Author Anna

În lumea nopții,

ascunsă sub ghicitoare ,

luna a căzut,

soarele s-a pierdut.

natura e pustie.

nu mai pare vie.

nu mai este vreo cântare,

și mândrul,bunul soare.

Dă-mi ploi târzii și cer senin,

Dă-mi nopți de vis sau zile-n chin,

Dă-mi focul care arde mut,

Dar nu-mi da drumul nici un minut.

Dă-mi vântul care rupe crengi,

Dă-mi dorul greu ce nu-l alegi,

Dă-mi tot ce vrei să pierzi acum,

Dar nu-mi da drumul pe vreun drum.

Dă-mi tăceri sau vorbe-n van,

Dă-mi ce-i pierdut, ce nu-i uman,

Dă-mi stele stinse, fără zare,

Dar ține-mă, nu-mi da uitare.

Dă-mi tot ce sufletul mai vrea,

Oricât de greu ar apăsa,

Dar lasă-mi jurământul sumbru:

Dă-mi orice, dar nu-mi dă drumul.

Stăteam la geam, oftând...

Când văd ceva alb străbătând 

Satul de mult uitat,

În emoții triste pictat.

Apropiindu-se încet, încet,

A trezit în mine un foșnet.

Purta pe cap o coroană,

Parcă era scoasă din icoană.

Am fugit repede afară,

Să văd figura ca de ceară.

Când se uitară ea la mine,

Îi curgeau lacrimi cristaline.

Am întrebat-o cine este,

Iar ea mi-a spus să dau de veste:

Regina Iarnă a venit

Și tot ținutu’ a stăpânit!

Stârniți de vuietul de-afară

Sătenii au început s-apară.

De la mic la mare veneau

Și cu totii se mirau.

Purta o rochie lungă, brodată,

Cu trandifiri înghețați sculptată.

Regina avea așa o energie,

De ziceai că totu-i magie!

Cu trudă și ajutor,

Țesu covor după covor.

Strat de nea imaculat,

Domnind peste-acest regat.

O, draga mea inima!

Inima, facuta din petalele uscate ale unor flori moarte,

Flori daruite de tine.

Flori de camp, trandafiri, bujori, crizanteme,

Flori alese.

De cine?

De tine.

De tine, iubitul meu drag.

Mi-e dor de glasul tau,

De energia ta.

Mi-e dor de fiinta ta

Ce se unea cu a mea,

Devenind numai una.

Si era al naibii de frumos!

Ne intrepatrundeam venele,

Arterele, capilarele,

Inimile.

Se nastea o altfel de inima,

 Una alcatuita din flori proaspete,

Colorate si inmiresmate.

Ai plecat.

Sau, poate, viata ne-a despartit.

Din nou.

Nu e prima data cand pleci,

Nu va fi nici ultima data cand te vei intoarce.

Dar de ce?

De ce nu stai cu mine?

De ce trebuie sa pleci?

Sa faci ca florile incoltite sa moara

Inlauntrul meu?

Ma doare.

Inima ma doare.

Si pe ea o doare.

Toate florile alea moarte o acapareaza

Si piere.

De fiecare data cand pleci.

Nu a mai ramas nimic.

Nici vene, nici artere,

 Nici capilare si nici sange.

Se usuca.

O, draga mea inima, se usuca!

Si, daca ea se usuca,

Eu mai traiesc?!

Sub somnul tău cad clipele în neant,

Iar visele trec toate prin al nopții staul,

De unde Luna mulge laptele șarmant,

Și ți-l oferă spre băut amestecat cu aur.

Prin vălul alb ce baldachinul înconjoară,

Ca o regină închisă-n turn aidoma pari,

O rază din fereastră făptura îți măsoară,

Să-ți facă o statuie din țurțuri glaciari,

La care să se-nchine bolnav de insomnie,

Un chip plăpând ce plânge astăzi pe o stea,

Fugit demult, de tânăr, să-i țină companie,

Frumoasei Venus pe când nu prea dormea.

Iona

îndârjit vestitor

suspinând rugându-se înțelegând

puterea chemării la îndreptare-

izbăvită curățată scăpată

de-ntunericul iadului

cetatea