De ceva timp, cam din ziua în care Cecilia și-a obținut permisul pentru categoria A, viața ei a luat o întorsătură interesantă. Avea și pentru categoriile B și C, dar pentru A, chiar este o experiență inedită pentru ea. A fost stresant examenul, mai ales cel pe traseu, dar efortul depus a fost răsplătit cu libertatea de a se fâțâi pe oriunde ar vrea ea, oricând, la orice oră din zi și din noapte. Singura piedică în calea libertății ei este faptul că motocicleta nu are ataș. De ce i-ar trebui Ceciliei ataș? Bună întrebare... păi, nu știu, poate pentru a-și transporta cumpărăturile de la piață, pentru a-l plimba pe fiul ei pe câmpii să privească în zare, să se bucure de tabloul pajiștilor presărate cu păpădii și de multe alte peisaje bucolice, pentru a-și lua saltea de la Jysk și pentru a o pune (o parte din ea în ataș). Nu o înțelegeți greșit, Cecilia este o fire practică, vede atașul ca fiind o prelungire a motocicletei, ca și când ar conduce mașina și ar exista bancheta din spate, că în momentul de față se simte ca într-o mașină cu doar două locuri. Cecilia, văzând lucrurile în perspectivă, se duce cu motocicleta la cel mai apropiat service auto. Vorbește ea cu experții de acolo, ei îi prezintă opțiunile, prețul pentru fiecare model de ataș. Cecilia stă și analizează lista de modele de ataș. Cântărind din priviri toate prețurile, alege atașul care i se părea ei cel mai ieftin. Bărbatul o întreabă dacă este sigură că pe acela și-l dorește că mai mulți clienți s-au plâns după ce l-au achiziționat, că a trebuit desprins cu totul de motocicletă, că nu se puteau baza pe el că va transporta persoane, obiecte, că doar producea multă scârțâială (deci mult zgomot pentru nimic), că au regretat achiziționare acestuia, că au fost nevoiți să meargă de mai multe ori la service, ca în mod normal și așa mai departe. Cecilia, ferm convinsă că pe acela și-l dorea, spuse că s-a hotărât și nimeni și nimic nu îi mai poate schimba preferința. Proprietarul serviciului auto s-a înțeles cu ea și a dat comandă de un model asemănător de ataș, dar care era de calitate superioară. Trebuia să mai aștepte până a fi al ei, pentru că venea tocmai din Olanda. Cecilia nu se grăbea, era oricum super entuziasmată că motocicleta ei va avea ataș. De fericire, era foarte energică, nu îi mai trebuiau vitamine, nu dormea nici noaptea, de prea mult extaz că poate o va suna proprietarul serviciului auto să vină să își ia atașul. 

Peste o lună, primește ea notificare pe mail, din partea service-ului auto cum că piesa este gata și poate veni cu motocicleta să și-o fixeze de părțile laterale. A ajuns Cecilia cu niște cearcăne, de prea mult ce a tot sperat să fie gata în cel mai scurt timp. Era să intre de trei ori în lanul de porumb. Dar nu-i nimic, nu a pățit nimic, a ajuns teafără la service-ul auto. Bărbații de acolo i l-au montat, stătea bine, nu se zgâlțâia, nu era nimic ce ar fi putut da de bănuit. Cel puțin, Cecilia așa considera la prima vedere. Însă nici nu a mers cu motocicletă cu ataș să vadă cum se simte experiența în sine. A pornit motocicleta să plece acasă. În drum spre casă, a simțit ea că atașul este cam greu de dus, că motocicleta devine mai greu de manevrat din cauza lui, mai ales când trebuie să vireze, la stânga, la dreapta, pe unde ar avea nevoie. Totuși, nu lăsă acest lucru să o descurajeze, merge tot timpul cu ataș, până când o întâmplare cam tragică o face să se răzgândească. 

Într-o seară caniculară de august s-a dus la cumpărături pe la hipermarket-ul din zonă. După ce a luat tot ce îi trebuia pentru a face lasagna, a pus sacoșa cu produsele cumpărate în ataș. A părăsit parcarea magazinului, cum mergea ea pe un drum plin numai de denivelări, pentru că stă la periferie și așa sunt drumurile, la un moment dat, a simțit ceva ciudat, ca și când extensia pe care o transporta s-ar fi desprins. Nu s-a înșelat deloc. Atașul a ajuns în lanul de porumb, toate produsele ei erau pe câmpie. Cum să mai prepare ea lasagna de la Dr. Oetker în condițiile acestea? Cecilia era mută de uimire, se gândi că în locul sacoșei ar fi putut la fel de bine să fi fost o persoană. Nu i-au plăcut urmările dorinței ei nechibzuite, așa că a dat anunț în presa locală, a vândut atașul la un preț exorbitant și din banii obținuți a luat o lasagna gata preparată.

Motorradfahrt

Seit einiger Zeit, seit Cecilia ihren Führerschein der Kategorie A erhielt, hat ihr Leben eine interessante Wendung genommen. Sie hatte es auch für die Kategorien B und C, aber für A ist es wirklich eine neue Erfahrung für sie. Die Prüfung war stressig, vor allem die auf der Strecke, aber die Anstrengung wurde mit der Freiheit belohnt, zu furzen, wo immer sie wollte, zu jeder Tages- und Nachtzeit. Das einzige Hindernis für ihre Freiheit ist die Tatsache, dass das Motorrad keine Anhängerkupplung hat. Warum sollte Cecilia einen Anhang brauchen? Gute Frage ... nun, ich weiß nicht, vielleicht, um ihr die Einkäufe vom Markt zu bringen, mit ihrem Sohn über die Felder spazieren zu gehen, um sich die Felder anzusehen, um das Bild der mit Löwenzahn übersäten Wiesen und viele andere idyllische Landschaften zu genießen , um seine Matratze von Jysk zu holen und sie hineinzulegen (ein Teil davon im Anhang). Verstehen Sie sie nicht falsch, Cecilia ist eine praktische Person, sie sieht den Aufsatz als eine Verlängerung des Motorrads, als würde sie das Auto fahren und es gäbe einen Rücksitz, dass es sich im Moment anfühlt wie ein Auto mit nur zwei Sitze. Cecilia sieht die Dinge aus der richtigen Perspektive und fährt mit dem Motorrad zur nächsten Autowerkstatt. Sie spricht dort mit den Experten, sie zeigen ihr die Möglichkeiten, den Preis für jedes Anbaumodell. Cecilia sitzt da und schaut sich die Liste der Bindungsmodelle an. Unter Abwägung aller Preise wählt sie den Aufsatz aus, der ihr am günstigsten erscheint. Der Mann fragt sie, ob sie sicher ist, dass es das ist, was sie will, dass mehrere Kunden sich nach dem Kauf beschwert haben, dass es komplett vom Motorrad getrennt werden musste, dass sie sich nicht darauf verlassen konnten, Menschen und Gegenstände zu transportieren, dass es einfach war viel Lärm machten (so viel Lärm um nichts), dass sie den Kauf bereuten, dass sie wie üblich mehrmals zum Gottesdienst gehen mussten und so weiter. Cecilia, fest davon überzeugt, dass dies das sei, was sie wollte, sagte, dass sie sich entschieden habe und nichts und niemand ihre Präferenz ändern könne. Der Inhaber des Autoservice stimmte ihr zu und bestellte ein dem Aufsatz ähnliches, jedoch qualitativ hochwertigeres Modell. Es musste warten, bis es ihr gehörte, denn es kam aus Holland. Cecilia hatte es nicht eilig, sie freute sich riesig, dass ihr Motorrad sowieso eine Befestigung haben würde. Zum Glück war sie sehr energiegeladen, sie brauchte keine Vitamine mehr, sie hat auch nachts nicht geschlafen, vor lauter Ekstase, dass der Besitzer des Autoservice sie vielleicht anrufen würde, um seinen Attaché abzuholen.

Einen Monat später erhält sie eine E-Mail-Benachrichtigung vom Autoservice, dass das Teil fertig ist und sie mit dem Motorrad kommen kann, um es an den Seiten zu befestigen. Cecilia kam mit einigen dunklen Augenringen an, sie hatte zu lange gehofft, in kürzester Zeit fertig zu sein. Dreimal sollte er das Maisfeld betreten. Aber es ist okay, er hat nichts erlitten, er ist sicher beim Autoservice angekommen. Die Männer dort haben es ihm angepasst, es hat gut gepasst, es hat nicht gewackelt, es gab nichts zu vermuten. Zumindest dachte Cecilia das auf den ersten Blick. Aber er ist nicht einmal mit einem Aufsatz Motorrad gefahren, um zu sehen, wie sich das Erlebnis selbst anfühlt. Er startete das Motorrad, um nach Hause zu fahren. Auf dem Heimweg hatte sie das Gefühl, dass das Aufsatzgerät etwas schwer zu tragen war und dass das Motorrad dadurch schwieriger zu handhaben war, insbesondere wenn sie nach links oder rechts abbiegen musste, wo immer sie es brauchte. Doch davon lässt sie sich nicht entmutigen, sie begleitet den Attaché ständig, bis ein eher tragischer Vorfall sie dazu bringt, ihre Meinung zu ändern.

An einem heißen Augustabend ging er im Supermarkt in der Gegend einkaufen. Nachdem er alles bekommen hatte, was er für die Zubereitung der Lasagne brauchte, steckte er die Tüte mit den gekauften Produkten in den Aufsatz. Sie verließ den Parkplatz des Ladens, als sie eine holprige Straße entlangging, weil sie am Stadtrand wohnt und die Straßen so sind. Irgendwann fühlte sie etwas Seltsames, als ob sich die Verlängerung, die sie trug, gelöst hätte. Er hatte überhaupt nicht Unrecht. Als die Attache im Maisfeld ankam, lagen alle ihre Produkte auf der Ebene. Wie kann sie unter diesen Bedingungen noch Dr. Oetkers Lasagne zubereiten? Cecilia war verblüfft, sie dachte, dass es statt der Tasche genauso gut ein Mensch hätte sein können. Die Konsequenzen ihres rücksichtslosen Verlangens gefielen ihr nicht, also machte sie eine Anzeige in der lokalen Presse, verkaufte den Attaché zu einem exorbitanten Preis und kaufte von dem Geld eine fertige Lasagne.

Este o dimineață superbă de început de ianuarie, ne aflăm la unul dintre cele mai prestigioase colegii tehnice din județul Suceava, unde distinsa noastră profesoară de engleză, Cecilia (și numele de familie nu îl știm) se află în baie. Mai exact, în baia profesorilor, în partea pentru femei. Este un început de zi destul de anevoios după 4-5 alarme setate pe telefon, una pe la 12:30, alta pe la 2:40, altele două pentru fiul ei și încă una pe la 4:50 dimineața. Primele două au fost pentru a lua antibiotic, după ce a avut ceva infecție cu stafilococ auriu și nu știu câte alte tulpini de nozocomiale și bacterii gram pozitive pe care fii-su i le-a adus de la grădiniță, ultima alarmă a fost pentru a ajunge la timp în stație și a lua autocarul până la liceu, (pentru cine nu știe, Cecilia este navetistă cu 15 ani de experiență în transporturi). În mod normal, Cecilia ar fi putut să ceară concediu până ar fi început să se simtă mai bine, să se recupereze, să devină mai energică, dar o cunoașteți, știți cum e ea. Ea vrea doar olimpici, vrea ca tot ceea ce face să aibă sens, îi place obiectul pe care îl predă și nu doar atât, ea vrea să producă o reformă în predarea acestui obiect, chiar tinde să revoluționeze și să îmbunătățească actul predării până l-ar aduce la rangul de artă. A ales să facă ore suplimentare în starea în care e, pentru că știe că în acest an, olimpiada se va ține la liceul la care predă. În această dimineață însă, Cecilia nu prea a apucat să mai aibă grijă și de ea însăși, fapt pentru care, a trebuit prima dată să meargă la baie. I s-a întins tot rimelul, de la condens, din fericire, își îndepărtează surplusul cu niște șervețele umede. Apoi, cu cele uscate începe să-și sufle nasul, și suflă săraca, că se distrează și profesoarele din cabinele alăturate. Plouă cu comentarii de genul ,, Știi Cecilia, am o mașină de tuns iarba pe care o folosesc să tund junglă din jurul casei și face exact aceleași sunete". Dragi colege profesoare, dați dovadă de empatie și nu mai râdeți de problema Ceciliei, că nu este de glumit cu microbii care circulă, la câți au tot apărut, ca ciupercile după ploaie, am impresia că vine sfârșitul lumii, dar aceasta este realitatea, sunt dezechilibre ecologice, poluare și au apărut bacterii. Și încălzirea globală le ajută să prospere... În fine...Cecilia pune atâta pasiune în suflatul nasul, ca în orice altceva ar face, nu m-a ajutat și pe mine cu niște cărți de care am avut nevoie în urmă cu 10000 de ani? Bineînțeles că da, dar vreau să zic că la ea acasă nici nu se vede culoarea pereților, tencuiala sau dacă are tablouri, că are cărți până la lustră. Și așa arată cam fiecare cameră din apartament. Am înțeles destul de repede că este pasionată de ceea ce face și bravo ei. E greu să mai găsești pasiune în ceva, orice, chiar cred că nimic nu are sens sau poate trebuie să mai caut până să-l găsesc. 

