Ferestrele primăverii

Decizional precum te scriu
și uneori chiar te conjur
rămâi un semn,
un punct
prin multe semne
cerești și pământene.

Îți recunosc puterea
și totuși îți cerșesc
asupra vieții mele
nu pecetlui menirea
înșirându-i multe puncte
în lipsă de cuvinte.

Lasă-mi locul
unde să pun o virgulă,
un semn de întrebare
și chiar ,,et caetera,,
înconjurată de cele patru
puncte cardinale.

La cântul lăuntric
Paltinul,  de pădure s-a îndepărtat
Multe  zile și nopți pădurea l-a strigat
Strigătul pădurii
De lutierul vestit a fost auzit
Cu aură de sunet muzical
El, spre pădure  a plecat…

O creangă văzându-l în luminiș
În arcuș s-a preschimbat.

Bătrânul lutier
Cu măiastra-i vioară
Cântă pădurii,  cântecul a răsplătit
Copacul paltin
Ce-n atelierul lui, cândva, a poposit…
Mereu pădurea cântă-ntr-o vioară!

Măiastra ciocârlie

Pasărea ce cântă-n zbor

Cu glasul înălțător,

Din stropi de duioșie

Și  triluri de veselie

Duce la cer cântul și clipa,

Albastrul i-a sărutat aripa

Mulțumindu-i că l-a atins

.............  

Cântecul nimeni nu i-a furat

Pe vioara lui ENESCU l-a presărat

Să fie în eternitate păstrat…

,, CIOCÂRLIA,, și vioara lui ENESCU

Întreg pământul au înconjurat,

Sunetul viorii a rămas neuitat….
Prea des vânători de ciocârlii în cete se adună și prea mulți nori întunecă cerul,  vrând zborul să îl frângă…                           

RĂMÂN NEMURITOARE  ,,COICARLIA,, ȘI VIORELE. 

Dă-mi doamne-n fiecare zi

Un vers din  poemul   vieții

Mai lasă-mi ziuă până la apus

Și lumină-n timpul nopții

Să pot să  simt , să deslușesc

Șoapte în ploaia de stele

Doamne,  pios îți mulțumesc….

Îngenuncheat și resemnat

Îndrăznesc  timid, să te conjur

Dă  zilelor un nou contur

Lumina ochilor să o  scald

Printre cuvinte de smarald

Ce-n suflet mi s-au incrustat

Într-un  poem neterminat…

Coborând pe-a  vieți-mi trepte

Se sting stelele în noapte

Te rog îngăduie-mi  s-aud doar…

A lunii harpă cu tăcute șoapte.

O haină veche și uzată cât vârsta mea
Îmbrac în grabă
Și peste toate un șal
De mine croșetat cândva
Cu multe noduri strâns legate.
În oglindă să privesc
Nu-i timp, nici vrere nu-i
Sunt riduri pe tâmplă ,
Ascunse sub bor de pălărie largă
Iar buzele îmi sunt nerujate.
Așa cum sunt, sunt o clipă de infinit
O solitară printre mulțime
Și am să plec să caut fericirea
Sau un derdeluș
Pe care alunecă amintirea.

……………………………………………………

Nemulțumit de mine
Și de ținuta mea, cățelul
Companionul zglobiu și  credincios
Mușcă lesa și nu vrea să mi-o dea,
Nu vrea nici să mă-nsoțească..

……………………………………….

Eu singură m-am regăsit
Printre  copii îmbujorați
Din caruselul cu becuri  colorate
Timpul înghețat îmi curge prin vine
Zilele mi le transform în ani
Sub șuvoiul  nopții vârsta se  ascunde.
Zâmbesc și îmi zâmbește
Un copil prin ani fugar
Iar clipa din infinitul din mine
De coaja unui copac se lipește.
Cățelul, șalul mi-l trage
Se joacă zglobiu, credincios
În timp ce amintirea îmi vorbește.

Când soarele înconjoară pământul
Îmi este sufletul răvășit de vânt
Te strig, te  caut  de mult și nu te - ajung
Iar tu,  din tine m-alungi c-un singur  cuvânt.
Hai vino !Doar noi cu noi să ne plimbăm
Printre coloane de lumină și mister
Mă găsești pe drumul cu cioburi și  trădări
Lâng-o albă caleașcă   părăsită
Și  murgul obosit să fie prizonier,
Din  potcoave  scăpărănd lumină
Își scutură liber coama  eșarfă
Pe umărul meu când privesc amurgul.
Deși tu mă desprinzi , din tine mă desprinzi
Strigându-te îmbrățișez dorințe
Picurate-n suflet prin umbra vremii
Din  cerul cu nori și multe  stele stinse.
Soarele  iar înconjoară pământul
Doar noi ,pentru noi, fredonăm cuvântul:
Adio!

Tot mai ninge și mai plouă ,

Chiciura se anină-n ram ,

Nori de plumb ,ascunde zarea

Vântul șuieră mai calm...

