Durerea mea,

Tu m-ai pierdut și mă iubești,

Și asta-mi tot repeți,

Când m-ai pierdut c-ai fost absent,

Din propriile vieții.

Tu te-ai pierdut când ai murit,

In corpul ce îți este viu,

Și ai murit cate puțin,

Fidel unui destin...

Și ai rămas captiv in gânduri,

Și închisoare ți-ai creat,

Din limite și atașamente,

Ce viața ți-au dictat.

Nu m-ai pierdut..nu-ți aparțin..

Doar ți-am deschis canale,

Accesul spre o libertate

 Din propria închisoare.

Dar cum sa pleci dintr-un confort,

Pe drumul libertății...

Când ai bagaje din strămoși,

Ce-ți sunt atașamente...

E mai ușor să-nvinovatesti,

Pe lumea ce-i în jur,

Decât greșind sa te trezești,

Urmandu-ti al tău drum..

Și felul meu nonconformist,

Îți place ,dar îl judeci,

Ai vrea sa fii ca mine o zi..

Apoi alegi iluzii...

Ușa

Stau în fața ușii.

Nu e mare, nu e aurită,

dar simt greutatea ei în mâini.

Am stat prea mult pe cealaltă parte,

unde zgomotul altora mă împingea,

unde drumurile și vorbele

mi-au obosit pielea și sufletul.

Privesc clanța.

E rece.

Dar e și promisiunea unui pas.

Inspir adânc.

Îmi simt corpul, respirația, gândurile.

Îmi reamintesc ce înseamnă să fiu pentru mine.

Întind mâna.

Apăs.

Ușa scârțâie ușor.

Și pașii mei intră pe drumul meu:

nu mai pentru altcineva,

nu mai pentru vină,

nu mai pentru a ține pe cineva în echilibru.

Fiecare pas e lent, conștient,

ca un fel de dans pe podeaua vieții mele.

Și dincolo de ușă,

lumina nu e doar soarele —

e spațiul meu,

respirația mea,

timpul meu.

Pentru prima dată de mult,

simt că încep să trăiesc.

Într-o liniște profundă,

Din adâncuri se înalță, 

A mea umbră ca un fum,

Ce nu e chiar fioroasă.

Față in față cu lumina,

Ce din interoru-mi iese,

Parca vrea sa o inghită,

Și în ea sa se reverse.

Dar lumina mea cea calmă,

Prin a sa înțelepciune,

Nici un gând că dă să piară,

In umbra ce-i aparține..

Stau privindu-se in față,

Una emană iubire,

Cealalta-i plina de ură,

Și exclamă doar furie.

Umbra cea cei înțeleaptă,

Când incepe a rosti,

Liniștea acaparează ,

Prin ce-nseamna a iubi.

Umbra mea cea luminata, 

Îi vorbește calm și ferm,  

Mai trecut prin al tău iad,

Am trecut teste de lei...

Sunt umilă doar iubirii,

M-am predat înțelepciunii,

Și din stare de iertare, 

Eu te chem la integrare.

Nu resping nimic din tine,

Ești parte ce-mi aparține, 

Căci lumina nu există,

De întunericul e lipsă.

Nu resping ceea ce ești,

Nu aprob tot ce oferi, 

Îți cer astăzi integrare,

Uniune și predare.

Acel fum închis și gros,

Ce vârtejuri tot făcea,

Se calma când se vorbea,

Și pe loc se transforma.

La culoare este negru,

El așa o să rămână,

La schimbarea lui aderă,

Prin lumină nu din ură.

Uneori chiar mai încearcă ,

Să devină un vârtej,

Dar lumina îi arată,

Echilibru cu un sens...

Fără mine nu exiști,

Fără tine n-am un sens..

Astăzi suntem împreună,

Echilibru-n Univers.

Pact cu tine din iubire,

Pentru tot ce este-n jur,

Pentru cei ce integrează ,

Alb și negrul - tot ce sunt.

Trecători prin viața , trecători prin gânduri,

Azi se scurge timpul,și în timp ne scurgem..

Trecători pe-acasă, trecători la rude,

 Salutam în grabă,și mâine ii conducem...

Trecători iubim, trecători rănim,

Devenim înțelepți când îmbătrânim ,

Trecători in fuga, trecători încet 

Mergem înainte ,fara a fi prezenți.

Ne-amintim târziu,că veșnic nu trăim 

 Că avem timp puțin să ne și iubim,

Cand realizam,și deschidem ochii,

Devenim rapid trecători morții...

Renunț la tine azi,

Mi-ai fost o confidentă,

Și în singurătate,

Doar tu mi-ai fost prezență.

Renunț,nu te resping...

Și simt recunoștință,

Pentru momente-n care,

In frici mi-ai fost esență...

Ești ultima țigară,

Îmi iau la revedere,

Revin la libertate,

Voința și putere.

Au existat ani in care amândoi,

Am cunoscut supraviețuirea,

Ani in care s-au iubit prea mult sau prea dureros,

Au coexistat cu dezamăgirea dar răbdarea a fost pe primul loc.

Și totuși când s-au întâlnit, 

Timpul a făcut un pas înapoi și s-au recunoscut,

Într-o apropiere lentă, magnetică ,

Imposibil de recunoscut,fara explicații ce au înțeles.