Revenind la povestea noastră, Cecilia își suflă nasul, aruncă șervețelul după ce l-a umplut de secreții și cheaguri de sânge, trage apa. Din păcate, odată cu șervețelul s-a dus în jos, prin conductă și ceasul acela aspectuos și modern pe care l-a primit în septembrie, de ziua ei, de la o prietenă. A alunecat de pe încheietura mâinii, pentru că grăbindu-se inutil (oricum ajungea prima) nu a apăsat destul pe sistemul de prindere. Să ofer un pic de context, ceasul are o brățară termorezistentă, ce rezistă cu succes și la apă, pe cutie cel puțin, scria "rezistență de 500 ATM la apă". Producătorii japonezi n-au mințit privind calitatea produsului pe care Cecilia îl purta, un ceas de la Casio, model G-Shock, cam mare pentru o mână de femeie, de culoare neagră, cadran rotund, care afișa orele cu cifre arabe de culoare albastră. Rezistă, e intact și în ziua de azi, doar că, prin canalizare, a avut alt traseu și s-a revărsat în apa Sucevei, în loc să o însoțească peste tot. Cecilia se panichează, dă anunț la ziar, lipește afișe peste tot prin oraș, cu poze cu ceasul, unde promite recompensă pentru găsirea acestuia.

La o lună, de la începerea căutărilor, este informată că a fost găsit și să vină să și-l revendice. Ajunge la sediul respectiv, vorbește cu doamna de la ghișeu care îi dă ceasul. Cecilia nu prea știe cum să reacționeze, este ceasul ei și totuși parcă nu mai este. De cât timp a stat prin apa unde se revarsă orice, a căpătat o culoare verde militar, va încerca acasă să o înlăture, fie cu penseta, fie cu pila de unghii, fie cu detergent, fie cu ce alte produse de curățare va mai găsi. Serios, parcă nici nu mai seamănă cu ceasul care îi plăcea atât de mult la început...

Vedenkestävä kello

On kaunis tammikuun alkuaamu, olemme yhdessä Suceavan piirikunnan arvostetuimmista teknisistä korkeakouluista, jossa arvostettu englannin opettajamme Cecilia (emme tiedä hänen sukunimeään) on kylpyhuoneessa. Erityisesti opettajien kylpyhuoneessa, naisten osastolla. Päivän alku on karkea sen jälkeen, kun puhelimeen on asetettu 4-5 herätystä, yksi kello 12.30, toinen kello 2.40, kaksi muuta pojalle ja yksi kello 4.50 aamulla. Kaksi ensimmäistä piti ottaa antibiootteja, kun hänellä oli Staphylococcus aureus -infektio ja en tiedä kuinka monta muuta sairaala- ja grampositiivista bakteerikantaa, jotka hänen poikansa toi hänelle päiväkodista, viimeinen hälytys oli saapua ajoissa asemalle ja mene bussilla lukioon (niille, jotka eivät tiedä, Cecilia on työmatkalainen, jolla on 15 vuoden kokemus liikenteestä). Normaalisti Cecilia olisi voinut pyytää virkavapautta, kunnes hän voi paremmin, toipua, tulla energisemmäksi, mutta tunnet hänet, tiedät kuinka hän voi. Hän haluaa vain olympialaisia, hän haluaa kaikessa tekemisensä olevan järkevää, hän pitää opettamastaan aineesta eikä vain siitä, hän haluaa uudistaa tämän aineen opetusta, hän pyrkii jopa mullistamaan ja parantamaan opetusta, kunnes se toisi. sen taiteen tasolle. Hän päätti tehdä ylitöitä siinä valtiossa, jossa hän on, koska hän tietää, että tänä vuonna olympialaiset pidetään lukiossa, jossa hän opettaa. Tänä aamuna Cecilia ei kuitenkaan oikein ehtinyt huolehtia itsestään, minkä vuoksi hänen täytyi mennä ensimmäistä kertaa vessaan. Kaikki hänen ripsivärinsä on levinnyt, kondensaatiosta, onneksi hän pyyhkii ylimääräisen pois kosteuspyyhkeillä. Sitten kuivien kanssa hän alkaa puhaltaa nenään, ja köyhä puhaltaa, että viereisten hyttien opettajatkin pitävät hauskaa. Sataa kommentteja, kuten: "Tiedätkö Cecilia, minulla on ruohonleikkuri, jolla leikkaan viidakon ympäri taloa ja se pitää täsmälleen samoja ääniä." Hyvät opettajat, osoita empatiaa ja lakkaa nauramasta Cecilian ongelmalle, että se ei ole vitsi mikrobien kanssa, jotka kiertävät, joissa niitä esiintyy jatkuvasti, kuin sieniä jälkeen, minulla on sellainen vaikutelma, että maailmanloppu on tulossa, mutta tämä on todellisuutta, olen ekologinen epätasapaino, saastuminen ja bakteerit ilmestyivät. Ja ilmaston lämpeneminen auttaa heitä menestymään... Joka tapauksessa...Cecilia panee yhtä paljon intohimoa nenänsä puhaltamiseen kuin mihinkään muuhun, hän ei auttanut minua joidenkin kirjojen kanssa, joita tarvitsin 10 000 vuotta sitten? Tietysti kyllä, mutta haluan sanoa, että hänen kotonaan ei edes näe seinien väriä, kipsiä tai jos hänellä on maalauksia, niin että hänellä on kirjoja kattokruunuun asti. Ja tältä näyttää melkein kaikki asunnon huoneet. Ymmärsin melko nopeasti, että hän on intohimoinen siihen, mitä hän tekee, ja hän on hyvin tehty hänelle. On vaikea löytää intohimoa mistään, mistään, mielestäni missään ei ole järkeä tai ehkä minun täytyy jatkaa etsimistä, kunnes löydän sen.

Palatakseni tarinaamme, Cecilia puhaltaa nenään, heittää pois kudoksen täytettyäsi sen eritteillä ja verihyytymillä, vetää vettä. Valitettavasti pehmopaperin mukana meni viemäriin ja se tyylikäs, moderni kello, jonka hän oli saanut ystävältä syntymäpäivälahjaksi syyskuussa. Se lipsahti pois hänen ranteestaan, koska tarpeettomassa kiireessään (joka tapauksessa hän pääsi sinne ensin) hän ei painanut tarpeeksi lujasti otetta. Vähän kontekstin antamiseksi kellossa on lämmönkestävä rannekoru, joka kestää hyvin vettä, laatikossa ainakin luki "500 ATM:n vedenpitävyys". Japanilaiset valmistajat eivät valehdelleet Cecilian käyttämän tuotteen laadusta, Casio G-Shock -kello, hieman liian iso naisen käteen, musta, pyöreä kellotaulu, jossa tunnit näkyvät sinisillä arabialaisilla numeroilla. Se vastustaa, se on ehjä vielä tänäkin päivänä, vain, että viemärin kautta se kulki eri reittiä ja valui yli Sucevan veteen sen sijaan, että se olisi mukana kaikkialla. Cecilia panikoi, laittaa mainoksen sanomalehteen, laittaa ympäri kaupunkia julisteita kellon kuvilla ja lupaa palkkion sen löytämisestä.

Kuukauden kuluttua etsinnöistä hänelle kerrotaan, että se on löydetty ja tulla hakemaan se. Hän saapuu toimistoon ja puhuu tiskillä olevan naisen kanssa, joka antaa hänelle kellon. Cecilia ei oikein tiedä miten reagoida, se on hänen kellonsa, mutta silti se on kuin kadonnut. Kauanko se on ollut vedessä missä kaikkea on roiskunut, se on sotilaavihreän värin, hän yrittää poistaa sen kotona joko pinseteillä tai kynsiviilalla tai pesuaineella tai millä tahansa muulla puhdistusaineella hän voi löytää. Vakavasti, se ei edes näytä kellolta, josta hän piti aluksi niin paljon...

