Moșul!

Mă uit în ochii tăi și simt iubirea
Ce îmi aduce fericire, cu vraja ei,
Tu-mi ești soție, prietenă, iubită
Și-aleasa mea, din sute de femei.

Cândva, demult, te-am cunoscut
Și inima, atunci, mi-a fost furată,
De-o fată, frumușică... ce tu, erai
Și-n-drăgostit, am devenit și tată.

Îmi amintesc, ce tineri, mai eram
Și studiam să fim medici veterinari,
Să-i videcăm, pe-ai noștri pacienți
Până ce anii ne vor face, pensionari.

Timpul s-a scurs și noi am profesat
Lucrând fără-ncetare și cu mândria,
De-a fi specialiști, la stat și în privat
Și dedicați am fost, mereu, eu și Maria.

Astăzi privim, ce am lăsat în urmă
Și ne-ntrebăm, când o cafea sorbim,
Oare-am făcut ce am visat în tinerețe
Răspunsul cel corect, e greu să-l știm.

Dar știu că-n viață, am avut de toate
Și bucurii și suferinți, duse-mpreună,
Iubirea, dragostea, ne este mărturia
Că fericirea vine, când nu-i minciună.

Acum, când bătrânețea ne-a cuprins
În mii de mreje și, imposibil de scăpat,
Din inimă îți spun, că ești iubirea vieții
Iar eu, de Domnul, omul binecuvantat!

E duminică, racoare și afară plouă,

N-am fost azi destul de matinal,

M-am trezit și sar din pat, că-i nouă,

Iar oglinda-mi spune, ai ochelari de cal

Mă uit mult mai atent prin cameră,

Și mă întreb cine-mi face cicane?

Când ochelarii mei sunt pe noptieră,

Și-mi răspund..vezi că,,porți", cearcăne

Privesc și-mi simt corpul puțin uzat,

Ceva grăsime pe burtă, fără folos,

S-a pus că aparatul de gym este stricat,

Și-acum  îmi este tare greu, să o dau jos

În garderobă haine și rafturi pline,

Și nu-te-nduri să le dai la săraci,

Chiar dacă, niciuna nu-ți mai vine,

Și nici o șansă n-ai, să le îmbraci

O viață-ntreagă, muncim și adunăm,

Sume mici sau mari avem în cont,

Nu cheltuim prea mult și nici nu dăm,

Celor ce țin un ban, la o batistă-n nod

Cât tânăr ești trăiești ca în povești,

Iar viața mai pe nimic, o risipești,

Seama nu-ți dai că-nbătrânești,

Și-ajungi  un timp, când te căiești

Și tot așa inaintezi în ani de viață,

Ușor și sigur ajungi la bătrânețe,

Trezirea e mai devreme, dimineața,

Somnul nu vine la fel, ca-n tinerețe

La anii senectuții, gândul mai des te poartă,

Spre cei plecați la Cer, de Domnul adormiți,

Te-ntrebi..puteam eu să am o altă soartă?

Și îți răspunzi..alții Sus sunt și doar de noi...pomeniți!

Scrisă de Cezar!

Pe Curând!

E minunat să fii îndrăgostit,

Și darul fericirii să îl primești,

De la ființa pentru care-ai suferit,

Și ai sperat că într-o zi o întâlnești

În ochii tăi, ea n-are asemănare,

Și nici vreun grad de comparare,

E ca un astru ce pe cer răsare,

Și îți trimite lumină de la soare

Să lupți pentru iubirea ce-ai visat,

E mersul vieții și chiar un sacrificiu,

Iar in final de poti să spui.. a meritat,

Înseamnă ca-i trecut orice supliciu

Cât de frumoasă e dragostea adevărată,

Când întâlnești în viață ființa potrivită,

Cu care să pășești alături pe calea dreaptă,

Și să trăiești iubirea..ce poate fi povestită!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Sunt 4 anotimpuri într-un an

Cu cele 12 luni calendaristice,

Și-n ele ni se află horoscopul

Unde găsim povești fantastice.

Și mai există un anotimp în timp

Al cincilea numit al spiritului,

O legătură între ființă și natură

Știută doar de mintea înțeleptului.

În el se-ascund ce nu se vede

Și sunt trăiri foarte intense,

Unde natura-n spirit trăiește

Și multe rămân neînțelese.

E perioada de introspecție interioară

În eul tău cu transformări fără finit,

E creativitate și o perfectă armonie

Este un spațiu-n timp...greu definit!

Dacă ploaia mi-ar aduce

Din cer un strop de fericire,

Aș ști să fac din el izvor

Să curgă cu iubire

Și te-aș ruga să vii cu mine

Să bem pahar după pahar,

Să ne-mbătăm de dragoste

Iar eu să trec al tău hotar

Și-apoi în lumea largă să fugim

Să ne iubim feriți de gura lumii,

Eu flori s-aduc, tu prunci să faci

Și să citim când ne culcăm..psalmii

.................................

