Fluturi

Te construiesc din cuvinte

Cum altfel să te scot din minte?

Este ca și lumina fără văpaie

În lipsa ta arta n-ar prinde culoare.

Primăvara a venit devreme

Odată cu zâmbetul și glasul tău contopite în miere.

Iar eu ca o albină însetată de iubire,

Renasc cu fiecare pas de-al tău către mine.

Trăiesc definiția iubirii interzise

Eu stingheră în fața unei porți închise

Tu lacom de atenție și senzații încinse

Ne descoperim doar în vise...

Chiar dacă ești departe

Eu te simt lângă mine,

Și văd cu ochiul minții

Când ți-e rău sau bine

Aștept să treacă ziua

Și seara să-ți șoptesc,

Că-mi ești ființa dragă

Cu tine vreau să trăiesc

Când suntem amàndoi

Și ne ținem de mână,

Atunci mă simt stăpân

Lângă a mea stăpână

Ce bine este-n astă viață

Când El cu Ea se potrivesc,

Și ce ușor trec peste toate

Când zilnic își spun..te iubesc!

In tristeti sau bucurii , in surasuri sau in plansuri ,

Spune-mi ca nu vei veni ! Si inima mi-o voi opri

Voi cladi castele de nisip , intre valurile marii

Altare voi construi , in adancurile sale

Voi muta muntii la vale , marea ti-o voi aseza in cale

Spune-mi ca nu vei veni ! Si inima mi-o voi opri

Voi urca trepte la cer , le voi lumina de stele ,

voi intinde praf din ele ! Norii ii voi disipa

Zeii ii voi aduna , sa se-nchine in fata ta

Iar daca vei veni , in dans ceresc ne vom uni

Vom avea oaspeti de seama ! Ingerii ne vor canta ,

Sorii se vor minuna , Luna in zare va valsa ,

Cerul se va despica , Dumnezeu va-ncununa

Что-ж сказать тебе такого,

Чтобы больше никогда, 

Не искала ты другого,

Что-б моей была всегда.

Я скажу одно лишь слово,

Что не говорил я никому,

Это стоит дорогого, 

Слово нежное "люблю"

Слово это ты забудешь,

Я уверен что тогда, 

Далеко когда ты будешь, 

и пройдут мои года. 

1

Când doua inimi bat la fel

Și patru ochi sclipesc spre cer

Doua mâini se caută

doua guri se întâlnesc 

un val se sparge

un apus se pierde 

Doi oameni se regăsesc.

E ca atunci, când focul arde încă,

Sub valuri verzi, adânci de mare,

Învolburate chipuri de aripi și stâncă,

Fierbând neîmblânzite și amare.

Cum lava neagră, sângerie,

Se varsă în abisuri de uitare,

Și ramele izbind în apa cenușie,

Împing spre țărm, din larg și depărtare.

Când mii de demoni calcinați pe ruguri,

Gigantice gemând mistuitoare,

Din cânturi vechi se-amestecă în cruguri,

De aștri neștiuți, pierduți în zare...

Nu-ți fie teamă, vara trece...

Și codrii arși spre seară se vor stinge,

Vor fumega o vreme-n vântul rece,

Prin veacul alb din care cerul ninge.

Tu vei zâmbi, tăcută și străină,

O altă noapte peste mine vei trimite,

În urma ta lipsită de lumină,

Să-mi fie calea pată de rugină.

Și flăcări oarbe-n frământări sterile,

Prin gânduri emigrând cu pasul greu,

Mă vor chema cu glasuri inutile,

Din așteptări ce vor dura mereu.