14. Adăpostul din peșteră

În timp ce aproape toată suflarea spitalului aștepta să guste acea plecare venită atât de neașteptat, doctorul Gabriel se furișase în spatele turnului roșu. Tot ce simțise în preajma pietrelor vechi și reci părea de domeniul trecutului. Acea memorie a zidului care îi pătrunsese prin palme, pierzându-se atât de profund în venele sale însetate, dispăruse complet. Părea că în jurul turnului se instaurase o stare de amorțeală generată de căldura unei primăveri timpurii. Roșul părea mai șters iar atingerea pietrelor transmitea doar asprimea înscrisă de vreme. Degetele căutau cu înfrigurare dârele brăzdate în zid de-a lungul sutelor de ani cu speranța unei regăsiri. Își simțea trupul încorsetat în această lume în care răul îi pătrundea în ființă odată cu aerul respirat. Iar sufletul lui nu era destul de puternic pentru a-și autogenera curățenia. Dacă am putea întoarce din trupul original sufletul original? Era filonul pe care îl căuta cu înfrigurare, o cale invizibilă prin care va putea să absoarbă acea curățenie dăruită de Dumnezeu când devenise pentru prima dată trup. Cu toată tinerețea lui, simțea greutatea sutelor de ani care îi apăsau conștiința cu milioane de păcate care refuzau să-și arate fața. Și cum să te poți curăți de murdăria pe care nu o poți vedea? Se întreba mereu dacă prin ceea ce trăia nu se îndepărta ireversibil de țelul existenței sale. A ajuns aici, într-un loc în care omul nu are nici trecut nici viitor, a rezonat cu amintirile acestor pietre și spera să găsească vehiculul care-l va purta spre propriul original undeva ascuns în mintea uneia dintre nebune. Vor fi doar vorbe sau, poate, povești fără noimă, ori blesteme, pentru el nu avea importanță. Orice îi atingea acea latură a existenței pe care și-o însușise odată cu a doua sa naștere era binevenită. Totul era ca în acele trăiri să regăsească urma pașilor așa cum îi arăta calea din oglindă. Atunci când cerul a coborât asupra lui și l-a luat în înalturi, trupul lui s-a dedublat într-un hoit viu fără voință și într-o ființă neștiută care i-a furat toate amintirile. O ființă pe care o iubea și o ura deopotrivă. O iubea atunci când îi arăta urma propriilor pași din propriile amintiri și o ura pentru că de atâtea ori îl lăsa să rătăcească prin întuneric punându-i în față trăiri care să-l abată din drum. Această ființă care nu era decât tot el mai bătrân sau mai tânăr, uneori cu câteva clipe, alteori cu mulți ani, se ascundea în mințile nebunelor iar el era obligat să o descopere pentru a-și regăsi calea. Și acum se regăsea părăsit pe o insulă cuprinsă de mult prea multă liniște. Și multă singurătate. Un hoit viu gata să se descompună în milioane de celule netrebuincioase. În nicio parte a lumii nu întrezărea acea licărire care să-l aducă înapoi. Înapoi unde? Înapoi în lumea hoiturilor vii, bolnave de prea multe păcate, sau înapoi în lumea trupurilor ce-și caută sufletele de origine? S-ar lepăda fără teamă de trup dar nu și de suflet. Din sufletul lui, așa încărcat de greutatea păcatelor tuturor trupurilor purtate de sute de ani, doar din acel suflet va putea țâșni cândva, atunci când mintea nebunelor va fi citită de el, doctorul Gabriel, lumina care îl va călăuzi spre primul născut care l-a purtat. Iar hoitul fără voință și ființa care i-a furat amintirile se vor regăsi pentru a trăi cu adevărat o viață dintr-o singură naștere într-un singur trup, trupul lui. Brațele atârnau inerte, corpul se lăsă moale alunecând pe lespezile încă reci și umede până când mâinile atinseră pământul. Răcoarea ierbii abia renăscute după o iarnă nemiloasă se răspândi prin brațe redându-i vigoarea pe fața palidă. Ochii începură să strălucească și mai ales să arunce spre creier acele impulsuri care generează forme și culoare. În fața turnului era un zid gros acoperit de vegetație uscată și, fără tăgadă, mintea lui reintrată într-un regim de receptare a realității, percepu o lumină ce pâlpâia chemându-l. Doar câteva clipe putu intui o gaură neagră care nu ar fi trebuit să fie sau poate că nici nu exista, chiar la picioarele lui, un gol ce mâncase ca din senin pietrele zidului deschizând o cale. Se ridică în picioare și se avântă hotărât spre zid înfigându-și mâinile adânc în vegetația uscată. Degetele pipăiau piatra umedă cu înfrigurare. Nimic nu părea să fie clintit din loc. Nici măcar o pietricică. Se aplecă din nou iscodind cu ochii după acea licărire de lumină. Nimic. Apoi se concentră asupra sunetelor. Ascultă nemișcat cum picături de apă se prelingeau de pe marginea zidului până întâlneau o tulpină lipită de pietre, apoi coborau șerpuit și sfârșeau cu un clipocit într-o baltă ce luase forma mâinii sale. Încercă să alunge dintre toate sunetele acea plângere nesfârșită a apei și desluși un cântec. Un cântec înfundat ce venea din zid. Și atunci reapăru acea lumină plăpândă care îl chema însoțită de această dată de o voce atât de cunoscută. Era ea, Iulia, vocea Iuliei venind din mijlocul zidului. Închise ochii și păși spre zid cu siguranța unui orb aflat în propria casă. Simți cum crengile încercau să-i frângă avântul dar nu se opri. Aștepta din clipă în clipă ca zidul să-i strivească fruntea dar nimic nu se mai întâmplă. Mergea cu ochii închiși pe urma lăsată de voce. Nu îndrăzni să deschidă ochii. De ce i-ar deschide? Dacă totul nu este decât în închipuirea lui? Dacă totul nu era decât o trăire pe care celălalt eu al său o arunca spre el doar pentru a-i arăta o dată în plus că nu este decât un sclav menit să pășească pe urmele unei alte vieți pierdută atunci, demult, în acea fântână în care se aventurase să salveze un ied? Atunci el și iedul deveniseră o singură ființă pregătiți deopotrivă să trăiască sau să moară. Și au murit și s-au ridicat la ceruri sau poate cerul a căzut peste ei și iar s-au născut cu iubirea atâtor amintiri pierdute în apa rece de primăvară a unei fântâni blestemate. Un ied și un copil renăscuți să-și caute viața o viață întreagă. Într-un târziu deschise ochii dar realiză că de fapt nu poate să-i deschidă. Încercă din nou. Tot fără rezultat. O noapte profundă îi înconjura trupul și mintea. Duse mâinile la ochi și pipăi sprâncenele. Le atinse ușor și răsuflă ușurat. Sprâncenele lui se mișcau în sus și în jos. Deci reușise. Putea deschide ochii, mâinile lui erau capabile să simtă trupul, doar că întunericul îl înghițise fără nicio cale de scăpare. Și acum picioarele. Oare picioarele pot regăsi în această stare de negare a însăși existenței senzația de mers? Lăsă mâinile să se întindă spre pământ și le lipi de pulpe. Se mișcau. Picioarele lui se mișcau deși el, mintea lui, le credea înțepenite în acest vid de real. Și cu toate acestea simțea că trupul lui atârna, fără să înțeleagă în ce anume. Grație acelei lumini aprinsă în adâncul minții, trupul urma cântecul pe care nu-l înțelegea dar care-i dădea un sentiment de liniște doar pentru că era glasul ei. O stare nedefinită pe care o accepta fără să o înţeleagă și căreia nu i se putea opune. Mâinile sprijineau picioarele. Și mâinile îi spuneau că picioarele lui merg, dar el, ființa lui, nu făcea decât să atârne într-o senzație de moliciune. Apoi totul dispăru. Mai întâi l-au părăsit picioarele, apoi mâinile, ochii și, la urmă, mintea. Se trezi brusc sub un zgomot puternic pe care îl percepea deasupra capului. Era sigur că este un zgomot pe care îl mai auzise cândva. Pe măsură ce simțurile reintrau în matca lor normală recunoscu curgerea puternică a unui curent de apă. Nu departe de el se întrezărea o lumină palidă, la capătul unui tunel care începea să urce chiar de aici, din fața lui. Pe măsură ce se apropia simțea o răcoare umedă iar zgomotul curgerii apei se depărta. Pătrunse într-o sală largă pe care o recunoscu imediat. Erau acolo toate lucrurile exact așa cum le văzuse atunci când cineva l-a smuls din ghearele morții în seara în care trupul lui, lipit de zidurile turnului, aproape înghețase. Doar că atunci mintea lui era aproape adormită de efectele frigului și în încăpere se găsea acea femeie al cărui chip se ascundea sub o glugă. Acum era singur, sau așa credea. Se apropie de candelabru și, fără prea multe căutări, găsi ceea ce căuta. Câteva cutii de chibrituri și lumânări. Le aprinse și le așeză pe rând în candelabru. Camera își dezvălui forma și putu distinge din nou mobilierul pe care și-l amintea. Pe o masă joasă găsi câteva hârtii parcă anume lăsate să fie găsite. Era acelaşi scris ca cel din caietul lăsat de Iulia. Așadar, Iulia cunoștea acest loc și era aproape convins că atunci, pe jilțul în care tocmai se așezase, femeia ascunsă de pelerină a fost chiar asistenta. Începu să citească. Erau două pagini doar cu câteva rânduri.

Departe de orice teamă de a fi descoperiți, femeia mă îndemnă să mă culc pe divan. Bărbatul plecase lăsându-ne singuri. Probabil va ieși pe câmpul de luptă pentru a tâlhări cadavrele. Nici măcar nu eram supărat. Dimpotrivă eram chiar fericit că pot să-i privesc fără reținere ochii de un albastru clar pe care jucau reflexiile roșiatice ale flăcărilor. Am întins-o pe canapea continuând să-i mângâi fața. Așa cum spuneam, mi-era frică să nu dispară acel zâmbet încrezător cu care mă privea. Eram convins că echilibrul dintre încredere și frică era foarte fragil în mintea ei. Într-un gest reflex, ridică și ea mâna și începu să-mi mângâie părul. Pentru o clipă, când brațul ei mi-a trecut prin fața ochilor, am observat crucea de pe mâna ei. I-am luat brațul. O urmă adâncă obținută prin ardere desena crucea, simbol al iertării și a milei. M-am aplecat și am acoperit însemnul dureros al credinței cu zeci de sărutări, apoi i-am cuprins trupul tremurând șoptindu-i vorbe ușoare de alinare.
- Nu-ți fie teamă! O să te apăr cu viața mea.

Așadar, toate aceste lucruri sunt aici de sute de ani. Își roti din nou privirea în jur. Ceea ce până atunci nu îi atrase în mod deosebit atenția, mobilierul, pereții camerei, vatra și ușa care dădea în Olt, toate păreau acum însuflețite și îl îndemnau să le privească cu mai multă atenție. Abia acum observă că de fapt acea cameră nu era construită, ci mai degrabă încropită de om într-o peșteră ascunsă de vegetație undeva pe malul Oltului. Reveni la cele două foi.

Mi-au trebuit patru luni să pot înțelege tot ce vorbeau sătenii și alte patru luni să pot vorbi aproape ca ei. Puteam trece prin sat fără ca lumea să ne urmărească prea mult cu privirea, dar nu reușeam să înțeleg de ce Iulia nu voia să mergem la biserică. Îmi dădeam seama că doar acolo puteam fi privit de întreg satul ca soțul ei, dar ori de câte ori încercam să o conving, Iulia refuza cu îndârjire.
— Nu suntem bineveniți. Eu sunt blestemată.
— Dar a trecut  un an și nu ai mai avut crize.
— Înseamnă că Iuda pândește.
— Boala ta nu are nicio legătură cu Dumnezeu. Privește crucea de pe mâna ta. Nu ți-a folosit la nimic, doar iubirea pe care ți-o port te-a ajutat.
— M-am născut blestemată.

Iulia îi lăsase extrase din caiet. Cum de știa că într-o zi va ajunge aici? Se simțea manipulat. Dar nu avea timp pentru a se lăsa atras în prea multe speculații. Mai important era conținutul acestui caiet, chiar și doar atât cât îi lăsase, calculat sau nu, Iulia, sub formă de extrase. Se pregăti să revină în spital. Ieși pe ușa de lemn pentru a mai privi odată în jurul adăpostului. Era imposibil să faci înconjurul adăpostului fără să riști să fii luat de apele Oltului. Se întoarse, aprinse o lumânare, luă și o cutie cu chibrituri și se îndreptă spre gaura ce dădea în tunel. De această dată parcurse drumul cu multă atenție încercând să observe fiecare detaliu al tunelului. La un moment dat găsi într-o scobitură o lampă cu petrol și chibrituri. Mai făcu doi pași și desluși o urmă de lumină. Așadar de aici va trebui să meargă prin întuneric pentru a nu fi descoperit adăpostul. Stinse lumânarea, o băgă în buzunar și își continuă drumul pipăind pereții. Ajuns la turn, se scutură de firele de păianjen care i se lipiseră de haine și în păr, apoi se îndreptă spre camera lui. Aprinse lumina. Pe masă era o hârtie pe care nu el o pusese acolo. O luă. Același scris, scrisul Iuliei. Începu să iscodească camera cu privirea. O emoție puternică îl cuprinsese. Așadar Iulia nu a plecat. Este încă aici. Ar fi vrut să o găsească imediat. Și mai ales simțea cât de mult dorea să o iubească din nou. Dar camera era goală. Doar o filă de hârtie și un miros ușor de iasomie. Un parfum pe care și-l amintea foarte bine. Îl simțise ori de câte ori intrase în salonul-debara. O altă îndoială începu să-l macine. Dacă totuși Iulia era plecată și paginile i-au fost puse de către pacienta lui? Își reaminti acea voce și lumina care îl conduse în adăpostul de pe malul Oltului. Să fi fost Iulia sau pacienta? Și unde a dispărut? Sigur până ce el a aprins lumânările, femeia ar fi putut să se strecoare înapoi prin tunel. Sau poate mai există și o altă ieșire ascunsă de ochii lui. La urma urmei, orice ascunzătoare are și ieșiri secrete. Luă foaia de pe masă. Era aproape convins că cel puțin odată cele două Iulii se substituiseră una alteia.

