BIJUTIERUL DI(VIN)

Te-aș suna în ultima zi de Mai,

Să-ți spun cât de mult îmi lipsești.

Măcar o clipă să mai stai,

Și-o altă clipă să-mi zâmbești!

Să te întreb cu nerăbdare...

Ai reușit să ai ce ți-ai propus?

Ai renăscut frumos în soare

Cum eu făceam cu vinul tău la apus?

De Mai-ul nostru îmbrățișat,

De ți-l amintești ca și mine.

... poate încă nu l-ai uitat...,

Si încă dăinuiește-n tine..

Te-aș întreba dacă mai simţi,

Așa cum eu încă-mi doresc

Sau dacă te mai scot din minți...

Că-i Mai și încă te gândesc!

Amintirile vor să-mi încerce astăzi firea

Parcă și aerul îmi pare tot mai greu

Ischemică și durereoasa mi-e neiubirea

Ea... a produs infarct sufletului meu.

Gândesc... ce simplu a fost pentru tine!

Și ce durere pentru mine să știu că m-ai uitat!

Doar după un solstițiu și un clar de lună

Doar după atâta te-ai întors și-ai plecat....

Și peste fire năvălește chinul tăcerilor eterne

Și inima-mi rămâne ca un imens deșert 

Și nici cuvinte în versuri nu mai știu a așterne 

Că mi-ai fost drag mă iartă!... că nu ți-am fost... te iert.

Te-am asezat în poezie

Și te-am tot scris... că doar așa îmi ești 

Uitând pentru câteva versuri

Că poezia tu... nu o iubești...

Te-am așteptat în poezie

Să uit cât de mult îmi lipsești 

Sperând pentru câteva versuri

Dar poezia tu... nu o iubești...

Te-am îmbrățișat în poezie 

Să-ți fiu o clipă, sufletu-mi să-ncălzești

Cu-n vin pentru câteva versuri

Dar poezia tu... nu o iubești....

............................................................

Uitasem că... tu poezia n-o iubești 

Îmi judeci gândul, versul... totul 

Cum am putut să sper să înțelegi 

Că înainte ai fost tu șî-apoi, cuvântul...

Mi-era dor și mă rugam neîncetat să te pot uita, 

... Să fii senin, să fii fericit... iubind...

Nu știu ce-a fost în inima și mintea ta,

Dar, ai uitat promisiunea unei îmbrățișări și-a unui vin.

Știu că ți-e sufletul prea greu, 

Și îl îneci tăcut, seara, în pahare, 

Sperând să uiţi ce simţi... ce am simțit si eu

... acum știi și tu... gustul durerii din rănile amare.

Vezi tu... uneori, dorul e chin...

Și fuga-n noapte nu te scapă... 

Eu știu...mi-am cusut sufletul de tine plin,

N-am vrut să nu iubesc cu ființa mea... toată.

De vei veni, mă vei găsi 

Exact unde m-ai lăsat 

Între pustiu și furtună 

Cu sufletul amanetat.

De vei veni, mă vei găsi 

Acolo unde am fost împreună 

Așteptând cu dor nesfârșit 

Să te privesc...ținându-te de mână.

De vei veni, mă vei găsi 

Simțindu-te fără nimic să spui

Cu teamă să nu-ntorci privirea

De vei veni, ar plânge până și tăcerea.

Dă-mi o clipă din viața ta

În brațe să te strâng 

Acolo mi-este liniștea, 

Acolo vreau să râd.

Dă-mi o clipă și o zi 

Pentru o-mbrățisare 

Asta e tot ce mi-aș dori. 

... în suflet să îmi fie soare.

Dă-mi o clipă din viaţa ta întreagă 

Să știu că imi ești fericit 

Sufletul de tine mă întreabă,

... încă îți poartă un dor la infinit.

...................................................

O clipă și-un pahar de vin

Cu el setea să îmi alin

Să mi se șteargă lacrima,

Inima să nu-mi mai fie grea...

Și m-ai forțat să plec iubind

Și mă privesc acum murind,

Cu fiecare clipă care trece

Mă simt pustie, tristă, rece.