Și norul a slobozit spre mine

Atunci când picuri am cerut,

În viață aducându-mi fericire

Și pe Maria...cum eu am vrut!

Pe tine te privesc și-mi placi,

Când mulțumită îmi zâmbești,

Iar când sunt supărat mă-mpaci,

Și cred în sinea mea că mă iubești

Te-am întâlnit în facultate,

Când învățai în amfiteatru trei,

Și am simțit cum inima îmi bate,

Cand ochii tăi, au dat de-ai mei

Atunci nu am știut din ce motiv,

Căldura m-a cuprins deodată,

Nu mă știam a fi hipertensiv,

Nici rușinos, când văd o fată

Desigur erau semne de iubire,

Pe care nu le-am mai trăit,

Și-n minte mișuna fără oprire,

Dorința fericirii ce mi-a lipsit

A doua zi curaj eu mi-am făcut,

Să-i spun că s-a aprins ceva în mine,

A râs, dar am văzut că i-a plăcut,

Cand am rostit..ea bate pentru tine

Așa mi-am întâlnit eu dragostea,

Pe băncile unde învățam carte,

Și de atunci continuăm povestea,

Și-s fericit lângă a mea...jumate!

Dormitând în lună plină

nori răzleţi la unison,

tremură din rădăcină

în oglinzi de lacuri negre.

Şi cum orizontul nopţii nu mai este uniform,

tresar glasuri ascuţite

în frunzişul unui pom.

Lunecă o rază moale

din pământuri adormite.

Răsar două, patru, nouă,

şi ţâşni un râu de soare;

cerul creşte mai cu seamă

urcând Luna printre stele

pe drumeaguri de aramă.

Apoi piere.

Sfârşesc umbrele bizare

în explozii

de culoare.

Soarele greoi şi rece largul cerului deschise,

dimineaţa se revarsă

ca un vis în alte vise.

Şi porni la drum să vadă câteva privighetori

care nalţă-n depărtare glasuri line de viori.

Intră-n ierburi de argint, urcă-n flori de mărgărint;

se opri la alte două,

limpezindu-şi faţa albă

cu un bob de rouă - două

într-un cuib adânc de flori.

Cum îi prinse mijlocelul un cojoc firav de nori,

e mai falnică pe luncă.

Apoi creşte şi tot urcă

în mătasea cerului,

dispărând ca o nălucă.

Roiesc fluturi şi furnici în căruţe îndesate:

cară sacii cu merinde şi ulcioare cu nectar,

cară roade aromate şi grăunţe pe jumate.

Ba tocmiră lăutar

să deschidă sărbătoarea

în palatul de verdeaţă.

Având guler de cleştar,

(ce e drept, un pic semeaţă)

se înalţă mândră floarea

fiind din neamul de cicoare.

Păpădia-Plutitoarea coborî din spic pitic.

Iată, a început serbarea !

Vin albine din pădure cu cerceii grei de mure

şi brăţări de sălcii sure:

au polen la cingătoare şi conduri de aur moale.

Soarele pe deal petrece pe un jilţ de sunătoare;

trecu lunca jos în vale pe la sălcii plângătoare,

pârjolind copaci şi ierburi,

macii roşii din răzoare.

În arşiţa singulară

nuanţele s-au ofilit.

Totul este încremenit

de atâta zăpuşeală:

nu mai cântă pitpalacul,

nu mai este vânzoleală. De departe dintre dealuri

vine-n valuri de argint -

e pârâul:curge agale şi şopteşte printre maluri.

Şi albeşte piatra-n apă când în zare se arată

păsări mitice venind

din adâncuri de-altădată.

Se porni ca din senin vânt subţire către vale,

răscoleşte ierburi crude, printre vârfuri şuierând.

Năvăleşte spre câmpie,

se pogoară în rafale,

flori mărunte încurcând

într-un ghem de păpădie.

Naltul cerului răsună;

zdruncinând pământu-adună

peste floarea câmpului

straie negre de furtună.

Alte umbre întunecate

au ieşit dintr-o cetate, care – iată – se destramă

în schelete de aramă.

Şi zburând în solzi de ape

păsări valmeş adunate se reped către lumină.

Aripile sfârtecate

pe mirişti sunt aruncate.

Într-un colţ de luminiş,

răsărită din verdeaţă,

se zăreşte alergând către dulcea libertate

o vioaie mogâldeaţă:

copilaş cu flori în braţe şi cu plete încurcate.

Se opri. Scrutează cerul care curge-n râu de pene.

Două păsări grandioase stau în coama dealului.

