1  

Leac contra tăcerii

Pe rafturi reci se cerne praful serii,

Când intri în farmacie copleșită,

Căutând un simplu leac contra tăcerii

Și un plasture pentru o inimă rănită.

 

Acolo unde stau flacoane aliniate,

Iar chimia promite-un răspuns instant,

Nu se găsesc remedii pentru anume șoapte,

Nici prafuri de uitare pentru cel plecat.

 

Medicamente de iubire de-ar exista,

Aș lua o pastilă, căci inima-mi moare...

Aveți ceva de dor? Două cutii, de mi-ati putea da,

...De când el a plecat, orice gând doare.

 

Farmacistul privește lung și spune încet,

Că pentru o așa durere n-are leac pe raft,

Niciun ceai și nicio pastilă n-au efect,

Când timpul este singurul remediu indicat.

 

Rețeta este goală, diagnosticul e clar:

O lipsă grea și cronică de pași și de cuvinte,

Plătesc cu lacrimi calde acest bilet amar

Și plec purtând în suflet aceleași dureri crunte.

 

Așa că strâng în pumn amintiri nuanțate

Și bandajez cu dor suspinele din piept,

Sperând că rănile vor fi cândva uitate,

Chiar dacă azi încă îl caut și-l aștept.

 

Nisipul curge lent în clepsidra din piept,

Iar timpul coase rănile lăsate-n urmă,

Fără prospecte vechi și fără tratament,

Când dorul ca o boală încet se mai consumă.

 

Pășesc în noapte, farmacia se închide în spate,

Iar pașii mei răsună stingher pe trotuar,

Trăind cu speranța că, dincolo de toate,

Voi învăța în timp de tot să-l pot uita...


Category: Sad poems

All author's poems: un-pahar-de-poezie poezii.online Leac contra tăcerii

#unpahardepoezie #onewinewoman

Date of posting: 31 December 2024

Added in favorites: 11

Comments: 1

Timp de citire: ~3 min.

Views: 1112

Log in and comment!

Comments 1

Fiecare cuvânt doare, dar vindecă prin frumusețea lui. O poezie despre singurul leac care funcționează cu adevărat... timpul!

Other poems by the author

Respirația absenței tale

Când îmi apari în gând, totul încetineşte...

Parfumul tandru al vinului tău mă învăluiește,  

Noaptea-ți sculptează chipul din stele 

Și sufletul de dor dansează printre ele. 

 

Și te imaginez, cu ochii tăi, cu privirea curată,

...O prezenţă invizibilă, dar atât de adevărată....

Știu, eşti doar ecoul gândurilor mele,

Ploaia dulce ce-mi dictează poemele...

 

Dorul de tine îmi da fiori clipă de clipă,

Ca o şoaptă constantă ce versul mi-l strigă,

Îmi îmbracă zilele gri, fără de culoare,

Şi te reînvie în nopţi cu luna spectatoare.

 

...ai fost minunea mea târzie...

Și azi te mai simt în a mea poezie 

Ca un vin mai bun în timp, o pură-mbrățișare

Și te scriu, să pot respira aerul absenței tale.

More ...

Pleacă septembrie...

Îmi pleacă septembrie cu ploi

Ploi ce mă duc cu gândul la "noi"

Se schimbă vremea în rece din cald

Eu tot cu gândul la tine-am rămas.

 

Sub cântecul ploii îmi scriu oful

Foșnetul frunzelor îmi alină dorul

Septembrie a trecut pe nesimțite 

Și-a luat cu el și zilele-nsorite...

 

Îmi pleacă septembrie cu ploi

Să nu-mi doresc să-l aduc înapoi 

La fel cum și tu ai plecat

Doar că... să te-ntorci, mereu am sperat.

 

Sub cântecul ploii învăț să nu te simt

În orice zi ce o mai am din viață 

Și-n orice clipă-nvăț să nu mă mint

C-ai vrea să vii, să mă cuprinzi în brațe. 

 

Îmi pleacă septembrie cu ploi,

Memoria cerului se lasă peste noi

Cu stropi de amintire, vis și dorință,

Un cântec ce-"ascunde" o poveste neîmplinită.

More ...