Privirile lor cu greutatea poveștilor nespuse,

Tăcerile lor nu erau goale ci pline de sens.

In prezenta celuilalt și înțeles ,

Că nu trebuie sa lupte și nici să caute răspunsuri fără sens.

Era o liniște vie între ei,

O pace ce nu o găsești ușor,

După sute de zile de singurătate,

Și când se găsesc există doar ei,

Înconjurați de miliarde de oameni ce trec pe langa ei.

Când s-au atins,nu trupurile au căutat alinare,

Ci sufletele lor rătăcite,pierdute în timp și-n umbra din ei

Și vulnerabili , răniți,pierduți pe cărări,

S-au regăsit și s-au iubit fără a se pierde pe ei.

In acea zi când s-au regăsit,

Lumea din jur a dispărut, încet,

Și-au înțeles că iubirea adevărată,

Nu e când ceva nou întâlnești,

Ea începe când sufletul ei liber,

Se dezbracă de măști,fara a se ascunde de ceea ce ești,

Ești vulnerabil și liber sa simți, 

Rămâi prezent pentru că vrei,nu că ești constrâns.

Cu cât înaintăm în vârstă, știm că ajungem la capăt

Sântem încă bine ancorați în viață, am muncit adunat 

cele necesare traiului. O plecare fără întoarcere, dar unde?

Și dureroasă asistent la degradarea fizică că nu te poți 

recunoaște,ce ai fost și ce-ai ajuns nu poți trăi fără ajutor 

îți chinui familia care duce această povară.

    Câte minuni a înventat omul, nu poate face nimic 

ca această trecere să fie mai ușoară?

Se scurge totul printre degete,

ca nisipul ud ce nu vrea să rămână.

Umbre de momente pierdute

se întind peste colțuri goale de timp.

Sunetul dispariției răsună

în ecouri care nu mai caută răspuns,

iar golul devine o formă,

o adiere rece ce nu se uită 

Tot ce a fost se transformă

în tăcere densă și grea,

iar spațiul dintre „a fost” și „nu mai e”

se lungește fără milă.

E mult de-atunci dar încă-ţi ştiu adresa

Și-mi amintesc și numărul de interfon

Strada şi blocul și piesa de la televizor.

Nu îți plăcea deloc să bei tărie

Vinul născut din tine iți era preferat

Azi erai cald ..mâine rece, echilibrat

Și "baby" îmi spuneai tu mie...

Îţi plăceau serile cu lună plină

Odată o poză cu luna mi-ai trimis.

Parfumul tu mi l-ai ghicit din prima

Când cu-n sărut tu m-ai surprins.

Găteai fantastic si îmi spuneai glume

Şi ne-auzeam cu drag în fiecare zi

Eram "clientul premium"..ce mândrie!

Azi scriu poeme de dorul vinului promis...

Descreierații încearcă ades, unii,

să surpe ceea ce au construit

bătrânii noștrii, ca și cum bunii

n-au prea știut cum au trăit.

Aproape tot din vechea lor povață

pe la ureche le-a trecut, în van s-a dus.

Au mai rămas meschinării spuse pe față

de noii noștrii învățați... suspuși.

Grăbiți s-au cocoțat mai nou conducătorii,

cu trâmbițe prin media se laudă de fiță.

Ne vor doar bine - pentru ei, pro-făcătorii.

Ba chiar au devenit din neam de vițâ.

Vai câtă lașitate pentru un os de ros

și câtă trudă să urzești, să scormonești

prin orice mijloace s-ajungi la scop, prin dos.

Să vrei și mama să ți-o vinzi, să te ferești

de vechile și sacrele porunci lumești.

28 februarie 2026

Tu vii spre mine, dar ești tot mai departe

Te văd tot mai neclar și ceva parcă ne desparte 

Ceva te ține-n loc, dar mai repede eu fug

Și deși am alergat o oră, eu simt doar un minut 

Te văd tot mai in ceață și nu știu ce se-ntâmplă

Parc' ușor, ușor îți uit a ta privire blândă 

Mollile se strecoară tot mai ușor 

În hainele ce al tău parfum îl poartă 

Și lipsa ta mă roade lent 

Ca o vină care nu se iartă 

Sufletul mi-l mănâncă și mintea-mi invadează 

Unde-s fluturii ce mi-i dădeai de dimineață?

Mă rupi în bucăți, dar eu te las

De parcă fără tine nu pot face un pas 

Iubitule, de ce fluturii s-au transformat în molii?

Căci s-au pierdut în nopți, în umbre și în frici 

Mă coși pe dinăuntru, dar sânge-mi curge-afară

Și mă stingi în timp ce ard de dor, cu fumuri de țigară 

Nu plânge, mamă!... doar știi bine, 

Că-n ceruri el acum zâmbește.

Un astru mic, plin de lumină 

Ce-i steaua ta și te păzește.

Ți-e greu, ți-e frig și te dărâmă, 

Că azi mamă de înger ești 

Și sufletul ți se închină 

Durerii crunte pământești. 

Privești cum brațele ți-s goale

Și le mângâie numai vântul 

Dar nu mai plânge mamă 

Copilul tău azi, ți-e un înger!...