Am stat câteva zile ascuns în adăpostul de pe valea Oltului. Încă nu știam care este relația dintre Iulia și bărbat. Vorbeau scurt, iar bărbatul evita să o privească în ochi. De câteva ori au plecat împreună. Prin vorbe și semne am înțeles că oastea mea era încă pe câmpul de bătaie. O singură dată m-au dus până aproape și am putut vedea mormintele oștenilor căzuți. În albul soarelui turnul pe care îl cuceriseră devenise roșu. Dacă te uitai cu atenție puteai vedea cum vulturii se aruncau cu sălbăticie spre bucățile de carne ce atârnau între pietre. De câteva ori mă îndemnară să plec la ai mei, dar tabloul sângeros pe care mintea mea refuza să-l mai înțeleagă mă țintuia locului. Sau poate era zâmbetul Iuliei. Nici ei nu mai aveau aceeași convingere în gesturi. De câte ori se însera, bărbatul ne părăsea, iar dimineața, Iulia îi căuta privirea implorând parcă iertare. Mult mai târziu am aflat. Acel bărbat care mi-a salvat viața era soțul Iuliei. De câte ori se însera, bărbatul ne părăsea, iar dimineața, Iulia îi căuta privirea implorând parcă iertare. Mult mai târziu am aflat. Acel bărbat care mi-a salvat viața era soțul Iuliei. Când am început să înțeleg românește, mi-a spus cât de mult a iubit-o, dar el nu a reușit niciodată să-i smulgă de pe chip acea grimasă groaznică pe care doar mângâierea mea a transformat-o într-un zâmbet diafan. Atunci a hotărât să-și lase nevasta în brațele mele. De atunci zâmbetul ei era mereu fermecător. Am înțeles puterea iubirii și a iertării. O iubesc pe Iulia cu tăria care poate vindeca, iar bărbatul acesta o iubește mult mai mult decât aș putea eu să o iubesc. Dar ei știu să ierte așa cum nu am văzut pe cineva în tot neamul meu de austrieci.

A stins lumina și a început să caute un sens acestor pagini presărate în viața sa. Încă nu își găsise locul în vâltoarea acelor evenimente dar simțea că viața lui de mâine nu va mai fi la fel ca cea de ieri. Și mai simțea că sufletul lui a găsit un reper în sufletul acelui austriac. Doar că nu mai avea certitudinea că el era cel care controla jocul și mai ales nu putea să realizeze dacă cele două Iulii nu-și fabricaseră roluri substituindu-se una alteia. Își aduse aminte de finalul scrisorii lăsate de asistentă:
Nu tot ceea ce vezi este adevărat!
Nu tot ceea ce atingi este ceea ce pare!

Doamnelor și domnilor, suntem astăzi organizatorii unui eveniment spectaculos, ne-am dat întâlnire toată lumea în Ulaanbaatar, cel mai frumos oraș al Mongoliei, ce și-a propus ca în acest an să găzduiască un campionat un pic cam ieșit din tipare, este vorba despre campionatul international de strănutat. S-au adunat concurenți din toate colțurile lumii pentru a arăta că pot, că au talent și știu cum să-l mai și folosească. Fără să mai așteptăm, să începem!

Concurenta cu numărul 1 se pregătește să strănute, face exerciții de inspir-expir, inspir-expir și strănută! Mămulică... da' ce strănut, s-a auzit până la jumătatea stadionului. Bravo!

Concurenta cu numărul 2 a tras pe nas piper din solnița cu capac auriu, îi curg lacrimile, presimt că va fi ceva extrem de melodios. Și strănută...! A strănutat atât de tare, că nici nu s-a auzit... până și pisicile strănută mai tare...mai trebuie exersat...

Concurentul cu numărul 3 mai este și scafandru profesionist, știe și cât timp să își țină respirația pentru a strănuta perfect. Ne pregătim să îl ascultăm. Se desfășoară. Și acesta este un strănut genial. Foarte bine! S-a auzit până și în câmpiile vecine Mongoliei...

Concurentul cu numărul 4 susține că are strănutatul în sânge. De mic copil strănuta de la ambrozie și pomi fructiferi, iar în timp a devenit expert. Acum strănută și el. Ce strănut și de această dată...l-a detectat un satelit ce oferă internet pe planeta Pământ.

Deja facem progrese!

Concurenta cu numărul 5 are studii de specialitate în așa ceva. S-a antrenat și pe cont propriu strănutând la nunți, petreceri în aer liber, zile de naștere, de Anul Nou cu prietenii și așa mai departe... Începe, se pregătește, strănută...10 perfect! De această dată, l-a recepționat un satelit de pe lună. Povestea astrofizică a lui Morgan Freeman cu moleculele de oxigen ce împiedică propagarea sunetelor în Univers nu prea are sens în cazul acestei competiții. 

Concurenții următori au reușit să ne impresioneze chiar mai mult privind intensitatea sunetelor produse. Au fost persoane care au strănutat atât de tare, încât sunetul a fost recepționat și de sateliți de pe Venus și Mercur. Asemenea profesioniști ne-ar putea încânta doar o dată în viață cu rezultatul muncii lor asidue.

Din 1000 de participanți ascultați și evaluați, doar unul a obținut premiul cel mare și anume, atât o locuință lacustră în Maldive, cât și un epilator de ultimă generație. Câștigătorul este norvegian de origine și o sursă de inspirație pentru toți cei ce plănuiesc să participe și să se antreneze pentru un asemenea campionat! Felicitări!

Tüsszentés bajnokság

Hölgyeim és uraim, ma egy látványos esemény szervezői vagyunk, mindenkivel találkoztunk Ulánbátorban, Mongólia legszebb városában, amely úgy döntött, hogy idén egy kicsit rendhagyó bajnokságot rendez, a nemzetközi tüsszentésről van szó. bajnokság. A világ minden tájáról gyűltek össze versenyzők, hogy megmutassák, hogy tudnak, van tehetségük, és tudják, hogyan kell azt használni. Minden további nélkül kezdjük!

Az 1. versenyző tüsszentésre készül, belélegzik-kilélegzi, belélegzi-kilélegzi és tüsszent! Mamulica... igen, micsoda tüsszögés, hallatszott a stadion felénél. Bravó!

A 2-es számú versenyző borsot szippantott az aranykupakos sótartóból, orrán patakzott a könnye, van egy olyan érzésem, hogy valami rendkívül dallamos lesz. És tüsszents...! Olyan erősen tüsszentett, hogy nem is lehetett hallani... még a macskák is erősebben tüsszentenek... még gyakorolni kell...

A 3. számú versenyző szintén profi búvár, és tudja, mennyi ideig kell visszatartania a lélegzetét, hogy tökéletesen tüsszentsen. Arra készülünk, hogy meghallgatjuk őt. Kibontakozik. És ez egy ragyogó tüsszentés. Nagyon jó! Még a szomszédos Mongólia síkságon is hallották...

A 4-es versenyző azt állítja, hogy a vérében van tüsszögés. Kisgyerekként parlagfűtől, gyümölcsfától tüsszentett, idővel szakértővé vált. Most már ő is tüsszent. Ezúttal is micsoda tüsszentés... egy műhold észlelte, amely internetet biztosít a Föld bolygón.

Már haladunk előre!

Az 5-ös versenyszámban vannak erre szakosodott tanulmányok. Egyedül is gyakorolt úgy, hogy esküvőkön, szabadtéri bulikon, születésnapokon, újévkor a barátokkal és így tovább... Indul, készül, tüsszent... tökéletes 10! Ezúttal egy műhold vette a Holdról. Morgan Freeman asztrofizikai története az Univerzumban a hangok terjedését megakadályozó oxigénmolekulákkal nem igazán értelmezhető ebben a versenyben.

A következő versenyzőknek sikerült még jobban lenyűgözniük minket az előállított hangok intenzitásával. Volt, aki olyan hangosan tüsszentett, hogy a hangot a Vénusz és a Merkúr műholdjai is vették. Az ilyen szakemberek az életben csak egyszer tudnak örömet szerezni kemény munkájuk eredményével.

A meghallgatott és értékelt 1000 jelentkező közül csak egy nyerte el a fődíjat, nevezetesen egy tóparti házat a Maldív-szigeteken és egy korszerű epilátort. A győztes norvég származású, és ihletforrás mindazok számára, akik részt kívánnak venni egy ilyen bajnokságon, és edzenek! Gratulálunk!

După ce s-a mutat în apartamentul cel nou, mai exact și-a luat toate catrafusele cu ea, Cecilia a început să descopere tot mai multe lucruri nefirești. Spre exemplu, muta corpuri de mobilier și la un moment dat a auzit un scârțâit în perete. Intrigată, Cecilia a dat puțin cu unghia în perete, tencuiala s-a desprins în secunda doi, dezvăluind o frumoasă gaură în perete. Deci constructorii noștri harnici și dedicați acoperă găurile cu bandă adezivă transparentă peste care dau cu var lavabil. Ciudat ar fi puțin spus, mai ar trebui să spunem că este treabă făcută doar de ochii lumii. În caz de cutremure sau ceva, ce ne facem cu asemenea pereți? Cad peste locatari înainte ca ei să reușească să se sustragă din apartament. 

Mai apoi, a vrut să ducă cârpele la baie, în baie ce să mai găsească, un sandwich dublu Cheeseburger, uitat acolo de o lună, dar in stare aproape perfectă. Comestibil nu mai are cum să mai fie, dar arată uimitor de bine. Mai sunt și ambalaje de la cordon bleu, plăcintă cu mere de la Hornbach, șuncă austriacă (cea mai gustoasă șuncă pentru constructori), crenvurști Martinel, se pare că lumea preferă calitatea germană la alimentele consumate, e doar o constatare.  

Dar cam adormiți inginerii ăștia de șantier, că și-au uitat prin casă și creionul mecanic, agende, nu știu câte pixuri. Ceciliei îi convine, îi vor servi foarte bine să pună note de patru și de doi, că doar atât o lasă inima să dea. Cine reușește să ia nota șapte la testele ei, acela chiar știe ceva engleză. Dar nu le pune că ar fi dificilă, consideră că efortul trebuie să vină din ambele direcții, nu doar unul să ofere, altul să primească. În plus, ea consideră că facilitează învățarea foarte bine, dar e puțin nesigură pe această abilitate a ei, vrea să se convingă citind testele copiilor. Pare rece, dar la interior se ascunde o inimă caldă, sensibilă, copilăroasă chiar. Din prea multă dorință de a fi copil, nu se supără, chiar râde când vede masa din sufragerie, aceeași masă, cea veche, din apartamentul bunicilor ei. Cât de scrijelită, desenată cu carioci, creioane colorate, acuarele a rămas ea de pe vremea când fiul ei avea vreo 2-3 ani. Când despachetează vede cărțile lui de colorat din anii anteriori, vede cât de stângaci, și totuși adorabil, colora el fiecare personaj, fiecare casă, fiecare detaliu din imagini, cât de bine a ajuns să coloreze pe parcurs. Nu omite nici cărțile cu mesaje, pe care le-a primit când era mai măricel, cam de vreo 5 ani. Acolo erau propoziții pe care el ar fi trebuit să le completeze, de genul: ,, Dacă aș avea o floare, i-aș da-o...", Dacă i-aș mulțumi mamei, aș face-o pentru că..." scurte texte ale recunoștinței, cadou primit de Crăciun de la o mătușă. 

Frumoase amintiri, dar surprizele din apartament nu se opresc, ci continuă. Parchetul scârțâie, de fiecare dată când Cecilia pășește pe el. În note muzicale similare, scârțâie și ușile când le deschizi. Sertarele cad din noptieră, unica noptieră din dormitorul lor. De camera copilului ce să mai comentăm? Toate lăzile în care își depozitează jucăriile sunt trântite una peste alta, mai este și un frig de nedescris. În toate camerele, temperatura este medie, numai în camera fiului e insuportabil de frig. Geamul era dublu, dar nu a fost fixat bine, mai lipsește și un strat de termopane. 

Cecilia alertată, ce o să facă ea cu băiatul ei care oricum tot face infecții la sinusuri și are treabă destul de des cu nasul, pentru că îi seamănă ei? A dat comandă de un halat de baie cu glugă pe care să îl poarte tot timpul, inclusiv când doarme. 