Una albă se aşterne

pe deasupra grâului:

are trupul lung de scamă de culoarea vântului.

Lăsă florile să curgă din mânuţe răsfirate

şi fugi prin spice aspre, biciuit pe obrăjori,

către pasărea măiastră.

O văpaie–n fir de ape

o nălţă aşa deodată într-un labirint de nori.

Pretutindeni cerul curge, soarele-i demult apus.

Gust amar lăsat de clipă în privirea-i necăjită

dupa norul ce s-a dus.

Cu suflarea chinuită,

inocent, rosti în sine:

Unde- i pasărea măiastră ?

Nu se vede... Nu mai vine ?!

Dar în ochi cârpiţi cu vise

se arată argintie,

înălţându-se din fân,

o fantasmă însufleţită de o aripă de fum;

trecu dealul înspre vie,

răsunând în glasuri stinse:

’’Unde eşti copilărie ?...’’

din cartea ilustrată pentru copii: Copilul și norul -

Ștefan Radu Mușat

Îi lucesc în iarbă ochii adânci de ploaie,

Cred că e rănită pasărea-văpaie…

Când răsună glasul muntelui de fier,

Inima vântoasei tremură în cer.

Poa’ să fie duh căzut din paradis -

Ce să fie, mamă, pasăre ori sfinx?

Cum zice legenda, s-a întâmplat odată,

Duhul prinse viață într-un fir de apă…

Nu este nălucă din vremuri uitate,

E sufletul ploii venit de departe.

E demult acolo, l-am văzut cândva,

Era piatră seacă, pământ nu era.

din cartea ilustrată pentru copii:

Copilul și norul - Ștefan Radu Mușat

Sa iubesc cum te iubesc ?

N-am crezut că pot 

Dar tu mie-sti

Soarele în gânduri 

Și în inimă tot 

Un mic omuleț 

Jucăuș și intrazneț

Tu ești soarele 

In zilele senine 

Și stele in privirea ta

Căci luminezi ca una

Sa iubesc cum te iubesc?

Normal 

Doar ești luna mea

Fără tine nu mă văd 

Căci ești universul tot

Tu ești raza mea 

Ce îmi încălzește inima 

Ochii tai

Maro ca pomii toamna

Și strălucitori ca zăpada iarna 

Tu îmi ești vara și primăvara 

Sa iubesc cum te iubesc?

Se pare că pot

Căci

tu îmi ești în viața 

Tot....

Când deschizi o carte,

ai să vezi departe

flori de turtă dulce

în vechea cetate...

Moș-Pitic se află-n treabă

când fetița îl întreabă

cum să-și facă papuci moi

din trifoi cu patru foi.

 - Ia perechea de sandale

cu felii subțiri de soare !

Apoi urcă-te în vise

unde sunt grădini deschise:

flori în stânga, flori în dreapta,

portocale cât găleata,

biscuiții cât lopata,

trași în cremă de fistic

de un cofetar-pisic.

Floarea umblă printre flori

și le scutură de nori.

Floarea este mama.

A venit și tata

cu trei biscuiți

și gogoși fierbinți.

Mai intrară-n casă

trei pisici sub masă.

Le-am dat biscuiți, eu băui doar ceai.

- Măi, copilă dragă, mare suflet ai !

Mama ce să zică –

...dă-i și la pisică.

Dădui biscuiții, i-am dat pe ascunse,

însă fiind prea mici chiar nu le-ajunse.

Întrebai deodată: ce e de mâncare ?

- Mai sunt la bucătărie trei felii de soare.

- Mamă!... Phiii, ce chest’e !

Asta e poveste !

Luna unde este ?

- E plecată la oraș

cu trei stele-n guleraș.

Au căzut La Tufănele

patru stele prichindele.

din cartea ilustrată pentru copii: Copilul și norul - 

ștefan radu mușat

ce ne facem noi in primăvara asta?

prea multă culoare...

prea multă mireasmă-mbietoare....

despre cântări angelice, nu mai vorbesc.....

ia, să deschidem degrabă

fereastra 

și să-i spunem

dragului nostru prieten,

o poezie!

Sunt -Doi Frați -

Bine de iarnă îmbrăcați 

Moș Crăciun, Moș Nicolaie 

Fie ger, ori fie pțoaie 

Nici-o dată nu lipsește 

Din cea mai frumoasă poveste.

Bucurii aduce-n case 

Dar mai ales la copii

Cărți, bomboane, jucării

Pe horn, ușă sau fereastră 

Musafiri în casa noastră.

Ușurel pe nesimțite 

În ghetuțe, cizmulițe,

Moșul lasă câte un dar 

Dupâ bani și buzunar.

De se bucură copiii

Moșul pleacă fericit 

Rolul și-a îndeplinit....