Și m-ai forțat să plec iubind

Azi mă prefac că pot zâmbi,

Încerc la toate să fac față

Dar sufletul mi-e fără viața.

Și m-ai forțat să plec iubind

Cu simțurile pâlpâind,

Ce mereu mor, apoi învie

Să moară iarăși pe hârtie.

Da! M-ai forțat să plec iubind

Și mi-ai lăsat sufletul ciunt.

Că nici cea mai neagră poezie

Nu descrie durerea ce-mi adie.

Forțată am plecat, fiind

Un ultim vin în doi dorind.

Și nu trăiesc și nici nu mor

Și port în suflet răni ce dor.

Tu m-ai forțat să plec iubind

Eu..încă te aștept venind,

În toamna ce-i deja târzie

Să-i dai parfum de fericire.

Peste orașul meu frumos,

Plânge luna, fără cineva s-o audă.

Noi, disperați, pierduți, fără umbrele,

Alergăm pe asfaltul umed.

Totuși, ne-am pierdut pe noi.

Plângem în continuu, fără motiv, sub luna albă și tristă.

Compusă pe 04.03.2026

Autor Zamurca Alina 

Durerea mea fara răspuns,

Mă tot oprești și-mi stai in drum,

Tu piedică îmi ești,

Captivă simt că-ți sunt.

Durerea mea de ani întregi,

Ți-am devenit pereche,

Refuzi sa pleci și tot îmi iei,

Din anii tinereții.

Durerea mea neînțeleasă,

Ți-am căutat motivul,

Am răscolit întreaga viață,

Să te-nteleg pe tine.

Durerea mea fără răspuns,

Eliberează-mi viața..

De nu te hotărăști să pleci,

Te pedepsesc cu foamea.

Sunt singur printre voi de-acum, 

De prea mult drag ce v-am purtat; 

Pământ zvârlit pe-un arid drum, 

Ce nicio floare nu v-a dat.

Sunt sentiment curat și viu, 

Printre acei ce doar gândesc; 

Corupt mi-e duhul în pustiu, 

Dar a fi voi nu reușesc.

Mă sting ca steaua dimineața, 

Ce n-are-n seară răsărit... 

Dar nu vă pasă-n somn de viață, 

Căci cerul orbi nu l-ați privit.

Așa vă las, o, humă stearpă, 

Să nu aflați ce-i împlinirea; 

Căci voi a mea ați fost, la soartă, 

Și mi-ați luat-o cu neștirea.

Rămâneți reci așa cum sunteți, 

Că n-am putut a vă fi rost; 

Rămâneți singuri împreună... 

Că eu cu toții, singur am fost.

Descreierații încearcă ades, unii,

să surpe ceea ce au construit

bătrânii noștrii, ca și cum bunii

n-au prea știut cum au trăit.

Aproape tot din vechea lor povață

pe la ureche le-a trecut, în van s-a dus.

Au mai rămas meschinării spuse pe față

de noii noștrii învățați... suspuși.

Grăbiți s-au cocoțat mai nou conducătorii,

cu trâmbițe prin media se laudă de fiță.

Ne vor doar bine - pentru ei, pro-făcătorii.

Ba chiar au devenit din neam de vițâ.

Vai câtă lașitate pentru un os de ros

și câtă trudă să urzești, să scormonești

prin orice mijloace s-ajungi la scop, prin dos.

Să vrei și mama să ți-o vinzi, să te ferești

de vechile și sacrele porunci lumești.

28 februarie 2026

Я открыла глаза и вошёл мой страх,

Он живёт во мне, как холодный прах.

С ним молчу, с ним дышу, с ним иду в тишине,

Он невидимый страж в моей глубине.

Страх один, но огромен, как чёрная ночь,

С дьявольским взглядом, что гонит прочь.

Рядом ли он или где-то вдали,

След его тянется тенью земли.

Он не исчезнет, лишь стихнет на миг,

Спрячется в сон, как беззвучный крик.

И во сне, и в яви опасен, жесток,

Как ядовитый, незримый поток.

Я ищу безопасность в чужих берегах,

В людях, в дорогах, в далёких странах.

Но умрёт этот страх лишь тогда,

Когда закроются дьявольские глаза.