Becul din tavan oferă și el o lumină ca la discotecă, că pâlpâie mereu, e un pic enervant pentru scris, citit sau tăiat unghiile de la picioare, dar așa ca lumină în cameră, e bună așa cum este, deocamdată. În viitor, îi va achiziționa o lustră cu lumină mai rece, pentru că are uniformă vișinie și nu îi place cum se vede vișiniul în lumină galbenă. Îi place movul, în schimb, iar dacă lumina va fi bleu, uniforma va părea mov, lucru care i s-ar părea fascinant, că ar fi o uniformă mult mai interesantă, mai plăcută vizual, decât cea cu care se obișnuise el de atâția ani.

Rezumând tot ce au reușit constrictorii să facă până la momentul mutării Ceciliei în apartament, surprizele au fost multe, și noroi pe jos în fiecare cameră, resturi de mâncare, obiecte uitate, dar e un apartament locuibil, este cald cât de cât, în unele camere, merge televizorul, frigiderul, internetul, și sperăm să meargă în continuare, nu gata, cum bate vântul prin noiembrie se strică toate și tot locatarii cărora li s-a stricat sunt vinovați că firele sunt vechi, că sunt termosensibile, că sunt o grămadă de detalii tehnice care ne oripilează, nu își au rostul, ne complică viețile și important ar fi să aibă acces la orice câtă vreme plătesc prețul întreg, nu înjumătățit sau pe sfert. De ce să ia copilul note proaste că nu a terminat eseul pentru bacalaureat până la două noaptea, de ce să aibă mâncare stricată în frigider, că curentul nu este constant, se ia și se împute mâncarea în frigider, copilul o mănâncă și după are nevoie de scutiri de la școală sau de la meditații că nu se poate prezenta în starea în care e? De ce să trebuiască să recupereze orele acelea? Le-a lipsit intenționat? Intenționat nu a făcut ce se așteptau alții de la el să facă sau că nu a avut cum? Da, să ne spună mai bine cine caută să-i judece pe alții care nu au. În ziua de azi, a nu avea este egal cu a nu putea. Puțini sunt cei ce chiar pot să înțeleagă, să stea să analizeze situații. Persoana care nu are trebuie să aibă șanse egale la orice ca și cele ce au. Nu ar trebui să devină asta o piedică. Dacă el vrea să dea admiterea la biologie și îi cade internetul, cum mai consultă el tratate de specialitate? Părinții trebuie să aibă grijă de nevoia de cunoaștere și împlinire a copilului. Părinții au grijă, nu e asta problema. Problema pleacă de la cine a știut atât de bine să monteze totul în primă fază. Cecilia, dacă ții la viitorul copilului tău, privează-l de niște scuze (cine se scuză, se acuză), explicații "prea simple poate" nedigerate de nimeni, pe care va ajunge să le dea peste ani și ani. Fă-i un bine și mută-l într-un oraș cu mai multe posibilități, nu-l lăsa să se agațe de situații pe care va ajunge să le regrete la un moment dat.

Yllätyksiä uudessa asunnossa

Muutettuaan uuteen asuntoon ja otettuaan kaikki omaisuutensa mukaan Cecilia alkoi löytää yhä enemmän luonnottomia asioita. Hän esimerkiksi siirsi huonekaluja ja jossain vaiheessa hän kuuli narinaa seinästä. Kiinnostunut Cecilia taputti hieman seinää kyntellään, kipsi irtosi sekunnissa ja paljasti seinässä kauniin reiän. Joten ahkerat ja omistautuneet rakentajamme peittävät reiät läpinäkyvällä teipillä, jonka päälle he maalaavat. Olisi lievästi sanottuna outoa, meidän pitäisi myös sanoa, että se on työtä, jota vain maailman silmät tekevät. Mitä teemme sellaisille seinille, jos tapahtuu maanjäristys tai jotain? Ne putoavat vuokralaisten päälle ennen kuin he ehtivät paeta asunnosta.

Sitten hän halusi viedä liinat kylpyhuoneeseen, kylpyhuoneesta mitä muuta hän voisi löytää, kaksinkertaisen juustohampurilaisen voileivän, joka oli unohdettu sinne kuukaudeksi, mutta melkein täydellisessä kunnossa. Se ei ole enää mitenkään syötävä, mutta se näyttää hämmästyttävän hyvältä. Löytyy myös pakkauksia cordon bleusta, omenapiirakkaa Hornbachista, itävaltalaista kinkkua (rakentajien maukkainta kinkkua), Martinel-makkaroita, näyttää siltä, että ihmiset suosivat syömässään ruoassa saksalaista laatua, se on vain havainto.

Mutta nämä työmaa-insinöörit ovat vähän unisia, koska he unohtivat mekaaniset lyijykynät, muistikirjat, en tiedä kuinka monta kynää ympäri taloa. Se sopii Cecilialle, hänelle on hyvä antaa arvosanat neljä ja kaksi, koska se on kaikki mitä hänen sydämensä sallii. Se, joka saa kokeistaan seitsemän, osaa todella englantia. Mutta hän ei usko, että se olisi vaikeaa, hän uskoo, että ponnistelun on tultava molemmista suunnista, ei vain yksi antaminen, toinen saaminen. Lisäksi hän uskoo sen helpottavan oppimista erittäin hyvin, mutta hän on hieman epävarma tästä kyvystään, hän haluaa vakuuttaa itsensä lukemalla lasten kokeita. Se näyttää kylmältä, mutta sisällä piilee lämmin, herkkä, jopa lapsellinen sydän. Liiallisesta halusta olla lapsi, hän ei suuttuu, hän jopa nauraa nähdessään olohuoneen pöydän, saman vanhan pöydän isovanhempiensa asunnosta. Kuinka raaputettuna, piirrettynä värikynillä, värikynillä, vesiväreillä hän säilyi siitä ajasta, kun hänen poikansa oli noin 2-3-vuotias. Kun hän purkaa pakkauksestaan, hän näkee aiempien vuosien värityskirjansa, hän näkee kuinka kömpelösti, mutta kuitenkin suloisesti hän väritti kuvien jokaisen hahmon, jokaisen talon, jokaisen yksityiskohdan, kuinka hyvin hän pääsi värittämään matkan varrella. Hän ei myöskään jätä pois viestikortteja, jotka hän sai vanhempana, noin 5 vuotta sitten. Siellä oli lauseita, jotka hänen olisi pitänyt täydentää, kuten: "Jos minulla olisi kukka, antaisin sen hänelle...", Jos haluaisin kiittää äitiäni, tekisin sen, koska... . kiitollisuus, joululahja tädiltä.

Kauniita muistoja, mutta yllätykset asunnossa eivät lopu, vaan jatkuvat. Parkettilattia narisee joka kerta, kun Cecilia astuu sen päälle. Samankaltaisten nuottien ovet myös narisevat, kun ne avataan. Laatikot putoavat ulos yöpöydästä, joka on heidän makuuhuoneensa ainoa yöpöytä. Mitä voimme sanoa lastenhuoneesta? Kaikki laatikot, joissa he säilyttävät lelujaan, istuvat päällekkäin, ja on myös sanoinkuvaamattoman kylmää. Kaikissa huoneissa on keskilämpötila, vain pojan huoneessa on sietämättömän kylmä. Ikkuna oli kaksinkertainen, mutta sitä ei kiinnitetty hyvin, myös lämpöeristyskerros puuttuu.

Cecilia varoitti, mitä hän aikoo tehdä pojalleen, joka joka tapauksessa saa jatkuvasti poskiontelotulehduksia ja joutuu käsittelemään nenänsä melko usein, koska hän näyttää häneltä? Hän määräsi hupullisen kylpytakin käytettäväksi koko ajan, myös nukkumiseen.

Kattovalaisin antaa myös diskovaloa, koska se välkkyy aina, hieman ärsyttää kirjoittaessa, lukemassa tai leikkaamassa varpaankynsiä, mutta huonevalaisimeksi se on hyvä sellaisenaan, toistaiseksi. Jatkossa hän ostaa kattokruunun viileämmällä valolla, koska hänellä on kirsikkapuku eikä hän pidä siitä, miltä kirsikka näyttää keltaisessa valossa. Hän toisaalta pitää violetista, ja jos valo on sininen, univormu näyttää violetilta, mikä hänen mielestään olisi kiehtovaa, että se olisi paljon mielenkiintoisempi, visuaalisesti miellyttävämpi univormu kuin se, johon hän oli tottunut. pitkiä vuosia.

Yhteenvetona kaiken, mitä kurolaiset onnistuivat Cecilian asuntoon muuttamisen hetkeen asti, yllätyksiä oli paljon, ja joka huoneessa oli muta lattialla, ruokajätteet, unohdetut esineet, mutta se on asuttava asunto, se on tarpeeksi lämmin, joissakin huoneissa televisio, jääkaappi, netti toimivat, ja toivomme, että ne jatkavat toimintaansa, se ei ole ohi, koska tuuli puhaltaa marraskuussa, kaikki hajoaa, ja vuokralaiset, jotka ovat rikkoneet sen, ovat syyllisiä, koska johdot ovat vanhoja, että ne ovat lämpöherkkiä, että ne ovat joukko teknisiä yksityiskohtia, jotka saavat meidät säikähtämään, eivät ole järkeviä, vaikeuttavat elämäämme, ja olisi tärkeää päästä käsiksi kaikkeen niin kauan kuin he maksavat täyden hinta, ei puoli tai neljäsosa. Miksi lapsen pitäisi saada huonoja arvosanoja, koska hän sai ylioppilastutkintonsa valmiiksi vasta kahdelta yöllä, miksi hänen olisi pitänyt pilata ruoka jääkaapissa, koska sähkö ei ole vakio, jääkaapissa oleva ruoka on otettu ja haisee, lapsi syö sitä ja tarvitsee sitten vapautusta koulusta tai meditaatiosta, jotta hän ei voi esiintyä siinä tilassa, jossa hän on? Miksi hänen pitäisi tehdä ne tunnit? Jäivätkö he sen huomaamatta? Eikö hän tahallaan tehnyt sitä, mitä muut odottivat hänen tekevän, vai eikö hänellä ollut keinoa? Kyllä, parempi kertoa meille, kuka yrittää tuomita muita, jotka eivät ole sitä tehneet. Nykyään ei ole vertaisia ei pysty.

Harva osaa todella ymmärtää, istua ja analysoida tilanteita. Ei-omaisilla on oltava samat mahdollisuudet kaikkeen kuin omaisilla. Tämän ei pitäisi olla este. Jos hän haluaa päästä opiskelemaan biologiaa ja hänen internettinsä epäonnistuu, kuinka hän voi tutustua erikoistuneisiin tutkielmiin? Vanhempien on huolehdittava lapsen tiedon ja toteuttamisen tarpeesta. Vanhemmat pitävät huolta, se ei ole ongelma. Ongelma alkaa siitä, kuka tiesi niin hyvin, kuinka kaikki alun perin järjestettiin. Cecilia, jos välität lapsesi tulevaisuudesta, jätä häneltä joitakin tekosyitä (joka pyytää anteeksi, syyttää itseään), selitykset "ehkä liian yksinkertaisia", joita kukaan ei sulata ja jotka hän lopulta antaa vuosia ja vuosia myöhemmin. Tee hänelle palvelus ja siirrä hänet kaupunkiin, jossa on enemmän mahdollisuuksia, älä anna hänen juuttua tilanteisiin, joita hän jossain vaiheessa joutuu katumaan.

