Cu vitejie, şi înţelept.

El a domnit

Şi a devenit vestit.

More ...

...sub pașii noștri

Strămoșii noștri au luptat —

sângele lor râuri a făcut,

sub cerul plumburiu,

dar cu privirea dusă spre senin,

pentru cei ce aveau să vină.

 

Au visat pentru noi —

păduri verzi, câmpii înflorite,

un înalt limpede

pe care să-l putem respira.

 

Au căzut —

și s-au făcut pământ,

humus viu, roditor,

ca noi să fim stăpâni

pe glia pe care pășim.

 

Au murit pentru un ideal:

ZBORUL —

iar noi…

ca niște copii prea mici,

nu știm, nu vrem

să zidim nimic din el.

 

L-am luat

ca pe o coală de hârtie,

am mototolit-o,

și nu mai știm ce să facem cu ea.

 

O înghesuim, stânjeniți,

în buzunare care nu-s ale noastre,

străine de rostul ei,

gata oricând s-o pierdem

într-o groapă comună —

 

ca acelea

în care au fost aruncate

visele lor, viețile lor,

tot ce n-au mai apucat să fie.

 

Și totuși —

sub pașii noștri

pământul nu tace:

ține minte.

 

More ...

Omagiu Imnului Național.

Țara plânge de tristețe,

Subjugată de corupție,

Cu durere în glas, spune,

Deșteaptă-te, Române! 

 

Floare din colț de munte,

Mireasma sa, o minune,

Cu aceasta, ea îți spune,

Deșteaptă-te, Române!

 

Pădurile, cu mare spaimă,

Văd că sunt tăiate-n grabă,

Cu frică în glas îți spune,

Deșteaptă-te, Române!

 

Râurile ce curg din munți,

Sunt martorii nevăzuți,

Care doresc a spune,

Deșteaptă-te, Române!

 

Chiar și aerul cel respiri,

Dacă stai să-l auzi,

Când vântul bate, îți spune, 

Deșteptă-te, Române!

 

Așa că ce mai aștepți,

Astăzi, glasul să asculți,

Care neîncetat îți spune,

Deșteaptă-te, Române!

More ...

Strigăt pentru țară!

Ciudaților, de ce nu mă lăsați să respir?! 
De ce-mi poluati vederea cu crimă și ură,
De ce-mi deteriorați auzul cu înjurături și blesteme?!
Oare nu e de-ajuns răul în lume?! 
Nu vă mai săturați de războiul ce lasă copii fără nume?! 

Câți bani și putere vă mai trebuie ca să încetați 
Să folosiți și să prostiți mulțimea ce vă urmează orbește, 
Crezându-vă înșelătoarele vorbe drept promisiuni fără defecte?! 

Cât?! Cât să mai rabd în tăcere?! 
Cât o să mai țineți călușul la gură 
Celor ce vor să vă spintece minciuna cu sabia adevărului? 

Nesimțiți ați ajuns, violatori ai dreptății 
Setoși de răzbunare și egoiști în ceea ce privește dragostea! 

Urâți ați ajuns la chipuri și suflet, 
Hidoși vă sunt ochii scoși din orbite de patimi și joc de noroc, 
Duhnește a cadavru societatea 
Cauza? Sunteți voi! 
Încetați! Încetați nedreptatea! 
Dați-ne pacea și țara-napoi!

More ...

Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în norvegiană

Bun e vinul ghiurghiuliu,

Cules toamna pe târziu,

Mai pe brumă, mai pe-omăt,

Mult mai beu şi nu mă-mbăt.

 

M-am jurat că n-oi mai be,

Dar eu nu mă pot ţine,

Bun îi vinul, bine-mi place,

Nu ştiu viei ce i-oi face.

 

Vinişor de poamă rară

Se suie-n cap făr' de scară,

Vinişor de boghi verzi

Face pe om de nu-l vezi.

 

Bun e vinul şi gustos,

Când îl bei cu om frumos.

Dar de-l bei cu om urât,

Se opreşte vinu-n gât.

 

Lett rødvin er godt

 

Lett rødvin er godt,

Høstet på senhøsten,

Mer om frosten, mer om mannen,

Jeg drikker mye mer og blir ikke full.

 

Jeg sverget at jeg aldri ville drikke igjen

Men jeg klarer ikke holde meg

God vin, god jeg liker den,

Jeg vet ikke hva de vil gjøre med ham.

 

Sjelden eplevin

Han klatrer inn i hodet uten stige,

Vinesor av grønne boggier

Gjør mannen usynlig.

 

Vinen er god og smakfull,

Når du drikker det med en kjekk mann.

Men hvis du drikker det med en stygg mann,

Vinen stopper i halsen.

More ...

ORAȘ NATAL- acrostih

Dovezi de urbe strămoșescul pământ frământat
Războaie, pași grei pragul casei au petrificat
Ancestralul nume dat prin   botez,, botoșănean ,,
Gazdă a chemării: ,,vino acasă!,, an de an
Bat în corpul tău inimile amintirilor
Oraș natal cu sălașul  în corul astrelor
Te înalță citadini în loja cu laurii
0glindindu-te adesea, în arta lor ctitorii
Soarele în raze te  îmbracă de dimineață
Aura lui  trezește strada din nou la viață
Natura urbei mereu verde să îți fie
Istoria în pagini aurii să te înscrie.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