Prin livada înflorită!
Mă plimb prin livada înflorită
Și astăzi în această dimineață,
Pășesc desculț pe iarba deasă
Ca pe-un covor întins în față
Norul a revărsat picuri de apă
Cu care plantele s-au adăpat,
Și ca răsplată ochiului i-a dat
Un verde colorit din cer pictat
Copacii sunt îmbracați în floare
Ce rod vor da la timpul cuvenit,
Albinele culeg cu spor nectarul
Ca ceaiul cu miere să fie îndulcit
Și peste tot e ciripit de păsări
Ce se întrec în felurite triluri,
Parcă asculți o dulce simfonie
Cântată-n cor în diferite stiluri
Și mai pe deal se-aud tractoare
Ce îl ajută pe țăran la munca sa,
De dimineață până seara târziu
Ca noi s-avem la masă ce gusta
E multă frumusețe în țara mea
Acum în anotimpul primăverii,
Ce ochiul greu poate cuprinde
Chiar dacă ochelari..pune vederii!
Poems in the same category
Cântecul Cerului
Cerul, o pânză nesfârșită întinsă peste noi,
Cu pensule invizibile desenează zorii.
Versuri neștiute în albastrul infinit,
O poezie tăcută, dar vie, în fiecare răsărit.
Norii, ca stihuri într-un dans ușor,
Împletesc nuanțe, ca un tablou de aur.
Cuvinte nepronunțate în alb și negru,
În fiecare amurg, un capitol se deschide.
Luna, poeta a nopții cu stelele-i cerne,
Pe o foaie de întuneric, povestea ei scrie.
O poezie ascunsă în umbrele nopții,
Cu raze argintii deslușind misterul vieții.
Si în tăcerea cerului, când liniștea vorbește,
Cu vântul ca penă, cu aripile-i trece.
Poe, ia cerului nu poate fi auzita,
Doar simțită în suflet, într-o adâncă iubire.
Lui stimate soare
Mult stimate,astru soare.
M-am decis să-ți scriu o scrisoare,
M-am și m-am hotărât să vin.
Pe la tine în ospeție.
Soare astru, îmi ești drag,
Te voi aștepta la prag,
Și nu va înceta veșnica așteptare,
Ce o simt de a câta oară.
Soare astru,mare cel frumos,
Cu lumina ta lucești o tu, mărinimosule!
Ești muza mea,o tu,astrule!
Îți sunt recunoscătoare.
la prima vedere ți-oi zâmbi,
Dar de unde o știu? poate așa și-o fi.
Am crescut puțin mai mare,
Dar nu a venit de la tine răspuns,
La scrisoare,
Poate că te întreb și nu e nevoie,
Dar tu ești al meu și care-mi ajuți la nevoie
Te voi aștepta drag soare,
Cu răspunsul tău la scrisoare!
Scrisoare lui stimate astru soare.
Autor 🖤 Zamurca Alina🖤🖤
LA VIE
Stau copiii sus la vie,
Primeniti frumos cu ie,
Pe picioare cu itari
Numai buni de pandari.
Printre frunze vantul adie,
O naluca pe arie invie.
In mintea micilor pandari,
Langa surla cu bondari.
Se agita micii voinici.
Cu priviri parca de arici,
Sufla vantul printre randuri
Fug copiii printre prunduri.
Se opresc se linistesc,
Si in urma lor privesc.
- Ce-a fost asta mai pandari,
Am lasat via la bondari.
Tablou de toamnă
Vara se topise-n zare,
Sorbind razele de soare;
Năluca ei cuprinde valuri
Și mai bântuie pe dealuri.
Frunzele -și luară zborul,
Lăcrimându-si dorul;
Roiau în forfota de vânt,
Strecurandu se -n pământ
Pasărea tăcu-n grădină,
Se pitulă sub streașina,
Tremurând ușor din aripi
De la frigura unor stropi,
Gura Cerului, febrilă
Cerne ploaie fără milă,
Pomii murmură-surdină,
Scârțâind din rădăcină .
Toamna suflă cu brumă,
Iar veșmântul ei de -aramă
Îl presără pe trupul ud,
Zdrentuit, aproape nud..
Norii se târăsc la vale,
Schimɓăndu-și formele,agale;
Pașii calcă prin noroaie,
Se pierd în negură, șiroaie...
Octombrie de George Topârceanu în daneză
Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cântă-a dragoste cocoşii.