(la modul ironic)

Este vineri seara, e târziu, ne e lene să gătim. Ce altceva ar fi mai gustos decât o pizza Quattro Stagioni? Ne uităm pe tabletă, o selectăm făcând click pe ,, Adaugă în coș", alegem sosul și o porție de cartofi prăjiți. Acestea fiind spuse, apăsăm pe ,, Plasează comanda", introducem adresa, numărul de telefon, alegem modalitatea de plată. Așteptăm salivând, fiindu-ne din ce în ce mai foame, uitându-ne la pozele cu frumusețile pe care le afișează. Atât de entuziasmați suntem noi acasă, de partea cealaltă, la restaurant a venit de ceva timp o serie de bucătari ucenici. Aceștia nu știu să gătească, însă s-au dus să învețe de la bucătari cu zeci de ani de experiență. Greșelile de orice fel se iartă și pentru că sunt la început și pentru că doar greșind vor învăța. Nu contează absolut deloc de câte ori ar greși, că poate ar arde tigaia, preparatul culinar, toată bucătăria sau doar bucătăria și baia care comunică printr-un perete despărțitor. Primim așadar apeluri după apeluri în care bucătarul își cere scuze că s-a crăpat recipientul cu vin fiert, că pizza este prea coaptă, că nu a fost lăsată să se coacă destul, că brânza se întinde prea mult, că nu a pus și roșii și ciuperci, că nu a pus și ouă de prepeliță (este o pizza cam dietetică), că nu au adăugat sos tzatziki în meniu, că au uitat doza de Pepsi Twist cu aromă de lămâie, că nu s-au făcut prea bine gogoșile cu glazură de ciocolată și alte cele...

Plictisită de atâtea explicații (nici nu am vrut vreo explicație, voiam doar mâncare), i-am spus frumos bucătarului respectiv că mi-aș dori să am mâncarea comandată până la ora 12 noaptea, eu făcând comanda pe la 7 seara. Bucătarul a înțeles, i-a luat frumos de o aripă pe învățăcei și i-a trimis acasă că el are de pregătit o comandă.

În felul acesta, pe la 23:45, cam așa, un băiat a ajuns cu o bicicletă prin apropierea blocului, mă sună și mă întreabă dacă sunt acasă (unde puteam să mai fiu la acea oră târzie de noapte?, la piață?, la mare pe faleză?, adică serios, unde mai puteam fi așteptând doar o pizza, congelată sau arsă, cum o fi?), i-am spus că sunt acasă, însă l-am rugat să folosească liftul și să urce până la etaj. A ajuns, am plătit, am luat pizza cu tot ce mai cerusem și am deschis cutia.

Pizza era, de fapt, un Happy Meal Quattro Stagioni care avea și jucărie inclusă pe lângă ce am comandat. A făcut un meniu pentru copii, pentru că cursanții consumaseră tot aluatul ca să învețe să facă pizza și doar atât a mai rămas.

Pizza a fost bună, așteptarea a meritat după toți nervii și toate grijile, chiar dacă era porție pentru copii.

Den beste cateringtjenesten

(ironisk)

Det er fredag kveld, det er sent, vi er for late til å lage mat. Hva annet ville vært bedre enn en Quattro Stagioni-pizza? Vi ser på nettbrettet, vi velger det ved å klikke på "Legg i kurv", vi velger sausen og en porsjon stekte poteter. Når det er sagt, trykker vi på "Legg inn bestillingen", vi skriver inn adressen, telefonnummeret , velger vi betalingsmåte. Vi venter siklende, blir mer og mer sultne og ser på bildene av skjønnhetene de viser. Vi er så begeistret hjemme, på den annen side har en rekke kokkelærlinger kommet til restauranten en stund. De vet ikke hvordan de skal lage mat, men de gikk for å lære av kokker med flere tiårs erfaring. Feil av noe slag blir tilgitt fordi de er i begynnelsen og fordi de bare lærer ved å gjøre feil. Det spiller ingen rolle i det hele tatt hvor mange ganger han ville gjort en feil, at han kanskje ville brenne pannen, matlagingen, hele kjøkkenet eller bare kjøkkenet og badet som kommuniserer gjennom en skillevegg. Så vi får oppringning etter samtale hvor kokken beklager at beholderen med gløgg har sprukket, at pizzaen er gjennomstekt, at den ikke ble bakt nok, at osten smører seg for mye, at han ikke har tilsatt tomater og sopp. , at han ikke la vaktelegg (det er litt av en diettpizza), at de ikke la til tzatzikisaus på menyen, at de glemte dosen Pepsi Twist med sitronsmak, at smultringene med sitronglasur var ikke gjort veldig bra sjokolade og annet...

Kjedelig med så mange forklaringer (jeg ville ikke engang ha en forklaring, jeg ville bare ha mat), sa jeg pent til den respektive kokken at jeg gjerne vil ha maten bestilt innen 12 om natten, jeg bestiller rundt 7 på kvelden. Kokken forsto, tok lærlingene pent i vingen og sendte dem hjem at han hadde en ordre om å tilberede.

På denne måten, rundt klokken 23:45, kom en gutt på en sykkel i nærheten av blokka, ringer meg og spør om jeg er hjemme (hvor ellers kan jeg være på den sene timen?, på markedet?, ved sjøen på klippen?, jeg mener seriøst, hvor ellers kan jeg bare vente på en pizza, frossen eller brent, hva som helst?), Jeg fortalte ham at jeg var hjemme, men ba ham bruke heisen og gå opp. Den kom, jeg betalte, tok pizzaen med alt annet jeg ba om og åpnet esken.

Pizzaen var faktisk en Quattro Stagioni Happy Meal som hadde et leketøy inkludert i tillegg til det jeg bestilte. Han laget en barnemeny fordi elevene hadde brukt opp all deigen til å lære å lage pizza og det var alt som var igjen.

Pizzaen var god, ventetiden var verdt det etter alle nervene og bekymringene, selv om det var en barneporsjon.

Din minunatele experiențe avute la două restaurante cu specific pescăresc,

Unul prepară mâncăruri, iar celălalt deserturi cu specific marinăresc,

Am mers să degustăm câteva din preparatele locale,

Făcute după rețete tradiționale,

Sosește și comanda noastră, suntem curioși ce gust vor avea

Crustaceele, stridiile, midiile, creveții, păstrăvul căruia din piept osul îi ieșea,

Nici nu apucăm să luăm o îmbucătură,

 Că mirosul ne împiedică să-l ducem la gură,

Pff...o putoare de nedescris,

Ne întrebăm oare ce ingredient a fost omis,

Ne mulțumim doar cu pește marinat,

Ignorând astfel restul platoului cu pește în prea mult sos îmbibat,

Plecăm de la acel restaurant,

Mergem și la cel alăturat,

Acesta, însă, servește fructe de mare de ciocolată,

Iar inima ne saltă toată,

Primim scoici, căluți de mare, caracatițe, corali, pești dungați când cu ciocolată clasică, când cu ciocolată albă.

Au nuanțe de toate felurile, când mai închisă, când mai pală,

Pentru mese festive au fructe de mare din ciocolată cu foiță de aur,

Chiar e un tezaur,

A meritat să ieșim din casă,

Într-o zi ploioasă,

Recomand cu căldură,

Toată acea adunătură,

De pești exotici, imitații de antropode marine,

Delicioase și asemănătoare celor vii ca mărime.

Făcând o plimbare, cu multă vreme în urmă,

Vezi pietoni liniștiți, semaforul îi stresează,

Precaut ei traversează,

Pe bancă, în parc, cu nasul în ziar, ei noutăți iar scurmă,

Se duc la piață, apoi la teatru,

Deja este ora patru,

Încă nu sesizează nimic,

Ceva ca un purice, dar care merge mult mai ritmic,

Merg și la prieteni, se simt bine, râd, glumesc,

Mai trece o oră și chiar ațipesc,

Au adormit toți în aceeași sufragerie,

Înghesuită, cu ușa tot găurită (să treacă pisica), își cer scuze că au dormit toți ca în colivie,

Pleacă acasă, timpul zboară,

Ce urmează ne înfioară,

Prietenii, prietenilor care au cumpărat din piață scriu revoltați,

Nu i-am mai văzut atât de enervați,

"Mai investiți și voi în ce fel de șampon doriți,

Orice, doar să vreți să-l folosiți,

Ne-ați umplut de păduchi 

Ne-ați dezamăgit, noi nu am face în veci așa ceva,

Să vă fie rușine,

Vă mustră prietenii voștri care vă trimit doar urări de bine"

Da, bine...zi făină, nu am nimic,

Sigur e totul doar la nivel psihic,

Au citit prea mult din ziare,

Nu aveam de unde să luăm, în Portugalia doar am fost stagiare,

Fă, nu auzi fă, cum te simți?

N-am nimic, dar să ne facem totuși un test,

Nu pot să cred, fată, uită-te și tu???!!

Da fată, ce?...nu pot să mă uit la păr, că tu..

Ce fată?

Mai ia niște vată,

Încerc să îi prind, să îi arunc pe geam,

Dar nu reușesc să capturez măcar unul din neam,

Fată, am putea încerca o metodă mai diferită,

Dar, care știu că totuși merită,

Ne decolorăm părul, ne alegem cea mai deschisă nuanță de blond norvegian,

După, îl vopsim în ce culoare vrem,

Păduchii nici nu vor apuca să își dea seama ce se întâmplă,

Că noi suntem harnice, vopsim fiecare firicel și de la tâmplă,

Da fata mea, ce m-aș face fără ideile tale, păduchii vor arde, se vor asfixia, noi nu trebuie să facem nimic, doar să avem grijă, să ne descâlcim riguros, să ne asigurăm că scăpăm de orice vizitatori nepoftiți, pe undeva, prin păr, rătăciți,

Da fată, exact, eu ce îți ziceam?

Nu știu, la un film între timp mă uitam...

După multe secole vedem rezultatul...

Care, nici nu ar fi putut să fie altul...

Fată, s-a prins foarte bine culoarea de firul de păr, estetic sunt mulțumită,

Acum mă pieptăn, să văd ce au pățit acei gândaci,

Da, acum sunt albaștri, verzi, au fost vopsiți și ei, ce să mai faci?

Față, nu mai avem păduchi, am scăpat, mergem să sărbătorim la crâșmă, cu o limonadă,

Sper să nu mai pățim ca în Portugalia, la acea terasă din ogradă.

(De acolo s-ar crede că și-ar fi achiziționat și acei păduchi...)

Vi hade inte förväntat oss det

Ta en promenad för länge,

Se fridfulla fotgängare, trafikljus stressar dem,

Försiktigt korsar de,

På bänken, i parken, med näsan i tidningen, de nyheter om och om igen,

De går på marknaden, sedan på teatern,

Klockan är redan fyra

Har fortfarande inte märkt något,

Något som liknar en loppa, men det går mycket mer rytmiskt,

Jag går också till vänner, de mår bra, skrattar, skämtar,

Ytterligare en timme går och jag slumrar verkligen,

De somnade alla i samma vardagsrum,

Hopade ihop, med dörren fortfarande öppen (släpp igenom katten), ber de om ursäkt att de alla sov som i en bur,

gå hem tiden går fort

Vad som kommer härnäst ger oss frossa,

Vänner, till vänner som köpt från marknaden, skriver indignerat,

Jag har aldrig sett dem så arga förut,

"Investera också i vilken typ av schampo du vill,

Vad som helst, vill bara använda det,

Du fyllde oss med löss

Du sviker oss, vi skulle aldrig göra något liknande,

Skäms på dig,

Dina vänner som bara skickar dig lyckönskningar skäller ut dig"

Ja, tja... dagmjöl, jag har ingenting,

Naturligtvis är det bara på en psykologisk nivå,

De läser för mycket tidningar,

Vi hade ingenstans att ta vägen, i Portugal var jag bara praktikant,

Hör inte gör hur känner du dig?

Jag har ingenting, men låt oss ta ett test ändå,

Jag kan inte tro det tjejen, titta på dig också???!!

Ja tjej, vadå?...jag kan inte titta på ditt hår, för du..

vilken tjej

Få lite bomull,

Jag försöker fånga dem, kasta ut dem genom fönstret,

Men jag lyckas inte fånga ens en,

Tjej, vi kan prova en annan metod,

Men vem vet att det fortfarande är värt det,

Vi bleker vårt hår, väljer den ljusaste nyansen av norsk blond,

Efter det målar vi den i vilken färg vi vill,

Lösen kommer inte ens att inse vad som händer,

Eftersom vi är flitiga målar vi varje tråd från templet,

Ja min tjej, vad skulle jag göra utan dina idéer, lössen kommer att brinna, de kommer att kvävas, vi behöver inte göra någonting, bara vara försiktiga, trassla ut rigoröst, se till att vi blir av med eventuella objudna besökare, någonstans , genom håret, vandra,

Ja tjejen, exakt, vad var det jag sa till dig?

