Natura în zori !

După revoluție, multă lume a plecat într-o modernă bejenie

și de mari proporții. Strămutări din unele continente în 

altele.Mă întreb, cum au prins rădăcini în locuri total diferite.

       Eu, am plecat doar la Tr. Măgurele pe un șantier dar 

dorul m-a adus acasă. În prima zi am colindat orașul de care 

mi-a fost atât de dor, unde am găsit amintirile, anii de școală,

străzile de promenadă, faleza Dunării, parcurile, grădina publică,

str.Domnească, care artăgea ca un aspirator tineretul în zilele de 

sărbătoare. Ce fac Românii noștri prin străini?

        Eu mă simt printre ai mei, nu pot să mă înstrăina, mă țin 

rădăcinile ....

Ostenită  de  așteptare 

Teama  mă  frământă

Cu  dureri  stridente-n frunte

Pentru  câte  runde?

Ostenită de învoiala

Plânsului etern

Poți și râde ,poți și râde

Fii  un claun  modern.

Ostenită se retrage

Ca într-o colivie

Teama de-a nu fi excentric,

Plângând  de bucurie.

Ostenită  fuge clipa

Timpului  mereu  prezent,

Contratimpul  e-o  balanță

Pe un scurt segment.

Ostenită-i  chiar și umbra

Pare greu bonlavă ,

Torent  cuprins  de nevroză

Fluvii ,afluenții  de lavă.

O lacrimă e un bob de rouă

Pe verdele crud , când nu plouă

O lacrimă e un strop de apă

Pe fruntea omului ce sapăâ

O lacrimă e un suflet rătăcit

E aripă de înger , iertătoare 

Între chemări și stigătul pierdut ,

Când inima-i o rană , ce te doare...

O lacrimă e o perlă în curcubeu

E drum închis ,e frica ce revoltă ,

E cupa de cucută  ce trebuie  s-o beau

E steaua  ce s-a stins  acolo sus pe boltă.

O lacrimă  imensă  tinde să se nască,

O lacrimă pe un obraz de țară 

Ce învăluie pământul ca o mască 

Lăsată-n  vitregie ca să moară.

Se știe că este o legătură de afecțiune mai mare între bunici și nepoți.

Asta se poate explica.De cele mai multe ori,părinții sunt prea tineri,

fără expierență. A fi părinte e o răspundere foarte grea.Un părinte tânăr 

nu se compară cu unul la al doilea sau al treilea copil.Deja într-o relație

trebuie perioadă de acomodare-rodajul-cum s-ar spune:

     Doi tineri constată că se iubesc,au curajul și se căsătoresc. Pe parcurcs

descoperă că nu-i leagă nimic în afară de dragoste.Ce fac? Rămân sau 

renunță? În aceste condiții, vine un copil? e foarte greu pentru cel ce riscă.

E greu pentru părinți și pentru viitorii copii, ce-i așteaptă? Marea majoritate

intră în responsabilitatea bunicilor. Aici vor avea liniște și dragoste.Părinții 

vor exista dar la distanță. Însă, bunicii sunt mereu aproape, îi iubesc ca pe ochii 

din cap. Ei sunt fericiți, că au ocazia să fie a doua oară părinți ....dar nepoții 

tânjeșc după dragostea părinților. Ei sunt fericiții să trăiască lângă părinții și 

vacanțele cu bunicii și poveștile lor. 

DACĂ  DESTINUL 

MĂ  CHEAMĂ

FĂRĂ  SĂ  MĂ  ÎNTREBE:

-EȘTI  GATA ?

POT  EU  FACE  GREVĂ ?...

ȘI  LAS  CHEMAREA  FĂRĂ  RĂSPUNS ?.

ȘTIU  ,DEJA  SOARTA-I  HĂRĂZITĂ  ,

DE  ACOLO ,DE  SUS .

SE  POATE  NEGOCIA  CEVA?

CUM  ALTFEL , TOATE  SE POT?

UN  RĂSPUNS  ...NIMENI

NU-MI  POATE  DA !

DOAR ,POT  AȘTEPTA...

Nici o pată de lumină 

Nu lucește în noaptea mea

Orce pas își pierde urma...

Obosiți ne destrămăm

Peste viacuri ce rămâne?

Doar religve...