Poate ți-e frică să privești la mine-n suflet

Ca-ntr-o oglindă te găsești de-ai să privești

Și-atunci fugind mă ocolești fără de cuget

Nu am cerut să te iubesc, să mă iubești

Focul nestins a mistuit zile senine

Umbrind cu nori priviri ce nu le mai privești

Visul aprins rulează filme clandestine

Povești ascunse ce nicicând n-ai să trăiești

Privesc în urmă timpul zâmbetelor calde

Din ochii tăi mă săgetau două scântei

Dar ai lăsat sufletu-n flăcări să se scalde

Mai mult de om, mai mult de suflet, îți dorești

Strigă un dor, mă-treabă când ajung la tine

Mă-ntreabă inima și sufletul de vești

Răspunde tu la întrebările fragile

Privind în ochi doi ochi ce nu vrei să-i privești

Rămân privind tăcerea lungă, noaptea goală

Nu mai pricep dacă e bine să iubești

Pare-o minciună scrisă-n lumea ideală

Credeam că sufletul cedând suflet primești

Cât de frumos, cât de sublim, privind din stele

Poți să alegi de mă salvezi sau mă zdrobești

Ajunsă zeu aplici sentință vieții mele

Lovind în suflet ai decis să-l osândești

Coboară lacrima-n pământ cărând povară

Se rupe omul dintr-un om răpus de dor

Arunci o inimă-n infern, omul să piară

Dintr-o iubire m-am născut, de ea să mor

Uitat departe nu mai știu ce să mai fiu

Pierdut e drumul strălucind către lumină

Orbită-i inima zbătându-se-n pustiu

Cărarea viselor arzând-o fără vină

Pășește umbletul adânc părând că-s viu

Lipsit de tine ce să fiu ascuns în beznă

Poate o bufniță zburată-ntr-un târziu

Sau un delfin ce-noată-n oarbă aparență

Dacă mai sunt un om în toate nu mai știu

Cerșind uitării să mă scape de urgență

Iau întrebarea și o-ntreb ce să mai fiu

Surzit de urletul tăcerii n-am prudență

Se-apleacă mâinile golite la pământ

Strângând în palme imposibilă tangență

Dezintegrat mi-adun fărâmele-n cuvânt

S-aștern dorințele strivite de-o absență

În alb și negru strămutat mă plimbă vânt

Rămas cu mine nu mai am nici o valență

Ce-o să mai fiu dacă la tine nu mai sunt

Fugind culorile mă paște o carență

Umbrindu-mi zilele de soare norii plâng

De-atâta ploaie se instituie demență

Neîncetat picuri de dor mă sapă-n gând

O să mai fiu doar în lumina ta prezență

La capătul de lume oameni pier

Furând lumina umblă sufletele-n noapte

Rămase umbrele secate cad inert

Arzând tulpina rădăcinilor uitate

Desprinse ciuture îneacă spre adânc

Strivind la capătul de lume realitate

Rănite urmele săpate calcă ciung

Cioplind imparele speranțe abdicate

Uscate zilele pălesc agonizând­

Umblă târându-se grăbite către noapte

Visele fără de rușine calcă strâmb

Adulmecând sângele rănilor mușcate

Crăpate palmele sădite în pământ

Crescând hotarele lipsindu-le de șoapte

Vom deveni capăt de lume absentând

Brăzdând prezențele în locuri separate

Lipsiți de noi coabităm filozofând

Adăpostind în comentarii simple fapte

Ori dăm tăcerea suprimându-ne cuvânt

Oameni pe lume sunt doar cei cu dinți de lapte

Vă rog să mă iertați că m-a atins iubirea

Eu n-am solicitat, m-a ocupat subit

Un sentiment ciudat, mi-ascude fericirea

Poatea-ncurcat adresa, e oarbă și-a greșit

O rog frumos să plece dar nu vrea să m-asculte

La doi trebui’ s-ajungă, la unu-i  accident

Nici nu mă bagă-n seamă, doar sufletul răspunde:

“Contează ce simt eu, tu poți să fi absent”

Iertați, îmi pare rău, iubirea-i o greșală

Invenție ciudată, gândită prea puțin

Se-aseamănă mai mult cu-o nesfârșită boală

Nu știu de unde vine, e ca un corp străin

Îmi răscolește gândul, prin vise doar mă minte

Nu vrea să negocieze, nu-i pare rău de chin

Mă stoarce, mă îndoaie, sălbatic arde-n mine

Încerc să-i dau uitare, stă-n suflet ca un spin

Și-atunci ridic privirea, ridic și-o întrebare

Iubito nu vrei oare să faci cu mine-un schimb?

La tine vrea iubirea, la mine-n suflet doare

S-o ierți la tine-n brațe să-mi dai cu tine timp

Ascunde-mă în vânt să îţi şoptesc cuvânt

Ascunde-mă în gând şi-ai să mă vezi curând

Ascunde-mă în crâng, sădeşte-mă-n pământ

Răsar fără  avânt floare de câmp plângând

Ascunde-mă în râu să curgă lung iubire

Topindu-mă încet tot n-am să uit de tine

Ascunde-mă în nori să văd cum ploaia vine

Căzând am să m-ascund în pletele-ţi divine

Ascunde-mă în mare să-nec iubirea toată

Ascunde-mă în piatră s-ajung nisip sub talpă

Ascunde-mă în vatră s-aduc  iubire caldă

Topit de ochii tăi ascunde-mă sub pleoapă

Ascundemă-n culoare, prin apă trecând soare

Ascunsă-n mine floare tot sufletul mă doare

De ochii tăi ascuns iubirii nu-i dai cale

Deschide aripi blând și-adu-mi o alinare

Ascunsă-n mine-adânc nu pot să uit de tine

Te rog să nu m-ascunzi pierdut în amintire

La umbra ta umblând fi-mi azi și ieri și mâine

În loc să te ascunzi ascunde-mă la tine

Fără să vrei, fără să știi, te-ndrăgostești

Să te iubească cel iubit sigur dorești

Dar ce te faci când doar în vise curg povești

Singur umblând  înstrăinat  nu te găsești

Nu te ajungi, nu mai poftești, nu mai voiești

Singur te-alungi și-apoi te chemi, singur pășești

De dor orbit te otrăvești, te amăgești

N-ai vrea să știi cum este singur să trăiești

Printr-e mulțimi încerci fugind să te lipești

Dar când privești spre umbra ta tot singur ești

Cine-ți șoptește ‚noapte bună’ să-i zâmbești

Cine-ți va spune ‚Te Iubesc’ când te trezești

Îți cere inima flămândă s-o hrănești

Mușcându-ți sufletul de nu o mulțumești

Bătând împinge foc în vene să gonești

Fugind de singur te trimite să-ndrăznești

Când lupți degeaba ți se spune că cerșești

Sufletul, lumea te îndeamnă, să-l golești

Dar ce e unic n-ai să poți să-nlocuiești

Și-atunci pe față zâmbet rece îți vopsești

Ești condamnat singur cu oameni să trăiești

N-ai să vorbești despre iubirea ce-o nutrești

De-ai să grăiești cu umiliț-ai să plătești

Singur asculți tot ce gândești, te cheltuiești

Te-aruncă singur închizându-te-n iubești

Te-a ocupat lipsindu-ți găndul ce gândești

Să te întrebi singur pe tine  cine ești

Să-ți piardă mințile ascunse-n ce iubești

De s-ar putea, singur certând, să-l izgonești

Departe-ajuns să poți oricând să-l ocolești

Să nu stea singur cu tristețea-l împletești

Să-l lași pe singur fără singur, să-l uimești

Ce-ar fi pe singur lângă tine să-l primești

Să nu mai fie-atât de singur, să-l iubești

Lipsindu-i singur să vă pierdeți în povești

Fără de singur să adormi, să te trezești