El și Ea

Azi raze de soare au zâmbit spre pământ

Desi în suflet mi-e iarnă... ger 

De când port în inimă și gând 

Un sentiment de dor pentru un...EL

 

Mi-e dor parcă mai mult ca altădată 

Cum nu mi s-a-ntâmplat vreodată 

Aș vrea un pic mai blând să fie

Cum odată, o EA și-a dorit ca un EL să fie.

 

Mi-e greu pe zi ce trece tot mai mult

Și-n suflet port vise, gânduri fel de fel

Doar așa pot să-nving sentimentul acut

De dor, de la o EA pentru un... EL.

 

Încerc să nu las să m-atingă timpul trecut

Nu vreau durerii să-i plătesc lacrimi tribut 

Vreau doar să pot să uit și eu povestea grea

Când la sfârșit, un EL a uitat de o... EA!

 

More ...

Haosul nopții

 

În taina nopții te simt cel mai tare

Când lumea tace și nimic nu-mi cere

În liniștea ei adâncă te aud

Nu în cuvinte... in piele...

 

E locul din mine unde nu ajunge nimeni

Unde tu te-ai plimbat atât de frumos

Ai rămas acolo atât de dorit

Mă gândesc și în suflet stârnesc haos.

 

Haos frumos, ce nu mai cere prezență 

Care n-are nevoie de promisiuni uitate

Care nu mai plânge, nu face zgomot, nu strigă 

Dar arde dând foc viselor, liniștii, gândurilor înalte.

 

 

 

 

More ...

Cineva...

Mi-a spus astăzi cineva, că am ochi blânzi 

Și că zâmbetul imi colorează chipul frumos

Eu mi-i simțeam atât de încețoșați și triști 

Iar zâmbetul... mă costă dublu, căci sufletul mi-i lăcrimos...

 

Și gândul mi-a fugit la tine pentr-o clipă

Mi-am amintit când îmi spuneai că sunt frumoasă!

...Păcat că din al meu dor doar ai făcut risipă 

Și ai plecat, lăsându-mă neputincioasă...

 

Mi-am amintit când îmi spuneai că sunt ca o păpușă 

Și te credeam căci o spuneai așa frumos!

...Păcat că la final m-ai pus pe tușă 

Vorbindu-mi tot mai rar și sentențios...

 

Mi-a spus astăzi "cineva", să mi te uit odată 

Să nu-mi mai pese de povestea asta... prost terminată 

Am ridicat ochii din pământ într-o clipită

De data asta eram doar eu... cea din oglindă...

 

 

 

 

 

 

 

 

 

More ...

Beznă de tine

Sentimente îngenuncheate

Nopți blestemate

O inimă zdrobită 

O ultimă lacrimă căzută...

 

Căci târziu este totul

Târziu e și acum 

Si-n vastul întuneric

Mi-e greu sa te intorc din drum...

 

Și visele mi-s aer

O oază de aer curat 

Sau poate un gând 

Ce nu se vrea uitat.

 

Vin gânduri peste gânduri 

Mă pierd in a lor mulțime 

Dar în final tot singură 

...în beznă de tine...

More ...

Poems in the same category

O poezie tristă

Și m-ai forțat să plec iubind

Și mă privesc acum murind,

Cu fiecare clipă care trece

Mă simt pustie, tristă, rece.

 

Și m-ai forțat să plec iubind

Azi mă prefac că pot zâmbi,

Încerc la toate să fac față

Dar sufletul mi-e fără viața.

 

Și m-ai forțat să plec iubind

Cu simțurile pâlpâind,

Ce mereu mor, apoi învie

Să moară iarăși pe hârtie.

 

Da! M-ai forțat să plec iubind

Și mi-ai lăsat sufletul ciunt.

Că nici cea mai neagră poezie

Nu descrie durerea ce-mi adie.

 

Forțată am plecat, fiind

Un ultim vin în doi dorind.

Și nu trăiesc și nici nu mor

Și port în suflet răni ce dor.

 

Tu m-ai forțat să plec iubind

Eu..încă te aștept venind,

În toamna ce-i deja târzie

Să-i dai parfum de fericire.

More ...

Poezia mea stramba

Asta e o poezie

Asa cum imi place mie

Din tristeti si suparari

Ca sa n-o iau pe carari.

Singuratate? Ce-i aia?

Nu stiti voi s-o apreciati

Sa ii simtiti greutatea

In zilele de luni si marti

Miercurea e tot la fel

De esti singur, nu-i usor

Si-apoi iata c-un picior

In groapa tristetii esti.

