Carte izvor al înţelepciunii

Când Iisus a fost pe cruce răstignit Mama lui a plâns cu lacrimi de durere. Nu pentru că fiul ei a murit, Dar pentru păcatele noastre grele. Când Iisus la cer s-a înălţat Ea a plâns cu lacrimi de bucurie. Nu pentru că fiul ei din morţi a înviat, Dar pentru a noastră veselie. Şi cât a mai trăit ea pe pământ A fost de Dumnezeu binecuvântată, Să fie un om fericit! Şi să nu plângă niciodată. poezie de Vladimir Potlog

Am scris într -o zi o poezie Pe o coală albă de hârtie. Despre mine, despre tine, Despre iubirea care a unit ale noastre destine. Am scris acest vers Despre al nostru mic univers. Plin de fericire și amor... Și despre visele ce nu mor. Am scris un poem de dor Pe o foaie de hârtie. Despre un dor nemuritor, Am scris această poezie! (Poezie de Vladimir Potlog)

Mama mea, icoană sfântă, Mama mea, suflet de pâine, Tu eşti unica fiinţă Care în sufletul meu veşnic va rămâne. Va trece timpul peste mine, Va trece timpul peste noi, Dar tu vei fi unica fiinţă Care mă va apăra de vânt şi ploi. Pentru tine, scumpă mamă, Aş trece munţii în zbor, Căci tu eşti acea fiinţă Care mi-ai dat un viitor. În faţa ta mă închin Şi multă sănătate îţi doresc, Căci tu eşti unica fiinţă Pe care cu adevărat o iubesc. poezie de Vladimir Potlog

Te-am pictat pe o coală de hârtie,

Te-am pictat pe o frunze de stejar.

Te-am pictat pe o lacrimă de iubire

Care a curs odată din ochii tăi frumoşi de chihlimbar.

Te-am pictat pe o gutuie galbenă

Cum este soarele pe cer.

Dulce, amăruie ca şi sărutul

Care deseori ţi -l cer!

Te-am pictat pe o rază de lumină,

Te-am pictat pe o stea.

Căci tu eşti a mea stăpână,

Te-am pictat chiar şi pe inima mea!

Te -ai născut într -o zi de primăvară Cu mult soare pe cer. Ești pentru noi ca o comoară, Eşti al nostru gingaş Ghiocel. Ești o fetiță frumoasă Cu ochi ca două stele. Crește mare, mare și să fii fericită Cum e luceafărul printre ele. Noi o să-ți fim mereu alături Și la bine și la greu. Să fii sănătoasă puiul nostru, Pentru tine îi mulțumim în fiecare zi lui Dumnezeu. (Poezie de Vladimir Potlog)

Dar lumea zice că am mâini de aur,

Că din piatră seacă pot face un tezaur.

Sunt un om simplu cu palmele crăpate,

Căci zidesc ziduri de lemn şi de piatră zi şi noapte!

Sunt un om simplu şi muncesc în sudoarea frunţii,

Pentru bucata mea de pâine pot ciopli şi munţii.

Sunt un om simplu, dar când săp o fântână sau ridic un gard de piatră.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a pus în mâni un ciocan şi o daltă.

Când îi fac unui bătrân un scaun ca să poată sta cu ai săi la masă.

Mă simt împlinit şi viaţa îmi pare mai bună, mai frumoasă.

Smecher bun dar si glumet e amicul meu

Ajutorul reciproc e prezent mereu,

Munti si vai as depasi daca m-ar chema

Sper cu inima pripita ca si el ar face asa.

Nici o cearta n-ar putea sa ne stea in cale

Intotdeauna mai presus sfinta impacare,

Cu asa prieten bun poti sa te falesti,

Viata cu mult mai usor e sa o traiesti.

Mai ieri erau cocori 

Intre cer si nori

Azi mai sunt doar frati

Cerul si cu norii

Unde au plecat ei oare

Fratii lor, cocorii?!

Campuri aurii,

Ape stravezii,

Paduri colorate,

Triste sunt 

Caci toate au ramas stinghere

In zile tot mai efemere

Isi plang aievea, in zadar

Pe fratii lor, frumosi hoinari

Cocorii

Unde sunt ei oare

Pasari calatoare?!

Suntem noi

Nepasatori, chiar goi

Si plini de egoiste nevoi?

De nu ne-ntrebam 

Ce e cu noi!?

Suntem noi niste pigmei?

De nu ne-ntrebam

Ce e cu ei!?

Unde sunt oare si ce-am facut cu ei,

Cocorii?!

Unde sunt ei oare

Pasari calatoare?!