Mă uit mereu la barometru
Şi mă-nfior când scade-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.
Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice şi mai
Subtile…
Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.
Şi cum abia pluteşte-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -
Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnişoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Şi de emoţie-a-nflorit
A doua oară…
Oktober
oktober tilbage på bakkerne
Gule og røde løbere.
Sølvskyer passerer i bølgerne
Og syng kærlighed til hanen.
Jeg kigger altid på barometeret
Og jeg gyser, når den falder lidt,
For solen bliver mindre
I diameter.
Men under den varme himmel som i maj
Hvide dage går forbi dage,
Mere vægelsindet og mere
Diskret…
Utidigt forsinket
Efterårsvandringer gennem haven
Med chlamydaens folder fulde
Af krysantemum.
Og hvordan den næsten ikke flyder i bevægelse
Som en markis
Ligesom hele universet
Se tilbage på dem med overraskelse, -
En forvirret flagermus
På grund af hendes jomfru udseende
Han blev gul, forvirret
Og følelserne blomstrede
Anden gang…
Cad stropi de apă binecuvântată!
Îmi bat în geam stropii de apă
Ce norul i-a scăpat peste pământ,
Ce-mi spun că azi să stau în casă
Să scriu și să citesc cuvântul sfânt.
Privesc și văd că vremea este rea
Așa că-mi pun fotoliul lângă sobă,
Umplu stiloul cu cerneală albastră
Și-nșirui două strofe pentru probă.
Nu am multe idei în astă dimineață
Și nici vreun subiect de pus pe foaie,
Mă rog la muza mea să mă inspire
Să pot așterne rânduri, despre ploaie.
Șterg tot ce-am mâzgălit pe coală
Și îmi aleg un titlu pentru poezie,
,,Cad stropi de apă binecuvantată "
Și simt cum lunecă penița pe hârtie.
Cad stropi de apă binecuvantată
Peste pământ și-a lui semănătură,
Și se-aude la țăran prin rugăciune
Cum mulțumește pentru picătură.
Demult n-a mai primit ogorul apă
Și mult a suferit cel, ce-l trudește,
Acum toți speră la o recoltă bună
Și poate seceta pământul ocolește.
Privirea mi-o ridic și-s mulțumit
Să văd c-afară ploaia se-ntețește,
Simt în nări aroma dulce de cafea
Și-aud iubita că la masă mă poftește.
În gând se plimbă niște versuri
Și care vor să fie puse-n poezie,
Mi le repet să nu le uit cumva
Și fur sărut de la scumpa...soție!
Cântecul Cerului
Cerul, o pânză nesfârșită întinsă peste noi,
Cu pensule invizibile desenează zorii.
Versuri neștiute în albastrul infinit,
O poezie tăcută, dar vie, în fiecare răsărit.
Norii, ca stihuri într-un dans ușor,
Împletesc nuanțe, ca un tablou de aur.
Cuvinte nepronunțate în alb și negru,
În fiecare amurg, un capitol se deschide.
Luna, poeta a nopții cu stelele-i cerne,
Pe o foaie de întuneric, povestea ei scrie.
O poezie ascunsă în umbrele nopții,
Cu raze argintii deslușind misterul vieții.
Si în tăcerea cerului, când liniștea vorbește,
Cu vântul ca penă, cu aripile-i trece.
Poe, ia cerului nu poate fi auzita,
Doar simțită în suflet, într-o adâncă iubire.
Lui stimate soare
Mult stimate,astru soare.
M-am decis să-ți scriu o scrisoare,
M-am și m-am hotărât să vin.
Pe la tine în ospeție.
Soare astru, îmi ești drag,
Te voi aștepta la prag,
Și nu va înceta veșnica așteptare,
Ce o simt de a câta oară.
Soare astru,mare cel frumos,
Cu lumina ta lucești o tu, mărinimosule!
Ești muza mea,o tu,astrule!
Îți sunt recunoscătoare.
la prima vedere ți-oi zâmbi,
Dar de unde o știu? poate așa și-o fi.
Am crescut puțin mai mare,
Dar nu a venit de la tine răspuns,
La scrisoare,
Poate că te întreb și nu e nevoie,
Dar tu ești al meu și care-mi ajuți la nevoie
Te voi aștepta drag soare,
Cu răspunsul tău la scrisoare!
Scrisoare lui stimate astru soare.