Jag vet inte, jag tittade på en film under tiden...

Efter många århundraden ser vi resultatet...

Vilket, det kunde inte ha varit något annat...

Tjej, färgen fäste väldigt bra på håret, estetiskt är jag nöjd,

Nu kammar jag håret för att se vad som hände med de där insekterna,

Ja, nu är de blå, gröna, de har målats också, vad ska man göra?

Face, vi har inga fler löss, vi flydde, låt oss fira på krogen, med en lemonad,

Jag hoppas att vi inte hamnar som i Portugal, på den där terrassen i trädgården.

(Det är där man skulle tro att han skulle få de där lössen...)

Unforgettable, that's what you are

Unforgettable though near or far

Like a song of love that clings to me

How the thought of you does things to me

Never before has someone been more

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too.

Inoubliable

Inoubliable, c'est ce que tu es

Inoubliable de près ou de loin

Comme une chanson d'amour qui s'accroche à moi

Comment la pensée de toi me fait des choses

Jamais auparavant quelqu'un n'a été plus

Inoubliable à tous points de vue

Et pour toujours, c'est comme ça que tu resteras

C'est pourquoi, chérie, c'est incroyable

Ce quelqu'un de si inoubliable

Je pense que je suis aussi inoubliable

Inoubliable à tous points de vue

Et pour toujours, c'est comme ça que tu resteras

C'est pourquoi, chérie, c'est incroyable

Ce quelqu'un de si inoubliable

Je pense que je suis aussi inoubliable.

Să facem o călătorie așa în timp,

Ne alegem perioada, peste 10 ani,

Îi mai adăugăm ani Ceciliei,

Frumoasă întotdeauna, indiferent de vârstă,

Frumusețea izvorăște din interiorul ei,

Și se reflectă prin naturalețea ei, simțul umorului, felul ei de a armoniza culori din game cromatice apropiate, prospețimea ei, mereu miroase a cele mai interesante flori indiene, tot ansamblul trăsăturilor care o descriu,

Frumusețea se păstrează, ba chiar mai mult, odată cu vârsta, Cecilia devine mult mai jovială, mai glumeață, mai tolerantă, mai relaxată, mai jucăușă, are o personalitate mai efervescentă să spunem...

La fel de glumeți am putea fi când am relata o întâmplare destul de unică din viața Ceciliei,

La 50 de ani, Cecilia pronunță cuvinte la fel de rapid, de muzical și de corect, cum o făcea pe vremuri,

Totuși, mai sunt și cuvinte sau jocuri de cuvinte care o pun în dificultate, reprezintă o provocare destul de jenantă atunci când se vede nevoită să vorbească în public,

Tot așa putem spune că a pățit și când era la picnic, admiră iarba de un verde smarald,

Toată familia adunată, pe pajiște, alături de vacile care zburdau liniște și molfăiau buruieni, cum mă îndopam în exces, în copilărie, cu gumă din aceea de făcut baloane, cu diametru mare cât luna,

Îmi este practic imposibil să măsor, dar oricum, ieșeau niște baloane destul de măricele,

Cecilia se simte bine, râde, zâmbește, mai mult decât ar fi făcut-o în 50 de ani, îi plac persoanele care au simțul umorului bine dezvoltat, doar că are loc un fenomen straniu, de când a renunțat la dinții ei naturali, în favoarea protezei,

Dentistul i-a recomandat fațetele dentare, dar ea nu, că le pierde ca pe piesele de la jocuri și vrea oricum să se asigure că noua dantură va fi completă și corect făcută, exact ca pentru gura ei, 

Punându-i o substanță cu gust de ciment în gură, dentistul a luat mulajul pentru proteză,

Pește două săptămâni, a fost anunțată să vină să și-o ia și să o folosească cu încredere, că este finisată din toate punctele de vedere,

Cecilia, bucuroasă din cale afară, o ia, face exerciții să se obișnuiască cu ea,

Au trecut cam două săptămâni de când o are, dar Cecilia este o fată adaptabilă, nimic nu o poate face să renunțe la veselia ei, nici chiar faptul că sunt alți dinți,

Era cu prietenii pe pajiște, ce se gândi ea, nimic altceva decât să își exerseze dicția cu noua proteză, rostind calm, cu oarecare precauție, jocuri de cuvinte,

Și zise fata: "She sells seashells by the seashore",

Proteza căzu, se desprinse instantaneu, se putea vedea că ceva nu se întâmplă tocmai firesc, din felul cum i se mișca mandibula,

Proteza ateriză direct în paharul cu vișinată,

Cecilia rămase uimită de ce prostie a avut loc,

Oare ce a făcut dentistul când i-a fixat-o? Se gândea că vrea să fie la pescuit, nu să o ajute pe ea să aibă o dantură mai puțin știrbă, nici cu strungăreața nu a prea ajutat-o, scuzându-se politicos, foarte profesional, spunându-i că de asemenea lucrare dentară se ocupă medicul ortodont, nu dentistul.

Cecilia nu mai știe ce să mai creadă, cum să mai vadă lucrurile pentru a ajunge la un numitor comun cu concluziile ei,

Își imaginează că dentistul doar a păcălit-o, profitând de naivitatea ei, i-a făcut proteza la repezeală, neținând cont de particularitățile gurii ei, de toate detaliile la care ar fi trebuit să se fi uitat, i-a luat banii și a lăsat-o cu o proteză ce lasă de dorit,

Nervoasă, Cecilia nu mai ezită, își deschide repede telefonul (mai are doar 20% baterie, deci trebuie să își reverse frustrările repede și eficient), din lista de contacte îl selectează pe doctorul care i-a făcut acest cadou,

Începe cu polologhiile ei: ,, Bună ziua, (nu știu cât ar mai putea fi de bună) domnule doctor, mă numesc Cecilia, am 50 de ani și am fost la dumneavoastră în urmă cu două săptămâni pentru o proteză, mi-ați luat măsurători, totul a decurs bine la parte de organizare, materialele sunt rezistente, cred că voi putea folosi proteza mulți ani de acum înainte. Singura mea problemă știți care este? Îmi cade din gură de fiecare dată când vreau să vorbesc, nu mă lasă să bolborosesc nici măcar două cuvinte, e groaznic să nu poți vorbi, să nu poți exprima ce ai pe suflet..."

Doctorul:,, Păi, cu mine acum cum vorbiți?"

Cecilia, pe un ton răstit:,, Domnule doctor, vă bateți joc de mine????!!! Am o problemă cu proteza pe care mi-ați creat-o!! Vă rog să vă ocupați în cel mai scurt timp!"

Vine Cecilia la consultații, doctorul se uită, o întreabă pe pacientă mai mult ca și când ar sfătui-o:,,Dar de Corega ați auzit? Știți măcar ce este?

Cecilia: ,, Bineînțeles că știu, este lipiciul pentru proteze."

Doctorul:,, Dacă știți, de ce nu folosiți?"

Cecilia stă și se gândește, face ea și acest compromis și cumpără Corega. După câteva nopți, gingia s-a obișnuit cu produsul, mai mult decât atât, Cecilia recomandă cu căldură Corega, pentru o dantură bine fixată.

Cecilia:,,Este produsul care nu m-a dezamăgit niciodată chiar de la prima aplicare! Corega mi-a schimbat viața!"

Vamos fazer uma viagem no tempo como este,

Escolhemos nosso período, acima de 10 anos,

Acrescentamos mais anos à Cecília,

Sempre linda, independente da idade,

A beleza brota de dentro dela,

E isso reflecte-se na sua naturalidade, no seu sentido de humor, na sua forma de harmonizar cores de gamas cromáticas próximas, na sua frescura, sempre cheirando às mais interessantes flores indianas, em todos os traços que a descrevem,

A beleza se preserva, ainda mais, com a idade, Cecília fica muito mais jovial, mais divertida, mais tolerante, mais descontraída, mais brincalhona, tem uma personalidade mais efervescente, digamos assim...

Poderíamos ser igualmente engraçados quando contássemos um incidente único na vida de Cecília,

Aos 50 anos, Cecília pronuncia as palavras com a mesma rapidez, musicalidade e correção de antes,

No entanto, também existem palavras ou trocadilhos que a colocam em dificuldade, são um desafio bastante embaraçoso quando ela se vê obrigada a falar em público,

Podemos dizer também que aconteceu quando ele estava no piquenique admirando a grama verde esmeralda

A família toda reunida, na campina, ao lado das vacas que brincavam tranquilamente e mastigavam mato, como eu me encharcava em excesso, quando criança, com a goma usada para fazer balões, com diâmetro tão grande quanto o lua,

É praticamente impossível para mim medir, mas de qualquer forma, havia alguns balões bem grandes saindo,

Cecília se sente bem, ri, sorri, mais do que faria em 50 anos, gosta de gente que tenha o senso de humor bem desenvolvido, só ocorre um fenômeno estranho, já que ela abriu mão dos dentes naturais, em favor dos prótese,

A dentista recomendou facetas, mas ela não o faz, porque as perde como peças de um jogo e quer ter certeza de que a nova dentição estará completa e bem feita, assim como sua boca,

Colocando na boca uma substância com gosto de cimento, o dentista pegou o molde para a dentadura,

Duas semanas depois, ela foi notificada para ir buscá-lo e usá-lo com a confiança de que estava concluído em todos os sentidos,

Cecília, feliz por estar fora do caminho, pega, faz exercícios para se acostumar,

Já faz cerca de duas semanas que ela teve, mas Cecília é uma menina adaptável, nada pode fazê-la desistir da alegria, nem mesmo o fato de haver outros dentes,

Ela estava com as amigas na campina, pensou, nada além de praticar sua dicção com sua nova prótese, calmamente, com alguma cautela, dizendo trocadilhos,

E a menina disse: "Ela vende conchas na beira do mar",

A prótese caiu, saiu na hora, dava para perceber que alguma coisa não era muito natural, pelo jeito que a mandíbula dele se movia,

A prótese cai diretamente no copo de cereja,

Cecilia ficou surpresa com a loucura que havia acontecido,

O que o dentista fez quando consertou? Ele achou que queria estar pescando, não para ajudá-la a ter dentes menos tortos, também não a ajudou muito com o torno, pedindo desculpas educadamente, com muito profissionalismo, dizendo que esse trabalho odontológico era do ortodontista, não do dentista.

Cecília não sabe mais em que acreditar, como ver as coisas para chegar a um denominador comum com suas conclusões,

Ela imagina que o dentista apenas a enganou, aproveitando sua ingenuidade, fez sua prótese às pressas, desconsiderando as particularidades de sua boca, todos os detalhes que deveria ter olhado, pegou seu dinheiro e a deixou com uma prótese que deixa muito a desejar. ser desejado,

Nervosa, Cecília não hesita mais, abre rapidamente o celular (só lhe restam 20% de bateria, então precisa desabafar suas frustrações com rapidez e eficiência), na lista de contatos ela seleciona o médico que lhe deu esse presente,

Ela começa com suas desculpas: ,, Olá, (não sei até que ponto pode ser bom) doutora, meu nome é Cecília, tenho 50 anos e visitei você há duas semanas para fazer uma prótese, você me tirou medidas, correu tudo bem em termos de organização, os materiais são duráveis, acho que poderei usar a prótese por muitos anos. Meu único problema você sabe o que é? Cai da minha boca toda vez que quero falar, não me deixa murmurar nem duas palavras, é terrível não poder falar, não poder expressar o que está pensando..."

O médico: Bem, como você está falando comigo agora?

Cecília, em tom áspero:,, Doutor, você está brincando comigo????!!! Estou com um problema com a prótese que você criou para mim!! Por favor, lide com isso o mais rápido possível!"