Că am fost ,dar nunmai suntem...    

Un fulg am vrut să prind

Ce se-ndrepta spre mine,

Era întâiul mesager al iernii

Ce veste aducea, că frigul vine

Privirea mi s-a dus în sus

La dansul fulgilor de nea,

Purtați de vântul ce nu-i lăsa

Să graviteze înspre palma mea

Și am văzut o feerie în văzduh

De stele de zăpadă mișunând,

Toate spre mine se-ndreptau

Și-n palmă se puneau pe rând

Un cor am auzit venind din cer

Fulgul să-l las să cadă pe pământ,

Că el aduce apa binecuvântată

Ce este pentru omenire...darul sfânt

Atunci în palmă m-am uitat

Fără să văd vreun fulg în ele,

Și rușinat pe loc am renunțat

Să prind frumoșii fulgi..cu stele!

𝚁𝚊̆𝚖𝚊𝚜̦𝚒 𝚐𝚘𝚒,

𝚙𝚊̆𝚛𝚊̆𝚜𝚒𝚝̦𝚒 𝚍𝚎 𝚏𝚛𝚞𝚗𝚣𝚎 𝚒̂𝚗 𝚖𝚒𝚓𝚕𝚘𝚌𝚞𝚕 𝚒𝚎𝚛𝚗𝚒,

𝚙𝚊𝚛 𝚗𝚒𝚜̦𝚝𝚎 𝚜𝚝𝚛𝚒𝚐𝚘𝚒

𝚌𝚞 𝚛𝚊𝚖𝚞𝚛𝚒 𝚍𝚎 𝚙𝚊̂𝚗𝚣𝚎.

𝙶𝚊̆𝚣𝚍𝚞𝚒𝚝̦𝚒 𝚜𝚞𝚋 𝚞𝚗 𝚌𝚎𝚛 𝚍𝚎 𝚙𝚘𝚟𝚎𝚜𝚝𝚎,

𝚊𝚜𝚝𝚊 𝚍𝚊 𝚌𝚘𝚖𝚘𝚊𝚛𝚊̆ 𝚎𝚜𝚝𝚎!

Nu cred că poate fi adevărat,

Să ningă acum atât de tare,

Văzduhul e tot întunecat,

Și norii l-au ascuns pe soare

Din cer cade albă zăpadă,

În anotimpul primăverii,

Și am căzut cu toții pradă,

Din nou, capriciilor vremii

Și florile plâng pe copaci,

Că fructul așteptat s-a dus,

Vom fi încă un an săraci,

Pedeapsa coborând de Sus

Speranță a tras gospodarul,

Lucrând pământul zi lumină,

Dar a venit spre el coșmarul,

Ducându-l sigur spre ruină

Natura mereu te pedepsește,

Cand intervii schimbându-i mersul,

Așa că răul de bine-l deosebește,

Și înțelept cunoaște-ți interesul,

fară să superi...universul!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Scânteiul alb din cer

Care l-a trimis lumina

A aprins un copăcel 

din pădurea aurie.

Autor Zamurca Alina 🌷 

Pomul crește nencetat,

Cu crengile răsfirat,

Depărtându-se mereu....

Parcă nu suntem de-un neam,

Nu avem același ram

Ne îndreptăm mereu 

Numai bunul Dumnezeu,

Ne iubește că un tată,

Nu ne lasă niciodată,

El dorește că să fie...

Pace și prietenie...

Iubire multă să fie...

Precum bunul Dumnezeu,

Își dorește tot mereu.

Să nu faci rău nimănui,

Că îi faci chiar fratelui.

O liniște mâzgălită 

De ploaie aburindă 

Mula figura adormită,

Negura s-o cuprindă.

Străzile tăcură 

Și ochii cei de sticlă 

Peste urme picură,

Iar umbrele răsuflă..

Printre foșnetul răzleț 

Vântul fremăta,

Cu briză de îngheț 

Bolta îmbăta..

Foiuau printre năluci 

Din surdina nopții 

Nebuloasele voci,

Ce furnică -n senzații..

Luna-n toropeală 

Plutea -n fibrilații,

Învăluită de răceală 

Sub jet de fluctuații..

Stelele stropeau 

Visele pierdute,

Din abis clipeau 

Peste sufletele mute..