Autor 🖤 Zamurca Alina🖤🖤
LA VIE
Stau copiii sus la vie,
Primeniti frumos cu ie,
Pe picioare cu itari
Numai buni de pandari.
Printre frunze vantul adie,
O naluca pe arie invie.
In mintea micilor pandari,
Langa surla cu bondari.
Se agita micii voinici.
Cu priviri parca de arici,
Sufla vantul printre randuri
Fug copiii printre prunduri.
Se opresc se linistesc,
Si in urma lor privesc.
- Ce-a fost asta mai pandari,
Am lasat via la bondari.
Tablou de toamnă
Vara se topise-n zare,
Sorbind razele de soare;
Năluca ei cuprinde valuri
Și mai bântuie pe dealuri.
Frunzele -și luară zborul,
Lăcrimându-si dorul;
Roiau în forfota de vânt,
Strecurandu se -n pământ
Pasărea tăcu-n grădină,
Se pitulă sub streașina,
Tremurând ușor din aripi
De la frigura unor stropi,
Gura Cerului, febrilă
Cerne ploaie fără milă,
Pomii murmură-surdină,
Scârțâind din rădăcină .
Toamna suflă cu brumă,
Iar veșmântul ei de -aramă
Îl presără pe trupul ud,
Zdrentuit, aproape nud..
Norii se târăsc la vale,
Schimɓăndu-și formele,agale;
Pașii calcă prin noroaie,
Se pierd în negură, șiroaie...
Octombrie de George Topârceanu în daneză
Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cântă-a dragoste cocoşii.
Mă uit mereu la barometru
Şi mă-nfior când scade-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.
Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice şi mai
Subtile…
Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.
Şi cum abia pluteşte-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -
Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnişoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Şi de emoţie-a-nflorit
A doua oară…
Oktober
oktober tilbage på bakkerne
Gule og røde løbere.
Sølvskyer passerer i bølgerne
Og syng kærlighed til hanen.
Jeg kigger altid på barometeret
Og jeg gyser, når den falder lidt,
For solen bliver mindre
I diameter.
Men under den varme himmel som i maj
Hvide dage går forbi dage,
Mere vægelsindet og mere
Diskret…
Utidigt forsinket
Efterårsvandringer gennem haven
Med chlamydaens folder fulde
Af krysantemum.
Og hvordan den næsten ikke flyder i bevægelse
Som en markis
Ligesom hele universet
Se tilbage på dem med overraskelse, -
En forvirret flagermus
På grund af hendes jomfru udseende
Han blev gul, forvirret
Og følelserne blomstrede
Anden gang…
Cad stropi de apă binecuvântată!
Îmi bat în geam stropii de apă
Ce norul i-a scăpat peste pământ,
Ce-mi spun că azi să stau în casă
Să scriu și să citesc cuvântul sfânt.
Privesc și văd că vremea este rea
Așa că-mi pun fotoliul lângă sobă,
Umplu stiloul cu cerneală albastră
Și-nșirui două strofe pentru probă.
Nu am multe idei în astă dimineață
Și nici vreun subiect de pus pe foaie,
Mă rog la muza mea să mă inspire
Să pot așterne rânduri, despre ploaie.
Șterg tot ce-am mâzgălit pe coală
Și îmi aleg un titlu pentru poezie,
,,Cad stropi de apă binecuvantată "
Și simt cum lunecă penița pe hârtie.
Cad stropi de apă binecuvantată
Peste pământ și-a lui semănătură,
Și se-aude la țăran prin rugăciune
Cum mulțumește pentru picătură.
Demult n-a mai primit ogorul apă
Și mult a suferit cel, ce-l trudește,
Acum toți speră la o recoltă bună
Și poate seceta pământul ocolește.
Privirea mi-o ridic și-s mulțumit
Să văd c-afară ploaia se-ntețește,
Simt în nări aroma dulce de cafea
Și-aud iubita că la masă mă poftește.
În gând se plimbă niște versuri
Și care vor să fie puse-n poezie,
Mi le repet să nu le uit cumva
Și fur sărut de la scumpa...soție!
Other poems by the author
Privirea ta!