"Astăzi România se numără printre ţările cu efectiv „0” de perechi clocitoare. Populaţia mondială este estimată la 220.000- 250.000 de perechi, iar cea europeană la 74.000 – 110.000 perechi. Cocorul a dispărut ca pasăre clocitoare de pe importante întinderi ale vechiului său areal, din sudul, vestul şi estul Europei. Astfel, ultima relatare a cuibăririi sale în Anglia a fost în jurul anului 1600, în Italia – 1880, Austria – 1885, Ungaria – 1952, Grecia – 1965. Ţările care deţin cele mai însemnate efective de păsări cuibăritoare sunt: Rusia, Suedia, Finlanda, Germania, Polonia, Norvegia, Letonia şi Lituania. În ţările în care aceştia mai cuibăresc, numărul lor s-a redus drastic în ultimii 50 de ani, datorită asanării mlaştinilor şi extinderii agriculturii intensive, din această cauză şi păsările care treceau peste ţara noastră aproape au dispărut. Astăzi, doar grupuri mici de cocori (2-5 indivizi) mai sunt observate rar, fantomatic, pe cerul de deasupra noastră."

Sursa: revistasinteza.ro

Mă dusei, odată, de mână cu tata...
Pân azi n-am să uit cum îi scârție poarta
Ogrăzii cu casa ce urcă la soare
Si geamuri ce bat către el, sclipitoare.

Grădina cu flori îndesată și plină
Absoarbe-n amiază prin frunze lumină.
Copacii de păsări se tremură -n cânt
Si-un scrânciob sub el se tot leagănă-n vânt.

Trei corni, lângă casă, de rod se îndoaie
Si roșii, ard parcă în foc și văpaie,
Iar seara-n amurg, când lumina se încheie
În ceruri s-aprinde holbata scânteie

Si liniștea-ți face în inimă gheme
Auzi numai Prutul, în valuri, cum geme.
Se zbate în maluri topind bolovanii
Si parcă măsoară cu zilele- anii;

Jelindu-ne, luptă din timp să oprească
Ca-n părul cărunt -fire negre să crească,
S-alerge copii prin ogradă strigând,
Să nu vină toamna și iarna nicicând.

Un dor am departe și dorul e mult-
O casă pe malul bătrânului Prut.

tata, atitia oameni imposibili am vazut -

aveau in miini arme, de parca pentru asta au fost crescuti.

tata, animalele cele mai de temut,

se pare ca tot de oameni ca noi sint nascuti.

tata, mereu incerci sa ma protejezi pe mine

de cenzura, barbati rai, companii fara minte.

ma bucura faptul, ca nu ma cunosti prea bine -

tata, eu stiu atitea cuvinte.

tata, prin plaminii mei atita fum a trecut,

urechile mele au auzit atitea secrete.

tata, de cite ori am trecut

pe linga dulapurile tale cu asurzitoare schelete. 

tata, eu stiu sa ies din asa neplaceri,

in care ceilalti sint pina-n git, mai sus nu se ridica.

tata, eu sint singura atitea nopti, atitea veri.

tu stai in camera de-alaturi, dar, n-auzi nimica.

tata, eu atent imi ascund desenele pe piele,

asa cum ascund toate poeziile de tine.

tata, in realitate gindurile mele

spun, ca tu deloc nu ma cunosti pe mine.

tata, eu nu m-am vindut niciodata,

nu caut profit, n-o sa ma vezi in revista.

tata, eu sunt ceea ce sunt, nu voi deveni alta,

singur ai spus: "miracole nu exista!".

Tată, tată, scump părinte,
Fără suflet am rămas
Într-o lume ce mă vinde,
Într-o lume fără glas.
Rătăcind şi ca scânteia
Către ceruri ai zburat,
Strălucind din lumea ceea
Pentru care ne- ai lăsat.
Hai, deschide uşa iară,
Vântul bate dureros,
Pragul parcă e o gară
Şi pe nimeni nu cunosc.
Tată, macii dau în floare
Legănaţi în zori de vânt,
Numai tu din depărtare
Nu ne spui nici un cuvânt.
Pacea- n casă-I o tăciune,
Mută e ca floarea-n glastră;
Eu te chem în rugăciune
Şi alerg - către fereastră.
Mama plânge ca copilul
Spune- mi tată ce să-i zic,
Să-i sfârşesc în suflet chinul,
Cum din el să fac – nimic?

O, Asphodelus, floarea morții,

Câte regrete te urmează? 

Ești ultima în jocul sorții,

Dar asta nu te întristează.

Ți-ai găsit slabă pe câmpia 

Cu suflete nenumărate,

A căror minte e pustie,

Iar inima - îndurerată.