Cecília vem nas consultas, o médico olha, pergunta mais à paciente como se estivesse aconselhando:,,Você já ouviu falar em Corega? Você ao menos sabe o que é?

Cecília: “Claro que sei, é a cola para dentadura”.

Doutor:,, Se você sabe, por que não usa?"

Cecília senta e pensa, ela também faz esse compromisso e compra Corega. Depois de algumas noites a gengiva se acostumou com o produto, além disso, Cecília recomenda fortemente o Corega, para dentes bem fixados.

Cecília:,,É o produto que nunca me decepcionou nem na primeira aplicação! Corega mudou minha vida!"

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Der Traum geht zu ende, die Sonne sank ins Meer

und als ich erwachte, fand ich dich nicht mehr.

Ja, ooit droomde

Ja, ooit droomde ik van een zonnestraal,

waar we elkaar ontmoetten, ergens in de ruimte.

Ik heb me nog nooit zo gelukkig gevoeld als nooit tevoren in mijn leven,

omdat je voor het eerst teruglacht.

Ik geloof niet in dromen, hoe hard ik het ook probeer

Maar ik hoop dat ik je op een dag gewoon zal zien

bij de paarse zonsopgang, wanneer we elkaar weer ontmoeten,

dezelfde weg zal worden bewandeld.

Ja, ooit droomde ik van een zonnestraal,

waar we elkaar ontmoetten, ergens in de ruimte.

Ik heb me nog nooit zo gelukkig gevoeld als nooit tevoren in mijn leven,

omdat je voor het eerst teruglacht.

Ik geloof niet in dromen, hoe hard ik het ook probeer

Maar ik hoop dat ik je op een dag gewoon zal zien

bij de paarse zonsopgang, wanneer we elkaar weer ontmoeten,

dezelfde weg zal worden bewandeld.

Ja, ooit droomde ik van een zonnestraal,

waar we elkaar ontmoetten, ergens in de ruimte.

Ik heb me nog nooit zo gelukkig gevoeld als nooit tevoren in mijn leven,

omdat je voor het eerst teruglacht.

Ja, ooit droomde ik van een zonnestraal,

waar we elkaar ontmoetten, ergens in de ruimte.

De droom komt ten einde, de zonzakt in de zee

en toen ik wakker werd, vond ik je niet meer.

O echipă de cercetători și exploratori australieni ai spațiului s-a încumetat să participe la o misiune de care nu au mai auzit până acum, mai exact să facă o excursie cu noua rachetă Kepler 170. Racheta este de fapt un prototip, încă se află în faza de testare, dar li s-a promis că vor fi răsplătiți pentru curajul lor, dacă se vor întoarce cu bine pe Pământ. 

Asumându-și riscurile la care se expun, conștientizând că este posibil să nu mai vadă lumina zilei, au acceptat provocarea, și-au luat tot ce le trebuie, li s-a dat echipamente de două feluri (unul pentru când stau în rachetă și altul pentru când va aseleniza și vor fi nevoiți să meargă la suprafață lunii lui Jupiter, Europa). Misiunea lor are ca obiectiv explorarea și analizarea corpului ceresc Europa, despre care mai mult s-au auzit teorii, dar mai nimic concret în esență. Misterul este cu atât mai mare că i s-a dat acest nume ,,Europa", nume foarte generic, pentru că există continentul Europa și formația Europa FM, dar văd ceva familiar în acest nume, oare nu cumva sugerează ideea că ar putea promite existența unor forme de viață, fie ele chiar și microorganisme? Și dacă este adevărat, atunci: Cam cum ar arăta o zi pe Europa?, Câte ore are o zi acolo?, Care ar fi temperatura medie?, Are cerul vreo culoare anume acolo, așa cum vedem pe Pământ?, Au anotimpuri sau e iarnă veșnic?, Dat fiind faptul că este o planetă apoasă, există flux și reflux?

Cercetătorii noști curajoși ne vor oferi un răspuns la toate întrebările. Turnul de control se asigură că se fac toate verificările necesare pentru a decola și motoarele se pornesc, elicele se învârt din ce în ce mai rapid, au plecat. Trec prin toate straturile atmosferei planetei Pământ, se zgâlțâie cât pot de bine, nici nu mai pot ține ochii deschiși și au părăsit atmosfera. Acum rachetă înaintează în continuare către Europa, dar într-un ritm mai lent, parcă ar pluti, asta și fac de fapt. 

Pentru a comprima în timp voiajul lor, voi spune că după o lună au ajuns pe Europa, o lună în care au supraviețuit doar cu conserve de ton, capsule care înlocuiesc mesele zilei, sunt deshidratați și densitatea oaselor a scăzut. Nu au mai făcut baie de o lună, dar reușita cere sacrificii. 

Au ajuns, au ieșit din rachetă, se plimbau pe suprafața oceanului înghețat al Europei. Pericolul de a aluneca și de a-și luxa glezna nu este ca la patinoar, pentru că gravitația nu este ca pe Pământ, ating suprafața cu tălpile din când în când, nu tot timpul, e un mers mai mult din salturi. Cu un laser care topește, fierbe, lichefiază orice fel de material, au făcut o gaură în suprafața Europei pentru a extrage mostre, probe de viață, de oricare ar fi. Apoi, o undiță electrică este introdusă în gaura respectivă. Când va depista vietăți, va lansa o plasă în care le va prinde. Nici nu a trecut un sfert de oră în timp pământean că deja au prins ceva. Ce folos că a fost prins, dacă nu poate să iasă prin gaura aceea, pentru că este prea mică? Exploratorii măresc gaura cu laserul. Au scos un animal mare cam de dimensiunea balenelor eșuate despre care se vorbește la știri. Îl pun într-un incubator potrivit dimensiunilor sale și îl iau în rachetă.

Pare destul de amorțit, deja moare pentru că a fost luat din habitatul lui natural. 

Unul dintre cercetători ia un atlas despre anatomia animalelor marine de pe Europa. Se uită la acel pește, seamănă cu o plătică de pe Pământ, combinată cu pisică de mare. Gura este destul de interesantă, nasul este pătrățos și mai are și mustăți. 

Prima dată au crezut că este o specie rară din regnul Felinae Purcicae natāre, însă după ce l-au înțepat să îi ia sânge, rezultatul testului ADN a fost unul puțin spus șocant.

Cercetătorii țineau captivă o felină a oceanului înghețat, mai precis Nebelung de apă dulce. Era unul dintre puținii Nebelungi subacvatici (destul de bătrân după cum pare), care trăiesc de fapt în apele liniștite ale lunii Europa. Era gri la fel ca pisicile Nebelung de pe Pământ. Are formă de peste, dar, conform atlasului cică ar fi felină. Deci nu poate fi altceva decât focă, dacă are atât caracteristici de pisică, cât și de pește.

Esihistoriallinen kala

Ryhmä australialaisia tutkijoita ja avaruusmatkailijoita on uskaltanut osallistua tehtävään, josta he eivät ole koskaan ennen kuulleet, eli matkalle uudella Kepler 170 -raketilla. Raketti on itse asiassa prototyyppi, vielä kehitysvaiheen testausvaiheessa, mutta lupasi, että heidät palkittaisiin rohkeudesta, jos he palaavat turvallisesti maan päälle.

Otettuaan riskit, joille he ovat alttiina, tajutaen, että he eivät ehkä näe päivänvaloa enää, he ottivat haasteen vastaan, ottivat kaiken tarvitsemansa, heille annettiin kahdenlaisia varusteita (yksi raketissa ollessaan ja toinen raketissa ollessaan tulee kuu ja heidän on mentävä Jupiterin kuun Europan pinnalle). Heidän tehtävänsä on tutkia ja analysoida taivaankappaletta Europaa, josta on kuultu enemmän teorioita, mutta pohjimmiltaan ei mitään konkreettista. Mysteeri on sitäkin suurempi, että sille annettiin tämä nimi "Europa", hyvin yleinen nimi, koska siellä on Euroopan maanosa ja Europa FM:n muodostuminen, mutta näen tässä nimessä jotain tuttua, eikö se jotenkin viittaa siihen. ajatus, että se voisi luvata elämänmuotojen olemassaoloa, olivatpa ne jopa mikro-organismeja? Ja jos totta, niin: Miltä päivä Europalla näyttäisi?, Montako tuntia vuorokaudessa siellä on?, Mikä olisi keskilämpötila? , Onko taivas siellä jonkin tietyn värinen, kuten millaisena me näemme maan päällä?, Onko niillä vuodenaikoja vai onko se ikuinen talvi?, Kun otetaan huomioon, että se on vesiinen planeetta, onko siellä aaltoja?

Rohkeat tutkijamme antavat meille vastauksen kaikkiin kysymyksiin. Lennonjohtotorni varmistaa, että kaikki tarvittavat tarkastukset on tehty lentoonlähtöön ja moottoreiden käynnistymiseen, potkurit pyörivät nopeammin ja nopeammin, ne sammuvat. He käyvät läpi kaikki maapallon ilmakehän kerrokset, he tärisevät parhaansa mukaan, he eivät voi enää edes pitää silmiään auki ja he ovat poistuneet ilmakehästä. Nyt raketti liikkuu edelleen kohti Eurooppaa, mutta hitaammin, ikään kuin se kelluisi, mitä se itse asiassa tekee.

Yhteenvetona matkastaan sanon, että kuukauden kuluttua he saapuivat Eurooppaan, kuukaudessa, jolloin he selvisivät vain tonnikalasäilykkeistä, kapseleista, jotka korvaavat päivittäisen aterian, he ovat kuivuneet ja heidän luutiheys on laskenut. He eivät ole käyneet kylvyssä kuukauteen, mutta menestys vaatii uhrauksia.

He saapuivat, he nousivat raketista, he kävelivät Europan jäätyneen valtameren pinnalla. Vaara liukastua ja nyrjähtää nilkka ei ole kuin jäähallissa, koska painovoima ei ole kuin maan päällä, kosketan pintaa jaloillani silloin tällöin, en koko ajan, se on enemmän hyppykävelyä. Laserilla, joka sulattaa, kiehuu ja nesteyttää kaikenlaista materiaalia, he tekivät reiän Europan pintaan ottaakseen näytteitä, todisteita elämästä, mitä tahansa. Sitten siihen reikään työnnetään sähkötanko. Kun se havaitsee olentoja, se laukaisee verkon, jolla se saa ne kiinni. Maan ajassa ei ole kulunut varsinaistakaan tuntia, että he olisivat jo saaneet jotain. Mitä järkeä on jäädä loukkuun, jos hän ei pääse ulos siitä reiästä, koska se on liian pieni? Tutkijat suurentavat reikää laserilla. He vetivät esiin suuren eläimen, joka oli suunnilleen uutisissa kerrottujen rantavalaiden kokoinen. Laitoin hänet hänen kokoiseen inkubaattoriin ja otin hänet rakettiin.

Hän näyttää melko tunnottomalta, kun hän on jo kuolemassa, koska hänet vietiin luonnollisesta elinympäristöstään.

Yksi tutkijoista ottaa kartaston merieläinten anatomiasta Europalla. Katsokaa sitä kalaa, se näyttää lahnalta yhdistettynä monniin. Suu on melko mielenkiintoinen, nenä on neliömäinen ja siinä on viikset.

Aluksi he luulivat sen olevan harvinainen laji Felinae Purcicae natāre -valtakunnasta, mutta kun he pistivät häntä verta, DNA-testin tulos oli vähintäänkin järkyttävä.

Tutkijat pitivät vankeudessa jäätynyttä valtamerikissaa, erityisesti makean veden Nebelungia. Hän oli yksi harvoista vedenalaisista Nebelungeista (vaikuttaa melko vanhoilta), jotka todella elävät Europa-kuun tyyneissä vesissä. Se oli harmaa kuin Nebelung-kissat maan päällä. Se on kalan muotoinen, mutta atlasin mukaan se olisi kissa. Joten se ei voi olla muuta kuin hylke, jos sillä on sekä kissan että kalan ominaisuuksia.