Privirea ta îmi spune,
Că nu mă vezi,
Simt între noi o tensiune,
Pe care tu o negi
Rostesc cuvinte de iubire,
Pe care nu le auzi,
Eu mă vizez să devin mire,
Iar tu ceva-mi ascunzi
Te țin de mână, ne plimbăm,
Căldura ne lipsește,
Din când în cànd ne sărutăm,
Însă sărutu-i rece
Frumoase flori îți dăruiesc,
Și ți le pun în poale,
Vreau sentimente să primesc,
Și nu doar vorbe goale
Promisiunile simt cum se duc,
Răceala ne cuprinde,
Degeaba-ncerc să te seduc,
Nimic nu te aprinde
Cât de aproape sunt de tine,
Cât de departe-mi ești,
Nu știu cum ar fi mai bine,
Rămâi...sau pleci
Reproșuri să-ne-aducem,
E calea cea ușoară,
Și sigur nu va duce,
Spre-a-noastră împăcare
Vom căuta o cheie potrivită,
Inima s-o deschidă,
Poate nu va fi una ruginită,
Greu să descuie
............... ...........
Acum după o viață împreună,
Cu multe chei în buzunar,
Vă spun c-am folosit doar una,
Cea a Iubirii, de Sus primită-n..Dar!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Fii bun..omule!
Aseară, când eu șofam pe stradă,
Am văzut printre mașini o mamă,
O făptură blândă cu privirea caldă,
Împlorând șoferii pentru pomană
Copilul din cârca ei printre suspine,
Un colind cânta cu un glas duios,
Se-auzea rostind...să fii bun creștine,
Nu uita de sus, să privesti și-n jos
O lacrimă am simțit-o pe obraz,
Cum lunecă usor spre colțul gurii,
Și-n jos eu am privit cu mult necaz,
Simțind sudoarea umplându-mi porii
Pe dată m-am trezit tot inundat,
Și transpirat cu rău de la ficat,
Când conștient fiind am meditat,
Cât sunt de sus și-n jos nu m-am uitat
M-am străduit să văd că cineva,
Deschide ușa să ofere un bănuț,
Dar...nu s-a întâmplat așa ceva,
Cu toțîi au fugit, spre loc călduț
Atunci, m-am scotocit prin buzunare,
Poate găsesc ceva mărunt de dat,
Dar s-a schimbat lumina-n semafoare,
Și-n trombă de pe loc, eu am plecat
Un gol imens în mine am simțit,
Că am rămas cu mărunțișu-n mână,
Și ca ceilalți șoferi am devenit,
Un om mărunt, ratând o faptă bună
Și spun..ajută-l pe cel necăjit,
Și fii creștine om cu bunătate,
De vrei de oameni să fii pomenit,
Rostindu-ți al tău nume, când tu vei fi...
departe!
La umbra ta!
La umbra ta aș vrea să stau
Cand soarele arde fierbinte,
Si inima de vrei ție ți-o dau
Că bate pentru tine și ea nu minte.
Aș vrea să îți sărut obrazul,
Și să îți mângâi ale tale pleoape,
Să pot să-ndepărtez necazul
Și să te simt cât mai aproape.
Tristețea se simte pe chipul tău
Și am aflat acum de unde vine,
Și văd că între voi este un hău
Așa că te invit să vii spre mine.
Să-l uiți pe cel ce amăgirea ți-a adus
Nu pare pe moment să fie prea ușor,
Eu mâna ți-o întind și-aș vrea nespus
De ea să te agăți și să pornim în zbor.
Sper să plutim și să uităm de lume
De vorba și răutatea fără seamăn,
Să-ți vindeci sufletul ce-a fost rănit
Iar eu să-ți fiu în zbor..al tău leagăn.
Dacă acum socoți că nu se poate
Să fii cu omul ce iubire-ți poartă,
Să știi că eu voi fi mereu pe-aproape
Să-ți dăruiesc ce altul..n-o să poată.
Promisiune!
Fereastra-mi este larg deschisă
Și simt în nări aer rece de toamnă,
E frigul dimineții de octombrie
Când gându-mi e la tine doamnă
Și nu doar gândul îmi e plecat
Cu el s-a dus și dorul pentru tine,
Acum eu stau la geam și-aștept
Să-ți aud pașii, venind spre mine
Când ai plecat nu am putut să cred
Că nu te vei întoarce din nou la mine,
Și seama nu mi-am dat ce te-a durut
Nici câte supărări ai adunat în tine
Abia când singur am rămas în viață
Am înțeles ce mult și unde am greșit,
Punând accent și interes pe muncă
Uitând că unde nu-i iubire, e sfârșit
Am să renunț la egoism și la rutină
Și îmi voi face timp pentru iubire,
Știind că doar așa o-ntorc la mine
Și-n viața să trăim din nou..în fericire!