Prin grădinile dosite,

Micii ghiocei zâmbesc

Primăvara îi trimite ,

Darurii ,celor ce-o iubesc.

Iar sub pașii ei răsar

Pretutindeni floricele ,

Ramurile înverzesc

Rodul florii prinde viață ,

Raza soarelui străluce

Cântăreții ni-i aduce !...

Ne bucurăm că a venit primăvara, deși e tare capricioasă,

dar natura-i toară vie și ne bucurăm. Tot acum vom sărbători 

zilele Sf. Pște. Suntem credincioși sau nu , tot omul se pregătește 

pentru ele. În fiecare casă miroasă a cozonac, a pască și oul roșu 

e piesa cea mai importantă. E vremea să socializăm, să uităm dacă 

ne-am certat. Iubirea e cel mai nobil sentiment, Isus Hristos s-a 

sacrificat și ne-a iertat. Prieteni dragi - Hristos a înviat-.

Miroase a primăvară?

Sau...poate a vanilie?

Dar nu! E dragostea de mamă,

Miroase a fericire!

    Parfumul ei puternic, 

    Frumos și îmbătător,

    Parfumul ei prosperic

    Ce te înalță-n zbor. 

Și acea clipă a trăirii,

N-o vei uita nicicînd.

Din fructul fericirii,

Zâmbeai încet gustând. 

    Strigi cu inima deschisă:

    -Vai, atât este de dulce!

    Iar tristețea-n tine închisă,

    Pleacă, în infern se duce.

Ca un fluture albastru

Printre nori catifelați,

Ești tu fericit maestru

Al iubirii dintre frați.

    Fericirea-nu-s cuvinte,

    Ci o comoară cu iubire.

    Ai încredere și simte,

    Cum miroase a fericire!

Floare de bujor, lumină-n zori,  

În brațele vântului dulce se scaldă,  

Parfum de dor pe buze cobori,  

Iar sufletul meu te soarbe, te adoră.  

Cu raze de soare părul îți cântă,  

Ca valul ce mângâie marea adâncă,  

Tu ești primăvara ce-n mine avântă  

Dor de sărut și vis ce nu se uită.  

În ochii tăi luna se-ascunde sfios,  

Roua îți spală obrajii de stele,  

Pe buze ți-așterne murmur duios,  

Și cerul tresare în clipe rebele.  

Bujorul roșu se-aprinde-n iubire,  

Ca inima mea ce-ți bate aproape,  

Tu ești mirajul, ești nemurire,  

Un vis desenat pe cerul de noapte.

patru dimineața.

nu te poți gândi la altceva

că, deși e beznă,

pe ea o poți vedea

vrea înghețată.

o întrebi în șoaptă:

“îți cumpăr, bine,

da’ vii și tu cu mine?”

v-ați dat jos din pat.

pe loc v-ați îmbrăcat:

ea-n hanoracul tău,

tu – îndrăgostit rău

coborâți șapte etaje.

fără foială foarte mare,

că în douazeci și cinci de minute

ați apărut în ziare

afară-i primăvară.

în parc pare a fi ceva in aer,

parc-o ceață

ca aceea care te-a trezit de dimineață

stați pe-o bancă.

magazinele-s toate închise,

ce-ai vrea să-i iei niște narcise!

sunt florile ei preferate, mai ții minte?

v-apar deodată amintiri.

vă înțelegeți din priviri,

nu-i nevoie să vorbiți,

ai și uitat că vă grăbiți

se uită la tine.

inima-i izvorăște bucurie;

îți păstrează înfățișarea vie

că-ți sărută albastrul din privire

nici nu mai știi ce căutai.

ce naiba voiai?

și ce dacă a început să plouă?

dansați așa cum vă place vouă!

se crapă zorii.

te trec toți fiorii;

nici narcise, nici înghețată,

“mai încercăm încă o dată?”

I.

Iat-o cioară, vine-n goană,

Printre nori, printre fantasme.

Se oprește în poiană,

Unde-i tot desprins din basme.

A venit cu-atâta grabă,

Pe surate să le-anunțe,

C-a auzit de la o gloabă,

Când fura niște grăunțe:

„Că Faur e pe sfârșite

Ca o stea spre asfințit.

Zilele-i sunt pripășite

În trecutul răzlețit.

Ziua încontinuu crește

Ca un prunc spre tinerețe.

Iar Faur se vestejește

Ca o mamă-n bătrânețe.

Frigul o va lua la fugă,

Speriat de mândrul Soare,

Cum tigrul de foc aleargă

Și tâlharul de-nchisoare.

Iar din urmă-l va ajunge

Mărțișorul mult dorit.

Rănile ni le va unge

Cu parfum de mărgărit.”

Vestea isprăvind-o cioara,

Bucuria a cuprins

Inimi măcinate-n moară

Nostalgiei de nestins.

 II.

... urmează...