Scapi de-acolo cu povesti,

Povestiri si poezii

Si chiar carti pentru copii.

Orice, doar să uiti o clipa

Durerea-ti nemarginita.

Stramba-i poezia asta

De ma-ntrebi, nici nu imi pasa

Ca stau cu golul la masa

Si mananc bucate fade

Fara gust si fara sare,

Apoi plasmuiesc cuvinte

Tot la fel, fara de minte.

Imi alina doar tristetea

Si le admir frumusetea.

Cuvintele mele dragi 

Si poezia mea stramba...
More ...

Aleile nopții...

Pe drumuri negre umblă gândul meu,

Cu pași de fum și inima pustie,

Căci am pierdut, nu știu când și de ce,

Lumina ta dintr-o copilărie.

 

Prin pieptul meu trec vânturi fără nume,

Cu frunze moarte prinse în tăceri,

Și parcă toate nopțile din lume

Au învățat să plângă-n ochii mei.

 

Tu ești departe,  poate nici nu ești 

Doar umbra ta mai arde-n amintire,

Ca o icoană spartă-n vechi povești

Ce nu mai știu să creadă în iubire.

 

Iar dorul crește, negru și adânc,

Ca o pădure fără dimineață,

În care pașii inimii se frâng

Și mor tăcuți la marginea de viață. 

More ...

Anunț: donăm bătrân

„Să-și cumpere bătrâni cine nu-i are!”
Cunosc eu unul care-i de vânzare,
copiii spun: că doi le sunt prea mult,
așa că unuia, i-ar cam face vânt!

Oricum, nu prea mai este de folos
și mult prea des, e doar morocănos,
iar fiindca moartea nu vine să îl ia,
chiar pe degeaba, ei, cuiva l-ar da!

De Dumnezeu într-una le vorbește,
deși observă ce mult îi plictisește,
iar vineri, de-i vre-un chef, el ține post;
un moș „de dat”, cam retrograd și prost!

Mai are în plus și o cumplită „boală”:
să spună la greșeală că-i greșeală!
Și cui îi place, sincer, să fie criticat,
să audă într-una că: ” Ăsta e păcat!”?

Și pentru el, poate că mai bine ar fi,
dacă-ar putea cu cineva, măcar, vorbi,
că ai lui, de mult nu îl mai bagă seamă
iar pentru el, se pare aceasta e, o dramă!

Anunțul încă o dată:” Donăm bătrân,
doarme pe jos, pe prispă, sau în fân,
mănâncă orișice, că nu-i pretențios,
îl dăm oricui, ce vede în el un mic folos!”

6.09.2021

More ...

Cioburi

Parcă ceva se încălzește în aer,

pașii mei caută un drum stingher,

trupul tremură fără glas,

iar umbrele se strâng în jur, apăsat.

 

Simt cum orice urmă de lumină dispare,

ca un ecou pierdut în depărtare,

sufletul mi se încremenește încet,

auzind țipete care nu mai au sens.

 

Țipetele fețelor mele

ies din pereții grei, fără stele,

pământul se scufundă ușor

sub pașii mei tot mai goi de dor.

Nu se aude niciun șuier, niciun vânt,

doar liniștea care cade pe pământ.

 

Oare acesta e capătul de drum?

Sau doar un gol care mă cheamă acum?

Petale ofilite cad ușor,

odată cu bucăți din al meu dor,

făcute în cioburi, tăcute și reci,

îmbibate în sânge ce nu-l mai alegi.

 

Urmele nu se mai văd nicăieri,

se pierd printre umbre și tăceri,

iar dacă ascult… nu e liniște deloc,

doar stropi mici care cad în loc.

More ...

Noaptea

În aripile ei mă arunc

Să mă pierd

Să uit

Lumina

Ce nu am putut să o duc

 

Mă sfâșie un gol interior

Ce mă roade ca o gaură neagră ca noaptea

Ce foame îmi e să devorez stele lucitoare,

Dar noaptea vrea să înghit soarele

Ca un șarpe

 

Mă predau ei

Căci ea e a haosului zeiță, iar

Vraja ei eternă mă atrage mai mult decât lux

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍
Radio Poezii.online Apasă play
AUTO
Află mai multe 🎙 Live