Corul Divin!
De Sus se-aude-un cor divin
Ce ne vestește că s-a născut,
În Betleem orașul binecuvântat
Un Prunc lui Dumnezeu plăcut.
E cântul sfânt de mare bucurie
Al îngerilor din prea înaltul Cer,
Și care de Crăciun este-n colinde
Cu un frumos refren de leru-i ler.
Copiii prin colind ne dau de știre
Că astăzi, Maria l-a avut pe Iisus,
Darul Ceresc, calea spre mântuire
Pentru creștinii din Est și din Apus.
Cu toții să ne-nchinăm la Domnul
Să-i mulțumim că zilnic ne iubește,
Chiar și atunci când mai păcătuim
Că mila Lui nicicând nu se oprește.
Acum vă-ndemn să primim vestea
Și cu iubire în jur să dăruim iubire,
Să fim mai buni și-n pace să trăim
Până chemați suntem...la întâlnire!
La săniuș!
Privesc pe geamul înghețat
La dansul fulgilor de nea,
Cum se așează pe pământ
Cu-ndemn pentru-a schiia.
Deschid fereastra și le spun
Că sunt bătrân și am o frică,
Să nu alunec să pățesc ceva
Că văd că oamenii mai pică.
Mă răzgândesc și mă îndrept
Către garaj unde-mi e sania,
Să merg pe dealul cu zăpadă
Însoțit și de soția mea Maria.
Curaj ne facem și-ncălecăm
Pe săniuța cu talpa ruginită,
Și o pornim la vale cu viteză
În brațe strâns de-a mea iubită.
În jur se simte multă bucurie
Și la copii și la noi cei în vârstă,
Că pe pământ este căzut omăt
Și poți să-nchei o seară fericită.
Când oboseală am simțit în noi
Ne-am îndreptat ușor spre căsă,
Unde cu poftă am înfulecat ceva
Și ziua s-a-ncheiat c-un vin de masă!
Privirea ta!
Privirea ta îmi spune,
Că nu mă vezi,
Simt între noi o tensiune,
Pe care tu o negi
Rostesc cuvinte de iubire,
Pe care nu le auzi,
Eu mă vizez să devin mire,
Iar tu ceva-mi ascunzi
Te țin de mână, ne plimbăm,
Căldura ne lipsește,
Din când în cànd ne sărutăm,
Însă sărutu-i rece
Frumoase flori îți dăruiesc,
Și ți le pun în poale,
Vreau sentimente să primesc,
Și nu doar vorbe goale
Promisiunile simt cum se duc,
Răceala ne cuprinde,
Degeaba-ncerc să te seduc,
Nimic nu te aprinde
Cât de aproape sunt de tine,
Cât de departe-mi ești,
Nu știu cum ar fi mai bine,
Rămâi...sau pleci
Reproșuri să-ne-aducem,
E calea cea ușoară,
Și sigur nu va duce,
Spre-a-noastră împăcare
Vom căuta o cheie potrivită,
Inima s-o deschidă,
Poate nu va fi una ruginită,
Greu să descuie
............... ...........
Acum după o viață împreună,
Cu multe chei în buzunar,
Vă spun c-am folosit doar una,
Cea a Iubirii, de Sus primită-n..Dar!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Fii bun..omule!
Aseară, când eu șofam pe stradă,
Am văzut printre mașini o mamă,
O făptură blândă cu privirea caldă,
Împlorând șoferii pentru pomană
Copilul din cârca ei printre suspine,
Un colind cânta cu un glas duios,
Se-auzea rostind...să fii bun creștine,
Nu uita de sus, să privesti și-n jos
O lacrimă am simțit-o pe obraz,
Cum lunecă usor spre colțul gurii,
Și-n jos eu am privit cu mult necaz,
Simțind sudoarea umplându-mi porii
Pe dată m-am trezit tot inundat,
Și transpirat cu rău de la ficat,
Când conștient fiind am meditat,
Cât sunt de sus și-n jos nu m-am uitat
M-am străduit să văd că cineva,
Deschide ușa să ofere un bănuț,
Dar...nu s-a întâmplat așa ceva,
Cu toțîi au fugit, spre loc călduț
Atunci, m-am scotocit prin buzunare,
Poate găsesc ceva mărunt de dat,
Dar s-a schimbat lumina-n semafoare,
Și-n trombă de pe loc, eu am plecat
Un gol imens în mine am simțit,
Că am rămas cu mărunțișu-n mână,
Și ca ceilalți șoferi am devenit,
Un om mărunt, ratând o faptă bună
Și spun..ajută-l pe cel necăjit,
Și fii creștine om cu bunătate,
De vrei de oameni să fii pomenit,
Rostindu-ți al tău nume, când tu vei fi...
departe!
La umbra ta!
La umbra ta aș vrea să stau
Cand soarele arde fierbinte,
Si inima de vrei ție ți-o dau
Că bate pentru tine și ea nu minte.
Aș vrea să îți sărut obrazul,
Și să îți mângâi ale tale pleoape,
Să pot să-ndepărtez necazul
Și să te simt cât mai aproape.
Tristețea se simte pe chipul tău
Și am aflat acum de unde vine,
Și văd că între voi este un hău
Așa că te invit să vii spre mine.
Să-l uiți pe cel ce amăgirea ți-a adus
Nu pare pe moment să fie prea ușor,
Eu mâna ți-o întind și-aș vrea nespus
De ea să te agăți și să pornim în zbor.
Sper să plutim și să uităm de lume
De vorba și răutatea fără seamăn,
Să-ți vindeci sufletul ce-a fost rănit
Iar eu să-ți fiu în zbor..al tău leagăn.
Dacă acum socoți că nu se poate
Să fii cu omul ce iubire-ți poartă,
Să știi că eu voi fi mereu pe-aproape
Să-ți dăruiesc ce altul..n-o să poată.
Promisiune!
Fereastra-mi este larg deschisă
Și simt în nări aer rece de toamnă,
E frigul dimineții de octombrie
Când gându-mi e la tine doamnă
Și nu doar gândul îmi e plecat
Cu el s-a dus și dorul pentru tine,
Acum eu stau la geam și-aștept
Să-ți aud pașii, venind spre mine
Când ai plecat nu am putut să cred
Că nu te vei întoarce din nou la mine,
Și seama nu mi-am dat ce te-a durut
Nici câte supărări ai adunat în tine
Abia când singur am rămas în viață
Am înțeles ce mult și unde am greșit,
Punând accent și interes pe muncă
Uitând că unde nu-i iubire, e sfârșit
Am să renunț la egoism și la rutină
Și îmi voi face timp pentru iubire,
Știind că doar așa o-ntorc la mine
Și-n viața să trăim din nou..în fericire!
Corul Divin!
De Sus se-aude-un cor divin
Ce ne vestește că s-a născut,
În Betleem orașul binecuvântat
Un Prunc lui Dumnezeu plăcut.
E cântul sfânt de mare bucurie
Al îngerilor din prea înaltul Cer,
Și care de Crăciun este-n colinde
Cu un frumos refren de leru-i ler.
Copiii prin colind ne dau de știre
Că astăzi, Maria l-a avut pe Iisus,
Darul Ceresc, calea spre mântuire
Pentru creștinii din Est și din Apus.
Cu toții să ne-nchinăm la Domnul
Să-i mulțumim că zilnic ne iubește,
Chiar și atunci când mai păcătuim
Că mila Lui nicicând nu se oprește.
Acum vă-ndemn să primim vestea
Și cu iubire în jur să dăruim iubire,
Să fim mai buni și-n pace să trăim
Până chemați suntem...la întâlnire!
La săniuș!
Privesc pe geamul înghețat
La dansul fulgilor de nea,
Cum se așează pe pământ
Cu-ndemn pentru-a schiia.
Deschid fereastra și le spun
Că sunt bătrân și am o frică,
Să nu alunec să pățesc ceva
Că văd că oamenii mai pică.
Mă răzgândesc și mă îndrept
Către garaj unde-mi e sania,
Să merg pe dealul cu zăpadă
Însoțit și de soția mea Maria.
Curaj ne facem și-ncălecăm
Pe săniuța cu talpa ruginită,
Și o pornim la vale cu viteză
În brațe strâns de-a mea iubită.
În jur se simte multă bucurie
Și la copii și la noi cei în vârstă,
Că pe pământ este căzut omăt
Și poți să-nchei o seară fericită.
Când oboseală am simțit în noi
Ne-am îndreptat ușor spre căsă,
Unde cu poftă am înfulecat ceva
Și ziua s-a-ncheiat c-un vin de masă!